Dosar nr. XXXXXXXXXXXX Codul operatorului de date personale: 4481
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_____ SECȚIA A II-A CIVILĂ
DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 222/Rca
Ședința publică de la 09 mai 2013
Președinte - A____-A____ P____
Judecător - C_______ R____
Judecător - M____ L____ V______
Grefier - M____ G____
La ordine fiind soluționarea recursului în materia contencios administrativ declarat de recurentul Inspectoratul Teritorial de Munca B_____, cu sediul în municipiul B_____, ______________________________. 7, județ B_____, împotriva sentinței civile nr.600/22.05.2012 pronunțată de Judecătoria Făurei în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata S.C. M____ D__ Panif SRL, cu sediul în localitatea Jirlău, _________________. 4, județ B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/20.03.2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, conform dispozițiilor art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, care învederează instanței următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită, cererea este scutită de taxa de timbru și timbru judiciar, dosarul se află la al 2-lea termen de judecată, recursul este declarat în termen legal, motivat, cauza a fost amânată pentru a se depune în dublu exemplar motivele de recurs, după care;
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.600/22 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Făurei, județ B_____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX s-a admis în parte plângerea formulată de petenta __________________ SRL, cu sediul în ___________________________ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B_____, s-a anulat în parte procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/20.03.2012 și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 31.500 lei cu sancțiunea avertisment.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată la data de 03.04.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXX petenta S.C. ,,M____ D__ Panif” SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca B_____ anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, ________ nr. xxxxxxx/20.03.2012.
În motivarea plângerii a aratat că doua dintre cele trei persoane surprinse de inspectorii de munca în incinta societății nu au fost și nu sunt angajați ai acesteia. Întrucât inspectorii de munca au fost însoțiți la data efectuării controlului de către jandarmi, Călătoae F_____ și D_______ F________ M_____ s-au temut de prezența jandarmilor și au declarat că sunt angajați ai societății.
În dovedirea plângerii a depus copia procesului-verbal atacat.
Legal citat, intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca B_____ nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că la data de 20.03.2012 petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 31.500 lei, reținându-se în sarcina acesteia că ar fi încălcat prevederile art.16 al. 1 din Legea nr. 53/2003, ale art. 119 din Legea nr. 53/2003 și pe cele ale art. 4 al. 1 lit. « c » din HG nr. 500/2011.
În dezbateri au fost administrate proba cu înscrisuri și cea testimonială.
Din declarația martorului Călătoae N______ a rezultat că acesta este angajat al petentei, având funcția de muncitor necalificat. A arătat că în data de 20.03.2012 a fost bolnav, astfel încât l-a rugat pe nepotul sau Călătoae F_____ D_______ să muncească în locul său, acesta urmând a așeza pâinea în lăzi.
Despre aceasta înlocuire a învederat că administratorul societății nu a avut cunoștință.
Martorul M____ R___ C_____ a declarat că înainte de data efectuării controlului, D_______ F_____ l-a rugat sa-l transporte până în orașul Făurei. În urma controlului intempestiv al inspectorilor de muncă, aceștia l-au surprins pe D_______ F_____ în autoutilitară, astfel încât reprezentanții intimatei au dedus că acesta ar presta muncă în folosul petentei, fapt care nu corespunde realității.
Audiat în cauză, martorul D_______ F________ a confirmat depoziția martorului M____ R___ C_____.
Instanța a constatat că declarațiile martorilor se coroborează, așa încât, a apreciat că nici D_______ F_____ și nici Călătoae F_____ D_______ nu aveau calitatea de angajați ai petentei.
Deși din depoziția martorului Călătoae N______ a rezultat fără dubiu că numitul Călătoae F_____ D_______ a prestat munca în folosul petentei, instanța a apreciat, în raport de precizările acestuia, că răspunderea contravențională a petentei nu poate fi antrenată atâta timp cât substituirea muncitorului s-a făcut fără acordul administratorului societății.
Din cuprinsul acțiunii introductive a rezultat că petenta a recunoscut că a primit la muncă pe numitul C_____ M____ M_____, încheindu-i în data de 15.02.2012 contract individual de muncă, însă, datorita condițiilor meteo nefavorabile, de notorietate de altfel, nu s-a putut transmite către intimat contractul acestuia.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța a constatat că acesta este legal întocmit, cu respectarea condițiilor impuse de prevederile art. 16 din OG nr. 2/2001.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că petenta se face vinovata numai în parte de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, și, întrucât a recunoscut comiterea acesteia, instanța a apreciat că petentei îi poate fi aplicata o sancțiune mai blândă, respectiv, sancțiunea avertisment.
Totodată i s-a pus în vedere petentei să nu mai comită fapte contravenționale, obligația de conformare față de legislația în vigoare revenind întregii societăți.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, s-a admis în parte plângerea formulată de petenta S.C. ,,M____ D__ Panif „ SRL, s-a anulat în parte procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/20.03.2012 și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 31.500 lei cu sancțiunea avertisment.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs agentul constatator Inspectoratul Teritorial de Muncă B_____ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu precizarea că deși instanța a supus dezbaterii numai cele trei sancțiuni contravenționale aplicate conform art.260 alin. 1 litera e din Legea nr. 53/2003, s-a pronunțat și asupra celei de a patra sancțiuni în cuantum de 1.500 lei, aplicată conform art.260 alin. 1 litera m din Legea nr. 53/2003.
A apreciat totodată că este necesară administrarea de probe noi, constând în fisele de identificare completate de celor trei persoane identificate precum și copiile foilor colective de prezență/pontaje din care rezultă săvârșire faptelor contravenționale pentru care au fost aplicate cele patru sancțiuni. Au fost anexate în acest sens înscrisuri, filele 27-40.
S-a solicitat în consecință admiterea recursului formulat și casarea sentinței atacate, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond pentru nemotivarea soluției cu privire la fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii de 1.500 lei.
Se reține că intimata __________________ SRL B_____ nu a formulat întâmpinare iar în cauză nu au fost depuse înscrisuri noi de către părți.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând situația de fapt reținută pe baza probelor administrate - înscrisuri și depoziția martorilor Călătoae N______, D_______ F________ și M____ R___ C_____, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.5 alineat 5, art.7 alin. 2 și art.21 alineat 3 din O.G. 2/2001 aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, față de împrejurările săvârșirii celor două contravenții, gravitatea acestora, gradul de pericol social concret și urmările produse.
Astfel, s-a reținut în mod temeinic săvârșirea de către petentă a contravențiilor prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e) și m) din Legea nr.53/2003, constatate prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/20.03.2012, instanța dispunând înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum total de 31.500 lei cu sancțiunea avertisment.
Plângerea cu care instanța a fost investită a vizat atât cele trei sancțiuni cu amenda în cuantum total de 3.000 lei aplicate conform art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr.53/2003, cât și amenda în suma de 1.500 lei aplicată potrivit art. 260 alin. 1 lit. m) din același act normativ, pronunțându-se prin dispozitiv cu privire la aceste sancțiuni, astfel încât nu se impune casare sentinței recurate.
In cauză prima instanța nu a infirmat legalitatea amenzii aplicate de agentul constatator, ci a verificat temeinicia acesteia, procedând la o nouă individualizare a sancțiunii pe baza criteriilor prevăzute de normele incidente, potrivit art.34 alineat 1 din OG 2/2001. Se reține că scopul legii contravenționale nu este în principal punitiv, având totodată rol preventiv, iar în cauză nu s-a făcut dovada sancționării anterioare a recurentei pentru contravenții prevăzute de Codul Muncii.
În aceste condiții, reținând și poziția procesuală a petentei care a încheiat ulterior controlului contractul individual de muncă în formă scrisă cu numitul C_____ M____ M_____, tribunalul apreciază ca justificată înlocuirea de către prima instanță a sancțiunii cu amendă aplicată în cuantum total 31.500 lei cu sancțiunea avertismentului, fiind suficientă atenționarea intimatei -contraveniente asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea respectării pe viitor a prevederilor legale încălcate.
Față de cele expuse, tribunalul constată că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat, potrivit dispozițiilor art.312 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Inspectoratul Teritorial de Muncă B_____, cu sediul în B_____, ______________________________. 7, județ B_____, în contradictoriu cu intimata S.C. M____ D__ Panif SRL, cu sediul în loc. Jirlău, __________________.4, județ B_____, împotriva sentinței civile nr.600/22 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Făurei, județ B_____, în dosarul de fond nr.XXXXXXXXXXXX.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 mai 2013.
Președinte, Judecători,
A____ A____ P____ C_______ R____ M____ L____ V______
Grefier,
M____ G____
Red.A.A.P.
Jud.fond D.L.
Dact.M.G.
2 ex/11.06.2013