Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - plângere contravențională –

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D E C I Z I A NR. 504

Ședința publică din 08 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte : B____ C_________

Judecători: B_____ I___ D___

Grefier : H____ A___ O___

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de petentul P_____ O_____, împotriva sentinței civile nr. 724 din 18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 01 aprilie 2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 06.04.2015 și ulterior, mai având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 08.04.2015.

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 724 din 18.02.2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Suceava a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P_____ O_____ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 30.05.2013 de intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 30.05.2013 întocmit de intimatul I____________ Județean de Poliție Suceava, petentul P_____ O_____ a fost sancționat contravențional cu 10 puncte amendă în sumă de 750 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile, reținându-se în sarcina sa că, în ziua de 30.05.2013, ora 08,05 a condus autoturismul marca Jaguar cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN2 în direcția Suceava- Rădăuți, în apropierea intersecției cu DJ 208 v în zona km 445+300 m a efectuat manevra de depășire a autoturismului marca Volkswagen cu nr. XXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului ,,depășire interzisă”, încălcând totodată marcajul longitudinal axial continuu. De asemenea, s-a consemnat că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.

Procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 30.05.2013 nu a fost semnat de către petent, menționându-se că acesta a refuzat să semneze, dar a fost semnat de martorul asistent T______ M____.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G.2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 30.05.2013 menționat anterior, instanța a constatat că, sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța a apreciat că faptele reținute în sarcina petentului P_____ O_____ au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative. Astfel, contrar susținerilor petentului, agentul constatator a indicat, în mod clar, în procesul verbal, locul săvârșirii contravențiilor reținute în sarcina petentului, respectiv: pe DN2 în direcția Suceava- Rădăuți, în apropierea intersecției cu DJ 208 în zona km 445+300 m.

De asemenea, petentul a susținut că agentul constatator avea obligația să-i aducă la cunoștință că avea dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Instanța a constatat că la rubrica ,,Alte mențiuni”, unde se trec, în mod obișnuit, obiecțiunile contravenientului, este consemnat ,, contravenientul se află singur în mașină și refuză să semneze procesul verbal”. Din raportul întocmit de agentul constatator cu privire la cele consemnate în procesul verbal contestat (fila 29) s-a arătat că petentul a adoptat o atitudine sfidătoare față de agentul constatator, afirmând că acesta nu are ce să-i facă atâta timp cât nu a fost filmat comițând abaterea pentru care a fost sancționat. Este posibil ca această atitudine necorespunzătoare a petentului să fi împiedicat agentul constatator să îi aducă la cunoștință că are dreptul de a formula obiecțiuni, dar, chiar dacă am lua în considerare ipoteza în care agentul de poliție nu și-ar fi îndeplinit obligația menționată, aceasta nu ar fi dus la nulitatea procesului verbal de contravenție, întrucât petentului nu i s-a adus nicio vătămare, având posibilitatea de a contesta procesul verbal și a aduce la cunoștința instanței obiecțiunile sale, fără a fi condiționat de menționarea acestor obiecțiuni în procesul verbal, drept, pe care, de altfel, și l-a exercitat prin formularea prezentei plângeri.

De asemenea, contrar susținerilor petentului, agentul constatator nu a încălcat dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, întrucât a menționat în procesul verbal numele, prenumele și CNP-ul martorului asistent, aceste date personale fiind suficiente pentru identificarea martorului asistent care a semnat procesul verbal în urma refuzului petentului de a semna. Relevant în acest sens este și faptul că, în baza acestor date, instanța a putut afla adresa martorului asistent, l-a citat și audiat în prezenta cauză.

În ceea ce privește invocarea de către petent a prescripției executării sancțiunii contravenționale, potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001, ca urmare a necomunicării procesului verbal contravențional în termen de 30 de zile de la aplicarea sancțiunii, instanța constată că petentul nu a primit procesul verbal de contravenție la momentul întocmirii lui, întrucât a refuzat acest lucru, aspect consemnat în procesul verbal de contravenție. Cu toate acestea, există certitudinea că la data de 27.06.2013 petentul primise, în copie, procesul verbal de contravenție, întrucât l-a depus la dosar (fila 11), la acel moment nefiind îndeplinit termenul de 30 de zile de la aplicarea sancțiunii prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât să fie incidente în cauză dispozițiile legale menționate și, prin urmare, instanța nu poate constata prescripția executării sancțiunii contravenționale. Faptul că procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare (astfel cum reiese din înscrisurile de la filele 31-32 dosar) și nu prin poștă cu aviz de primire, ar fi avut relevanță în măsura în care nu ar fi existat la dosar dovada că petentul a primit, în termenul de 30 de zile menționat, procesul verbal de contravenție. Or, de vreme ce scopul dispozițiilor legale menționate, acela de comunicare, de aducere la cunoștință contravenientului a faptelor contravenționale și a sancțiunilor aplicate s-a realizat în termenul prevăzut de acestea, instanța nu poate constata prescripția executării sancțiunii contravenționale, întrucât legea trebuie aplicată nu numai în litera ei, ci și în spiritul ei. Mai mult decât atât, instanța consideră de rea-credință atitudinea petentului care invocă faptul că nu i s-a comunicat procesul verbal prin poștă, inducând ideea unui formalism rigid al legii, în condițiile în care este cert că el cunoștea conținutului procesului verbal de contravenție, sancțiunile aplicate, deoarece i se comunicase o copie a acestuia anterior datei de 27.06.2013, când a depus acest înscris la dosar.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Instanța a subliniat faptul că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În drept, conform art. 120 alin. 1 lit. h și i din HG 1391/2006 este interzisă depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" și când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere, iar potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U. nr. 195/2002 nerespectarea regulilor privind depășirea constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, conform art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare, iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U. nr. 195/2002 nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni.

În fapt, instanța a reținut că petentului i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentului responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale(astfel cum s-a arătat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I___ P__ contra României).

Martorul T______ M____, audiat la solicitarea petentului (fila 47 dosar) a confirmat aspectele menționate de agentul constatator în procesul verbal de contravenție în sensul că a semnat ca martor asistent, întrucât petentul a refuzat să semneze.

Faptul că agentul constatator nu a prezentat o înregistrare video a primei fapte contravenționale reținute în sarcina petentului în procesul verbal de contravenție (depășirea neregulamentară) nu duce automat, astfel cum a învederat petentul, la admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, în baza prezumției de vinovăție a acestuia. Dacă s-ar aplica o astfel de regulă, s-ar da o valoare absolută prezumției de nevinovăție și s-ar infirma, nejustificat, chiar dacă nu ar exista suport probator în acest sens, constatările personale ale agentului de poliție care a întocmit procesul verbal de contravenție. Or, după cum s-a reținut anterior, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Simpla negare a petentului, în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Față de argumentele prezentate mai sus, în cauza dedusă judecății, instanța a constatat petentul a contestat prin prezenta plângere situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către agentul constatator, dar nu făcut nicio dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 și art. 249 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins plângerea contravențională formulată de către petentul P_____ O_____, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din data de 30.05.2013, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul P_____ O_____, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale, cu consecința anulării în totalitate a procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției și exonerarea de la obligația de plată a amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei și înlăturarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Critică sentința instanței de fond pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Solicită a se constata faptul că în speță nu sunt întrunite elementele răspunderii contravenționale la nivelul laturii obiective, în realitate nu a efectuat vreo manevră de încălcare a marcajului continuu, și nici la nivelul laturii subiective, în realitate lipsind vinovăția.

Precizează că a refuzat semnarea procesului verbal de contravenționale întrucât nu sunt reale susținerile cuprinse în descrierea situației de fapt. Mai mult, documentația care a stat la baza emiterii procesului – verbal atacat nu dovedește săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Arată că intimatul nu depus fotografii care să surprindă săvârșirea pretinsei contravenții, nu a depus vreo înregistrare video a săvârșirii pretinsei contravenții, iar martorul asistent T______ M____, a arătat că nu a surprins personal săvârșirea pretinsei contravenții, ci doar conversația cu agentul constatator.

Consideră că vinovăția sa nu a fost dovedită de către agentul constatator, dincolo de orice îndoială rezonabilă, iar probele administrare de intimat nu pot convinge instanța în privința vinovăției sale, fiind incident și principiul in dubio pro reo.

Mai mult, susține că neindicarea de către agentul constatator a datelor de identitate a persoanei care conducea în data de 30.05.2013 autovehiculul a cărui depășire se presupune că a efectuat-o, încălcând astfel marcajul rutier continuu, pentru ca instanța să poată verifica veridicitatea celor consemnate în procesul – verbal contestat, atrage nulitatea absolută a actului constatator.

Sub un alt aspect solicită anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției reținută în sarcina sa și pentru lipsa comunicării prin poștă a acestuia, cu aviz de primire.

Apreciază că prin _____________________ unei copii a procesului – verbal, nu este înlăturată obligația agentului procedural de respectare a dispozițiilor legale imperative privind comunicare acestuia. În acest sens invocă dispozițiile art. 25 – 27 din OG 2/2001.

Or, din înscrisurile depus la dosar reiese că s-a procedat direct la comunicarea procesul – verbal de contravenție prin afișare la domiciliul petentului, fără ca, în prealabil, acesta să îi fi fost comunicat prin poștă, cu aviz de primire, eludând astfel dispozițiile art. 27 teza I rap. la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OUG 2/2001.

Consideră că agentul constatator nu a depus diligențele necesare pentru îndeplinirea obligației legale de comunicare, întrucât nu s-au respectat și nu i-au fost asigurate garanțiile prevăzute de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., și în aceste condiții apreciază că este vorba despre o comunicare nelegală, iar o comunicare nelegală echivalează cu lipsa unei comunicări.

De asemenea, invocă și faptul că procesul – verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului – verbal de contravenție trebuia semnat de cel puțin un martor.

Apreciază că procesul – verbal este nul absolut pentru încălcarea dispozițiile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 și în raport de împrejurarea că nu este indicat locul săvârșirii faptei contravenționale, devenind astfel incidente dispozițiile art. 17 din OG 2/2001.

Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului, cu consecința admiterii plângerii astfel cum a fost formulată și precizată.

În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat, cu motivarea că susținerile din apelul promovat sunt nefondate. Susține că sentința instanței de fond este legală și temeinică, dată în baza probatoriului administrat în cauză, instanța stabilind în mod corect că actul de constatare este legal și temeinic, confirmând astfel cele constatate de agentul constatator ca o situație de fapt ce corespunde realității, iar până în prezent, petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt.

Arată că scopul legii este de a proteja participanții la trafic, iar instanța nu a avut în vedere faptul că fenomenul de nerespectare a timpilor de odihnă duce la evenimente rutiere grave. Susține că o astfel de soluție nu face decât să încurajeze încălcarea normelor legale și să descurajeze aplicarea prevederilor legale de către organele în drept.

Mai arată că nerespectarea dispozițiilor legale împiedică aducerea la îndeplinire a atribuțiilor legale ce sunt stabilite conform art. 1 alin. 2 și 3 din OUG 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, încurajând comiterea de astfel de fapte și punând în pericol sănătatea cetățenilor.

Pe cale de consecință solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică și implicit a procesul – verbal de contravenție, cu sancțiunile aplicate.

Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele de apel formulate, și în raport de întregul complex probator, ca și de dispozițiile aplicabile și criticile aduse instanței de fond, Tribunalul expune următoarele:

Apelantul - petent P_____ O_____ a fost sancționat contravențional cu 10 puncte amendă în sumă de 750 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Organul constatator a reținut în sarcina sa că , în ziua de 30.05.2013, ora 08,05 a condus autoturismul marca Jaguar cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN2 în direcția Suceava - Rădăuți, și în apropierea intersecției cu DJ 208 v în zona km 445+300 m a efectuat manevra de depășire a autoturismului marca Volkswagen cu nr. XXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului ,,depășire interzisă”, încălcând totodată marcajul longitudinal axial continuu. De asemenea, s-a consemnat că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.

Prima instanță în mod greșit a apreciat că pe baza probatoriului administrat plângerea este neîntemeiată în condițiile în care procesul verbal de contravenție nu se sprijină decât pe cele consemnate de agentul de poliție în actul contestat și într-un raport din 11.10.2013.

Tribunalul apreciază că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României) și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală). Aceasta deoarece în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A_____ c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei si Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contraventie (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se refera primul paragraf al articolului 6 CEDO. La aceasta încadrare conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor), iar sancțiunea contravențională aplicabilă urmărește un scop preventiv și represiv.

Instanța mai reține că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).

Astfel, tribunalul consideră că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției (legal întocmit) nu poate face dovada prin el însusi a existentei faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, urmând a se reține săvârșirea contravenției de catre petent doar în prezenta unor probe concludente de vinovăție, în contextul în care petentul, în mod constant, a negat savârsirea faptei.

Pe cale de consecință, constatând aplicabilitatea în cauza a prevederilor art.6 din Convenție, instanța reține că petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice garantate de acest articol, printre care și prezumția de nevinovăție. Daca s-ar răsturna sarcina probei, așa cum susține intimatul în motivele de recurs, ar însemna impunerea arbitrariului, ceea ce ar constitui un pericol grav pentru statul de drept.

Față de toate aceste considerente în baza art. 480 Cod procedură civilă tribunalul va admite apelul, va schimba sentința în sensul că admițând plângerea contravențională va anula procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul, declarat de petentul P_____ O_____, cu domiciliul ales la C______ avocat S______ S_____ din Suceava, _______________________. 10, ____________, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 724 din 18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, ________________, județul Suceava.

Schimbă sentința apelată.

Admite plângerea.

Anulează procesul – verbal contestat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 08 aprilie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

B____ C_________ B_____ I___ D___ H____ A___ O___

Red. B.C.

Jud. fond. C_______ A___

Tehnored. H.A.

Ex. 2/04.05.2015