Dosar nr. XXXXXXXXXXX
CURTEA DE APEL G_____
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Ședința publică de la 06 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P_____ D______
Grefier - A____ S_______
-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G______ E____ – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G_____
La ordine fiind judecarea cererii de strămutare formulată de petentul C_________ P___ cu privire la dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Focșani.
Cauza s-a luat fără citarea părților, potrivit art. 73 Cod pr. penală.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că petentul, prin avocat D_____ C_____, a depus la dosar motivele cererii de strămutare și borderou cu înscrisuri; s-a mai arătat de asemenea că a fost depusă la dosar nota de informare întocmită de Tribunalul V______, după care ;
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază cererea de strămutare ca fiind nefondată și solicită respingerea acesteia întrucât actele depuse la dosar și nota de informare întocmită de Tribunalul V______ nu relevă aspecte care să ducă la concluzia că imparțialitatea judecătorilor ar avea de suferit, așa cum susține petentul prin cererea de strămutare.
C U R T E A :
Asupra cererii de strămutare ;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele :
Petentul C_________ P___ a formulat cerere de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Focșani.
În motivarea cererii sale acesta precizează că are suspiciuni privind imparțialitatea instanței în sensul existenței unor relații de „conlucrare între judecători și procuror, între procurori și polițiști, între polițiști și administrațiile locale”.
De asemenea precizează că datorită relației de concubinaj a numitei C_________ M____ cu numitul D___ V_____, cu conexiuni în mediile judiciare ale Curții de Apel G_____ ( având circa 12 magazin de vin în acest oraș) , imparțialitatea judecătorilor ar fi afectată.
Din nota de informare a Tribunalului V______ se constată că motivele invocate sunt simple afirmații, neexistând nicio suspiciune rezonabilă în sensul art. 64 Cod pr.penală că imparțialitatea judecătorului care soluționează cauza ce formează obiectul cererii de strămutare poate fi influențată.
În consecință, cererea de strămutare formulată de petent urmează a fi respinsă ca fiind nefondată și obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Focșani, formulată de petentul C_________ P___, domiciliat în O_______, ___________________ nr. 40, ___________. 1, ___________________.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6.08.2014.
PT.JUDECĂTOR
P_____ D______, aflat în C.O.
Conform art. 406 C.p.p.
PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL G_____,
M______ N____
Grefier,
A____ S_______
Red. P.D./11.08.2014
Tehnored.A.S./4 ex./13.08.2014