Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DRĂGĂŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3102/2012 din 18 octombrie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal nr.5695



R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D________ - JUDEȚUL V_____


Sentința civilă Nr. 3102/2012

Ședința publică de la 18 Octombrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE I____ O_____ C________

Grefier E____ A____


Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii contravenționale privind pe petenta D___ F______, cu domiciliul în D________, ___________________________.31, jud. V_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____, cu sediul în Rm. V_____, jud. V_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2012, fiind consemnate în încheiere de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru a delibera.

INSTANȚA


Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 17.07.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei D________ sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta D___ F______ a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu IPJ V_____, prin care a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/26.06.2012.

În motivare, petenta a arătat că la data de 26.06.2012, a fost sancționată contravențional prin intermediul procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, cu amendă în cuantum de 300 lei și cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei reținându-se de către organul constatator că petenta a adresat injurii și cuvinte jignitoare la adresa numitei R____ E____ S_____ pe fondul unui conflict spontan. De asemenea a refuzat să se legitimeze la cererea justificată a organelor de poliție.

Petenta arată că faptele consemnate în procesul verbal de contravenție nu corespund realității.

În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.

Plângerii formulate petentul a anexat copie a procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/26.06.2012.

La data de 01.08.2012, intimatul IPJ V_____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică și nelegală. În motivare, intimatul a arătat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001.

În cauză, instanța a încuviințat petentei administrarea probei cu martora I_____ G_________, iar din oficiu, a dispus audierea martorului asistent R____ G_______.

Analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal de sancționare și constatare a contravenției întocmit pe numele petentului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/26.06.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei și cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei reținându-se de către organul constatator că petenta a adresat injurii și cuvinte jignitoare la adresa numitei R____ E____ S_____ pe fondul unui conflict spontan și de asemenea a refuzat să se legitimeze la cererea justificată a organelor de poliție.

Instanța reține că potrivit art. 3 alin. 1 și alin. 31 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice și refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Instanța reține că potrivit art. 1 din OG nr. 2/2001, contravenția este fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre.

În cauză instanța reține că la data de 26.06.2012, petenta a adresat injurii și cuvinte jignitoare la adresa numitei R____ E____ S_____ pe fondul unui conflict spontan și de asemenea a refuzat să se legitimeze la cererea justificată a organelor de poliție.

În acest sens, instanța are în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză.

Din declarațiile coroborate ale martorilor audiați în cauză, reiese că, în evenimentul despre care se face vorbire în plângerea contravențională și în procesul verbal de contravenție, s-a produs în timpul nopții, în fața locuinței petentei.

De asemenea, instanța reține, având în vedere declarația R____ G_______ că petenta i-a adreat expresii jignitoare numitei R____ S_____ pe fondul unui conflict privind niște haine pe care cea din urmă le-ar fi lăsat la petentă. De asemenea martorul a precizat că a fost de față când organul de poliție i-a solicitat petentei să se legitimeze iar aceasta a refuzat și de asemea s-a adresat într-un mod necuviincios cătreorganul de poliție.

În ceea ce privește declarația martorei I_____ G_________ instanța reține că aceasta nu poate servi la soluționarea cauzei având în vedere faptul că marora menționează că s-a trezit în timpul nopții auzind că există un conflict între fiica sa și numita R____ S_____. Ca atare instanța reține că martora nu s-a aflat de la început lână cele două pentru a relata dacă a existat sau nu fapta contravențională. Instanța reține însă că martora a precizat că la momentul la care a ieșit în fața curții cele două se loveau reciproc, însă martora a precizat că nu a auzit dacă s-au adresat expresii jignitoare deoarece a mers în cauză pentru a lua bagajul numitei R____ S_____.

Instanța va avea în vedere că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și CEDO (Salabiaku c. Franței; Telfner c. Austriei; A_____ c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Având în vedere situația de fapt și de drept reținută, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției contestat este temeinic, deoarece petenta se face vinovată de săvârșirea faptelor contravenționale pentru care a fost sancționată, motiv pentru care va respinge plângerea.


PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta D___ F______, cu domiciliul în D________, ___________________________.31, jud. V_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____, cu sediul în Rm. V_____, jud. V_____, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.10.2012, la sediul Judecătoriei D________.

Președinte,

I____ O_____ C________

Grefier,

E____ A____


2ex./02.11.2012

Red. I.O.C.

Tehnored: A.E.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025