Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3087/2015 din 04 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 3087

Ședința publică din 04.06.2015

Președinte: A__-M____ A_________

Grefier: S____ B_______


S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul P___ I___, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/12.01.2015.

La apelul nominal se prezintă petentul și martorul C_____ F_______, lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în baza art. 311 Cod procedură civilă, sub prestare de jurământ este audiat martorul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Petentul depune o ________ înscrisuri cu privire la dotările mașinii, astfel cum s-a obligat la termenul anterior și arată că alte cereri nu mai are.

Instanța declară cercetarea judecătorească terminată iar în temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile și acordă cuvântul în fond.

Petentul solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea procesului verbal. Apreciază că are dreptul de a formula obiecțiuni, iar agentul constatator are obligația de a le consemna în procesul verbal. Mai mult, arată că a purtat centura de siguranță dar a desfăcut-o când agentul de poliție i-a cerut să deschidă portbagajul mașinii. De asemenea agentul constatator a trecut greșit ordonanța, a trecut nr. 95 în loc de 195, procesul verbal are mai multe greșeli, ceea ce duce la nulitatea acestuia. Agentul constatator a trecut ulterior în procesul verbal că petentul nu a purtat centura de siguranță și că mașina nu este dotată cu triunghi reflectorizant, ceea ce nu este adevărat, având în vedere înscrisurile depuse la acest termen, iar față de toate acestea, apreciază că agentul de poliție a făcut un abuz, oprindu-l fără nici un motiv. Fără cheltuieli de judecată.


I N S T A N Ț A

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 28.01.2015, petentul P___ I___, a chemat în judecată intimatul I____________ de Poliție Județean A___, solicitând anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/12.01.2015.

În motivare, petentul a arătat că în data de 12.01.2015, a fost oprit de un agent de poliție în dreptul Bisericii baptiste din localitatea Vinga, într-o curbă periculoasă, cu linie continuă și cu un șanț mare pe partea dreaptă a drumului, în direcția de deplasare A___ – Vinga, când agentul de poliție a început să-i verifice mașina, respectiv semnalizările, stopurile, luminile.

Întrucât petentul circula cu o mașină Porche Cayene, nou luat din fabrică, petentul i-a atras atenția agentului de poliție că este posibil să vină cineva să-l lovească, întrucât era oprit pe mijlocul benzii de circulație. Agentul de poliție a fost deranjat de acest lucru, motiv pentru care i-a spus atunci petentului că nu a purtat centura de siguranță, acesta mergând la mașina lui și a completat procesul verbal.

Petentul i-a spus agentului de poliție că dorește să completeze rubrica „Alte mențiuni”, respectiv că a purtat centura de siguranță, dar a dat-o jos când a coborât din mașină, dar agentul de poliție a refuzat să-i dea petentului procesul verbal pentru a fi completat.

Față de acest refuz, petentul a refuzat să semneze procesul verbal, iar agentul de poliție i-a spus petentului că-i reține și permisul de conducere, iar petentul i-a răspuns agentului de poliție să-i dea o dovadă în acest sens, apoi va suna la numărul de telefon 112.

Agentul de poliție a oprit o mașină, obligându-l pe conducătorul auto să semneze procesul verbal, dar acesta a refuzat motivat de faptul că nu a fost de față, nu știe dacă petentul a purtat sau nu centura de siguranță.

Ulterior, agentul de poliție l-a oprit pe șeful pompierilor din Vinga, dar și acesta a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, iar cum nici acesta nu a semnat procesul verbal. Agentul de poliție a oprit o altă mașină, iar martora G____ L_____ Oxana a semnat procesul verbal în calitate de martoră, deși nici aceasta nu a fost prezentă la incident.

La primirea procesului verbal de contravenție, prin poștă, petentul a constatat că a fost sancționat și pentru lipsa triunghiurilor reflectorizante, aspect scris ulterior de către agentul de poliție.

Petentul a făcut precizarea că mașina pe care o conducea era achiziționată nou și are în dotare din fabricație, stingător, trusă medicală și triunghiuri reflectorizante.

Având în vedere toate acestea, petentul a considerat că procesul verbal este nul întrucât procesul verbal nu este completat corect, ordonanța a fost trecută greșit, nu au fost trecute obiecțiunile petentului, apreciind astfel petentul că toate acestea duc la nulitatea procesului verbal atacat.

În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a depus la dosar în copii: procesul verbal de contravenție.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare, petentul făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, respectiv petentul nu purta centura de siguranță, iar mașina nu era dotată cu cele două triunghiuri reflectorizante.

Mai mult, fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind temeinic și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

Intimatul a considerat că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de către acesta nefiind susținute cu dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită față de cea consemnată în procesul verbal.

Față de împrejurarea că petentul a fost sancționat cu aplicarea unei amenzi în cuantum reprezentând minimul amenzii prevăzute e lege pentru fapta săvârșită, intimatul a considerat că nu se pune problema reindividualizării sancțiunii aplicate, în condițiile în care gradul concret de pericol social al faptei corespunde sancțiunii aplicate, precum și față de atitudinea petentului de negare a stării de fapt constatate.

În probațiune, intimatul a depus la dosar: raport.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți și proba cu martorul C_____ F_______ ( f. 36).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție CP nr. xxxxxxx din data de 12.01.2015 întocmit de către intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 195 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și cu 390 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100 alin. 1 pct. 13 din aceeași ordonanță.

S-a reținut în procesul-verbal că, în data indicată mai sus, ora 15:58, în localitatea Vinga, petentul a condus autoturismul marca Porsche cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX fără a purta centura de siguranță și fără a avea autoturismul dotat cu două triunghiuri reflectorizante.

Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal de contravenție, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că în cauză nu există lipsuri ori mențiuni necorespunzătoare, astfel că, sub acest aspect, procesul-verbal este legal încheiat.

În ce privește indicarea eronată a actului sancționator, respectiv O.U.G. nr. 95/2002 în loc de O.U.G. nr. 195/2002, instanța reține că aceasta nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal de contravenție întrucât prin aceasta nu i s-a cauzat petentului vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod. În mod evident este o eroare materială, norma generală care reglementează circulația pe drumurile publice fiind O.U.G. nr. 195/2002, aspect pe care petentul este dator să îl cunoască, în temeiul obligației generale a oricărei persoane de a cunoaște legislația în vigoare. De altfel petentul chiar a indicat în plângere care este actul normativ corect – O.U.G. nr. 195/2002, prin urmare, în mod evident nu i s-a cauzat vreo vătămare drepturilor sale prin indicarea greșită a actului normativ sancționator. Aceleași considerente se aplică și criticii formulate de petent privind neindicarea în antetul procesului-verbal de contravenție a adresei exacte a Ministerului de Interne.

Contrar susținerilor petentului, art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, raportat la art. 108 alin. 1 lit. a) din ordonanță prevede și contravenția reținută în sarcina petentului, la pct. 3 de la art. 108 lit. a), aceea de a nu purta centura de siguranță.

În ce privește afirmația petentului potrivit căruia agentul constatator a încălcat dispozițiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 prin faptul că nu l-a lăsat să scrie el personal obiecțiunile pe procesul-verbal de contravenție, instanța reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, conform art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Nu rezultă din textul citat că obiecțiunile trebuie să fie scrise personal de către contravenient, astfel că solicitarea petentului de a i se da procesul-verbal pentru a-și exprima obiecțiunile este neîntemeiată.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, fiind vorba despre fapte constatate ex propriis sensibus (personal) de către un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesul verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și respectând drepturile apărării. Prin urmare, prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut și nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.

În speță, însă, nu este această situație. Astfel, petentul a avut posibilitatea de a propune orice probă în dovedirea susținerilor sale, fiind chiar administrată proba cu martorul C_____ F_______, declarație care însă nu este concludentă în speță. Acesta a fost oprit doar pentru a semna procesul-verbal în calitate de martor asistent întrucât petentul a refuzat semnarea acestuia și nu a văzut nici dacă a purtat centura de siguranță și nici dacă a avut triunghiuri reflectorizante în mașină.

Chiar dacă petentul a depus o descriere a autoturismului din cauză emisă de distribuitorul acestuia, Porsche Inter Auto România S.R.L. (f. 28), în care într-adevăr se prevede faptul că autoturismul este dotat din fabricație cu triunghi reflectorizant, având în vedere faptul că autoturismul a fost cumpărat și înmatriculat în anul 2012 (17.07.2012 conform copiei de pe certificatul de înmatriculare – f. 35), instanța consideră că aceasta nu face dovada faptului că la momentul constatării contravenției petentul avea în autoturism cele două triunghiuri reflectorizante obligatorii.

Față de aceste aspecte, instanța reține că procesul-verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit, astfel că va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P___ I___ împotriva procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/12.01.2015 întocmit de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN A___.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.

Președinte Grefier

A__-M____ A_________ S____ B_______



Red./dact

AMA/SB – 03.07.2015

4ex/2 comunicări

- P___ I___ – Sânandrei, km 13, ___________. 1, jud. T____

- I____________ de Poliție Județean A___ – A___, ___________________-19





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025