Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
2630/2014 din 17 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal 3208

JUDECĂTORIA A___

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR. 2630

Ședința publică din 17 noiembrie 2014

Președinte: C____ M______

Grefier: D______ G________

S-a luat în examinare acțiunea penală pusă în mișcare prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A___ împotriva inculpatului D_________ M_______, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal, efectuat în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror M____ D___, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria A___.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depus la dosar de către IPJ A___, respectiv IPJ C____ S______-Poliția Oraș M______ Nouă, adrese prin care s-a comunicat faptul că inculpatul este plecat din țară.

Președintele completului de judecată face o prezentare succintă a actului de sesizare.

Conform art. 387 și art. 388, nefiind formulate alte cereri și nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin.1 Cod penal, la o pedeapsă între limitele prevăzute de lege, dat fiind faptul că nu pot fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 375 alin 1, conform art. 396 Cod procedură penală, solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu executare orientată spre minim, cu obligarea acestuia la plata de cheltuieli judiciare către stat.

JUDECĂTORIA

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A___ din dosar nr. 2413/P/2014 înregistrat la Judecătoria A___ la data de 12.08.2014, a fost trimis în judecată inculpatul D_________ M_______ pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin.1 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 09.04.2014, în jurul orei 04,30, inculpatul D_________ M_______ a condus pe ________________________. A___, autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare AY-257-YB, fără a poseda permis de conducere.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarele:

În fapt: Inculpatul, la data de 09.04.2014, în jurul orei 04,30, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare AY-257-YB, pe ________________________. A___, inculpatul D_________ M_______ a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu o pompă de apă ce se afla într-o curbă, în apropiere de intersecția cu _________________________ părții carosabile. Ulterior, inculpatul și-a continuat deplasarea până pe ________________________, unde a abandonat autoturismul avariat. În aceeași zi, inculpatul s-a prezentat la sediul Poliției Rutiere A___, unde a declarat că el este conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier de pe _________________________________> La verificarea inculpatului în baza națională de date, acesta nu figura la data comiterii accidentului cu permis de conducere pentru nici o categorie, iar autoturismul cu nr. de înmatriculare AY-257-YB este proprietatea numitei B________ E_____.

Starea de fapt astfel cum a fost descrisă se probează cu declarație inculpat D_________ M_______; proces verbal de constatare a infracțiunii; proces verbal de verificare permis, fișa de cazier judiciar; declarație martor C_______ M_____.

Fapta inculpatului de a conduce un autovehicul fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 Cod penal text de lege în baza căruia instanța va aplica inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod Penal precum și împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră în faza de urmărire penală.

În faza de judecată deși a fost legal citat și la domiciliu și la reședința indicată nu s-a prezentat pentru a fi audiat. Pentru aducerea sa în fața instanței au fost emise mandate de aducere atât la domiciliul său cât și la reședință. Lucrătorii de poliției în urma verificărilor făcute au stabilit că acesta este plecat din țară fără a se putea stabili o adresă sau altă modalitate de contact a acestuia. Prin procesul verbal din data de 17.06.2014 (fila 12 up) i s-a adus la cunoștință inculpatului obligația legală de a comunica în scris orice schimbare de adresă. Prin urmare în baza art. 259 al. 5 Cod Procedură Penală a fost citat prin afișare la ușa instanței.

Raportat la fapta săvârșită și la persoana inculpatului instanța stabilește că în cauză s-ar putea inculpatul să nu mai săvârșească alte infracțiuni chiar fără executarea efectivă a pedepsei.

Însă ambele instituții juridice care prevăd această posibilitate respectiv amânarea executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cer ca și condiție acceptul inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Inculpatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat și astfel nu a dat o declarație prin care să își exprime poziția sa față de această cerință legală.

Pentru aceste considerente singura posibilitate legală este de a aplica inculpatului o pedeapsă cu executare efectivă.

În baza art. 65 Cod Penal, va interzice inculpatului dreptul de a conduce autovehicule din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În baza art. 66 al. 1 lit. i Cod Penal, va interzice inculpatului dreptului de a conduce autovehicule pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 274 alin. (1) Cod Procedură Penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. (1), (4), (10) Cod Procedură Penală, condamnă inculpatul D_________ M_______, fiul lui I__ și T______, născut la 13.11.1988 în Orșova, județ M________, domiciliat în M______ Nouă, _________________________. 79, județ C____ S______, fără forme legale în A___, ____________________, nr. 34, județ A___, fără antecedente penale la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 Cod Penal.

În baza art. 65 Cod Penal, interzice inculpatului dreptul de a conduce autovehicule din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În baza art. 66 al. 1 lit. i Cod Penal, interzice inculpatului dreptului de a conduce autovehicule pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 274 alin. (1) Cod Procedură Penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17.11.2014 .

Președinte, Grefier,

C____ M______ D______ G________

Red. CM/Tehnored. DG/19.11.2014/7 ex./4 ________________________> Se comunică: inculpat –D_________ M_______-A___, ____________________, , nr. 34, jud. A___

- Oraș M______ Nouă, _________________________. 79, jud. C____ S______

- prin afișare la ușa instanței

- Parchetului de pe lângă Judecătoria A___

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 465/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 4/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 34/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 968/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 64/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 94/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2412/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 500/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 5091/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1664/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1302/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 201/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2070/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 340/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 50/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 665/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 437/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1523/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1017/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 25/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 16/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 39/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 216/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 88/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 707/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 485/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 436/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1534/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 581/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1367/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 111/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 817/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2372/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 278/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1002/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2573/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 613/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1168/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 463/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 80/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 461/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 252/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 454/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 523/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 340/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 864/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 128/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 905/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2743/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 526/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1233/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 243/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2448/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 62/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 200/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 302/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 20/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 4/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 634/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025