ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C________
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.XXXXXXXXXXXX
Ședința publică de la 16.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A_____ A_____ B_____
Judecător: C_______ M_____
Grefier: S_______ D______ V________
Pe rol judecarea apelului în C_________ administrativ și fiscal promovat de apelant D_______ S______ CONSTANTA - OCOLUL SIVIC HARSOVA cu sediul în C________ __________________.250, în contradictoriu cu intimat M_________ V_______, cu domiciliul în Hârșova-Vadu Oii jud. C________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție proces-verbal _______ nr.007/19.01.2015, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 356/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantă cj M______ B_______ conform delegației depuse, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care evidențiază, părțile, obiectul litigiului modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Reprezentanta apelantei având cuvântul solicită administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar.
Instanța în temeiul dispozițiilor art.292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează pentru părți. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 16.12.2015, deschide dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate cu consecința anulării procesului verbal de contravenție. Arată apărătorul apelantei că petenta spune că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în termen de 29 de zile de la data constatării faptei, însă conform prevederilor legale procesul verbal poate fi întocmit în termen de 6 luni.
Față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Prin plângerea contraventională înregistrata pe rolul instantei sub numar de dosar XXXXXXX/xxxxx petentul M_________ V_______ domiciliat în loc. Vadu-Oii, oraș Hârșova, județul C________ solicita anularea procesului verbal de contraventie ________ nr. 007 din data de 19.01.2015 întocmit de intimatul Direcția Silvică C________-Ocolul Silvic Hârșova, cu sediul în oraș Hârșova, ____________________, jud. C________, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei și despăgubiri civile în sumă de 129,77 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, art. 8 lit.a din OUG nr.85/2006 și a Legii 115/2015.
În fapt, în motivarea plângerii, petentul arată că la data de 20.12.2014 a plecat cu fratele său M_________ M_____ C______ la malul Dunării pentru a trage barca pe mal, deoarece creștea nivelul apei. Când a ajuns a constatat că în barcă sunt câteva lemne (6 bucăți), pe care le-au luat și le-au dus la mal . precizează că în localitatea sa localnici obișnuiesc să folosească bărcile pe care le găsesc la malul Dunării pentru diferite scopuri (pescuit, adună lemne care plutesc pe D_____, etc. ).
Ulterior, în data de 30.01.2015 , a primit de la Ocolul Silvic Hârșova o înștiințare de plată , în care se arată că este obligat să achite amendă în cuantum de 500 lei și despăgubiri civile de 129,77 lei. Cu această ocazie a primit și procesul verbal _______ nr.007 din 19.01.2015. Cu ocazia studierii procesului verbal a observat că pădurarul R___ G_______, care a întocmit acest proces verbal, a trecut la rubrica făptuitor ”refuză” iar la rubrica martor este o linioară, de altfel acest lucru este și pe verso-ul procesului verbal, unde este și înștiințarea de plată și la rubrica ” mi s-a înmânat și am primit o copie a înștiințării de plată ”este trecut numele său.
De asemenea, la rubrica ” de față a fost martor ” ( pe verso), pădurarul arată că ” fapta a fost comisă într-un loc izolat ”, ori satul se află în imediata apropiere .
Mai arată că, are cunoștință că pădurarul a avut control în pădure , efectuat de către șefii săi și i s-a constatat lipsuri, iar el a întocmit procese verbale mai multor cetățeni, în special din Vadu-Oii, pentru a acoperi faptele sale.
Arată faptul că, personal , nu a fost înștiințat în nici un fel de către pădurar pentru săvârșirea vreunei contravenții, nu a fost chemat să i se prezinte acest proces verbal și mai mult decât atât nu avea cum să refuze semnarea lui din moment ce nu știa nimic. Consideră că, în mod abuziv, pădurarul a aplicat această amendă sancțiunea contravențională . Este de reliefat și faptul că pădurarul a avut , în perioada 18-19 ianuarie 2015, control efectuat de către superiorii lui, lucru cunoscut de către tot satul Vadu-Oii.
Consideră că măsura luată este abuzivă motiv pentru care, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal atacat sau înlocuirea amenzii cu avertisment.
In drept, își motivează plângerea contravențională pe dispozițiile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Anexează copia procesului verbal de contravenție , înștiințare de plată , plic de corespondență, copia cartii de identitate și copie proces verbal _______ nr.005 din 19.01.2015 pe numele T_____ I_____ (pentru a fi analizat în comparație ).
Petentul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare însă și-a trimis reprezentant în fața instanței.
Părțile au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu martori.
În fața instanței a fost audiat martorul propus de intimat.
Pe baza materialului probator administrat in cauza instanta a retinut urmatoarele:
La data de 20.12.2014, ora 16,40, petentul M_________ V_______ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei întrucât a tăiat fără drept material lemnos, materialul lemnos fiind tăiat cu drujba.
Procesul verbal de contraventie a fost incheiat in lipsa contravenientului.
La data de 03.02.2015 petentul a formulat plângere contravențională ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârșova.
Plingerea este intemeiata.
In drept,
Art.34 din OG nr.2/2001, modificata si completata:”Instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o … administreaza orice alte probe prevezute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii”.
Instanta constata unele contradictii intre declaratia martorului V____ G_____ C_____ si mentiunile agentului constatator din cadrul procesului verbal de contraventie.
In primul rind, s-a mentionat de catre agentul constatator ca materialul lemnos sustras de catre petent ar fi fost taiat cu drujba, desi martorul a precizat ca nu a vazut in barca petentului vreo drujba, vreun topor sau un instrument taietor.
S-au efectuat fotografii care insa nu au fost depuse, in probatiune, de catre intimata, in conditiile in care ar fi constituit o proba indubitabila pentru dovedirea vinovatiei petentului.
Intimata nu poate justifica comportamentul agentului constatator care a constatat ca s-a savirsit o fapta de furt din padurea aflata in administrarea sa si nu a instiintat agentii de politie si nu a dispus confiscarea materialului lemnos. In plus, intocmeste procesul verbal de contraventie dupa 29 de zile de la constatarea faptei, desi se impunea intocmirea acestuia, pe loc, in prezenta petentului.
In al treilea rind, reprezentantul intimatei nu a putut preciza de ce a fost sanctionat doar petentul, in conditiile in care au fost depistati doi faptuitori.Procesul verbal de contraventie intocmit pe numele celuilalt faptuitor ar fi constituit o proba pertinenta si concludenta in dovedirea starii de fapt retinute de agentul constatator.
Aceastea sunt considerentele pentru care instanta apreciaza ca starea de fapt retinuta de agentul constatator prin procesul verbal de contraventie care, asa cum sustine intimata, se bucura de o prezumtie ralativa de validitate, nu corespunde realitatii, motiv pentru care va fi admisa plingerea contraventionala.
A anulat procesul verbal de contraventie ________ nr. 007 din data de 19.01.2015 , petentul fiind exonerat de plata amenzii contravenționale in cuantum de 500 lei.
În termen legal organul constatator a formulat apel împotriva sentinței civile 356/2015 pronunțată de Judecătoria Hârșova.
În motivarea se arată că petentul nu a făcut dovada neveridicității procesului verbal, neadministrând nicio probă.
Instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor.
În dovedirea acțiunii depune planșe foto.
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Procedând la judecata apelului se reține:
Prin procesul verbal contestat s-a reținut că la 20.12.2012 petentul a tăiat fără drept material lemnos, care a fost tăiat cu drujba.
Întrucât petentul a refuzat să semneze procesul verbal, iar fapta a fost comisă într-un loc izolat neputând fi identificați martori, procesul verbal a fost semnat doar de agentul constatator.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal se reține că acesta a fost întocmit cu respectarea art. 16, 17 și 19 din OG nr. 2/2001.
Asupra temeiniciei procesului verbal se reține:
Prin plângere petentul a arătat că la 20.12.2014, împreună cu fratele său s-a deplasat pe malul Dunării pentru a trage barca la mal. A constatat că în barcă sunt câteva lemne pe care le-a luat și le-a adus la mal.
La 30.01.2015 a primit procesul verbal. Petentul a arătat că nu a săvârșit fapta reținută.
Instanța de fond a respins proba testimonială cu fratele petentului având în vedere gradul de rudenie și a audiat martorul V____ G_____, care efectua stagiul de practică la organul constatator.
Martorul a arătat că se afla în patrulare împreună cu agentul care a întocmit procesul verbal, iar la un moment dat au auzit zgomot de drujbă.
Au mers pe malul apei unde se afla o barcă cu lemne, alături fiind doi bărbați, unul fiind identificat de martor în persoana petentului. Una dintre cele două persoane a declarat că au luat lemnele de pe malul celălalt.
În apel agentul constatator a depus planșe foto care confirmă situația de fapt expusă de martor. În planșa foto este surprinsă o barcă cu lemne alături de două persoane.
Or, atunci când fapta imputată a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, de temeinicie cu privire la situația de fapt constatată.. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că se poate afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestui concept. Toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor , iar în materie contravențională , de exemplu, art. 537 din Codul de procedură francez consacră expres această prezumție : În cazul în care legea nu dispune altfel, procesele-verbale sau rapoartele întocmite de către ofițerii și agenții de poliție judiciară și agenții de poliție adjuncți, sau funcționarii sau agenții însărcinați cu anumite funcții de poliție judiciară, cărora legea le-a atribuit puterea de a constata contravențiile, fac dovada până la proba contrarie. În principiu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice utilizarea prezumțiilor , dar, în materie penală, obligă statele să nu depășească o anumită limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele. Cu privire la acest aspect, instanța de recurs apreciază că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie . Ar fi excesiv și contrar scopului legii obligarea agentului constatator, care constată în mod personal, direct și concomitent fapta antisocială , să probeze în plus față de constatarea sa personală fapta antisocială constatată,. .
Instanța de apel nu a pornit în judecarea cauzei de la ideea preconcepută că reclamantul-petent ar fi vinovat, ci de la prezumția de temeinicie a procesului-verbal. Prezumția este una relativă iar procedura contravențională oferă petentului toate garanțiile procedurale în răsturnarea acestei prezumții întrucât instanța, potrivit art. 33 și 34 din O.G. nr. 2/2001 , exercită un rol activ mai pronunțat decât în cele pur civile și verifică din oficiu inclusiv temeinicia procesului-verbal,
În cauză organul constatator a dovedit fapta reținută cu declarația martorului și planșa foto.
Din aceste probe instanța reține că petentul nu este sincer când afirmă că într-adevăr pe 20.12.2014 se afla pe malul Dunării cu barca în care se aflau lemne pe care le găsiseră în barcă, dar care nu cunoaște că s-a întâlnit cu agentul constatator, care a depus planșa foto pentru a dovedi constatarea personală a faptei.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor reținând netemeinicia procesului verbal.
Cu privire însă la sancțiunea aplicată, instanța de recurs apreciază că față de dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor potrivit cărora : Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale are a verifica nu doar măsura în care sancțiunea a fost aplicată în limitele actului normativ, ci și proporționalitatea acesteia cu gradul de pericol social concret al faptei, care este dat de împrejurările în care a fost comisă, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, criterii consacrate de art.21 din OG.2/2001.
Este adevărat că sancțiunea aplicată s-a înscris în limitele prevăzute de lege.Numai că, nerespectarea acestor limite ar fi atras ca sancțiune nulitatea procesului-verbal, iar nu adaptarea sancțiunii, prin înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
În condițiile în care, spre deosebire de sancțiunile care aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile contravenționale au, prin definiție, un caracter preventiv-educativ, sancțiunea amenzii urmează a fi înlocuită cu cea a avertismentului.
Potrivit art.7 alin.(3) din OG.2/2001, „ avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede a această sancțiune”.
Prevederea legală menționată justifică susținerea doctrinară potrivit cu care sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
In funcție de contextul circumstanțial în care a fost săvârșită abaterea contravențională, că fapta este de o gravitate minimă, Tribunalul constată că soluția de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea „ avertisment” este pronunțată în respectul legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de apelant D_______ S______ CONSTANTA - OCOLUL SIVIC HARSOVA cu sediul în C________ __________________.250, în contradictoriu cu intimat M_________ V_______, cu domiciliul în Hârșova-Vadu Oii jud. C________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție proces-verbal _______ nr.007/19.01.2015, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 356/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite în parte plângerea. înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 500 lei cu avertismentul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A_____ B_____ A_____ M_____ C_______
GREFIER,
D______ V________ S_______
Jud.Fond M.P________
Red.decizie jud. M.C_______/08.01.2016
Tehnored.gref.A.N_____ 12.01.2016/ 4 ex