Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ILFOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1022/2013 din 25 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1022 R

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE G_______ N_______

Judecător S____ F_________ I___

Judecător C______ S_____

Grefier M_____ P_______ M___

Pe rol judecarea recursului C_________ administrativ și fiscal formulat împotriva sentinței civile nr. 4716 pronunțată la data de 02.10.2012 de Judecătoria Cornetu, privind pe recurentul – intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV în contradictoriu cu intimatul – petent M______ A________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează tribunalului faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, precum și faptul că prin serviciul registratură intimatul - petent a depus la dosar întâmpinare.

Tribunalul, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că nu s-au solicitat probe noi în calea de atac, reține cauza spre soluționarea cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data de 23.05.2011 petentul M______ A________ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/07.05.2011.

În motivare, petentul arată că în data de 07.05.2011 a fost amendat prin procesul-verbal contestat și i s-a aplicat și măsura reținerii permisului de conducere din cauza faptului că ar fi condus autoturismul marca Skoda din direcția B________ spre Cornetu, cca. 200 de metri, pe sensul opus de mers creând pericolul unui accident. Susține că acest fapt nu este adevărat deoarece, constatând că avea pană, în realitate, se deplasa pe o porțiune de pământ de lângă carosabil, spre un service aflat la aproximativ 140 de metri de locul de unde plecase.

În drept a invocat disp. OG nr. 2/2001.

Plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997, art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 și art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune petentul a depus înscrisuri și a solicitat proba cu martori.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității procesului-verbal, săvârșirea faptei contravenționale rezultând din procesul-verbal ce face obiectul cauzei.

Instanța a admis și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei precum si proba cu martorul D______ N___ pentru petent.

Prin sentința civilă nr. 4716/02.10.2012 s-a admis plângerea contravențională, in sensul ca s-a inlocuit sanctiunea amenzii contraventionale cu avertisment.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.05.2011, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 402 lei și sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002. Agentul constatator a reținut că la aceeași dată, ora 12,50, petentul a condus auto marca Skoda, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX dinspre B________ spre Cornetu, iar în localitatea B___ a circulat pe sensul opus cca. 150 m creând pericolul unui accident.

Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 19 din același act normativ. De altfel, criticile formulate de petent nu se referă la aspecte de nelegalitate.

În ceea ce privește temeinicia documentului sancționator, din examinarea întregului material probator avut la dispoziție, instanța a concluzionat că aspectele faptice reținute de agentul instrumentator nu se confirmă.

Astfel, potrivit art. 101 din O.U.G. nr. 195/2002 “constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: …

d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.”

Singura probă care susține săvârșirea faptei așa cum a fost aceasta descrisă de către agentul constatator este procesul-verbal de contravenție.

De cealaltă parte, petentul a susținut că nu s-a deplasat pe partea carosabilă ci pe o porțiune de pământ de lângă carosabil, spre un service aflat la aproximativ 140 de metri de locul de unde plecase, neintrând niciun moment pe sensul opus.

Cele susținute de către petent au fost confirmate în totalitate de către martorul D______ N___, care arată că a observat personal cum petentul, pe care îl cunoaște fiind vecini, având pană, circula în direcția unui service din localitatea, pe partea necarosabilă a drumului.

Față de faptul că din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că la momentul reținerii săvârșirii contravenției petentul nu circula pe partea carosabilă a drumului, instanța a concluzionat că aspectele reținute de agentul constatator nu sunt temeinice, petentul răsturnând prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție.

Având în vedere cele arătate mai sus, întrucât nu s-a făcut dovada că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, în baza dispozițiilor art. 34 al. 1 din O.G. 2/2001, care consacră principiul legalității răspunderii contravenționale, instanța a admis plângerea contravențională formulată de petent și a anulat procesul-verbal de contravenție

Împotriva acestei sentințe, intimata formulat recurs prin care solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul să se constate că procesul verbal este legal și temeinic.

În motivarea recursului se arată că prin procesul verbal de contravenție petentul a fost sancționat întrucât a circulat cu autoturismul pe sensul opus de circulație.

Instanța de fond a reținut în motivarea sentinței civile atacate, faptul că martorul audiat în cauză, propus de petent, a declarat că se afla într-un autovehicul în spatele petentului și a observat că acesta nu a făcut nici o manevră, în sensul de a circula pe sensul opus de circulație.

Recurenta – intimată a mai arătat că, așa cum rezultă din procesul verbal de contravenție, la data săvârșirii contravenției și încheierii procesului verbal, petentul a specificat la rubrica alte mențiuni „că nu are de formulat obiecțiuni, le va scrise în instanță”.

Recursul este întemeiat în drept pe dispoz. art. 204 pct. 8 și 9 Cod proc. civilă.

Intimatul – petent a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.

În motivarea întâmpinării se arată că instanța de fond, la pronunțarea sentinței a avut în vedere faptul că singura probă ce susține săvârșirea contravenției este descrisă de agentul constatator în procesul verbal de contravenție, însă contrariul acestui proces verbal a fost dovedit de către martorul audiat în cauză, în sensul că nu s-a deplasat pe sensul opus de circulație, ci în afara carosabilului.

Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de fapt și de drept, tribunalul reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.05.2011, intimatul M______ A________ a fost sancționat contraventional cu amenda în cuantum de 402 lei și sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, constand in aceea ca la data de 7.05.2011 a condus auto marca Skoda, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX dinspre B________ spre Cornetu, circulat pe sensul opus cca. 150 m în localitatea B___, creind pericolul unui accident.

Impotriva acestui proces verbal a formulat plangere contravenientul M______ A________, admisa de Judecatoria Corentu prin sentinta civila nr. 4716/02.10.2012, ce face obiectul prezentului recurs.

Nu pot fi primite sustinerile recurentului, potrivit carora in mod gresit prima instanta a anulat procesul verbal intrucat din declaratia martorului audiat, a rezultat o alta situatie de fapt decat cea retinuta de agentul constator.

Este adevarat ca in procesul verbal nu se face referire la vreun martor, asa cum sustine recurenta, insa aceasta nu inseamna insa ca martorul audiat nu a vazut imprejurarile savarsirii faptei.

Potrivit art.19 din OG 2/2001, in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod.

Rezulta asadar, din dispozitiile legale sus mentionate, ca mantionarea unui martor in procesul verbal este obligatorie pentru a se confirma fie refuzul sau imposibilitatea contravenientului de a semna procesul verbal de contraventie fie imprejurarea ca procesul verbal s-a incheiat in lipsa contravenientului.

Or, in cauza nu numai ca procesul verbal a fost incheiat in prezenta contravenientului, ci a fost si semnat de acesta, motiv pentru care in mod legal agentul constatator nu a consemnat prezenta vreunui martor in continutul actului sanctionator.

Asa fiind, in mod corect prima instanta a analizat si apreciat declaratia martorului audiat.

Nu poate fi primita, nici sustinerea potrivit careia declaratia martorului contrazice chiar sustinerile contravenintului de la momentul incheierii actului, intrucat la rubrica obiectiuni s-a mentionat „nu are le voi scrie la instanta”.

Din continutul acestei mentiuni rezulta ca intimatul M______ A________ a avut obiectiuni insa a inteles a-si exercita acest drept prin detalierea obiectiunilor in plangerea inaintata la instanta, nicidecum ca nu ar fi avut obiectiuni, cum interpreteaza recurentul. In situatia in care nu ar fi fost obiectiuni, nu s-ar fi facut mentiunea ca vor fi prezentate la instanta.

Totodată, dat fiind faptul că petentul a contestat săvârșirea contravenției, instanta reține aplicabilitatea în speță a dispozitiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, care prin paragrafele 2 și 3 instituie în favoarea petentului garanții procedurale specifice dreptului penal.

Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectarii prezumției de nevinovăție, care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei cât și sarcina probei.

Cum procesul-verbal legal întocmit conduce, în mod rezonabil, la o acuzație ce se bazează pe împrejurări de fapt, acuzație care, pentru a putea fi înlăturată, necesită susțineri sprijinite de probe, in mod corect prima instanta a procedat la admisnitrarea probatoriului solicitat, respectiv audierea martorului propus.

In consecinta in mod corect a retinut de prima instanta ca prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție a fost rasturnta.

Asa fiind, vazand si disp.art.312 cod procedura civila, tribunalul urmeaza a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul – intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV în contradictoriu cu intimatul – petent M______ A________, împotriva sentinței civile nr. 4716 pronunțată la data de 02.10.2012 de Judecătoria Cornetu, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.

Președinte,

G_______ N_______

Pentru judecător aflat în CO

semnează președintele secției civile

Judecător,

S____ F_________ I___

Pentru judecător aflat în CO

semnează președintele secției civile

Judecător,

C______ S_____

Pentru judecător aflat în CO

semnează președintele secției civile

Grefier,

M_____ P_______ M___

Tehnored. M.M. 05 Iulie 2013

Redactat IS – 24.07.2013

Jduecător fond – Ț_____ C_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025