Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
11/2013 din 09 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A C I V I L Ă Nr. 11/2013

Ședința publică din 09 Ianuarie 2013

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: U___ I___

JUDECĂTOR: C_____ V_____

JUDECĂTOR: P______ I___

GREFIER: P__ R_____ A_______

S-a luat în examinare recursul declarat de intimata C_____ SA – C______, împotriva sentinței civile nr. 7017 din 27.06.2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu petentul L______ V_____ I___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentului-intimat, av. R__ V_____, lipsă fiind intimata-recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr. 202/2010, în conformitate cu art. 159¹ alin. 4 din Codul de procedură civilă, Tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, potrivit art. 2 pct. 3 Cod pr. civilă, coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Instanța constată recursul la prim termen de judecată, fiind declarat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, motivat și comunicat.

Reprezentantul petentului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul petentului-intimat, av. R__ V_____, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Arată că procesul verbal nu îndeplinește condițiile de formă, invocând lipsa semnăturii. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin sentința civilă nr. 7017 din 27.06.2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul L______ V_____ I___, în contradictoriu cu intimata C_____ SA și s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx, încheiat de intimată la data de 02.05.2012.

A fost obligată intimata la plata către petent a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:

La data de 02.05.2012, petentului i-a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx, prin care a fost sancționat, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se că la data de 02.01.2012, ora 11:44, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând acestuia a circulat fără a deține rovinieta valabilă. Agentul constatator a reținut că prin această faptă a fost încălcat art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 EURO.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, instanța a reținut că plângerea contravențională formulată de petent este întemeiată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.

Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, dând așadar caracter administrativ proceselor – verbale de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.

Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța a reținut că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces – verbal de constatare a contravenției, cu toate că procesul-verbal de contravenție nu a fost destinat a fi citit prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, pentru a îndeplini condițiile unui înscris electronic, în sensul prevăzut de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, și nici nu a dat naștere unui raport juridic de drept privat, pentru a fi aplicabile prevederile Legii nr. 455/2001 referitoare la înscrisurile electronice și la semnătura electronică, ci unui raport juridic de drept public. Mai mult, încheierea procesului-verbal de contravenție în formă electronică este incompatibilă cu dispozițiile legale cuprinse în art. 26 și 27 din OG 2/2001 care prevăd în mod expres modalitățile de comunicare ale proceselor-verbale de contravenție: 1. înmânarea procesului-verbal contravenientului, când acesta este de față la întocmirea lui ; 2. prin poștă, cu aviz de primire și 3. prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, astfel că orice alt mod de comunicare a procesului-verbal de contravenție, inclusiv în sistem informatic, nu este în concordanță cu dispozițiile legal.

Având în vedere aceste considerente instanța a apreciat că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a proceselor-verbale de contravenție nu au fost respectate în cauză, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța a admis ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 02.05.2012 de către intimata C_____ SA.

În temeiul art. 274 Cod pr. civ. intimata a fost obligată la plata către petent a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, organul constatator C.N.A.D.N.R. SA – C______, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respinge plângerea contravențională ca fiind nefondată.

In motivarea recursului s-a arătat,în esență, că procesele verbale de constatare a contravenției au fost emise prin sistemul informatic de emitere, monitorizare și control a rovignetei, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor. Se mai arată că aceste procese verbale sunt generate și tipărite cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și conform prevederilor 7 din L.nr.455/20ll au asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice. Se arată că, semnătura electronică reprezintă forma digitală a semnăturii olografe, având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea că cele constatate în procesul verbal corespund întrutotul stării de fapt și de drept reținute, investind astfel actul de constatare a contravenției cu prezumția de temeinicie și legalitate.

Întrucât art.l7 din OG nr.2/200l nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, s-a arătat că procesele verbale de contravenție sunt semnate potrivit cerințelor legale imperative, semnătura electronică nerăpindu-i actului administrativ de drept public caracterul și calitatea de act autentic ce a fost emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.

Se mai arată că, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conduce la descurajarea agenților constatatori în a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, solicitând înlăturarea acestui capăt de cerere.

Legal citat, petentul intimat nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Potrivit art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; iar semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

Regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică este reglementat în capitolul 2 în cuprinsul articolelor 5-11. Din interpretarea acestor prevederi rezultă că înscrisurile în formă electronică cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele lor, cu înscrisurile sub semnătură privată, iar între cei care le-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile are același efect ca actul autentic.

Având în vedere și dispozițiile art. 2 și art. 3 din legea privind semnătura electronică, conform cărora această lege se completează cu dispozițiile legale privind încheierea, validitatea și efectele actelor juridice, nici o dispoziție a prezentei legi neputând fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților, se desprinde concluzia că înscrisurile electronice și semnătura electronică sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat și nu raporturilor juridice de drept public cărora li se circumscrie și procesul-verbal de constatare a contravenției.

Astfel, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate cu caracter individual întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege. Din această perspectivă, procesul-verbal de constatare a contravenție contestat trebuie să îndeplinească condițiile specifice de fond și de formă ale actului administrativ individual, în speță cele prevăzute de OG nr.2/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.

Reținând că procesele-verbale de contravenție, ce au natura juridică a unui act administrativ, de drept public, nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, atâta vreme cât legiuitorul, prin OG nr. 15/2002, nu a înțeles să deroge sub acest aspect de la dreptul comun în materia contravențiilor, tribunalul apreciază că actele sancționatoare contestate de petent sunt lovite de nulitate absolută, acestea fiind întocmite într-o altă formă decât cea prevăzută de lege, așa cum corect a reținut și instanța de fond, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Capătul de cerere privind înlăturarea obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi admis, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art.274 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata COMPANIA NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA – SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______, cu sediul în București, ____________________. 40lA, CUI l6054368, NR ORC J40/552/l5.0l.2004, împotriva sentinței civile nr.70l7 din 27.06.20l2 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr.5672/l90/2012.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09 ianuarie 20l3 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

I___ U___ V_____ C_____ I___ P______ A_______ R_____ P__

Red/dact

PI/CR 2 ex.

Jud.fond: Jîrghiuță A_______

l.02.103

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025