Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
39/2016 din 22 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX art. 335 al.1 Cod penal

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI

Sentința penală nr.39

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V____ G_______

GREFIER: I_____ Doinița I____

Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria Rădăuți a fost reprezentat de procuror T______ I_____ C_______

……

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat C______ I____ G______ , având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere , prev. de art. 335 al.1 NCP.

La apelul nominal făcut în ședința publică , se prezintă inculpatul C______ I____ G______ asistat de avocat ales R___ O___.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei, după care, în conformitate cu disp.art.374 al.1 Cod pr. pen. instanța dispune ca grefierul de ședință să dea citire actului de sesizare a instanței.

Grefierul de ședință dă citire actului de sesizare.

Instanța aduce la cunoștință inculpatului învinuirile ce i se aduc prin rechizitoriu, drepturile prev. de art.83 Cod pr. pen. respectiv: dreptul de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia;dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;alte drepturi prevăzute de lege.

De asemenea pune în vedere inculpatului faptul că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință faptul că în cazul în care solicită ca judecata să aibă loc în aceste condiții limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Inculpatul,prin avocat, arată că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 374 alin.4 Noul Cod procedură penală, întrucât recunoaște săvârșirea faptei. De asemenea consimte să dea declarație în acest sens.

În conformitate cu dispozițiile art. 375 alin.1 Noul Cod procedură penală, este audiat inculpatul, declarația acestuia consemnându-se într-un proces verbal separat care se atașează la dosar.

Inculpatul, prin avocat, în circumstanțiere solicită proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar copia xerox a anexei la chestionarul seria *xxxxxxxxxxx* privind examenul pentru obținerea permisului de conducere, pentru a dovedi că în prezent are permis de conducere.

Față de recunoașterea săvârșirii infracțiunii de către inculpat, instanța pune în discuție admiterea aplicării procedurii simplificate prevăzută de art. 375 Cod procedură penală ,revenirea de la audierea martorului din lucrări și proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Reprezentantul Ministerului Public și inculpatul,prin avocat, apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii simplificate și sunt de acord cu revenirea de la audierea martorului din lucrări și administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Instanța admite aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art. 375 Cod procedură penală, în condițiile în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală ,revenirea de la audierea martorului din lucrări și proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Având în vedere că nu mai sunt alte probe de propus sau cereri de formulat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul părților la fond.

Reprezentantul Ministerului Public expune fapta săvârșită de inculpat așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, concluzionând din probele administrate în cauză că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere" prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal,motiv pentru care pune concluzii de condamnare. La individualizarea pedepsei solicită a se avea în vedere faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 374 alin.4, 375 alin.1 și 396 alin.10 Cod procedură penală, sens în care se impune reducerea limitei de pedeapsă cu o treime . De asemenea solicită a se avea în vedere că inculpatul atât în timpul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată a recunoscut și regretat fapta. Solicită și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare datorate statului cu ocazia judecării cauzei.

Avocat R___ O___, pentru inculpat, arată că acesta este tânăr, are 22 de ani, a condus autoturismul pe o distanță mică,aproximativ 200-300 m, pe un drum de țară, fiind influențat de o altă persoană ,nu a mai săvârșit alte fapte de natură penală ,pericolul faptei fiind redus solicită aplicarea disp.art. 80 cod penal,renunțarea la aplicarea pedepsei raportat și la situația și atitutidnea inculpatului care a recunoscut fapta, are un comportament corespunzător, este tânăr. Întrucât în prezent inculpatul are permis de conducere, dorește să presteze muncă în acest domeniu.

Inculpatul, având cuvântul, regretă fapta comisă și lasă la apreicerea instanței soluționarea cauzei.

Ședința a fost înregistrată conform disp. art. 369 Cod proc. penală.

J U D E C Ă T O R I A

Din lucrările dosarului, constată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nr. 4677/P/2014 din 30 iulie 2015 a fost trimis în judecată inculpatul C______ I____ – G______, fiul lui C_________ și L____, născut la data de 11.11.1993 în Mun. București, cu domiciliul în com. Dobroteasa, ________________________, jud. O__ și cu reședința în satul Vășcăuți, nr. 87, ___________________________, posesor a C.I. ________ nr. xxxxxx, CNP – xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere" prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a arătat că la data de 30.11.2014, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe comunicația Siret - Vășcăuți, jud. Suceava au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism marca „Seat Cordoba” cu nr. de înmatriculare CC-3976-PB care se deplasa spre Orașul Siret.

După declinarea competenței, conducătorul auto nu a prezentat documentele personale, declarând verbal că se numește C______ I____ – G______ și că nu posedă permis de conducere.

Potrivit adresei nr. xxxxx/30.12.2014 emisă de S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava, inculpatul C______ I____ – G______ nu figurează ca fiind posesor al permisului de conducere (fila 16).

Audiat fiind, inculpatul a recunoscut faptul că nu posedă permis de conducere și că s-a urcat la volanul autoturismului pentru a se duce în întâmpinarea cumnatului său care se deplasa pe jos din Orașul Siret spre loc. Vășcăuți și care acuza dureri la un genunchi care anterior fusese supus unei intervenții chirurgicale. Totodată, a precizat că a urmat cursurile unei școli de șoferi, dar nu a susținut încă examenul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 03.08.2015.

Prin încheierea din data de 05 noiembrie 2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4677/P/2014 emis de P________ de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

În vederea soluționării cauzei, instanța a ținut seama de declarația inculpatului, precum și de întregul material de urmărire penală, instanța aplicând dispozițiile art. 375, 377 Cod procedură penală, în condițiile în care inculpatul a recunoscut chiar de la primul termen de judecată fapta pentru care a fost trimisă în judecată și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, astfel că instanța a revenit de la audierea martorilor din lucrări.

Așadar, față de învinuirea ce i-a fost adusă, inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimisă în judecată, astfel cum a fost descrisă prin rechizitoriu, regretând, totodată, fapta săvârșită.

Fapta inculpatului a fost probată și prin declarația martorului Babiciuc C_____ (filele 13-14), proces verbal de sesizare din oficiu (fila 12), adresa nr. xxxxx/2014 emisă de S.P.C.R.P.C.Î.V. (fila 16), care se coroborează cu declarațiile inculpatului C______ I____ – G______ (filele 19-21, 25-27).

Din analiza materialului probator instanța a constatat că la data de 30.11.2014, în jurul orelor 22,00, inculpatul a condus autoturismul marca „Seat Cordoba” cu nr. de înmatriculare CC-3976-PB pe raza loc. Vășcăuți, jud. Suceava, în condițiile în care nu poseda permis de conducere.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere" prev. și ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal.

Astfel, analizând latura obiectivă a infracțiunii, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce pe un drum public un autovehicul, deși inculpatul nu avea permis de conducere, acțiunea inculpatului realizând elementul material al infracțiunii prev. de art. 335 al. 1 Cod penal. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din probele administrate în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

La individualizarea pedepsei instanța a reținut că, încă de la primul termen de judecată, inculpatul și-a recunoscut în întregime fapta, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, astfel că se va face aplicarea dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală, respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Având în vedere faptul că acesta a condus pe raza unei localități și a pus în pericol viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic, cât și a pietonilor, în condițiile în care conducerea fără permis de conducere este cunoscută ca o cauză frecventă a producerii de accidente rutiere, instanța a considerat că prin conținutul ei concret, fapta inculpatului nu este lipsită în mod vădit de importanță și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei nefiind suficiente pentru a asigura scopul preventiv și educativ al pedepsei.

Totodată, instanța a ținut seama de atitudinea sinceră a inculpatului în fața instanței, aceasta recunoscând fapta săvârșită, se află la prima abatere, neavând nici un fel de antecedente penale, astfel că se justifică aplicarea unei pedepse penale spre minimul prevăzut de lege, neputând fi reținute circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 75 al. 2 lit. a, b Cod penal. Astfel, conform legii nu se pot reținute circumstanțe personale, iar în cauză nu se justifică reținerea de circumstanțe legate de faptă, în condițiile în care inculpatul a circulat pe raza unei localități, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind de 8 luni închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșite de inculpat este inferior celui de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal, va amâna aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O__, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O__.

În baza art. 274 al. 1 Cod proc. penală, va obliga inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E :

În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal stabilește față de inculpatul C______ I____ – G______, fiul lui C_________ și L____, născut la data de 11.11.1993 în Mun. București, cu domiciliul în com. Dobroteasa, ________________________, jud. O__, posesor a C.I. ________ nr. xxxxxx, CNP – xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 396 al. 10 Cod procedură penală, pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O__, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O__.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal, privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

În baza art. 274 al. 1 Cod proc. penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la data de 14 ianuarie 2016.

Președinte, Grefier,

G_______ V____ Doinița I____ I_____

red.V.G./tehnored.I.D./26.01.2016

ex.6, poz.exec.42/2016







Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1488/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 41/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 638/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 22/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 26/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 255/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 956/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 54/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1016/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1031/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 422/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1390/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 856/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 15/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2430/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1435/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 296/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 889/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 296/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 879/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 406/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2721/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 584/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 402/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 255/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 159/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 723/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1443/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 907/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 185/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 46/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 278/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1385/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 247/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 472/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 532/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 77/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 114/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1245/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 370/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 28/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 7/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 47/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 750/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 12/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 25/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 687/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 3767/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 449/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 123/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 126/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2941/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 70/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1074/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 968/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 187/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1594/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 500/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025