Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 12/2014

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ P____

Judecător C_______ M_____ G_______

Grefier M____ M____-S_____

Pe rol soluționarea apelului declarat de către apelantul A________ D_____ F______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria C______, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D___ - SERVICIUL RUTIER C______.

La apelul nominal făcut în ședința, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborate cu art. 131 alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.

Considerând apelul în stare de judecată, instanța îl reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/12.09.2013, Judecătoria C______ a respins plângerea formulată de petentul A________ D_____ F______ împotriva procesului-verbal ________, nr. xxxxxxx/18 02 2013, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D___ - SERVICIUL RUTIER C______.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin actul de contravenție anterior menționat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei și avertisment, dispunându-se și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravențiilor reglementate de art. 135 lit. h din OUG 195/2002 și sancționată de art. 99 alin 2 din OUG 195/2002 – neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversare prin loc special amenajat, pe sensul său de mers -, respectiv art. 36 alin. 1 din R O.U.G. 195/2002 și sancționată potrivit disp. art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 - faptul că nu a purtat centură de siguranță. S-a reținut în sarcina sa faptul că a condus autovehiculul Land Rover, având nr. de înmatriculare BH 8019 BC, pe _______________, la intersecția cu _______________________ la dreapta și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare prin loc special amenajat, pe sensul său de mers. De asemenea, nu a purtat centură de siguranță.

Conform disp. art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicarea a OUG 195/2002: „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no xxxxx/96, § 16, 20 mart. 2001; A_____ c. României, no xxxxx/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În speță, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 300 lei și avertisment) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Examinând legalitatea procesului-verbal de sancționare a contravenției, prima instanță a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, nefiind afectat de nici o cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din O.G. 2/2001.

Procesul verbal a fost semnat de petent, iar la rubrica destinată obiecțiunilor contravenientului, petentul a arătat:" nu sunt de acord deoarece pietoni erau pe celălalt sens de mers".

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, s-a constatat că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze actul contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002 - cu modificările și completările ulterioare -, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.

Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

Examinând procesul-verbal contestat, Judecătoria C______ a constatat că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, s-a reținut, pe de o parte că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Pe de altă parte, petentul beneficiază de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Prin plângere, petentul a susținut că starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu este reală, deoarece în momentul în care a traversat intersecția grupul ce traversa ________________________ lui de mers.

Pentru dovedirea acestei susțineri, a fost audiat în cauză, la propunerea petentului, martorul C_____ S____ I_____ (fila 20 dosar) care a arătat că era într-o parcare in apropiere de Pelendava și petentul i-a atras atenția deoarece conducea un Land Rover cu volan pe dreapta, iar la trecerea de pietoni, atunci când petentul a trecut prin intersecție, nu erau pietoni angajați in traversare. Martorul a precizat că era pe la prânz , orele 13³⁰-14⁰⁰, iar petentul a fost oprit de un echipaj de poliție aflat la o distanță de 150 m de trecerea de pietoni, echipaj care, deși se afla cu fața către secția de pietoni, nu avea vizibilitate in totalitate asupra acesteia. Martorul a menționat că a fost chemat de petent in fața agenților de poliție ca să spună ce s-a întâmplat, dar aceștia nu l-au trecut in procesul verbal.

Instanța de fond a înlăturat declarația martorului anterior menționat deoarece există mari dubii cu privire la sinceritatea acestuia. Astfel, analizând depoziția respectivului martor, s-a constatat că acesta a declarat că fapta a fost săvârșită în primăvară - deși contravenția a fost săvârșită în data de 18.02.2013 -, că era la prânz, orele 13³⁰-14⁰⁰ - deși contravenția a fost săvârșită la ora 17⁰⁰ când, în luna februarie, nu prea este prânz, aspecte din care s-a concluzionat că martorul nici nu se afla la fața locului la data săvârșirii contravenției. De altfel, declarația martorului se contrazice și cu cele învederate de petent in plângere - martorul specificând că agenții de poliție erau la 150 m de trecerea de pietoni, iar petentul că a fost oprit la 50-60 m de trecerea de pietoni și, de asemenea, petentul precizând că a chemat in fața agentului pietonul care mai era insoțit de o persoană, iar martorul menționând că el, care se afla _________________ fost chemat de petent în fața agentului.

Prin urmare, cu toate că a contestat starea de fapt reținută în actul de contravenție, petentul nu și-a dovedit susținerile din plângerea contravențională deși, conform art. 249 Cod proc civil, sarcina probei propriilor afirmații îi revine.

Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator dar că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat - în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia -, prima instanță a apreciat că procesul verbal este temeinic.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul, solicitând casarea sentinței pronunțate de Judecătoria C______ și, analizând cauza pe fond, admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată și precizată.

În motivarea apelului s-a învederat faptul că aprecierea instanței asupra depoziției martorului nu este una corectă, deoarece raportat la perioada de timp îndelungată de la data întocmirii procesului-verbal - respectiv 18.02.2013 - și data audierii - 12.09.2013, mai mult o jumătate de an -, respectiva persoană nu avea cum să țină minte exact data și ora întocmirii procesului-verbal.

Apelantul a pretins că martorul audiat nu este prietenul său – fiind taximetrist de profesie -, astfel încât nu a dat importanță detaliilor - discuția purtată la fața locului vizând faptul că nu au fost pietoni angajați în traversare, fapt ce l-a surprins și martorul.

Prin urmare, apelantul consideră că, prin administrarea probei testimoniale, a reușit să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal și să demonstreze că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 C.pr.civ.

Pentru termenul de judecată din data de 17.01.2014, intimatul I.P.J. D___ a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat și menținerea Sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică..

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, apelantul-petent a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 - neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați in traversarea regulamentară a drumului public prin locuri special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului -, respectiv de art. 36 alin. 1 din același act normativ - faptul că nu a fost purtată centura de siguranță de către conducătorul unui autoturism care circula pe drumurile publice.

D__ fiind că, în cuprinsul cererii de apel, apelantul nu a înțeles să conteste decât pe prima dintre faptele reținute în sarcina sa, instanța de control nu va analiza legalitatea și temeinicia Sentinței pronunțate de prima instanță decât în limitele în care a fost investită – și anume cu privire la săvârșirea faptei reglementate de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002.

Așa cum în mod corect a statuat Judecătoria C______, actul de contravenție – ca orice act administrativ -, se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, prin urmare îi incumbă persoanei sancționate sarcina de a administra probe prin care să răstoarne această prezumție și să demonstreze că situația de fapt consemnată într-un proces-verbal nu este conformă realității. Susținerile recurentului (din cuprinsul plângerii contravenționale) în sensul că nu a săvârșit contravenția imputată rămân simple afirmații, în contextul în care nu se prezintă dovezi care să conducă la concluzia că respectiva faptă este nereală, astfel încât nu exista o justificare pentru ca recurentul-petent să fie sancționat contravențional.

O astfel de prezumție de legalitate și temeinicie a procesului-verbal nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (în cauza Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988; cauza Telfner c. Austriei, nr. xxxxx/96, și cauza A_____ c. României, nr. xxxxx/03), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. Instanța europeană a statuat că exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante să nu depășească anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare.

De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina sa nu este de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului, într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar c Franței).

În cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 300 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Așadar, în contextul în care procesul-verbal de contravenție reprezintă un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege – și care conține descrierea unor fapte constate personal -, acesta se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.

În fața Judecătoriei C______, recurentul-petent a solicitat administrarea probei testimoniale pentru a-și dovedi nevinovăția și a răsturna prezumția de temeinicie a actului de contravenție, instanța încuviințând audierea în calitate de martor a numitului C_____ S____ I_____.

În ceea ce privește depoziția persoanei anterior menționate, instanța de judecată are libertatea de a aprecia în ce măsură depoziția unui martor este concludentă, după cum poate considera și că o declarație este nesinceră și că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză – având însă obligația de a motiva care au fost considerentele pentru care a ajuns la o astfel de concluzie.

Or, din acest punct de vedere, instanța de fond a motivat care au fost considerentele pentru care a înlăturat declarația martorului C_____ S____ I_____ atunci când a apreciat asupra situației de fapt – sesizând o ________ contradicții atât între cele relatate de martor cu privire la anotimpul și ora la care s-au petrecut evenimentele pe care le-a perceput și aceleași elemente de fixare în timp consemnate de agentul constatator, cât și între modul de desfășurare a faptelor descris de martor și aspectele relatate chiar de apelantul-petent în cuprinsul plângerii contravenționale.

În acord cu prima instanță, Tribunalul consideră că aceste neconcordanțe sunt de natură a determina concluzia că depoziția martorului C_____ S____ I_____ nu este veridică, fiind dată în încercarea de a se evita angajarea răspunderii contravenționale a apelantului-petent.

În aceste circumstanțe, simpla negare a unor fapte constatate personal de un agent al autorității publice nu este suficientă pentru a conduce la anularea procesului verbal, actul de contravenție nefiind doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă.

Prin urmare, Judecătoria C______ a apreciat în mod just materialul probator și a stabilit că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a actului de contravenție, astfel încât nu exista nici un temei pentru a se dispune anularea procesului-verbal ________, nr. xxxxxxx/18 02 2013.

Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 N. C.pr.civ. și va respinge apelul declarat ca fiind neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul declarat de către apelantul A________ D_____ F______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria C______, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D___ - SERVICIUL RUTIER C______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 17.01.2014.

Președinte, G_______ P____		Judecător, C_______ M_____ G_______
	Grefier, M____ M____-S_____

Red. C.G./31.01.2014/Jud. fond. V. F_______

Tehnored. M.M./2 ex