Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
602/2015 din 15 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ nr. 602/2015

Ședința publică din data de 15 MAI 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C______ C_______

ASISTENT JUDICIAR: MĂTĂȘĂL V_______

ASISTENT JUDICIAR: F______ C______

GREFIER: A_____ G_______

Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe reclamantul C______ G___ în contradictoriu cu pârâta _________________ administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL, având ca OBIECT: ACȚIUNE ÎN CONSTATARE.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul C______ G___, pârâta fiind lipsă.

Grefierul de ședință face oral referatul cauzei conform art. 104 alin.(10) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005.

Procedură legal îndeplinită.

La întrebarea președintelui completului de judecată, reclamantul C______ G___ precizează că pe lângă mențiunile din carnetul de muncă, Casa Județeană de Pensii Bacău solicită și o adeverință chiar dacă perioadele lucrate și grupa de muncă, sunt trecute în carnetul de muncă.

Având cuvântul pe excepția lisei de interes, reclamantul C______ G___ menționează că a formulat acțiunea preventiv considerând că mențiunile din carnetul de muncă s-ar putea să nu fie suficiente.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei de interes.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.11.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX reclamantul C______ G___ a chemat în judecată pârâta S.C. P_____ SA pentru ca instanța să constate că, activitatea desfășurată de acesta, în cadrul societății pârâte, în perioadele 15.04.xxxxxxxxxxxxx83, 27.08.xxxxxxxxxxxxx91, 01.10.xxxxxxxxxxxxx98, se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, așa cum este reținut în carnetul său de muncă .

În motivare a arătat reclamantul că s-a angajat la data de 15.04.1982 în cadrul întreprinderii P_____, Filiala Bacău și în perioada 15.04.xxxxxxxxxxxxx83, 27.08.xxxxxxxxxxxxx91, 01.10.xxxxxxxxxxxxx98, pentru care solicită să se constate că a prestat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, a ocupat postul de lăcătuș mecanic.

A învederat instanței că a solicitat pârâtei ________________________ unei adeverințe privind activitatea desfășurată la locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, dar aceasta a răspuns că se află în imposibilitatea de a soluționa favorabil cererea sa din lipsa documentelor justificative, motivând că în arhiva actuală a societății nu au fost identificate documente justificative.

A mai susținut că activitatea desfășurată în cadrul întreprinderii P_____ (actuala ___________________ parte din activitățile prevăzute la punctul 107 anexa 2 din Ordinul nr.50/1990. De asemenea, în conformitate cu prevederile punctului 3 al Ordinului nr.50/1990 „beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2".

Mai mult, conform adresei nr.782/03.06.1992 emisă de către unitatea pârâtă, rezultă faptul că, întreg personalul filialei se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, începând cu data de 18.03.1969, urmând a se face înscrierile necesare în carnetele de muncă aspect consemnat de altfel și în carnetul meu de muncă, după numărul de criteriu 30.

Pentru soluționarea cauzei a depus la dosar adeverințe eliberate de societatea pârâtă ________________________ care au desfășurat activități în grupa a II-a de muncă, precum și practică judiciară a instanțelor de judecată prin care s-a admis acțiunea în constatare.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr.50/1990.

Potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedura civila reclamantul a solicitat soluționarea cauzei și în lipsa sa.

În dovedire reclamantul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și de orice altă probă ce ar rezulta din dezbateri, considerată utilă și pertinentă de instanță și a anexat: copie a cărții de identitate; copie de pe carnetul de muncă; adeverințele nr.1320/26.05.2010; 946/16.04.2010; 1604/28.06.2010; 1616/28.06.2010; 2258/04.10.2013; sentința civilă nr.2668/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX; sentința civilă nr.648/LM/2013 pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția I Civilă în Dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX; buletinul de determinare; copie a adresei nr.782/03.06.1992 eliberată de _______________________ ____________________ 6-30 dosar).

Acțiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 270 din Codul muncii.

Pârâta nu a depus întâmpinare .

Analizând probele administrate în cauză, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Reclamantul C______ G___ a chemat în judecată pârâta S.C. P_____ SA deoarece deși a solicitat ca angajatorul să-i emită adeverință din care să rezulte că a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioadele 15.04.xxxxxxxxxxxxx83, 27.08.xxxxxxxxxxxxx91, 01.10.xxxxxxxxxxxxx98, angajatorul a refuzat pe motiv că nu deține în arhiva unității acte doveditoare. În consecință acesta a chemat în judecată pentru ca instanța să constate că, activitatea desfășurată de acesta, în cadrul societății pârâte, în perioadele 15.04.xxxxxxxxxxxxx83, 27.08.xxxxxxxxxxxxx91, 01.10.xxxxxxxxxxxxx98, se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, așa cum este reținut în carnetul său de muncă, după poziția 30.

La termenul din data de 03 aprilie 2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes și a dispus citarea părților cu mențiunea de a formula concluzii pe excepția lipsei de interes, față de mențiunile existente la poziția nr. 31 din carnetul de muncă cu referire a acordarea grupei a II-a de muncă pentru perioadele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Deși părțile au fost citate cu mențiunea de a de a formula concluzii pe excepția lipsei de interes, față de mențiunile existente la poziția nr. 31 din carnetul de muncă privind încadrarea perioadelor 15.04.xxxxxxxxxxxxx83, 27.08.xxxxxxxxxxxxx91, 01.10.xxxxxxxxxxxxx98 în procent de 100% în grupa a II-a de muncă, acestea nu au formulat concluzii cu privire la acest aspect.

Potrivit art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instanța este ținută să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac inutilă administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Instanța va avea în vedere faptul că potrivit art. 32 din Codul de procedură civilă sunt reglementate condițiile de exercitare a acțiunii civile, alin. (1) statuând inter alia că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Potrivit art. 33 din Codul de procedură civilă interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În cauza dedusă judecății instanța va avea în vedere faptul că în carnetul de muncă al reclamantului, aflat în copie la filele 7-13 dosar este înscrisă grupa a II-a de muncă pentru perioadele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată respectiv 15.04.xxxxxxxxxxxxx83, 27.08.xxxxxxxxxxxxx91, 01.10.xxxxxxxxxxxxx98, conform Ordinului 50/1990, anexa 2, pct. 107, în procent de 100% astfel că reclamantul nu mai justifică un interes în solicitarea unei adeverințe care să-i ateste perioadele lucrate în grupa a II-a de muncă. Numai în cazul în care nu era efectuată înscrierea grupei în carnetul său de muncă se justifica un interes legitim pentru a obține o adeverință sau o eventuală recunoaștere în baza unei proceduri în fața instanței de judecată.

Așa cum și angajatorul a comunicat reclamantului prin adresa 544/14.02.2014 (fila 30 dosar), vechimea în muncă precum și perioadele lucrate în grupa I și a II-a de muncă se dovedesc, potrivit art. 159 coroborat cu art. 17 din Legea 263/2010, cu carnetul de muncă sau cu alte acte doveditoare, în cazul de față existând înscriere în carnet.

Instanța apreciază că susținerile reclamantului ce au ca fundament practica judiciară în materie sunt de asemenea nefondate deoarece în practica invocată de acesta starea de fapt ar putea fi alta decât cea reținută în prezenta cauză dar, și mai mult în raport de art. 1 din Codul Civil, în sistemul de drept românesc, reprezintă izvor de drept numai legea, uzanțele și principiile dreptului dar nu și practica judiciară. Din sentința civilă 2668/14 februarie 2013 (fila 20) rezultă că reclamantul din cauza respectivă nu avea grupa înscrisă în carnetul său de muncă astfel că justifica un interes în solicitarea sa de a obține acte prin care să i se recunoască încadrarea locului de muncă în grupa a II-a de muncă.

Astfel raportat la cele arătate de instanță vor fi înlăturate toate susținerile reclamantului.

Pentru considerentele expuse în rândurile anterioare urmează a fi admisă excepția lipse de interes, în raport de cele arătate mai sus dar și de art. 32, 33 și 248 din Codul de Procedură Civilă și în consecință instanța va respinge acțiunea reclamantului ca fiind lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge acțiunea, având ca OBIECT: ACȚIUNE ÎN CONSTATARE, formulată de reclamantul C______ G___ având CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul în ___________________________, județul Bacău în contradictoriu cu pârâta _________________ administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL cu sediul în București, sector 3, __________________________, Phoenicia Business Center, _______________ lipsită de interes.

Cu apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Bacău Secția I civilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2015.

PREȘEDINTE:

C______ C_______

ASISTENT JUDICIAR:

MĂTĂȘĂL V_______

ASISTENT JUDICIAR:

F______ C______

GREFIER:

A_____ G_______

Red./Tehnored, motivat sent. civ. V.M. 14.06.2015.

Tehnoredactat: AG: 01.07.2015, 4ex, __________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025