Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CĂMPULUNG
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
165/2014 din 24 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG

SENTINȚA PENALĂ Nr. 165/2014

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE O_____ V_____

Grefier E________ Ș______

Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria Câmpulung

reprezentat prin Procuror D____ B________

Pe rol fiind pronunțarea în cauza penală privind inculpatul M___ E_____ P____, domiciliat în comuna Godeni, _________________, județul Argeș, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 al.1 c. pen. (art.87 alin.1 din OUG 195/2002), cu aplic. art. 5 C. pen. și N_____ G_______ O_____, domiciliat în comuna Godeni, __________________, județul Argeș, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art.335 alin.3 c.pen. (art.86 al.3 din OUG 195/2002), cu aplic. art.5 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dezbaterile de fond asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din 17 noiembrie 2014 și au fost consemnate separat în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.

I N S T A N Ț A

Asupra prezentului proces penal:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung nr. 618/P/2013 din 05 septembrie 2014, au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpatul M___ E_____ P____ pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 al.1 Cod penal (art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002), cu aplic. art. 5 Cod penal și inculpatul N_____ G_______ O_____, pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 335 alin.3 Cod penal (art. 86 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002), cu aplic. art. 5 Cod penal.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 23 februarie 2013, inculpatul M___ E_____ P____ a condus pe drumurile publice, respectiv pe DJ 732 C, pe raza comunei Godeni, autovehiculul marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXX, având în sânge o alcoolemie ce depășea limita legală, iar inculpatul N_____ G_______ O_____ i-a încredințat primului inculpat autovehiculul cu toate cu toate că știa despre faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 septembrie 2014, iar prin încheierea din data de 20 octombrie 2014 dată în ședința Camerei preliminare, s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 618/P/2013 din 05 septembrie 2014, întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria Câmpulung, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecării cauzei.

S-a reținut încheierea menționată că rechizitoriul cuprinde date referitoare la faptă, încadrarea juridică, actele de urmărire penală efectuate, dispoziția de trimitere în judecată și cheltuielile judiciare, potrivit dispozițiilor art. 328 C.pr.p.

De asemenea, s-a constatat din analiza actelor dosarului că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpați referitoare la legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală și de asemenea că, nici din oficiu nu se impun a fi invocate excepții de această natură.

În raport de considerentele sus arătate, în temeiul art. 346 alin. 2 C.pr.p., s-a constatat legalitatea rechizitoriului nr. 618/P/2013 din 05 septembrie 2014, emis de P________ de pe lângă Judecătoria Câmpulung, fiind respectate dispozițiile art. 328 C.pr.p., legalitatea administrării probelor, respectiv constatarea infracțiunilor, audierea făptuitorilor și a efectuării celorlalte acte de urmărire penală.

Așa fiind, instanța a luat act că la expirarea termenelor prevăzute de art. 344 alin. 2 și 3 C. pr. pen. nefiind formulate cereri și excepții și nu au fost ridicate nici din oficiu excepții privind legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pe cale de consecință, instanța a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul M___ E_____ P____ trimis în judecată pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 al. 1 Cod penal art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002), cu aplic. art.5 Cod penal și N_____ G_______ O_____ pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art.335 alin.3 Cod penal (art. 86 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002), cu aplic. art. 5 Cod penal și a stabilit termen în acest sens.

La termenul de astăzi, prezenți fiind în instanță inculpații au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, au arătat că recunosc săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor și că înțeleg să solicite aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 375 alin. 4 și art. 396 alin.10 NCPP, cerere care a fost admisă de instanță.

În circumstanțiere, inculpații au depus la dosar înscrisurile de la filele 30-34.

Din analiza actelor dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

La data de 23 februarie 2014, inculpații s-au întâlnit într-un bar din ____________________________, unde au consumat băuturi alcoolice, iar inculpatul N_____ G_______ O_____ i-a făcut cunoscut inculpatului M___ E_____ P____ intenția de a vinde autoturismul marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea tatălui său, N_____ G_______ P________.

Cu acest autoturism, în jurul orei 1, condus de inculpatul M___ care s-a arătat interesat de ideea de a-l cumpăra și de a-l testa pentru a vedea cum se comportă în trafic, inculpații s-au deplasat pe DJ 732 C, iar în dreptul Postului de Poliție Godeni, județul Argeș, au fost opriți pentru control de organele de poliție ce efectuau o verificare.

În aceste împrejurări, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de peste 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung, unde i-au fost recoltate probe biologice rezultând o alcoolemie de 1,50 g/1000 ml la ora 02:00 respectiv de 1,30 g/1000 ml, la ora 03:00.

Cercetările au stabilit că inculpatul N_____ G_______ O_____ a avut cunoștință despre faptul că inculpatul M___ E_____ P____ se afla sub influența băuturilor alcoolice când a urcat la volanul autoturismului în condițiile în care împreună consumaseră în bar băuturi alcoolice.

Această situație de fapt rezultă din procesul verbal întocmit de organele de poliție (fila 12 - 14 dosar urmărire penală), declarațiile martorilor L________ I__ și O______ N______ F_____, audiați de organele de poliție, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie - fila 17 dosar urmărire penală și declarațiile inculpaților date de asemenea în faza de urmărire penală.

Atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunilor.

În drept, fapta inculpatului M___ E_____ P____, care în noaptea zilei de 22/23 februarie 2013, a condus pe drumurile publice, autoturismul marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal (art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002), cu aplic. art. 5 Cod penal.

Fapta inculpatului N_____ G_______ O_____, care în noaptea zilei de 22/23 februarie 2013, a încredințat inculpatului M___ E_____ P____, autoturismul marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea tatălui său N_____ G_______ P________, autoturism care la acea dată se afla în posesia sa spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care știa că se află sub influența alcoolului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încredințare a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 3 Cod penal (art. 86 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002), cu aplic. art. 5 Cod penal.

Reținând așadar vinovăția inculpaților rezultată din situația mai sus descrisă instanța îi va condamna, urmând ca la individualizarea pedepselor să fie avute în vedere criteriile generale de individualizare și incidența în cauză a dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCCP.

Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul M___ E_____ P____, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin 1 c. pen. respectiv art. 87 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 c. pen , conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație ce depășește limita legală.

Sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al acestei infracțiuni constă în conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influența alcoolului, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale în legătură cu siguranța circulației pe drumurile publice, valoare socială ocrotită de legea penală.

Sub aspectul laturii subiective reține instanța că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției, conform dispozițiilor art. 16 C. penal.

Prin urmare, conform art. 335 alin. 1 C.proc.pen., constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Instanța va face aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., potrivit căruia va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

La stabilirea și individualizarea pedepsei ce i se va aplica inculpatului vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În acest sens, instanța reține că inculpatul nu are antecedente penale, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar și împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii precum și situația sa personală astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar De asemenea, se reține și atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității și comportarea sinceră în cursul procesului, inculpatul având o conduită constant sinceră pe durata întregului proces penal.

Față de aceste criterii, instanța apreciază că o pedeapsă de 8 luni închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, motiv pentru care va condamna pe inculpat la pedeapsa cu închisoarea în acest cuantum.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, instanța apreciază că scopul deopotrivă sancționator și preventiv al pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care, în baza art. 81- art. 82 din vechiul cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

Pentru a ajunge la această modalitate de executare, instanța a procedat la compararea dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată din reglementarea anterioară cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, concluzionând că legea veche este mai favorabilă. Reglementarea art. 81 și următoarele C.pen. din 1969 este mai favorabilă în primul rând prin prisma condițiilor de acordare: neexistând limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicate pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, iar obligațiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puține. Singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este durata termenului de încercare.

Instanța apreciază însă că acest element este insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă. La această concluzie se ajunge și din lecturarea art. 15 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a Codului penal, potrivit căruia măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după _____________________ legii noi. Prin urmare, legiuitorul prezumă că vechea modalitate de individualizare este mai favorabilă, nefiind necesară modificarea acesteia ca efect al intrării în vigoare a dispozițiilor privind amânarea. Pe de altă parte, art. 16 alin. 2 din același act normativ prevede că pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. Deși textul se referă la suspendarea sub supraveghere, instanța apreciază că principiul instituit – prevalența conținutului față de durata termenului de încercare – se aplică și ipotezei analizate mai sus.

În baza art. 404 alin. 2 cod procedură penală, va pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.pen. din 1969, conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune pentru care se pronunță o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 71-64 c pen 1968 instanța va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit a teza 2 și lit. b c. pen. iar în baza art. 71 alin. 5 c. pen 1968 va dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În ceea ce îl privește pe inculpatul N_____ G_______ O_____, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încredințare a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane știind că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 3 Cod penal (art. 86 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002), cu aplic. art. 5 Cod penal.

Și în ce privește acest inculpat, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare și incidența în cauză a dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCCP respectiv art. 5 Cod penal.

Astfel, instanța va reține că și în cazul acestui inculpat, în legătură cu care raportat la criteriile menționate și împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, se va orienta către pedeapsa amenzii - legea mai favorabilă este legea veche.

La această concluzie s-a ajuns prin compararea cuantumului amenzii obținut în urma aplicării mecanismelor de individualizare prevăzute de cele două legi precum și regimul sancționator al pedepsei amenzii.

Astfel, instanța va condamna pe inculpatul N_____ G_______ O_____ la o pedeapsă de 800 lei amendă penală conform dispozițiilor Codului Penal 1968 considerând, raportat la limitele prevăzute pentru pedeapsa amenzii și obligația instanței de a înlocui amenda penală neexecutată din motive imputabile, cu pedeapsa închisorii – ca lege penală mai favorabilă este și pentru acest inculpat, legea veche și Codul Penal 1968.

Instanța prin urmare, va condamna inculpatul la pedeapsa amenzii sus menționate și îi va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 63 ind. 1 Cod penal 1968.

De asemenea, instanța urmează să oblige inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei va reprezenta onorariu apărător din oficiu, avocat P______ B_______.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 - art. 336 al 1 c pen.- cu aplicarea art. 5 c.pen. în condițiile art. 396 alin. 10 c.proc.pen. condamnă pe inculpatul M___ E_____ P____, fiul lui A_______-P____ și M______ – R_____, născut la data de 02 mai 1992, în Câmpulung, județul Argeș, necăsătorit, domiciliat în _____________________________, cetățenia română, ocupația –șomer, studii liceale, fără antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, la 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 81 c.pen. 1968 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de 2 ani și 8 luni prevăzut de art. 82 c. pen. 1968, ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 c.pen. 1968.

Face aplicarea disp art. 71-64 c. pen. 1968 în sensul că interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b c.pen. 1968.

În baza art. 71 alin. 5 c.pen. 1968 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.86 alin.3 din OUG 195/2002 – art. 335 alin.3 c. pen.- cu aplicarea art. 5 c.pen. în condițiile art. 396 c.proc.pen. rap. la art.63 alin 3 c.pen. 1968, condamnă pe inculpatul N_____ G_______ O_____, fiul lui G_______ - P________ și A_____, născut la data de 14 noiembrie 1984, în Câmpulung, județul Argeș, căsătorit, domiciliat în ____________________________, cetățenia română, ocupația –referent la A.R.R., studii superioare, fără antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, la 800 lei amendă penală.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art 63 ind. 1 c.pen. 1968.

În baza art. 274 alin. 1 c.proc.pen. obligă inculpații la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, avocat P______ B_______.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2014.

Președinte,

O_____ V_____

Grefier,

E________ Ș______

Red. O.V./I.C.

ex. 5/ 05 decembrie 2014.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1607/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2430/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 449/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 212/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 241/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 706/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2358/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1408/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 145/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 599/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 164/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 455/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 103/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1232/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 228/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2725/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 32/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1017/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 66/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1217/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 13/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1218/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 366/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 247/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 7/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 189/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 451/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 579/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1217/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 240/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 42/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 693/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 489/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 391/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 547/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 403/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 151/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1328/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 172/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 369/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2720/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 5507/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 128/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1127/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 641/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1865/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1280/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 26/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 206/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 613/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 966/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 777/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 499/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 130/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1445/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 703/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 291/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 309/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 155/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2630/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025