Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ALBA IULIA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3678/2013 din 21 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ I____

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3678/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B___ B_____ M_____

GREFIER – T____ F______ I____

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul G___ N______ – P____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentului, mandatarului acestuia, avocat Ș_____ Ș______, și reprezentantului intimatului.

Având în vedere faptul că nici una din părți nu a răspuns la prima strigare a cauzei, în temeiul art. 104 alin 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor Judecătorești, instanța lasă pricina la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei se constată lipsa petentului, mandatarului acestuia, avocat Ș_____ Ș______, și reprezentantului intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la dosar s-a depus prin serviciul registratură al instanței de către intimat poziția procesuală cu privire la încuviințarea probei testimoniale în care căreia să fie audiat martorul D_____ M_____, sub aspectul opunerii, potrivit prevederilor art. 254 Cod pr.civ.

Instanța, față de poziția intimatului, de opunere a încuviințarea probei testimoniale solicitate de petent cu numitul D_____ M_____, decade petentul din dreptul de a propune martori.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art. 244 Noul Cod pr.civ., instanța declară încheiată cercetarea procesului și fixează termen de judecată în ședința publică de azi iar în baza art. 394 Noul Cod pr civ, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

Notă:

După dezbateri, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței de către petent, prin avocat , concluzii scrise.

I N S T A N Ț A

Asupra cauzei civile de față :

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 19.07.2013 sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX petentul G___ N______ P____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.07.2013 și în consecință, revocarea măsurilor stabilite .

În motivarea plângerii s-a arătat, în esență, că procesul verbal atacat este nelegal întrucât nu respectă dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001, nefiind descrisă fapta contravențională cu indicarea orei și a locului în care aceasta a fost săvârșită; că agentul constatator nu a folosit pentru întocmirea procesului verbal de contravenție formularul prevăzut în anexa 1D din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 ; că nu au fost consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție datele care să ateste faptul că s-a folosit un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 109 al 2 și 4, art. 118 din OUG nr. 195/2002, art. 181 din HG nr. 1391/2006, art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001.

În probațiune petentul a depus la dosar, în copie: proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.07.2013 (f 8), adeverință emisă de _________________ 36).

Plângerea a fost legal timbrată (f 7).

Intimatul, legal citat, a formulat și depus la dosar întâmpinare (f 17) prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.

În drept, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.

În probațiune intimatul a depus la dosar set înscrisuri: raport întocmit la data de 08.08.2013 (f 18), proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.07.2013 (f 9), planșe foto (f 20), atestat operator radar (f 21), buletin de verificare metrologică a aparatului radar (f 22), situație operator radar la data de 07.07.2013 (f 23), cazier auto (f 24), CD – constând în înregistrare radar pe suport magnetic (f 25).

La data de 11.09.2013 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f 30-32) prin care contestă punctul de vedere al intimatului cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, solicitând în subsidiarul plângerii anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și păstrarea punctelor de amendă pe care petentul le-a achitat în termen de 2 zile , pentru a putea beneficia de reducerea a jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege. În esență, s-a arătat , că dispozițiile legale incidente în cauză nu mai sunt cele menționate în procesul verbal și trebuie făcută aplicarea art. 108 al 1 lit. d pct. 3 din OUG nr. 195/2002, astfel că nu se mai impune aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de conduce pentru o perioadă de 90 de zile ci se vor aplica 6 puncte de penalizare.

La termenul din data de 17.10.2013 instanța a procedat la vizualizarea CD-ului depus la dosar de către intimat, fiind încheiat proces verbal în acest sens (f 37).

A fost încuviințată pentru părți proba cu înscrisuri, constând în înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 07.07.2013 petentul a fost sancționat contravențional întrucât a condus auto cu nr. XXXXXXXXX pe raza localității A___ I____ _____________________ viteza de 104 km/h fiind înregistrat și filmat de aparatul radar.

Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.16 și 17 din OG 2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că nu se individualizează km la care s-a constatat contravenția, instanța reține că descrierea locului ca fiind _________________________ suficientă, având în vedere că aceasta se află în cadrul localității A___ I____, limita de viteză fiind de 50 km/h pe acest tronson de drum.

În privința locului și a orei săvârșirii faptei contravenționale, acestea rezultă în mod neîndoielnic din înregistrările radar depuse la dosar.

Oricum, aceste aspecte sunt prevăzute sub sancțiunea nulității relative, petentul nefăcând dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.

Se face referire de către contravenient și la marja de eroare cu privire la aparatele radar.

Cu privire la această marjă de eroare, petentul nu a probat că aparatul radar a înregistrat în mod eronat o valoare mai mare decât cea reală; mai mult decât atât valoarea astfel înregistrată se menține în limita contravenției reținute în sarcina petentului.

Apărările petentului în sensul că nu sunt trecute datele de identificare ale aparatului radar instanța constată că din procesul verbal rezultă că radarul care a făcut înregistrarea a fost montat pe auto cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx Hard AB 13.

Lipsa datelor de identificare coroborată cu depunerea buletinului de verificare metrologic pentru aparatul radar care a făcut înregistrarea este complinită așadar de această mențiune privind auto pe care era amplasat aparatul radar, motiv pentru care instanța va respinge această apărare a petentului.

S-a mai arătat de către petent că nu este descrisă starea de fapt. Sub acest aspect instanța constată că starea de fapt este descrisă suficient, lucru care rezultă în mod categoric din lecturarea procesului verbal atacat.

De asemenea, petentul a mai susținut nulitatea procesului-verbal, motivat pe faptul că procesul-verbal utilizat de agentul constatator nu este de tipul 1D. Nici acest argument nu este corect din punct de vedere juridic și desigur că nu poate atrage nulitatea procesului verbal. Pentru a justifica această soluție, trebuie să avem în vedere dispozițiile art. 181 din H.G. nr. 1391/2006, privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care stipulează: în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul. Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului. Din interpretarea alin. 2 al acestui articol, putem concluziona că procesul-verbal din anexa 1D este destinat acelor situații în care fapta a fost înregistrată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, dar contravenientul nu a fost oprit în trafic cu ocazia comiterii faptei, ci identitatea sa a fost stabilită ulterior, după interpelarea proprietarului sau a deținătorului legale al vehiculului respectiv.

În al doilea rând, instanța reține că importantă este indicarea în procesul-verbal a tuturor elementelor cerute de lege și nu forma acestuia. Modelele de procese verbale prevăzute în anexele Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 sunt menite să ușureze munca agenților constatatori și nu să protejeze vreun drept al petentului, care nu poate fi vătămat în nici un fel de întocmirea procesului-verbal într-o formă sau alta, în condițiile în care elementele obligatorii sunt prezente.

Aparatul radar era verificat metrologic la momentul efectuării înregistrării, fiind depus în acest sens buletinul de verificare metrologică la dosar.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).

Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța consideră că procesul verbal de contravenție întocmit de către agentul constatator, constituie o prezumție simplă împotriva petentului sub aspectul săvârșirii faptei contravenționale.

În acest sens, constatările cu privire la situația de fapt arătată în procesul verbal sunt confirmate de înregistrările video depuse de intimat la dosar, din care rezultă în mod neîndoielnic faptul că autoturismul condus de petent a rulat cu viteza de 104 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză era de 50km/h.

Așadar starea de fapt reținută în procesul verbal este probată în mod pertinent de către intimat.

Intimatul a făcut dovada verificării metrologice a aparatului cu care a făcut înregistrarea și a calității de operator radar a agentului constatator.

Instanța reține că petentul nu a făcut dovada contrarie a celor reținute în cadrul procesului verbal de constatare a contravenției.

Față de cele de mai sus, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 “sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

Viteza excesivă la volan reprezintă una din principalele cauze producătoare de accidente, accidente care de cele mai multe ori pot produce efecte foarte grave pentru participanții la trafic.

Sub acest aspect, instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, că la aplicarea sancțiunii s-a ținut seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului, motiv pentru care nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În consecință, instanța va respinge plângerea contravențională a petentului ca neîntemeiată.

Instanța va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII:

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G___ N______ P____ CNP xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul procesual ales în A___ I____, _________________________, jud. A___ la Av Ș_____ Ș______ în contradictoriu cu intimatul IPJ A___ cu sediul în A___ I____, __________________ nr. 1, jud. A___ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 07.07.2013 ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria A___ I____.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B___ B_____ M_____ T____ F______ I____

Red: B.B.M.

Dact: T.F.I.

Ex: 5/06.01.2014

JUDECĂTORIA A___ I____

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G___ N______ P____ CNP xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul procesual ales în A___ I____, _________________________, jud. A___ la Av Ș_____ Ș______ în contradictoriu cu intimatul IPJ A___ cu sediul în A___ I____, __________________ nr. 1, jud. A___ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 07.07.2013 ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria A___ I____.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.

Președinte,

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025