R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA a II a CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR. 336
Ședința publică din data de 20 octombrie 2014
Instanță constituită din:
P_________: B______ A______ M________
JUDECATORI : G______ M_____
GREFIER : C_______ E____ M_______
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta – petentă ___________________________, cu sediul în București, Piata Presei Libere, nr. 3-5, _______________, împotriva sentinței civile nr. 554/10.04.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M____ în contradictoriu cu intimatele A__________ N________ A VAMILOR-DJAOV PRAHOVA, cu sediul în Parcul Industrial Crangul Lui Bot, __________________________ 72, județul Prahova, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (ANAF), cu sediul în București, Apolodor, nr. 17, sector 5 și D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI, cu sediul în Ploiesti, A____ V_____, nr. 22, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat, iar la dosarul cauzei s-a depus de intimata D_______ G_______ Regionala a Finantelor Publice Ploiesti întâmpinare și de către apelanta – petentă răspuns la întâmpinare.
Instanța raportat la actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe cererea de completare a probatoriului și pe cererea de apel.
TRIBUNALUL
Prin plângerea înregistrată la această instantă sub nr. XXXXXXXX din 12 august 2013 petenta S.C. R________ D_________ S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contraventiilor _________ nr. xxxxxxx din 22 iulie 2013 emis de A__________ Natională a Vamilor – DJAOV Prahova, solicitând instantei ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal și a sancțiunilor contraventionale principale și complementare aplicate, iar pe fondul cauzei solicită să se dispună anularea procesului verbal care este vădit nelegal și netemeinic; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii petenta a arătat că în data de 18 iulie 2013 o echipă de control din cadrul Autorității Nationale a Vămilor a efectuat un control la statia de distribuție carburanți apartinand petentei, situată în Vălenii de M____. A mai precizat că, desi nu a fost identificată în stație nici o încălcare a legii, echipa de control a revenit la data de 22 iulie 2013 cu procesul verbal susmentionat, moment la care petenta a luat cunoștință de aberanta si nelegala faptă contraventională. Reprezentantul petentei a dorit să facă obiectiuni la procesul verbal contestat, însă agentii constatatori au comunicat că sunt prea multe și nu au unde să le scrie in procesul verbal, motiv pentru care reprezentantul societătii a refuzat să semneze procesul verbal.
Contestatoarea a mai sustinut că, prin procesul verbal i se impută faptul că “societatea detine pe stoc o cantitate de benzină Premiun E4 (desi în documentele contabile se consemnează un stoc de benzină premium E 4- 0 ) pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor”, motiv pentru care s-a dispus aplicarea amenzii și confiscarea cantitătii de benzină Premium E4. Petenta arată că, în realitate a plătit aceste accize, iar cantitatea de benzină premium E4 era o benzină casată, necomercializată începând din ianuarie 2009, conform prevederilor din H.G nr. 689/2004.
Totodată, petenta menționează că procesul verbal este nul (nulitate absolută neconditionată de vătămate), deoarece lipsa aducerii la cunostintă a contravenientului a dreptului de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare, conform art. 16 alin. 7. A mai precizat că intimata nu numai că a nesocotit această prevedere legală omitând să treacă acest drept în procesul verbal, dar în realitate, aceasta a incheiat procesul verbal în lipsa reprezentantilor societătii, astfel că lipsa posibilitătii formulării de obiectiuni atrage nulitatea procesului verbal.
Pe fondul cauzei petenta solicită să se dispună anularea procesului verbal de contraventie și să se constate că acesta este vădit nelegal si netemeinic, deoarece benzina Premium E4 cu plumb are accizele plătite încă de la data plecării mărfii din antrepozitul fiscal, așa cum rezultă din factura nr. xxxxxx din 27 oct.2008. A mai arătat că potrivit avizului de expeditie nr. xxxxxxxxxx, benzina premium E4 (ce face obiectul presupusei contraventii de neplată a accizelor) a fost livrată spre vânzare către statia Vălenii de M____. Mai precizează că așa cum rezultă din mentiunile de pe factura nr. xxxxxx din 27 oct.2008 si OP-urile nr. xxxxx din 24 oct.2008 si xxxxx/27 oct.2008, toate accizele aferente mărfii livrate, din care face parte si cantitatea de benzină cu plumb din statia Vălenii de M____, pentru care se pretinde că nu au fost plătite accizele, au fost integral plătite conform OP-urilor arătate.
A mai mentionat că stocul care a rămas de vândut din această benzină cu plumb de la Statia Vălenii de M____, nu a mai fost comercializat, motiv pentru care în perioada 12 noiembrie 2012 – 23 noiembrie 2012 atât acest stoc cât si toate celelalte de benzină Premium E4 au fost casate, conform procesului verbal de casare stoc din 27 noiembrie 2012, unde la pozitia 004041VDM se identifică foarte clar cantitatea de 429 litri benzină premium E4., astfel că pentru toate considerentele mentionate, solicită admiterea plângerii.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001, OG 92/2003, H.G. 689/2004 și Codul de procedură civilă.
In dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri și audierea unui martor.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și mentinerea procesului verbal ca legal și temeinic (fila 19-22).
În motivarea întâmpinării se arată că sub aspectul legalitătii și a invocării de către petentă a motivelor de nulitate absolută a procesului verbal, acesta nu este lovit de nulitate absolută prev.de art. 17 din OG 2/2001. Se mai arată că agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contraventie a efectuat o descriere corespunzătoare a faptei, procesul verbal a fost întocmit in lipsa petentei la data de 22 iulie 2013 la sediul autorității vamale și având in vedere că reprezentantul petentei a refuzat primirea procesului verbal, acesta a fost semnat de către un martor.
A mai precizat că procesul verbal de contraventie a fot comunicat petentei cu adresa nr. 8045/23 iulie 2013, prin postă, semnând conformarea de primire delegatul firmei în data de 25 iulie 2013, astfel că au fost respectate disp.art. 27 din OG 2/2001, astfel că procesul verbal contine toate elementele prevăzute de lege privind regimul contraventiilor.
A mai arătat că în ceea ce privește sustinerile petentei referitoare la temeinicia si individualizarea sancțiunilor principale si complementare, procesul verbal este un mijloc de probă si se bucură de tripla prezumtie de legalitate, autenticitate si veridicitate.
A mai sustinut că pe fondul cauzei solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât la data de 18 iulie 2013, orele 11,00, inspectori vamali, au efectuat un control la punctual de lucru al petentei din Vălenii de M____, în vederea verificării conditiilor de autorizare, receptie si comercializare a produselor supuse accizelor si pe perioada controlului petenta a fost reprezentată de dl.C_________ D_____ A_____, în calitate de sef de statie.
A mai precizat că, în urma verificărilor, s-a constatat că în raportul de inventar din 14 dec.2012 stocul scriptic evidentiat de benzina Premium este de 512 litri, iar ulterior inventarierii stocul de benzină Premium evidentiat in rapoartele de gestiune este zero, iar in urma verificărilor a rezultat un stoc faptic in rezervorul R1 compartimentul 2 de 331,2 litri benzină Premium E4, iar stocul scriptic este zero, astfel că petenta a încălcat disp.art. 206 indice 21 alin. 10 din Legea 571/2003. Pentru toate motivele invocate solicită respingerea plângerii.
În drept, a invocat prevederile OG 2/2001, Legea 571/2003.
A depus alăturat, în copie, înscrisuri.
In sedinta publică din 13 noiembrie 2013 petenta a solicitat introducerea in cauză a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală.
Agenția Natională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a aratat că începând cu data de 1 august 2013 calitatea de pârât a Autorității Nationale a Vămilor a fost preluată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești subordonată Ministerului Finantelor Publice (fila 133-135), iar instanța, prin Încheierea din 26.03.2014 a admis excepția lipsei calității procesual pasive a ANAF.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 554/10.04.2014 Judecătoria Vălenii de M____ a constatat că plângerea formulată de către petentă este neîntemeiata, motiv pentru care, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, a respins-o, ca atare menținând procesul - verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx din 22 iulie 2013, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei și cu sancțiunea complementară a confiscării cantității de 331,2 l benzină Premium E4, întrucât, s-a constatat că petenta deține pe stoc 331,2 l benzină Premium E4 (deși în documentele contabile era consemnat un stoc 0) pentru care nu a putut face dovada perceperii accizei.
Astfel, s-a reținut în sarcina petentei comiterea contravenției prevăzute de art. 221 indice 3 alin. 2 lit. ș din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv încălcarea prevederilor art. 206 indice 21 alin. 10 din același act normative.
În acest sens, potrivit art. 221^3 (1) din Codul de procedură fiscală constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei următoarele fapte:
ș) desfășurarea activităților de comercializare în sistem angro și/sau en detail a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - cu nerespectarea obligațiilor prevăzute în acest sens în prezentul titlu;
De asemenea, art. 206 indice 21 alin (10) din Codul de procedură fiscală arată că este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Referitor la sustinerea petentei in sensul că nu i s-a adus la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni, astfel incat procesul verbal este nul, instanta va retine că, în conformitate cu prevederile art. 16 al. 7 din OG 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului verbal.
Din interpretarea literară a acestui text de lege, rezultă în mod indubitabil, lipsit de echivoc, că agentul constatator are o astfel de îndatorire, numai în cazul în care contravenientul este prezent la momentul la care se constată contravenția.Or, în speța de față, contravenienta nu era prezentă la momentul constatării contravenției, procesul verbal fiind intocmit ulterior.
Pe de altă parte, chiar acceptând că nu au fost respectate prevederile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, o asemenea încălcare este sancționată cu nulitatea relativă, care atrage anularea actului întocmit în aceste condiții, numai în măsura în care s-a produs o vătămare, ce nu poate fi înlăturată în alt fel. Or, petenta nu a demonstrat că a suferit vreo vătămare, cu atât mai mult cu cât prin intermediul plângerii contravenționale formulate a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile cu privire la existența faptei contravenționale ori a existenței vinovăției celui sancționat. În concret petenta chiar a formulat astfel de apărări, care au fost analizate de către instanța, în condițiile art. 34 din OG 2/2001, astfel incat sustinerile sale sunt neintemeiate.
Pe cale de consecință, instanța constată că procesul verbal contravențional în discuție a fost întocmit în mod legal.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.
Astfel, instanța reamintește că procesul verbal contravențional a fost întocmit ca urmare a constatării comiterii faptei contravenționale personal de agentul constatator
Procesul-verbal de contravenție, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, procesul-verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor (cauza A_____ contra României, cauza I___ P__ c. Romaniei).
În atare condiții, un proces verbal contravențional întocmit în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către un agent constatator se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, in speta, agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Recunoscând prezumția de legalitate de care se bucură prezentul proces verbal în condițiile în care fapta a fost constatată de agentul constatator ex propriis sensibus (în mod direct), instanța apreciază că sarcina probei (prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții) incumbă petentei.
Instanța, cercetând probele administrate în cauză, constată că petenta nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
În ceea ce privește proba cu înscrisuri de care petenta a înțeles să uzeze pentru a dovedi o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal contestat, instanța reține mai întâi că la filele 47-53 s-au depus factura nr. xxxxxx/27.10.2008 ( fila 47), Aviz de însoțire a mărfii nr. xxxxxxxxxx/18.11.2008 ( fila 48), ordin de plata nr. xxxxx și xxxxx din 24.10.2008 și 27.10.2008 ( filele 50,51) și extras de cont din 08.08.2008 prin care se atestă cumpărarea de către petentă a cantității de 111.382 l benzină Premium E4 pentru care a fost plătită acciza in sumă de 23.248,15 lei. De asemenea, conform Notei de intrare recepție din data de 18.11.2008 ( fila 49), stației R________ Vălenii de M____ i-au fost livrați 2.514 l de benzina Premium E4 .
Cu toate acestea, instanța nu poate reține apărările petentei în sensul că aceste documente fac pe deplin dovada plății accizelor pentru diferența de 331,2 l benzina Premium E4 găsită de inspectorii intimatei în rezervorul R1 compartimentul 2 față de stocul scriptic de 0 l benzina Premium E4 consemnat în documentele contabile, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Astfel, instanța constată, așa cum s-a arătat , că documentele invocate de petentă atestă livrarea către stația R________ Vălenii de M____ în anul 2008( 18.11.2008) a unei cantități de 2.514 l benzina Premium E4 pentru care s-au plătit accize, însă aceste documente nu atestă in mod cert că din această cantitate de benzină face parte și benzina găsită de inspectorii intimatei. De altfel, perioada foarte mare de timp de la data achiziționării și până la data constatării existenței cantității de 331,2 l benzina Premium E (aproape 4 ani) face imposibil de stabilit că această cantitate provine cu siguranță din cantitatea inițială din anul 2008, mai ales că stația Vălenii de M____ nu are ca obiect de activitate depozitarea carburanților, ci aceea de comercializare a lor.
Referitor la susținerea petentei potrivit căreia este normal și legal ca stocul scriptic să fie 0 în condițiile în care benzina a fost casată la data de 27.11.2012 pentru că, începând cu ianuarie 2009, conform prevederilor HG 689/2004 nu mai avea dreptul să comercializeze acea benzină cu plumb, instanța reține în primul rând că această casare a avut loc la 3 ani de la momentul la care se susține că nu s-a mai comercializat, în condițiile în care potrivit înscrisului de la fila 61 inventarierea stocului de carburant are loc anual. Apoi, instanța reține că, după casare, carburantul respectiv ar fi trebuit ridicat de către o societate specializată în colectarea rezidurilor petroliere, dacă nu se mai comercializa și nu să fie păstrată în stație, alături de carburanți care se comercializau.
De altfel, cantitatea găsită de inspectori ( 331,2 l ) nu corespunde cu cea casată ( 429 l), susținerile privind evaporarea diferenței fiind simple alegații, nedovedite.
Constatând că această contravenție a fost reținută în mod temeinic în sarcina societății petente, instanța va analiza în continuare dacă sancțiunea aplicată, în cuantum de 20.000 lei a fost proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Dispozitiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 din același act normativ arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Legiuitorul, prin instituirea unui minim al amenzii destul de ridicat apreciază că gradul de pericol social abstract al acestei contravenții este unul sporit. Legiuitorul a instituit aceste limite ridicate de amendă întrucât valoarea socială ce se protejează prin instituirea acestei contravenții este reprezentată de protejarea disciplinei fiscale a contribuabililor la bugetul de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate. A fost sancționată pentru neplată accizelor în baza disp. art. 206 indice 21 alin. 10 Cod procedură fiscală pentru diferența de benzină Premium E4 găsită de inspectorii vamali la plara controlului. În mod paradoxal instanța de fond a concluzionat că documentele depuse nu atestă în mod cert că din cantitatea de benzină livrată și pentru care s-au plătit accizele face parte și benzina găsită de inspectorii fiscali.
A dovedit că ultima de livrare de benzină cu plumb la stația Văleni a fost cea efectuată în 18.11.2008, deoarece din 01.01.2009 benzina Premium E4 a fost interzisă de la comercializare. În acest sens au fost depuse rapoartele periodice de vânzări aferente lunilor noiembrie - decembrie 2008 și ianuarie 2009, precum și fișa de magazie pentru perioada 01.11.2008- decembrie 2012.
Din rapoartele de vânzări aferente lunilor noiembrie, decembrie 2008 reiese că în toată luna noiembrie 2008 nu a intrat la vânzare nici o altă cantitate de benzină Premium E4, iar din raportul de vânzări din ianuarie 2009 reiese că nu a fost făcută nici o vânzare pentru acest tip de produs. Apelanta a arătat că benzina cu plumb rămasă nevândută era de 60l, cantitate ce coincide cu cantitatea din fișa de magazie.
Un alt argument pe care îl aduce apelanta este acelă că benzinele nu se amestecă între ele în rezervoare, întrucât nu ne aflăm în situația unor bunuri individual determinate pentru a le identifica prin numărare, ci în situația unui bun de gen benzina Premium E4 cu plumb. A mai arătat apelanta că indiferent de cantitatea vândută. casată, ramasă în rezervor sub formă de slam este în afara oricărei logici juridice să concluzionezi că dacă s-a plătit acciza pentru mai mult 2514 litri nu s-a plătit și pentru mai puțin 331 litri.
O altă critică constă în respingerea excepției nulității procesului verbal de contravenție invocată pentru faptul că acest proces verbal a fost încheiat în lipsa reprezentanților legali și fără încunoștiințarea acestora despre dreptul de a face obiecțiuni.
Apelanta a arătat că s-a intenționat de către agentul constatator aplicarea prevederilor art. 221 indice 3 alin. 2 Cod procedură fiscală, în condițiile în care accizele au fost achitate și comercializarea de produse petroliere fără plata accizelor la stat este cunosctută ca fiind un risc pentru orice societate cu profil petrolier deoarece sancțiunile sunt foarte aspre.
Apelanta a solicitat completarea probelor administrate cu proba testimonială, pentru a dovedi faptul că procesul verbal contestat a fost încheiat în lipsa reprezentanților legali și cu încălcarea dreptului de a aduce la cunoștința contravenientei că poate formula obiecțiuni. A solicitat completarea probelor administrate de către prima instanță și cu înscrisuri noi reprezentând fișa de magazie pentru perioada noiembrie 2008- decembrie 2009, raport de vânzare stație Văleni pe perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxxx08, raport de vânzări stație Văleni pe perioda 01.12.xxxxxxxxxxxxx08, raport de vânzări stație Văleni pe perioda 01.01.xxxxxxxxxxxxx09.
Prin întâmpinare formulată, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece apelanta a invocat aceleași argumente pe care instanța le-a analizat. Potrivit normelor legale pentru produsele care îndeplinesc condițiile de casare imediat se fac demersuri în vederea distrugerii sau predării acestora în așa fel încât stocul scriptic să corespundă cu stocul faptic. Nu este permis ca în contabilitatea unei societăți stocul unui produs să fie zero, iar în realitate produsele chiar și casate să fie depozitate în continuare în spațiul de comercializare al societății.
Prin răspunsul la întâmpinare apelanta a arătat că susținerile din întâmpinare nu sunt întemeiate în drept, intimata nu a indicat normele legale referitoare la casarea proselor care îndeplinesc aceste condiții.
Verificând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, în temeiul disp. art. 479 Ncpc, instanța dispune completarea probelor administrate la prima instanță cu proba cu înscrisuri noi, înscrisuri ce au fost depuse odată cu motivele de apel și va respinge completarea probelor cu proba testimonială ca neconcludentă, teza probatorie fiind dovedirea faptului că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa reprezentanților legali și fără a se aduce la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni.
Din procesul verbal de constatare din 18.07.2013, reiese că pe perioada controlului apelanta a fost reprezentată de domnul C_________ D_____ A_____ în calitate de șef stație. Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat la data de 22.07.2013 în prezența unui martor asistent P______ M_____ G______ și a fost comunicat prin poștă la sediul contravenientei. Martorul asistent nu poate atesta decât încheierii procesului verbal de contravenție în lipsa contravenientului sau refuzul acestuia de a semna acest proces verbal.
Cu privire la cererea de apel în temeiul disp. art. 480 Ncpc, tribunalul constată că apelul este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru următoarele considerente:
Deși în documentele contabile ale apelantei – petente era consemnat un stoc 0 litri de benzină Premium E4, la verificarea faptică a stocurilor de combustibil din rezervoarele de stocare a rezultat un stoc faptic în rezervorul R1 – compartimenul 2 de 331,2 litri benzină Premium E4.
Reprezentantul petentei prin nota explicativa nr. 7907/1/18.07.2013 a arătat că diferența dintre cantitatea de 512 litri prevăzută în raportul de inventar din 14.12.2012 și cantitatea de 331,2 litri benzină Premium E4 găsită în momentul controlului s-a pierdut prin evaporare datorită factorilor de căldură.
S-a prezentat de către apelanta petentă stocarea imaginilor sistemului de supraveghere video a zonelor de descărcare din data de 01.07.2013 și raportul stoc emis in data de 18.07.2013 în care s-a evidențiat valoarea stocurilor de produse accesabile pe categorii de produse.
Prin deținerea pe stoc a cantității de 331,2 litri benzină Premium E4, în condițiile în care în documentele contabile s-a consemnat stoc 0 litri benzina E apelanta a încălcat disp. art. 207 indice 21 alin. 10 din Legea 571/2003.
Cu înscrisurile noi depuse în apel (fișa de magazie, raport vânzări) apelanta petentă nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea reținută, deoarece cu aceste înscrisuri a dovedit faptul că ultima alimentare de benzina Premium E 4 a fost în data de 18.11.2008, precum și mișcările aferente stocului de benzină cu plumb Premium E4. Din raportul de vânzări din perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxxx08 reiese __________________________________ a cantității de 2521 litri, precum și faptul că în toata luna noiembrie 2008 nu a mai intrat la vânzare nici o altă cantitate de benzină Premium E4. Însă, apelanta petentă nu a dovedit susținerea sa potrivit căreia cantitatea găsită la control face parte din cantitatea de 2514 litri pentru care s-au plătit accizele (ultima cantitate alimentată în stație cu benzina Premium E4).
În ceea ce privește respingerea excepției nulității procesului verbal de contravenție de către instanța de fond, contrar criticilor apelantei, tribunalul constată că omisiunea agentului constatator de a aduce la cunoștință contravenientului că are dreptul de a formula obiecțiuni nu se sancționează cu nulitatea absolută a actului contestat. Dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 prevăd că lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
Omisiunea invocată se sancționează cu nulitatea relativă doar în situația în care se face dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Ori apelanta – petentă nu a făcut o asemenea dovadă, la momentul întocmirii procesului verbal de constatare din 18.07.2013 a fost reprezentată de sef stație C_________ D_____ A_____ (fila 26 dosar fond), iar pe calea plângerii contravenționale a avut posiblitatea să invoce apărări atât în ceea ce privește condițiile de fond și de formă ale procesului verbal cât și cu privire la legalitatea și temeinicia acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de completare a probelor cu proba testimonială.
Admite cererea de completare a probelor cu înscrisuri.
Respinge apelul formulat de apelanta – petentă ___________________________, cu sediul în București, Piata Presei Libere, nr. 3-5, _______________, împotriva sentinței civile nr. 554/10.04.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M____ în contradictoriu cu intimatele A__________ N________ A VAMILOR-DJAOV PRAHOVA, cu sediul în Parcul Industrial Crangul Lui Bot, __________________________ 72, județul Prahova, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (ANAF), cu sediul în București, Apolodor, nr. 17, sector 5 și D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI, cu sediul în Ploiesti, A____ V_____, nr. 22, județul Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 octombrie 2014.
PREȘEDINTE,
B______ A______ M________
JUDECĂTOR,
G______ M_____
GREFIER,
C_______ E____ M_______
RED. BAM
2EX/ 20.11.2014
d.f. XXXXXXXXXXXXX- Jud. Vălenii De M____
j.f. – D___ B_____