DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
Judecătoria V_____ - Județul Teleorman
Sentința civilă nr. 1457
Ședința publică din data de 03.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte – C_____ D___ V___
Grefier – R___ A___ I____
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”, formulată de petenta S_______ D______ M___, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în orașul V_____, _____________________, județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R S.A., cu sediul în mun. București, ______________________. 401A, sector 6.
Despre mersul dezbaterilor s-a făcut referire în încheierea de amânare a pronunțării din data de 27.11.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele si lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 03.12.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție, petenta S_______ D______ M___ în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R S.A, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/06.07.2015.
În motivarea cererii sale, în fapt, petenta a arătat că agentul constatator a consemnat că în data de 16.02.2015, la ora 07:37, autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost depistat în trafic pe raza localității Timișul de Sus, județul B_____, fără a deține rovinietă valabilă.
A menționat că autoturismul a fost vândut numitului D___ V_______, iar în data de 12.10.2014 a solicitat scoaterea din evidență a autoturismului vândut.
A învederat că procesul verbal este lovit de nulitate deoarece conform legii noul cumpărător era obligat să înscrie mașina pe numele său în termen de 30 de zile de la cumpărare. Petenta a arătat că a solicitat Primăriei V_____ scoaterea din evidență a autoturismului.
În drept, cererea nu a fost întemeiată.
Intimatul legal citat a formulat întâmpinare la data de 03.08.2015, arătând în fapt, la data de 16.02.2015, pe DN1 Km 149+500m, pe raza localității Timișul de Sus, jud. B_____, vehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 06.07.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
A solicitat să se observe că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002. coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
A învederat că Procesul verbal a fost întocmit, eu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
În continuare, a arătat faptul că petenta, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, nu a solicitat radierea din evidentele Serviciului Public Comunitar Direcția Permise si înmatriculări Auto, acesta figurând în continuare ca și proprietar, în accepțiunea legii, fiind o confuzie faptul că radierea rolului fiscal este operațiunea implicită a radierii din evidentele serviciului mai sus menționat.
A mai arătat că factura fiscala sau orice alt document legal își produce efectele asupra transmiterii dreptului de proprietate al autovehiculului dar, fără radiere, acest lucru nu implica și modificarea datelor în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise Conducere și înmatriculări Vehicule, astfel că, petenta , figurează în continuare, în baza de date accesata, ca și proprietar.
A subliniat, că motivul invocat de către petentă cu privire la vânzarea autovehiculului nu este în măsură sa înlăture concluzia temeiniciei faptei reținute în sarcina sa.
A învederat că invocarea prevederilor legale care privesc obligațiile noului proprietar nu înlătură răspunderea contravenționala a acestuia, din moment ce înmatricularea pe numele cumpărătorului nu se poate realiza fără ca mai întâi să se procedeze la radierea autovehiculului de pe numele vânzătorului.
A menționat că, în cauza de față, subiectul activ este persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare, mai exact dumitra mimi spiridon.
Pentru aceste motive a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx ea fiind temeinic și legal.
În drept, întâmpinare a fost întemeiată în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În probațiunea a solicitat înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,
Prin procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx/06.07.2015 întocmit de către intimată, petenta S_______ D______ M___ a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002.
S-a reținut astfel că, la data de 16.02.2015, ora 07:37, pe DN1 Km149+500m, Timișul de Sus, jud. B_____, petenta a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
În drept,
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Examinând legalitatea procesului-verbal și prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că acesta este legal, neidentificându-se nicio deficiență de natură să atragă ineficacitatea acestuia, în conformitate cu dispoziția legală anterior menționată.
Analizând temeinicia aceluiași proces-verbal, instanța reține că acesta nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri, ale agentului constatator.
În cauza de față, agentul care a întocmit procesul-verbal de contravenție nu a constatat personal fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, procesul-verbal fiind întocmit pe baza capturilor realizate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 2 din OG nr. 15/2002.
În continuare, instanța reține că petenta a fost sancționată potrivit art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, care prevede că „ fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”, iar „Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) și (11) este prevăzut în anexa nr. 2, respectiv anexa nr. 4, care poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului. ”.
Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul OG nr. 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că „În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori-persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care,după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.
Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal, acesta fiind obligat să facă dovada achitării taxei impuse.
Pe cale de consecință, pentru a putea fi angajată răspunderea contravențională, nu este suficient ca persoana fizică sau juridică să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare, ci trebuie să fie titulara dreptului de proprietate sau a unui alt drept care să-i permită folosirea autoturismului în discuție.
În cauza de față, instanța reține că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de la fila 7, autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost înstrăinat de către petentă cumpărătorului D___ V_______ în data de 12.10.2014, pentru suma de 1.000 euro (fila 7).
Cu toate acestea, instanța apreciază că susținerea intimatei referitoare la inopozabilitatea datei contractului de vânzare-cumpărare este una întemeiată, apreciind că actul juridic în discuție este un înscris sub semnătură privată, aplicându-se, pe cale de consecință, regulile privind data certă a acestui înscris.
Așadar, cu toate că petenta a formulat o cerere pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport în ceea ce privește autoturismul ce a făcut obiectul contractului de vânzare, instanța reține că această cerere a fost formulată ulterior sancționării contravenționale a acesteia.
Instanța constată, astfel, că intimata nu putea cunoaște faptul înstrăinării autoturismului înainte de data de 14.07.2015, data la care a fost emis procesul-verbal pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport.
În condițiile în care această operațiune ar fi fost operată anterior datei de 06.07.2015, contractul de vânzare-cumpărare ar fi dobândit dată certă și nu i s-ar fi putut imputa petentei neîndeplinirea condițiilor de publicitate, în vederea evitării unei astfel de sancționări.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că plângerea formulată de petentă este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta S_______ D______ M___, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în orașul V_____, _____________________, județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R S.A., cu sediul în mun. București, ______________________. 401A, sector 6.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria V_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C_____ D___ VALD R___ A___ I____
Red. C.D.V/ 14.01.2016
Tehnored: R.A.I./ 4 exp./14.01.2016