Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXOperator 2711
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 599/A
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ B_______
Judecător C______ I_____ M_____
Grefier A______ B____
Ministerul Public este reprezentat de procuror M______ I______ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul B________ N______ împotriva sentinței penale nr. 651 din 26.03.2015 a Judecătoriei Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant personal și asistat de avocat ales B_____ V_______ din cadrul Baroului T____, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care inculpatul apelant arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței, poziția acestuia fiind consemnată în scris și depusă la dosar.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Avocatul B_____ V_______ solicită admiterea apelului declarat de inculpat și înlăturarea dispoziției privind obligarea inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile la una din instituțiile desemnate de instanță, respectiv ______________________ _____________________ dispoziția instanței este nemotivată, dar este și prea împovărătoare datorită faptului că inculpatul are domiciliul în satul Seceani, __________________________ și locul de muncă, iar în aceste condiții ar trebui să efectueze deplasări frecvente în Timișoara. În subsidiar solicită schimbarea instituțiilor desemnate pentru efectuarea muncii neremunerate în folosul comunității, al căror loc să fie mai apropiat de localitatea de domiciliu.
Procurorul pune concluzii de admitere în parte a apelului declarat de inculpat, doar cu privire la desemnarea Primăriei Orțișoara ca loc în care inculpatul să-și desfășoare munca neremunerată în folosul comunității, sau care poate dispune ca inculpatul să-și desfășoare această activitate în localitatea Seceani. Arată că inculpatul și-a dat acordul pentru a desfășura munca în folosul comunității.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, arată că dorește să efectueze munca neremunerată în folosul comunității la Primăria Orțișoara.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 651 din 26.03.2015 a Judecătoriei Timișoara, în temeiul art. 335 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, raportat la art. 83 CP s-a stabilit pentru inculpatul B________ N______, pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 83 CP, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere stabilind un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, în condițiile art. 84 alin. 1 CP.
În baza art. 85 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune T____, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 CP pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune T____.
În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b) CP, s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile la una dintre următoarele două instituții: S.C. HORTICULTURA S.A. sau S.C. PIEȚE S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 51 și 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În baza art. 404 alin. 3 CPP s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.
În temeiul art. 86 CP, s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probațiune T____.
În temeiul art. 274 alin.1 CPP a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 8724/P/2014 din 14.11.2014 întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 27.01.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B________ N______ pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 din CP.
În esență, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că, la data de 10.07.2014 organele de cercetare penală din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la aceeași dată inculpatul B________ N______ a fost depistat conducând autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumurile publice din _____________________________________ poseda permis de conducere.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii - f.2; adresă Instituția Prefectului – Județul T____ - f.4; declarații inculpat - f. 7, 10; declarații martor M________ Richard V_______ - f. 11; fișă cazier inculpat - f.13
La termenul de judecată din 26.03.2015, la interpelarea instanței inculpatul a învederat faptul că dorește să uziteze de prev art. 375 alin. 4 CPP, declarația scrisă a acestuia în sensul recunoașterii în totalitate a faptei reținute în sarcina sa, fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. (f.21- dosar instanță).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 10.07.2014 organele de cercetare penală din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la aceeași dată inculpatul B________ N______ a fost depistat conducând autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumurile publice din comuna Orțișoara, ___________________ poseda permis de conducere.
Din analizarea materialului probator administrat în cauză, rezultă că în data de 10.07.2014 organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara efectuau supravegherea și controlul traficului rutier pe raza comunei Orțișoara, _____________________ orei 20:10, în dreptul imobilului cu nr.62 din localitate, a fost oprit pentru control autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX. S-a constatat că autoturismul a fost condus de inculpatul B________ N______, care nu poseda permis de conducere, conform procesului-verbal de constatare. Aceleași aspecte sunt confirmate și de declarația inculpatului B________ N______ coroborată cu declarația martorului M________ Richard V_______.
Conform adresei nr.xxxxx din 09.09.2014 a Instituției Prefectului Județului T____ – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T____, inculpatul B________ N______ nu figurează ca fiind posesor permis de conducere.
Conform adresei Primăriei Comunei Orțișoara, atașată la dosar, ___________________ situat imobilul cu nr.62 din satul Seceani este în categoria drumurilor comunale.
Audiat fiind, inculpatul B________ N______ a recunoscut săvârșirea faptei, în declarația dată acesta arătând că la data de 10.07.2014 a fost depistat pe ________________________ imobilului cu nr.62 din ____________________ ce conducea autoturismul TM 03 DFĂ fără a poseda permis de conducere.
În drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatului B________ N______ de a conduce pe drumurile publice, la data de 10.07.2014, autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, prin localitatea Seceani pe _________________________ poseda permis de conducere, constituie infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 CP
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, s-a constatat că existența elementului material, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale:proces-verbal de constatare a infracțiunii, adresă Instituția Prefectului – Județul T____, declarații inculpate, declarații martor.
Infracțiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârșite de către inculpat constă în punerea în pericol a siguranței traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de actul normativ mai sus menționat, s-a produs prin însăși săvârșirea acțiunii de conducere fără a poseda permis de conducere.
De asemenea, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezultă din însăși săvârșirea faptei.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, s-a reținut ca inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă potrivit art.16 alin.3 lit. b) CP, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol al siguranței circulației rutiere și a participanților la trafic și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Astfel, la alegerea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, în baza criteriilor generale de individualizare ,prev. în cuprinsul art. 74 CP, raportate la cauză, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut faptul că autoturismul a fost condus în satul Seceani, jud. T____. De asemenea, instanța a reținut faptul că inculpatul a dorit să se deplaseze până în ____________________________. Instanța a ținut cont de faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală.
Raportat la solicitarea apărătorului ales al inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 80 CP, instanța nu a considerat că sunt îndeplinite condițiile cerute pentru a putea fi dispusă renunțarea la aplicarea pedepsei. Faptul că inculpatul s-a urcat la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere nu poate fi considerată o infracțiune cu o gravitate redusă, motivul că inculpatul dorea să se deplaseze în _______________________ cumpăra medicamente, neducând la reducerea gravității infracțiunii săvârșite.
De altfel, circumstanțele reale și personale au fost avute în vedere de instanță la stabilirea faptului că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, acest aspect ducând la aplicarea dispozițiilor art. 83 CP în cauza de față.
Pentru aceste motive, instanța a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului B________ N______ pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 din CP.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 CP, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare; inculpatul nu are antecedente penale; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. 2 CP iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 CP s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 alin. 1 CP, cu respectarea măsurilor de supraveghere impuse de instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 85 alin. 2 CP, instanța, odată cu amânarea aplicării pedepsei poate impune persoanei față de care s-a luat măsura una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute de textul de lege indicat.
Ca urmare, în temeiul art. 85 alin. 2 lit. b) CP, s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile la una dintre următoarele două instituții: S.C. HORTICULTURA S.A. sau S.C. PIEȚE S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 51 și 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În baza art. 404 alin. (3) CPP s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul B________ N______, care a solicitat înlăturarea dispoziției privind obligarea inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile la una din instituțiile desemnate de instanță, respectiv ______________________ _____________________ dispoziția instanței este nemotivată, dar este și prea împovărătoare datorită faptului că inculpatul are domiciliul în satul Seceani, __________________________ și locul de muncă, iar în aceste condiții ar trebui să efectueze deplasări frecvente în Timișoara.
În subsidiar s-a solicitat schimbarea instituțiilor desemnate pentru efectuarea muncii neremunerate în folosul comunității, al căror loc să fie mai apropiat de localitatea de domiciliu.
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp. art. 417 al. 2 C.p.p., instanța constată că apelul formulat de inculpatul B________ N______ este fondat, pentru următoarele considerente.
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății, pe baza întregului material probator administrat în cauză, respectiv aceea că inculpatul B________ N______ la data de 10.07.2014 a condus pe drumurile publice, respectiv localitatea Seceani, pe ___________________________________ Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a poseda permis de conducere, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p., vinovăția inculpatului fiind reținută ca urmare a coroborării probelor administrate în cursul urmăririi penale cu declarația de recunoaștere a inculpatului, care a uzat de dispozițiile referitoare la recunoașterea învinuirii prev. de art. 396 al. 10 C.p.p., faptele fiind dovedite dincolo de orice dubiu, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speța de față, iar în aceste condiții sancționarea penală a inculpatului a survenit într-o manieră temeinică și legală.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța constată că au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 74 C.p., gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, nu are antecedente penale, iar raportat la aceste elemente, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății apare ca una corect individualizată.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța constată că în mod corect s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani, precum și o ________ măsuri de supraveghere care urmează a fi implementate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T____.
Inculpatul în principal a criticat faptul că instanța a dispus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile la una din instituțiile desemnate de instanță, respectiv ______________________ ______________________ că această măsură este atât nemotivată în condițiile în care nu este obligatorie impunerea unei asemenea obligații, iar pe de altă parte este și prea împovărătoare raportat la situația sa personală.
Instanța de control judiciar apreciază că critica inculpatului în acest sens este nefondată, întrucât deși nu este obligatorie impunerea unei asemenea măsuri, raportat la toate elementele cauzei s-a impus o asemenea măsură care să conducă la reeducarea inculpatului și la o nouă viziune asupra valorilor sociale, cu atât mai mult că din declarația inculpatului aflată la fila 21 dosar primă instanță, rezultă că acesta a fost de acord să presteze muncă în folosul comunității, iar în atare condiții nu se impune înlăturarea obligațiilor impuse având ca obiect prestarea de muncă neremunerată în folosul comunității timp de 30 zile lucrătoare.
Apelul inculpatului este fondat în ceea ce privește desemnarea instituțiilor unde urmează ca inculpatul să presteze munca în folosul comunității, fiind desemnate două instituții din Timișoara, _____________________ ________________ având în vedere localitatea de domiciliu a inculpatului, _____________________________, pentru a nu fi împovărătoare această activitate, instanța va desemna pe lângă ____________________________ și Primăria Comunei Orțișoara, jud. T____ în locul _____________________, locație unde inculpatul ar putea desfășura activitatea dispusă de instanță.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul declarat de inculpatul B________ N______ împotriva sentinței penale nr. 651 din 26.03.2015 a Judecătoriei Timișoara, va fi desființată sentința penală apelată doar în ceea ce privește desemnarea instituțiilor unde inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile, acestea fiind ____________________________ sau PRIMĂRIA COMUNEI ORȚIȘOARA, JUD. T____.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul B________ N______ împotriva sentinței penale nr. 651 din 26.03.2015 a Judecătoriei Timișoara.
Desființează sentința penală apelată doar în ceea ce privește desemnarea instituțiilor unde inculpatul urmează să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile, acestea fiind ____________________________ sau PRIMĂRIA COMUNEI ORȚIȘOARA, JUD. T____.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G_______ B_______ C______ I_____ M_____
GREFIER,
A______ B____
Red. Gh.B./11.06.2015
Tehnored.A.B. – 2 ex./15 Iunie 2015
Prima instanță: N. C_______