Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
62/2016 din 15 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:004.xxxxxx


R O M Â N I A


TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA a II a CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL



DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR. 62

Ședința publică din data 15 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

P_________: G______ M_____

JUDECATOR: B______ A______ M________

GREFIER : C_______ E____ M_______



Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta – petentă B_______ SA, cu sediul în sector 2, București, _________________. 6A, împotriva sentinței civile nr. 254 din data de 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata A__________ NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, cu sediul în Ploiesti, Industriei, nr. 111, județul Prahova.

Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei conform ordinului de plată nr. 2448/15.09.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata reprezentată de consilier juridic Z_____ I__, lipsă fiind apelanta - petentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat și timbrat.

Intimata prin reprezentant, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.

Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, având în vedere ca nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Intimata prin consilier juridic, având cuvântul în dezbaterea apelului, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile ca legală și temeinică întrucât introducerea comisionului de administrare s-a făcut de către apelanta – petentă unilateral fără acordul consumatorului, deși acesta a solicitat închiderea contului.

Instanța față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare pe cererea de apel.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 03.02.2014 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta B_______ SA în contradictoriu cu intimatul A__________ NAȚIONALĂ PENTRU PROTESCȚIA CONSUMATORILOR, COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ANPC nr. xxxxxxx/17.01.2014, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii aplicate, iar în subisidar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea în fapt a cererii a arătat că la data de 16.03.2011, la solicitarea numitei S_____ C_____ Doinița au fost deschise contul de economii Combinat în lei RO61BPOSxxxxxxxxxxxRON01 (cu card atașat), contul M___ C___ de Economii în EUR RO93BPOSxxxxxxxxxxxEUR01 și contul M___ C___ de Economii în USD RO40BPOSxxxxxxxxxxxUSD01, conform cererii de inițiere relație de afaceri și produse/servicii bancare persoane fizice.

Conform cererii formulate, clienta a fost informată că relațiile de afaceri cu B_______ SA sunt guvernate de prevederile Condițiilor Generale de Afaceri.

Ulterior, la data de 10.06.2011, clienta a solicitat închiderea cardului atașat contului în lei, iar în data de 04.08.2013, a solicitat închiderea M___ Contului de Economii în USD și EUR, rămânând deschis doar Contul de economii Combinat.

La data de 15.06.2011, clienta a solicitat și renunțat la serviciul de internet banking.

Începând cu luna august 2012, B_______ a adus la cunoștința clienților săi modificarea comisionului perceput pentru conturile de economii, aplicabilă începând cu data de 01.01.2012, prin mesajul tipărit pe ordinele de depunere numerar la sediul unităților, prin afișare în unitățile B_______, ecran APS, ecran ATM, chitanța ATM, chitanța eliberare numerar la ghișeu, Fastbanking, extrasul de cont expediat prin poștă pentru clienții care au optat pentru acest serviciu, precum și prin afișarea unui anunț pe site-ul băncii.

Începând cu data de 01.10.2012, comisionul de administrare lunară pentru conturile de economii deschise înainte de 24.10.2011 este de 1 RON, echivalent în valuta contului.

Conform condițiilor generale de afaceri versiune 2010, semnate de clientă, art. 6.2.2., « banca informează clientul asupra dobânzilor, comisioanelor, taxelor și spezelor prin contractul specific/broșură "taxe, comisioane și dobânzi standard practicate de B_______", despre care clientul recunoaște prin semnarea acestui document că a luat cunoștință. Banca poate modifica nivelul taxelor, comisioanelor, spezelor și altor costuri în condițiile legii ».

Se menționează că lista de taxe și comisioane practicate de bancă, precum și condițiile generale de cont sunt actualizate permanent și sunt afișate la loc vizibil în toată rețeaua de unități B_______, precum și pe pagina web www.bancpost.ro.

Susține că pentru a încheia amiabil acest caz, B_______ SA a alimentat în data de 15.01.2013 contul de economii Combinat în lei RO61BPOSxxxxxxxxxxxRON01 cu debitul restant înregistrat pe cont, format din comisionul lunar de administrare cont de economii, conform extrasului de cont anexat cererii. De asemenea, petenta S_____ a fost contactată telefonic în data de 15.01.2014 de reprezentanții agenției G_____ și invitată la bancă pentru completarea formularului tipizat de închidere cont.

Cu privire la perceperea comisionului de administare, se menționează că această posibilitate este prevăzută de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel încât nu s-ar putea reține că această clauză ar fi abuzivă.

A mai precizat că la data controlului, conturile numitei S_____ C_____ Doinița erau închise, această persoană nemaifiind clienta B_______, iar față de acest aspect, în opinia sa, nu mai există motivația reclamației, iar măsurile propuse erau lipsite de obiect.

În drept a invocat disp. O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 21/1992, Codul de procedură civilă și orice alte dispoziții legale incidente în cauză.

Prin sentința civilă nr. 254 din data de 24.02.2015, Judecătoria Ploiești a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție ca nefondată, pentru următoarele considerente:

La data de 17.01.2014 s-a încheiat de către intimat procesul-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx (filele 17-18), prin care s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei prevăzute de art. 9 din O.G. nr. 21/1992, pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei.

S-a reținut că în urma cercetării reclamației a rezultat că se confirmă aspectele reclamate de petentă în sensul că relația contractuală cu B_______ a fost afectată prin neînchiderea contului în lei la solicitarea clientei în 10.06.2011.

Mai mult, banca a introdus, începând cu 01.10.2012 și un comision de administrare lunară a contului în lei, USD și EURO, fără să fie notificat clientul, comportamentul băncii fiind de pe o poziție dominantă, abuzivă și defavorabilă clientei. Astfel, s-au încălcat prevederile O.G. nr. 21/1992 art. 9.

S-a stabilit ca măsură ca B_______ SA în termen de 10 zile de la încheierea procesului-verbal să procedeze la reconsiderarea comisionului de administrare introdus de bancă începând cu 01.10.2012 și va închide conturile solicitate de clientă.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

În conformitate cu prevederile art. 9 din O.G. nr. 21/1992 “Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive.”

Analizând procesul-verbal sus-menționat sub aspectul legalității, instanța apreciază că au fost respectate condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulității absolute.

Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța urmează a o examina din prisma jurisprudenței europene în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curte (cauza Lauko vs. Slovacia), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G. nr. 2/2001 poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art. 6 paragraful 1, în latura sa penală.

Astfel, Curtea a subliniat în repetate rânduri (cauza Ziliberberg vs. Republica M______) faptul că elementul esențial pentru a stabili dacă art. 6 paragraful 1 CEDO este aplicabil în latura sa penală, este caracterul preventiv și sancționator al sancțiunii aplicate sau aplicabile petentului.

În speță, sancțiunea aplicată societății petente constă în amendă contravențională de 20.000 lei, scopul sancțiunii fiind atât unul de constrângere cât și de prevenire a săvârșirii de noi fapte.

Această sancțiune nu privește și nu urmărește acoperirea unui prejudiciu, ci are exclusiv o funcție represivă și preventivă.

Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a art. 6 paragraful 1 CEDO, în latura sa penală, în mod evident va fi ținută și de prevederile pragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.

Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție. Această prezumție nu este însă absolută.

Pentru stabilirea împrejurărilor săvârșirii faptelor sunt necesare dovezi convingătoare (cauza Telfner contra Austriei), instanța trebuind să-și formeze opinia numai în baza probelor administrate în timpul procesului.

În cauză, procesul-verbal a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, astfel încât petentei îi revine sarcina de a răsturna prezumția, propunând și administrând probe în sprijinirea afirmațiilor sale.

Petenta nu a dovedit existența unei situații de fapt diferite de cea constatată prin procesul-verbal menționat.

Instanța reține că la data de 16.03.2011, la solicitarea numitei S_____ C_____ Doinița au fost deschise contul de economii Combinat în lei RO61BPOSxxxxxxxxxxxRON01 (cu card atașat), contul M___ C___ de Economii în EUR RO93BPOSxxxxxxxxxxxEUR01 și contul M___ C___ de Economii în USD RO40BPOSxxxxxxxxxxxUSD01, conform cererii de inițiere relație de afaceri și produse/servicii bancare persoane fizice (filele 25-26, 29-33).

Conform cererii formulate, clienta a fost informată că relațiile de afaceri cu B_______ SA sunt guvernate de prevederile Condițiilor Generale de Afaceri, petenta S_____ C_____ Doinița semnând « termenii și condițiile cont de economii combinat », termenii și condiții « mega-cont de economii în valută » și « Condițiile generale de afaceri B_______ SA versiunea august 2010 ».

În "termenii și condițiile cont" se menționează că la data deschiderii contului, comisionul de administrare cont de economii era gratuit, iar valoarea comisioanelor și a oricăror taxe aferente contului de economii COMBINAT va fi modificată de bancă în condițiile legii.

Conform condițiilor generale de afaceri versiune 2010, semnate de clientă, art. 6.2.2., « Banca informează clientul asupra dobânzilor, comisioanelor, taxelor și spezelor prin contractul specific/broșură "taxe, comisioane și dobânzi standard practicate de B_______", despre care clientul recunoaște prin semnarea acestui document că a luat cunoștință. În plus, această broșură este afișată permanent pe pagina de web a băncii, în unitățile băncii și este înmânată clientului ori de cât ori acesta o solicită în mod expres ».

Art. 6.2.3. menționează că « Banca poate modifica nivelul taxelor, comisioanelor, spezelor și altor costuri în condițiile legii ».

Așa cum recunoaște petenta în plângerea formulată, la data de 10.06.2011, clienta a solicitat închiderea cardului atașat contului în lei, iar în data de 04.08.2013, a solicitat închiderea M___ Contului de Economii în USD și EUR, rămânând deschis doar Contul de economii Combinat.

La data de 15.06.2011, clienta a solicitat și renunțat la serviciul de internet banking.

Instanța reține că din moment ce numita S_____ C_____ Doinița a solicitat la data de 10.06.2011 închiderea cardului atașat contului în lei, așa cum afirmă și petenta, este evident că aceasta a solicitat și închiderea contului combinat în lei, la care era atașat cardul, pentru că era improbabilă renunțarea la card fără închiderea contului, mai ales că în conformitate cu prevederile contractuale menționate în «Termenii și condiții cont de economii combinat », închiderea contului poate avea loc la solicitarea clientului, prin retragere numerar sau prin virarea soldului în alt cont, nefiind menționată vreo prevedere în privința formulării unei cereri de renunțare doar la cardul atașat contului.

În condițiile în care banca nu a dat curs solicitării petentei S_____ C_____ Doinița de a închide contul combinat în lei, aceasta s-a aflat în culpă contractuală, pe care, de altfel, a și recunoscut-o prin alimentarea la data de 15.01.2013 a contului de economii combinat în lei RO61BPOSxxxxxxxxxxxRON01 cu debitul restant înregistrat pe cont format din comisionul lunar de administrare cont de economii, așa cum a arătat prin plângerea formulată și prin nedepunerea la dosar a cererii petentei din data de 10.06.2011.

Față de faptul că banca nu a închis contul combinat în lei la solicitarea clientei din data de 10.06.2011, în mod nelegal aceasta a perceput începând cu 01.10.2012 un comision de administrare a contului respectiv.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 6.2. din condițiile generale de afaceri B_______ SA versiunea august 2010, banca putea modifica nivelul taxelor, comisioanelor, spezelor și altor costuri în condițiile legii.

Astfel, fapta contravențională reținută în sarcina petentei nu a constat în perceperea unui comision de administrare, cum pretinde aceasta prin cerere, ci în neinformarea clientei asupra introducerii unui comision de administrare, banca neproducând la dosar vreo dovadă în sensul încunoștiințării petentei în august 2012 despre perceperea unui comision de administrare începând cu 01.10.2012, deși sarcina probei îi incumbă, potrivit at. 249 C.pr.civ.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că banca a avut un comportament incorect în relația cu consumatorul S_____ C_____ Doinița, săvârșind astfel fapta prevăzută de art. 9 din O.G. nr. 21/1992.

Față de toate aceste aspecte, instanța apreciază că principiul proporționalității și caracterul echitabil al procedurii de verificare a temeiniciei procesului-verbal de contravenție impun în această situație să se acorde prioritate constatărilor personale ale agentului constatator, situației de fapt reținute în procesul-verbal, față de simplele afirmații ale petentului, nesusținute de nicio probă concretă.

Față de importanța scopului urmărit de autoritățile statului și anume respectarea drepturilor consumatorilor, instanța apreciază că a fost respectat caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, câtă vreme s-a oferit posibilitatea societății petente de a administra probe împotriva mențiunilor procesului-verbal de contravenție, fără ca aceasta să poată dovedi existența unei situații de fapt diferite.

De altfel, în caz contrar, s-ar impune autorităților statului o sarcină excesivă, de natură a conduce la imposibilitatea constatării și reprimării faptelor ce prezintă pericol social, cât timp pentru înlăturarea mențiunilor unui proces-verbal de contravenție, ar fi suficient ca petenta să avanseze o altă ipoteză a situației de fapt, fără a prezenta nicio probă în sprijinul susținerilor sale.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere dispozițiile legale menționate, instanța reține că pentru fapta prevăzută de art. 9 din O.G. nr. 21/1992, sancțiunea contravențională a fost aplicată între limitele minime și maxime prevăzute de lege, respectiv la suma de 20.000 lei, ceea ce corespunde gradului de pericol social concret al contravenției, față de faptul că a avut un comporatment incorrect, deoarece, deși consumatorul a formulat cerere de închidere cont în 10.06.2011, aceasta nu a dat curs cererii și a și perceput fără temei commision de administrare cont, iar ulterior, la data de 16.01.2014, a solicitat numitei S_____ C_____ Doinița să se prezinte la bancă în vederea completării unui nou formular pentru închiderea contului combinat în lei.

De asemenea, instanța apreciază că nu se impune nici înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, deoarece societatea petentă nu a indicat vreun motiv care să justifice aplicarea acestei sancțiuni, iar prin aplicarea amenzii, instanța apreciază că s-a avut în vedere respectarea dispozițiilor legale și a drepturilor consumatorilor. Mai mult, lipsa unei urmări concrete a faptei nu ar putea fi reținută ca argument pentru aplicarea avertismentului.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel petenta, care a motivat urmatoarele:

Apelanta considera ca se afla in situatia de exceptie de la art. 9 indice 3 lit. d din OG nr. 21/1992, in sensul in care costurile aferente contului curent sunt exceptate de la prevederile art. 9 indice 3 lit. e din acelasi act normativ. Asadar, legislatia privind protectia consumatorilor nu interzice modificarea de catre furnizorul de servicii a taxelor si comisioanelor aferente conturilor curente, ci numai a taxelor si comisioanelor aferente contractelor de credit. In cauza dedusa judecatii este vorba de un comision de administrare cont curent si nicidecum de un comision aferent contractului de credit.

Se mai arata ca in cauza dedusa judecatii instanta nu a motivat care este pericolul social al faptei retinute in sarcina contravenientei de catre agentul constatator.

Examinând sentința apelata prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

In ceea ce priveste sustinerea apelantei in sensul ca legislatia permite costurile aferente contului curent, de vreme ce exista o prevedere expresa in art. 9 indice 3 lit. d din OG nr. 21/1992 in sensul ca nu sunt aplicabile prevederile lit. e costurilor aferente contului curent, tribunalul constata ca, la stabilirea faptei contraventionale nu s-a avut in vedere perceperea comisionului de administrare a contului curent in perioada cuprinsa intre data introducerii acestuia- si data inchiderii cardului atasat contului in lei , ci imprejurarea ca numita S_____ C_____ D______ nu a fost notificata despre introducerea comisionului de administrare, precum si imprejurarea ca banca nu a procedat la inchiderea contului in lei la solicitarea consumatorului.

_________________________. 2.1 din „Conditii generale de afaceri”, versiunea august 2010, orice modificari ale conditiilor generale de afaceri vor fi aduse la cunostinta clientului prin afisare la sediile unitatilor bancii sau publicare pe pagina de web a bancii si vor deveni opozabile clientilor de la data afisarii/publicarii lor.

In situatia dedusa judecatii, asa dupa cum insasi apelanta recunoaste (conform adresei depuse la instanta de fond, dosar fond fila 23), utilizatorul a formulat cerere de inchidere a cardului atasat contului in lei. Cererea formulata de catre utilizator nu este insa depusa la dosar, pentru a se identifica daca solicitarea a privit numai inchiderea cardului de debit. Astfel, se retine ca, la data de 29.03.2011, utilizatorul a formulat cerere de initiere relatie de afaceri si produse/servicii bancare persoane fizice (cerere tripizata), in urma careia a fost deschis un cont bancar de economisire in euro, un cont similar de economisire in lei si un cont aferent cardului de debit.

Desi banca sustine ca utilizatorul in realitate a renuntat la data de 10.06.2011 la un serviciu atasat contului deschis in luna martie 2011, aceasta sustinere nu se verifica. Utilizatorul arata ca a completat cerere de inchidere cont, ca a achitat toate comisioanele care au decurs din aceasta operatiune si ca a fost asigurat in sensul ca acel cont a fost inchis.

Manifestarea de vointa a consumatorului a fost asadar aceea de a inceta raporturile cu banca, astfel cum acestea au fost incheiate in luna martie 2011.

Apelanta petenta nu prezinta nicio dovada in sensul ca utilizatorul ar fi solicitat incetarea doar a unui serviciu bancar, dupa cum nu a prezentat nici alte dovezi in sensul ca relatia contractuala dintre parti a continuat efectiv, sub aspectul ca utilizatorul ar fi folosit contul (extrase de cont).

Potrivit art. 7.4.1 din conditiile generale de afaceri, relatia contractuala dintre banca si client poate inceta si prin acordul scris sau din initiativa clientului, cu respectarea prevederilor din contractele specifice. Incetarea contractului va intra in vigoare imediat sub rezerva îndeplinirii obligațiilor clientului existente la momentul respectiv fata de banca.

F___ de aceste dispozitii, relația contractuala dintre banca si utilizator trebuie socotita ca fiind incetata inca din luna iunie 2011. Banca nu a invocat nici un motiv in sensul ca relatia contractuala trebuia sa continue, chiar si dupa ce utilizatorul a solicitat inchiderea contului.

In aceste conditii, perceperea unui comision de administrare dupa ce utilizatorul a formulat cerere de inchidere a contului si fara ca acestuia sa i se ofere o explicatie rezonabila, in sensul ca relatiile contractuale dintre parti trebuie sa fie exercitate in continuare, reprezinta un comportament incorect in relatia cu consumatorii.

Pericolul social al faptei contraventionale consta in incalcarea bunei credinte care trebuie sa guverneze relatiile contractuale, prin folosirea in mod abuziv a unor reglementari interne, neaduse la cunostinta consumatorului ori prin folosirea unui limbaj echivoc (cum ar fi „inchiderea cardului atasat contului in lei”), neclar unui consumator mediu si prin asigurarea eronata a acestuia ca solicitarile formulate au fost primite.

In raport de aceste considerente, in baza art. 480 cod de procedura civila, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta – petentă B_______ SA, cu sediul în sector 2, București, _________________. 6A, împotriva sentinței civile nr. 254 din data de 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata A__________ NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, cu sediul în Ploiesti, Industriei, nr. 111, județul Prahova, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE,

G______ M_____

JUDECĂTOR,

B______ A______ M________




GREFIER,

C_______ E____ M_______




RED. GM / TEHNORED.CEM/ 2EX/ 22.02.2016

d.f. XXXXXXXXXXXXX - Jud.Ploiești

j.f. M_____ A____



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025