Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALĂ Nr. 459
Ședința publică de la 17 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L________ A__ M____ – judecător
GREFIER: C_______ D________
Pentru astăzi fiind stabilit termen pentru pronunțare in cauza penală privind pe inculpat R_____ R____ Ș_____, având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) alin.1
Dezbaterile și susținerile părților pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 09.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronuntare la data de 17.09.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu nr.4749/P/2014 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu în data de 26.05.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R_____ R____ Ș_____, fiul lui V_____ și M______, născut în anul 1989, luna 12, ziua 28, în mun. Sibiu, jud. Sibiu, necăsătorit, domiciliat în mun. Sibiu, ___________________, jud. Sibiu, cetățenia română, ocupația mecanic auto, loc de muncă _________________ Sibiu, studii 12 clase, situația militară nesatisfăcută, cu antecedente penale, posesor a CI ________ nr. xxxxxx, având CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prev. de art. 335 alin. 1 din C.p. cu aplic. art.44 alin.1 din C.p..
În fapt, s-a reținut că, în data de 03.08.2014, în jurul orei în jurul orei 04:43, inculpatul a condus autoturismul marca VW Passat, înmatriculat cu numerele XXXXXXXXX, pe ____________________ din mun. Sibiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cursul urmăririi penale, s-au administrat următoarele probe: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante f. 8,9; suport CD cu filmarea faptei comise de inculpat f.10; adresa nr. xxxxx/SR din 22.10.2014 emisă de IPJ Sibiu- Serviciul Rutier f.17; declarațiile inculpatului R_____ R____ Ș_____ f. 22,23,25,26 și declarația martorului Gobor M_____ D_____ (f.17).
Inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și declarând că regretă fapta comisă (f.22,23,25,26). Totodată, inculpatul a precizat că în cursul anului 2012 a urmat cursurile școlii de șoferi „Big Company”.
Prin încheierea din data de 12.08.2015, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.
Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa, cerere ce a fost admisă, urmându-se procedura prevăzută de art.375 C.pr.pen.
În cursul judecății, inculpatul a depus în circumstanțiere fișa de școlarizare pentru conducerea autovehiculelor și înscrisuri privind conduita sa la locul de muncă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
La data de 03.08.2014, în jurul orei 04:43, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza mun. Sibiu au procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca VW Passat, înmatriculat cu numerele XXXXXXXXX, care circula pe _____________________________>
În urma legitimării, în prezența martorului asistent G____ M_____ D_____, conducătorul autoturismului mai sus menționat a fost identificat în persoana inculpatului R_____ R____ Ș_____, acesta fiind singur în autoturism în momentul opririi.
Fiind întrebat despre permisul de conducere, inculpatul a declarat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Efectuându-se verificări în baza de date a posesorilor de permise de conducere, s-a stabilit faptul că inculpatul nu figurează în evidențe ca deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Aceste aspecte rezultă și din adresa nr. xxxxx din 22.10.2014 emisă de IPJ Sibiu- Serviciul Rutier.
Fiind întrebat despre proveniența autoturismului, inculpatul a precizat că acesta aparține tatălui unui prieten de al său, care i-a încredințat mașina pentru a o conduce pe drumurile publice, neștiind că inculpatul nu posedă permis de conducere. Astfel, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca VW Passat și l-a condus de pe ______________________ ____________________, unde a fost depistat și oprit în trafic de un echipaj de poliție rutieră.
Aspectele consemnate de lucrătorii de poliție în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante reies și din declarația martorului G____ M_____ D_____, suportul CD cu filmarea faptei comise de inculpat f.10, adresa nr. xxxxx/SR din 22.10.2014 emisă de IPJ Sibiu- Serviciul Rutier f.17, precum și declarațiile inculpatului R_____ R____ Ș_____ f. 22,23,25,26, care a recunoscut săvârșirea faptei, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății (f.28).
În drept, fapta inculpatului R_____ R____ Ș_____, care în data de 03.08.2014, în jurul orei în jurul orei 04:43, a condus autoturismul marca VW Passat, înmatriculat cu numerele XXXXXXXXX, pe ____________________ din mun. Sibiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prevăzută de art. 335 alin. 1 din C.p. și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere prevederile art.74 C.pen., în sensul că, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Chiar dacă inculpatul a absolvit, în anul 2010, cursurile de pregătire teoretică și practică în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere, acest lucru nu s-a întâmplat, inculpatul conducând autovehicule pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, generând astfel o stare de pericol pentru ceilalți participanți la trafic și integritatea bunurilor acestora.Fapta este cu atât mai gravă, întrucât inculpatul trebuia să conștientizeze consecințele acestei fapte încă din anul 2012 și nu a făcut-o, prezenta infracțiune fiind săvârșită în termenul de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit potrivit sentinței penale nr.41/23.01.2013 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la data de 04.02.2013, prin care a fost condamnat pentru același tip de infracțiune la 6 luni închisoare.
Inculpatul a recunoscut și acum fapta, nu este căsătorit, de ocupație mecanic auto la _________________ Sibiu, are 12 clase și este cunoscut la locul de muncă ca fiind un tânăr responsabil și un angajat pasionat de munca sa.
Regretele nu pot înlătura însă consecințele legale ale faptei comise, până la data la care s-ar fi considerat executată pedeapsa anterioară, fiind întrunite și condițiile pluralității intermediare de infracțiuni, prevăzute de art.44 alin.1 Cp.
Având în vedere aspectele expuse, precum și limitele de pedeapsă reduse cu o treime în urma aplicării dispozițiilor art.396 alin.10 C.pr.pen., inculpatul urmează a fi condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.335 alin.1 C.p.
În condițiile amintite, sunt aplicabile dispozițiile art.15 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul că, (1)„Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după _____________________ Codului penal.(2) Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.”
În baza art.83 C.p 1969, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În consecință, în temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal raportat la art. 83 alin. 1 Cp 1969 se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.41/23.01.2013 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la data de 04.02.2013 și se va dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
Pentru a stabili această pedeapsă rezultantă cu executare, instanța a ținut cont și de Decizia nr. 1/2011 a ÎCCJ (RIL) publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din 12.07.2011 prin care s-a stabilit că „1. Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal. 2. Suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă, obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal.”
Soluția din Decizia nr. 1/2011 a ÎCCJ (RIL) continuă să subziste și în prezent, prin prisma art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, care face trimitere la art. 83 Cp 1969, astfel că, pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 91 NCp privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, art. 71 Cp 1969 se vor interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit.b Cp 1969, ca pedeapsă accesorie, și anume:dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat (drepturi interzise inițial prin sentința penală nr.41/23.01.2013 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin nerecurare la data de 04.02.2013).
În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp inculpatul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin.1 C.proc.pen. raportat la art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art.44 alin.1 din C.p. și art.396 alin.10 C.proc.pen., condamnă inculpatul R_____ R____ Ș_____, fiul lui V_____ și M______, născut în anul 1989, luna 12, ziua 28, în mun. Sibiu, jud. Sibiu, necăsătorit, domiciliat în mun. Sibiu, ___________________, jud. Sibiu, cu reședința în Sibiu, ___________________, ___________, jud.Sibiu, cetățenia română, ocupația mecanic auto, loc de muncă _________________ Sibiu, studii 12 clase, situația militară nesatisfăcută, cu antecedente penale, posesor a CI ________ nr. xxxxxx, având CNP xxxxxxxxxxxxx, la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.
În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal raportat la art. 83 alin. 1 Cp 1969 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.41/23.01.2013 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin nerecurare la data de 04.02.2013 și dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, face aplicarea dispozițiilor art. 71 Cp 1969 și interzice inculpatului ca pedepse accesorii, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp 1969, și anume:
- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
- dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat (drepturi interzise inițial prin sentința penală nr. 41/23.01.2013 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin nerecurare la data de 04.02.2013).
În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2015.
P_________ GREFIER
L________ A__ M____ C_______ D________
Red. L.A.M. 19.10.2015
Tehnored. C.D. 19.10.2015
Ex.2