Dosar nr. XXXXXXXXXXXX Operator 2711
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 565/A
Ședința publică din data de 25.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F_________ P____
JUDECĂTOR: F_____ M____ C_______ FLORENȚA
GREFIER : O_____ IOȚCOVICI
Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror C______ M________ U____.
Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpatul B__ F_____, împotriva sentinței penale nr. 1512 din 09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.
Fără citarea părților.
Dezbaterile și susținerile se află consemnate în încheierea de ședință din 11.06.2014 care face parte integrantă din prezenta și prin care, pentru lipsă de timp, în vederea deliberării și pronunțării, instanța a stabilit termen la data de 25.06.2014, când :
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1512 din 09.04.2014, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, Judecătoria Timișoara, în temeiul art.396 alin.2 C.proc.pen, cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., rap.la 334 alin.1 C.pen., cu aplic art. 37 lit. a C.pen.1969, cu aplic.art. 5 C.pen., a condamnat inculpatul B__ F_____ la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În temeiul art.396 alin.2 C.proc.pen., cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen rap.la art. 334 alin.2 C.pen., cu aplic art. 37 lit. a C.pen.1969, cu aplic.art.5 C.pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
În temeiul art.396 alin.2 C.proc.pen., cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen rap.la art. 335 alin.1 C.pen., cu aplic art. 37 lit. a C.pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere
În temeiul art.396 alin.2 C.proc.pen., cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen, rap.la art. 293 alin.1 C.pen.1969, cu aplic art. 37 lit. a C.pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
În baza art. 83 C.pen.1969, rap.la.art. 15 alin.2 din legea 1987/2012 a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 128/20.04.2007 a Judecătoriei Sânnicolau M___.
De asemenea, a constatat că infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu cele prin care s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 354/14.02.2012 a Judecătoriei A___, definitivă prin decizia nr. 78/R/07.03.2012 a Tribunalului A___, respectiv prin sentința penală nr. 272/12.10.2012 a Judecătoriei Sînnicolau M___, definitivă prin nerecurare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 177/30.01.2013 a Judecătoriei A___, definitivă prin nerecurare, în următoarele pedepse componente, pe care le-a repus în individualitate, după cum urmează:
- 3(trei) luni închisoare pentru art. 193 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
- 3(trei) luni închisoare pentru art. 193 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
- 3(trei) luni închisoare pentru art.193 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
-3(trei) luni închisoare pentru art.193 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
-4(patru) luni închisoare pentru art.193 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.41 al.2 C.pen.1969, 37 lit. a) C.pen.1969;
-3(trei) luni închisoare pentru art. 180 al.2 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
-3(trei) luni închisoare pentru art. 180 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
-3(trei) luni închisoare pentru art. 180 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
-3(trei) ani închisoare pentru art. 192 al.2 C.pen.1969, cu aplic. art.3 lit. a) C.pen.1969;
-3(trei) ani închisoare pentru art.208 al.1, art.209 al.1 lit.e C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
- 1(una) lună închisoare pentru art.217 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
-1(una) lună închisoare pentru art.217 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
-3(trei) luni închisoare pentru art. 180 al.2 C.pen.1969 cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
- 6(șase) luni închisoare pentru art.217 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969
- 3(trei) ani închisoare pentru art.217 al.4 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969.
- 3(trei) ani închisoare pentru art. 192 al.2 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969.
- 3(trei) luni închisoare pentru art.193 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969;
- a înlăturat provizoriu sporul de 6 luni închisoare, aplicat prin sentința penală nr. 354/14.02.2012 a Judecătoriei A___, definitivă prin decizia nr. 78/R/07.03.2012 a Curții de apel Timișoara.
-2 (două) luni închisoare pentru art. 180 al.2 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969 și.art. 3201 C.proc.pen.1968
-4 (patru) luni închisoare pentru art.217 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969 și art. 3201 C.proc.pen.1968;
-2 (doi) ani închisoare pentru art. 217 al.4 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969 și art. 3201 C.proc.pen.1968.
-2 (doi) ani închisoare pentru art. 192 al.2 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969și art. 3201 C.proc.pen.1968.
-2 (două) luni închisoare pentru art.193 al.1 C.pen.1969, cu aplic. art.37 lit. a) C.pen.1969 și art. 3201 C.proc.pen.1968;
În baza art. 36 C.pen.1969 raportat la art. 33 lit. a, b C.pen.1969 și art. 34 alin.1 lit. b C.pen.1969, cu aplic.art. 10 din legea 187/2012, a contopit toate pedepsele de mai sus aplicate inculpatului, astfel cum au fost repuse în individualitate, cu cele patru pedepse aplicate în cauza de față în pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 (un) an închisoare, rezultând o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 83 C.pen.1969, raportat la art. 15 alin.2 din Legea 1987/2012 a menținut revocarea beneficiului suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3(trei) ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr.128 din 20.04.2007 a Judecătoriei Sânnicolau M___, definitivă prin neapelare, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată prin sentința penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare, în regim de detenție.
În temeiul art. 71 C.pen.1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 36 alin. 3 C.pen1969, cu aplic.art. 10 din Legea 187/2012 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 04.02.2010, precum și perioada deja executată din data de 04.12.2011 la zi.
Prin aceeași hotărâre, judecătoria a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 180/20.02.2013 emis de Judecătoria A___ și a dispus emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu sentința dată.
În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.pen, a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat
În temeiul art. 272 C. proc.pen. a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei din fondurile MJLC către Baroul T____.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul nr. 453/P/2011 din 21.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 14.01.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXX, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B__ F_____ pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și fals privind identitatea, în concurs real și ideal, în stare de recidivă postcondamnatorie, fapte prevăzute de art. 85 alin.1,2, art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și art.2 93 alin.1 din C.pen, cu aplicarea art.33 lit. a,b și art.37 lit. a din C.pen.
În fapt, prin actul de inculpare, s-a reținut că în data de 17.01.2011, în jurul orei 03.05, inculpatul B__ F_____ a condus autoturismul marca Opel Astra cu ________ șasiu W0LOOOO59P4045048 având aplicată în față plăcuța cu numărul provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx și în spate plăcuța cu numărul provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx pe ____________________________, fără a poseda permis de conducere și fără ca autoturismul să fie înmatriculat, autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare provizoriu TM-xxxxxx fiind valabilă până în data de 13.11.2010 și fiind atribuită numărului de șasiu WVWZZZ1HZPW454943, iar autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare provizoriu TM-xxxxxx fiind valabilă până în data de 08.04.2010 și fiind atribuită numărului de șasiu WF0NXXGCANSP22961, iar în momentul în care a fost oprit în trafic de către organele de poliție, s-a prezentat sub o identitate falsă, declarând că se numește N____ Tițian, iar la sediul poliției a declarat că se numește P____ P____ I___.
Mijloacele de probă din dosarul de urmărire penală au fost următoarele: declarația inculpatului B__ F_____ din 23.09.2013 (fila 64); declarația martorului P______ P______ din 01.11.2012 (fila 50); declarația olografă a martorului Petrovits D____ V_____ din 17.01.2011 (fila 51); procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare întocmit la data de 14.03.2011 de organul de cercetare penală (fila 5); procesul-verbal de constatare a infracțiunilor flagrante din 17.01.2011 întocmit de organele de poliție (fila 7); procesul-verbal de identificare (fila 8); adresa nr.xxxxx/24.01.2011 emisă de SPCPCIV-T____ și listingul cu datele din evidențe (filele 38-42); adresa nr.xxxxx/xxxxxxxxxxx emisă de SPCPCIV-T____ (fila 44); copia cazierului judiciar al învinuitului (fila 66).
În vederea justei soluționări a cauzei, din oficiu instanța de fond a dispus administrarea probei cu înscrisuri, fiind înaintate la dosarul cauzei fișa da cazier a inculpatului, adresa Biroului de Executări Penale al Judecătoriei A___ din data de 05.02.2014 la care au fost atașate copia sentinței penale nr. 177/30.01.2013 a Judecătoriei A___, adresa Judecătoriei Sânnicolau M___ din data de 28.01.2014 la care au fost atașate copiile sentințelor penale nr. 128/20.04.2007, nr. 219/27.05.2011 și nr. 272/12.10.2012 ale Judecătoriei Sânnicolau M___.
Prin încheierea camerei de consiliu din 18.03.2014 instanța a constatat, în procedura camerei preliminare, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 453/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, precum și legalitatea actelor de urmărire penală și a urmăririi penale efectuate în cauză.
În fața primei instanțe, inculpatul a precizat, la termenul de judecată din 28.03.2014, că dorește ca judecarea cauzei să se facă în baza art. 374 CPP, cererea acestuia fiind admisă având în vedere declarația dată în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 17.01.2011, în jurul orei 03.05, în timp ce executau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe ____________________________, agenții de poliție din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Rutier au oprit pentru verificări autoturismul marca Opel Astra care avea aplicată în față plăcuța cu numărul provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx și în spate plăcuța cu numărul provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx și care se deplasa în acel moment pe șosea, solicitându-i apoi conducătorului auto, în persoana inculpatului B__ F_____, să prezinte documentele personale și actele mașinii. Cu această ocazie, inculpatul a declarat verbal organelor de poliție că se numește P____ P____ I___, persoană care în urma verificărilor organelor de poliție s-a stabilit că nu figurează în baza de date a evidenței populației. În momentul în care în torpedoul autoturismului au fost găsite autorizații de circulație provizorii pe numele N____ Tițian, inculpatul B__ F_____ a declarat că se numește N____ Tițian, iar la sediul poliției a recunoscut că numele său adevărat este B__ F_____.
În urma verificărilor efectuate de organele de poliție, s-a constatat faptul că autoturismul pe care inculpatul l-a condus în momentul depistării în trafic, nu figurează în evidențe ca fiind înmatriculat, autorizația de circulație provizorie sub numărul TM-xxxxxx fiind valabilă până în data de 13.11.2010, iar autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare provizoriu TM-xxxxxx a fost valabilă până în 08.04.2010, conform adresei nr.xxxxx/24.01.2011 (fila 37 up) emisă de Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor T____.
Din cuprinsul adresei nr.xxxxx/24.01.2011 (fila 43 up) emisă de Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor T____, s-a constatat că inculpatul B__ F_____ nu figurează în evidențe ca fiind posesor al unui permis de conducere.
De asemenea, s-a avut în vedere faptul că, pe parcursul cercetărilor, dar și în fața primei instanțe, inculpatul a avut o atitudine de cooperare cu organele judiciare, recunoscând faptele reținute în sarcina sa, cercetarea judecătorească făcându-se în cauză în raport de dispozițiile art. 377 C.proc.pen.
Prima instanță a concluzionat că starea de fapt mai sus descrisă rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunilor flagrante din data de 17.01.2011 (fila 6) întocmit de către agenții de poliție cu ocazia opririi inculpatului B__ F_____ în trafic, proces-verbal ce se coroborează sub aspectele cu cele declarate de inculpat în data de 23.09.2013 (fila 63) și în data de 17.03.2011 (filele 57-58), precum și cu declarațiile martorilor P______ P______ (fila 49), Petrovits D____ V_____ (fila 50). De asemenea, s-a reținut că, în ansamblul probator menit să dovedească faptele reținute în sarcina inculpatului se înscrie și adresa nr.xxxxx/24.01.2011 (fila 37, f.45 up) emisă de Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor T____, care relevă caracterul fals al plăcuțelor de înmatriculare aplicate de către inculpat pe autoturismul condus de către inculpat, precum și faptul că acesta nu deținea, la data depistării în trafic, un permis de conducere.
În raport de probele administrate în cauză, însușite de către inculpat prin solicitarea de a se judeca în baza procedurii reglementate de disp.art. 375 C.proc.pen., prima instanță a conchis că faptele reținute în sarcina sa, precum și vinovăția acestuia sunt pe deplin dovedite în cauză.
În drept, s-a apreciat că, fapta inculpatului B__ F_____ care, în data de 17.01.2011, în jurul orei 0305, a condus autoturismul marca Opel Astra cu ________ șasiu W0LOOOO59P4045048 având aplicată în față plăcuța cu numărul provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx și în spate plăcuța cu numărul provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx pe ____________________________, fără a poseda permis de conducere și fără ca autoturismul să fie înmatriculat, autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare provizoriu TM-xxxxxx fiind valabilă până în data de 13.11.2010 și fiind atribuită numărului de șasiu WVWZZZ1HZPW454943, iar autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare provizoriu TM-xxxxxx fiind valabilă până în data de 08.04.2010 și fiind atribuită numărului de șasiu WF0NXXGCANSP22961, iar în momentul în care a fost oprit în trafic de către organele de poliție, s-a prezentat sub o identitate falsă, declarând că se numește N____ Tițian, iar la sediul poliției a declarat că se numește P____ P____ I___, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și fals privind identitatea, în concurs ideal și real, în stare de recidivă postcondamnatorie, fapte prevăzute de art.334 alin.1,2 art.335 alin.1 C.pen., art.293 alin.1 din C.pen 1969, cu aplicarea art.33 lit.a,b C.pen.1969 și art.37 lit.a C.pen 1969.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, instanța de fond a avut în vedere că dispozițiile din Noul cod penal referitoare la infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, respectiv de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere reprezintă legea penală mai favorabilă în raport de reglementarea anterioară a acestor fapte potrivit OUG 195/2002, rep. în considerarea faptului că, deși legiuitorul a păstrat aceleași limite de pedeapsă în privința pedepsei închisorii, a prevăzut aplicarea acesteia alternativ cu pedeapsa amenzii pentru toate cele trei infracțiuni sus-arătate. În acest context, prima instanță a dat eficiență disp. art. 5 C.pen., potrivit cărora dacă de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Totodată, în ceea ce privește infracțiunea fals privind identitatea, instanța de fond a reținut că prin declinarea, de către inculpat, în fața organelor de poliție, a identității altor persoane (N____ Tițian, respectiv P____ P____ I___), acesta a săvârșit infracțiunea de fals în declarații, reglementată în noul cod penal în cuprinsul art. 327 alin.2 C.pen. Pe de altă parte, în considerarea disp.art. 5 C.pen. sus-arătate, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în fosta reglementare, art. 293 alin.1 C.pen1969, respectiv închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda, față de cele prevăzute în noua lege penală, închisoarea de la 1 la 5 ani, prima instanță a avut în vedere disp.art. 5 C.pen., reținând aplicarea pedepsei în conformitate cu art. 293 alin.1 C.pen1969 ca lege penală mai favorabilă.
S-a constatat de asemenea, că infracțiunile la regimul circulației au fost săvârșite în condițiile concursului real și ideal prevăzut de art.33 lit.a,b din C.pen. 1969, reținându-se că, prin acțiunea materială de conducere de către inculpat a autoturismului pe un drum public, din cauza împrejurărilor în care a avut loc, respectiv fără permis de conducere, iar autoturismul nu era înmatriculat și avea aplicate plăcuțe cu numele false de înmatriculare, s-a realizat în mod automat conținutul constitutiv al acestor infracțiuni la regimul rutier.
Astfel, s-a apreciat că infracțiunea de fals privind identitatea a fost săvârșită de către inculpat în condițiile concursului real prevăzut de art.33 lit.a din C.pen 1969, întrucât a fost comisă de acesta înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre infracțiunile reținute în sarcina sa.
De asemenea, s-a constatat că cele patru infracțiuni au fost săvârșite de inculpat în condițiile recidivei postcondamnatorii, prev. de art. 37 lit. a C.pen.1969, avându-se în vedere cazierul judiciar potrivit căruia nu a intervenit reabilitarea de drept a inculpatului pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.128 din 20.04.2007 a Judecătoriei Sînnicolau M___.
Totodată, în ceea ce privește reținerea în cauză a disp.art. 33 lit a, b C.pen., ce reglementează concursul de infracțiuni, prima instanță a avut în vedere faptul că, potrivit art. 10 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, potrivit cărora tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, așa încât instanța a constatat incidente dispozițiile din vechea reglementare, sus-menționate. În mod similar, în aplicarea legii penale mai favorabile în cazul recidivei postcondamnatorii, prima instanță a reținut, pe de o parte, că legea penală mai favorabilă pentru fiecare dintre cele patru infracțiuni ce constituie al doilea termen al recidivei este noul Cod penal în ceea ce privește cele trei infracțiuni la regimul circulației, respectiv C.pen.1969 în ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații, iar, pe de altă parte, stabilirea tratamentului sancționator al acestei forme de pluralitate de infracțiuni ce s-a făcut tot în baza vechii reglementări, ținând seama de disp.art. 37 lit.a C.pen 1969 și art. 39 C.pen.1969, care s-a apreciat a fi mai favorabil pentru inculpat prin caracterul facultativ al sporului de pedeapsă de până la 7 ani, față de cumulul aritmetic prev. de art. 43 alin.1 C.pen din codul penal în vigoare de la 01.04.2014.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere modul și împrejurările săvârșirii faptelor, precum și persoana inculpatului, comportamentul acestuia pe perioada cercetărilor, recunoscând și regretând săvârșirea acestora, precum și faptul că acesta are, potrivit fișei de cazier judiciar, multiple antecedente penale care, în opinia primei instanțe, sunt de natură a reliefa un comportament vădit antisocial al acestuia. În raport de aceste aspecte, ținând seama și de faptul că toate cele patru infracțiuni deduse judecății au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.128 din 20.04.2007 a Judecătoriei Sânnicolau M___, prima instanță, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele reținute în sarcina inculpatului există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de acesta, potrivit art.396 alin.2 C.proc.pen., ținând seama de limitele de pedeapsă reduse în conf. cu disp.art. 396 alin.10 C.proc.pen. a condamnat pe inculpatul B__ F_____, căruia i s-au aplicat pedepsele:
-1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin.1 C.pen., cu aplic art. 37 lit. a C.pen.1969, cu aplic.art. 5 C.pen.
-1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin.2 C.pen., cu aplic art. 37 lit. a C.pen.1969 cu aplic.art. 5 C.pen
-1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplic art. 37 lit. a C.pen.1969 cu aplic.art. 5 C.pen.
-1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin.1 C.pen.1969, cu aplic art. 37 lit. a C.pen.1969 cu aplic.art. 5 C.pen.
Instanța de fond a reținut totodată, văzând din fișa de cazier a inculpatului (f.16), că infracțiunile ce fac obiectul cauzei de față au fost săvârșite la data de 17.01.2011, în cursul termenului de încercare de 5 ani stabilit prin sentința penală nr. 128/20.04.2007 a Judecătoriei Sînnicolau M___, definitivă prin neapelare (f.30-36). Astfel, în raport de disp.art. 83 C.pen.1969, pe care le-a considerat aplicabile în cauză prin raportare la disp.art. 15 alin.2 din legea 1987/2012 de punere în aplicare a codului penal, potrivit cărora regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, s-a procedat la revocarea beneficiului suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 128/20.04.2007 a Judecătoriei Sânnicolau M___.
Pe de altă parte, din cuprinsul fișei de cazier (f.16), și al semântinței penale nr. 177/2013(f.20-23) și sentinței penale nr. 272/2012 a Judecătoriei Sânnicolau M___ (f.37-40), prima instanță a reținut că faptele ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu cele prin care s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 354/14.02.2012 a Judecătoriei A___, definitivă prin decizia nr. 78/R/07.03.2012 a Tribunalului A___, respectiv prin sentința penală nr. 272/12.10.2012 a Judecătoriei Sînnicolau M___, definitivă prin nerecurare, la pedepse contopite prin sentința penală nr. 177/30.01.2013 a Judecătoriei A___, definitivă prin nerecurare.
Având în vedere aceste pedepse, prima instanță a procedat potrivit dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel atât P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara cât și inculpatul B__ F_____.
P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara a criticat sentința primei instanțe prin prisma a două aspecte.
Astfel, în primul rând s-a apreciat că hotărârea este nelegală sub aspectul condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, arătându-se că fapta acestuia, comisă sub imperiul vechii legi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii.
În acest sens, se face trimitere la dispozițiile art. 327 al. 1 și 2 Noul C.pen., subliniindu-se că cerința esențială a infracțiunii în noua reglementare este ca prezentarea sub o identitate falsă să fie făcută prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat. De asemenea, se învederează cu privire la apariția unei modificări a elementului material al infracțiunii față de reglementarea anterioară (art. 293 C.pen. din 1969) care nu condiționa săvârșirea infracțiunii de folosirea unui act, din cele enumerate anterior.
Făcând o paralelă între cele două prevederi legale, procurorul a arătat că, în speță inculpatul s-a prezentat în fața lucrătorilor de poliție sub identități false, fără însă să folosească vreun act care să servească la identificarea respectiv legitimarea sa.
S-a considerat că din eroare prima instanță s-a referit la infracțiunea de fals în declarații, întrucât câtă vreme s-au menționat dispozițiile art. 327 al. 2 C.pen. și limitele de pedeapsă prevăzute de acest text de lege, fapta inculpatului prin conținutul ei concret nu ar putea fi încadrată în această infracțiune.
Pe de altă parte, critica adusă sentinței dată de instanța de fond a constat în nepronunțarea instanței cu privire la bunurile ridicate de la inculpat de către organele de poliție (moto sapă tip HMH 500 BT, flex albastru, flex verde, polizor argintiu, aparat electric, smirghel și cuțit de vânătoare), care în opinia procurorului, în temeiul art. 255 C.pr.pen. ar fi trebuit restituite inculpatului.
Privitor la bunurile mai sus enumerate, s-a arătat că acestea au fost menționate în procesul verbal încheiat la data de 17.01.2011 cu ocazia ridicării de la inculpat și, întrucât nu este interzisă de lege deținerea lor și nici pentru că nu au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor, instanța ar trebui să le restituie inculpatului B__ F_____.
Inculpatul B__ F_____ a solicitat reducerea pedepsei, arătând în motivarea memoriului depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 11.06.2014 că părinții săi au probleme grave de sănătate iar el ar fi singurul în măsură să aibă grijă de ei.
Examinând apelul formulat de inculpat și procuror (în favoarea inculpatului), prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 și în limitele prevăzute de art. 418 C.pr.pen. Curtea reține că acesta sunt fondate numai sub aspectul neaplicării art. 4 în ce privește infracțiunea prev de art. 293 C.pen și cu privire la omisiunea primei instanțe de a dispune restituire bunurilor ridicate de la inculpat și care nu au legătură cu cauza:
Instanța de apel apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în ceea ce privește starea de fapt cât și în privința pedepsei aplicată de instanța de fond care este corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate art. 74 din Noul cod penal.
În mod judicios prima instanță a analizat și interpretat probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, probe în temeiul cărora a procedat la aplicarea pedepselor de câte 1 an și 4 luni închisoare pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului, cu executare în regim de detenție și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen, astfel că instanța de apel apreciază că, în speță cuantumul pedepselor este bine dozat și adaptat gravității infracțiunilor comise, cu excepția infracțiunii de fals privind identitatea, cu privire la care instanța de apel va constata incidența art. 4 C.pen. pentru aspectele ce vor fi examinate ulterior în cuprinsul,acestei decizii.
S-a avut în vedere că la data de 17.01.2011, în jurul orei 03.05, inculpatul B__ F_____ a condus autoturismul marca Opel Astra având aplicată în față plăcuța cu numărul provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx și în spate plăcuța cu numărul provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx pe ____________________________, fără a poseda permis de conducere și fără ca autoturismul să fie înmatriculat, autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare provizoriu TM-xxxxxx și autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare provizoriu TM-xxxxxx fiind atribuite altor autovehicule, iar în momentul în care a fost oprit în trafic de către organele de poliție, s-a prezentat sub o identitate falsă, declarând că se numește N____ Tițian, iar la sediul poliției a declarat că se numește P____ P____ I___..
În ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului și modalitatea de executare, instanța de apel constată că prin sentința apelată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 74 din Noul cod penal. Astfel, potrivit art. 74 din Codul penal: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”
În speță, inculpatului i s-a aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, neputându-se dispune reducerea cuantumului acesteia, în condițiile în care nu există elemente care să atragă incidența vreunei circumstanțe atenuantă.
Instanța de apel apreciază că nu se impunea aplicarea legii noi ca lege penală penale mai favorabilă deoarece dispozițiile legale care incriminează infracțiunea de conducere fără a poseda permis de conducere dar și care reglementează punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculate și cu nr. fals de înmatriculare, au rămas neschimbate sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii și al cuantumului pedepsei cu închisoarea. Astfel, deși reglementările actuale ale art. 336 C.pen prevăd pedeapsa închisorii alternativ cu cea a amenzii penale, instanța de apel apreciază că în speță pedeapsa închisorii corespunde pericolului social concret al faptelor și, apreciind-o ca aplicabilă în cauza de față, nu se impune recalificarea juridică a faptelor potrivit noilor reglementări.
Însă prima instanță a dat eficiență aplicării legii penale mai favorabile, pe instituții, aplecând regulile concursului de infracțiuni în baza codului penal din 1969, sentința fiind pronunțată anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale date în interpretarea art. 5 C.pen, astfel că tratamentul sancționator a fost cel al cumulului juridic cu spor facultativ, mai favorabil în cazul inculpatului, acesta având multe condamnări.
Instanța de apel reține că în speță inculpatul va executa 7 ani, inculpatul fiind anterior condamnat prin mai multe sentințe penale pentru infracțiuni concurente.
În ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea (critica Procurorului) instanța de apel reține că într-adevăr în modalitatea reținută prin actul de inculpare, elementul constitutiv nu de mai regăsește forma tip.
Astfel s-a reținut că inculpatul, în momentul în care a fost oprit în trafic de către organele de poliție, s-a prezentat sub o identitate falsă, declarând că se numește N____ Tițian, iar la sediul poliției a declarat că se numește P____ P____ I___
Potrivit art. 357 slin. 1 C.pen: „Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Prin urmare, în varianta tip a infracțiunii, aceasta poate fi reținută numai dacă prezentarea s-a făcut prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, iar dacă identitatea folosită aparține altei persoane, fapta este mai gravă. Cum în speță, inculpatul doar a afirmat că se numește altfel, fără să se folosească fraudulos de un document de servește la identificare, rezultă că fapta, în modalitatea săvârșiră de inculpat nu se mai regăsește în Codul penal actual, fiind astfel incidente dispozițiile art. 4 C.pen., potrivit cărora: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.”
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., va admite apelurile declarate de inculpatul B__ F_____, și P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1512/PI din 09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.
Va desființa sentința penală apelată numai cu privire la aplicarea art. 4 C.pen în ce privește infracțiunea de fals privind identitatea, și rejudecând:
În baza art. 17 alin. 2 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen., cu aplicarea art. 4 C.pen., va achita inculpatul B__ F_____ pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prev. și ped. de art. 293 alin. 1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. din 1969, ca urmare a abrogării incriminării.
Va menține pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.
Instanța de apel nu va proceda la decontopirea și recontopirea pedepselor urmarea a soluției de achitare pentru infracțiunea de fals privind identitatea deoarece, așa cum se observă din cuprinsul hotărârii atacate, prima instanța efectuat contopirea pedepselor ce fac obiectul judecății cu alte pedepse concurente, iar pedeapsa pentru infracțiunea cea mai gravă ce a fost aplicată ca pedeapsă rezultantă este pentru altă infracțiune, ce nu a făcut obiectul prezentului dosar și deci soluția de achitarea nu influențează cuantumul pedepsei rezultante.
În ceea ce privește obiectele ridicate de la inculpat, instanța de apel constată că prima instanță a omis a fac aplicarea art. 162 alin. 4 C.pr.pem., potrivit cărora: „obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu excepția celor care sunt supuse confiscării, în condițiile legii.”
Având în vedere aceste dispoziții legale, va dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: o moto sapă tip HMH 500 bt. de culoare roșie, seriao8oxxxxxxxxxx, flex albastru ________ xxxxx, flex verde _________ 6050, polizor argintiu sria W4604459, aparat electric smirghel Ski seria xxxxxxxx și un cuțit vânătoare, 30 cm lungime cu la 8x4 cu inscripția nieto, întrucât nu este interzisă de lege deținerea lor și nici pentru că nu au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor.
Va menține în rest sentința penală apelată.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., admite apelurile declarate de inculpatul B__ F_____, și P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1512/PI din 09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.
Desființează sentința penală apelată numai cu privire la aplicarea art. 4 C.pen în ce privește infracțiunea de fals privind identitatea, și rejudecând:
În baza art. 17 alin. 2 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen., cu aplicarea art. 4 C.pen., achită inculpatul B__ F_____ pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prev. și ped. de art. 293 alin. 1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. din 1969, ca urmare a abrogării incriminării.
Menține pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.
În temeiul art. 162 alin. 4 C.pr.pen., dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: o moto sapă tip HMH 500 bt. de culoare roșie, seriao8oxxxxxxxxxx, flex albastru ________ xxxxx, flex verde _________ 6050, polizor argintiu sria W4604459, aparat electric smirghel Ski seria xxxxxxxx și un cuțit vânătoare, 30 cm lungime cu la 8x4 cu inscripția nieto.
Menține in rest sentința penală apelată.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F_________ P____ F_____ M____ C_______ FLORENȚA
GREFIER
O_____ IOȚCOVICI
Red. F. P____/04.07.2014
Tehnored.O.I. 2ex/; 30.06.2014
Prima instanță - jud. A____ A____ M_________ – Judecătoria Timișoara