Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
541/2015 din 15 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL P______

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 541

Ședința publică din data de 15.05.2015

PREȘEDINTE – P______ C_____ M______

JUDECĂTOR – R____ C_________ M_______ F____

GREFIER – A________ C_______

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-petent C_________ Ș________, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Ploiești, ______________________, ______________________, jud. P______, împotriva sentinței civile nr. 7636/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60 - 62, jud. P______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin intermediul compartimentului registratură, înregistrarea video a presupusei contravenții, solicitată intimatului, după care,

Tribunalul ia act că la dosarul cauzei s-a depus înregistrarea video solicitată intimatului a presupusei contravenții, solicitată intimatului.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată cauza in stare de judecata și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul C_________ Ș________ a contestat, în contradictoriu cu intimatul I__ PLoiești, procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 11.04.2013 de reprezentantul intimatului, considerându-l nelegal și netemeinic.

Arată petentul în plângerea formulată că a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 675 lei reținându-se în sarcina sa că a circulat pe _____________________________ cu o viteză de 93 Km /h și nu purta centură de siguranță.

Usține petentul că situația reținută de agentul constatator nu corespunde realității deoarece nu circula cu viteza de peste 90km/h și purta centura de siguranță.

Mai arată petentul că intimata nu menționează în procesul verbal de contravenție marca și numărul și ________________ radar astfel că există incertitudine cu privire la condițiile de valabilitate ale aparatului.

Cu privire la purtarea centurii de siguranță, petentul arată că aceasta a devenit o obișnuiță și niciodată nu circulă cu autoturismul fără să poarte centura de siguranță.

Petentul a depus împreună cu plângerea, procesul verbal contestat și actul de identitate.

În drept, plângerea nu a fost întemeiată.

În dovedire, petentul a solicitat proba cu înscrisuri respectiv intimata să depună la dosarul cauzei, dovada înregistrării cu aparatul radar, verificarea metrologică a aparatului radar.

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 alin 1 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul disp art.205 cod procedură civilă, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție.

Arată intimata prin întâmpinare că, la data de 11.04.2013 petentul circula pe ___________________________ Ploiești și a fost înregistrat de aparatul radar Autovision _________ 185 montat pe auto MAI xxxxx circulând cu o viteză de 93 Km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă de lege este de 50 Km/h.

Susține intimata că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale iar aparatul R____ este verificat metrologic și agentul constatator este atestat ca operator de radar.

În dovedirea susținerilor sale intimata a depus la dosarul cauzei planșe foto, buletin de verificare metrologică a aparatului R____, atestatul agentului constatator care a fost planificat de serviciu, raport de serviciu întocmit de agentul constatator și fișa de cazier contravențional al petentului.

Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată din data de 28.05.2014 petentul nu s-a prezentat în instanță și constatând că alte probatorii nu s-au mai solicitat și alte cereri nu mai sunt în cauză, instanța a constatat dezbaterile închise și a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilă 7636/28.05.2014 Judecătoria Ploiești a respins plângerea, ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că:

“Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 11.04.2013 de reprezentantul intimatului (fila 7 din dosar), petentul C_________ Ș________, a fost sancționat cu amendă contravențional în cuantum de 675 lei și puncte penalizare, cu posibilitatea achitării amenzii în cuatum de 337,5 lei în termen de 48 ore întrucât s-a constatat că a circulat pe un sector de drum unde viteza maximă admisă de lege este de 50 Km/h, cu o viteză de 93 Km/h, reținându-se în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. -din O.U.G. nr. 195/2002. De asemeni s/a reținut în sarcina petentului și fapta de a nu purta centura de siguranță prev. De art. 36 din OUG 195/2002

Din economia prevederilor O.G. nr. 2/ 2001 rezultă că procesul-verbal de contravenție este prezumat a fi legal și temeinic, revenindu-i petentului sarcina dovedirii contrariului. Astfel, procesul-verbal face dovada deplină asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei până la proba contrară ce incumbă petentului.

Având în vedere că petentul nu a solicitat administrarea niciunei probe care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție, și că nu sunt motive de nulitate, care pot fi invocate din oficiu, a acestui proces-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale în materie.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține contrar susținerilor petentului, potrivit cărora nu a circulat cu viteza comunicată de agentul constatator instanța, analizând probatoriile depuse la dosarul cauzei rezultă că aparatul radar montat pe auto nr. MAI xxxxx este verificat metrologic, astfel că susținerile petentului sunt nefondate.

Conform jurisprudenței CEDO, cauza A_____ contra României, sarcina probei în procesele verbale de contravenție revine Poliției având în vedere că aceasta este singura care deține probele tehnice , probe, ce nu pot fi procurate de petent, astfel nu se poate pune în sarcina petentului o obligație imposibilă.

Din actele depuse la dosarul cauzei de către IPJPrahova planșe foto rezultă că petentul circula pe ____________________________ o viteză de 93 Km /, constatarea efectuată de agentul constatator coroborată cu înregistrarea video a aparatului R____ reprezintă o dovadă concludentă și pertinentă că sancțiunea aplicată petentului este legală, procesul verbal de contravenție fiind temeinic și legal.

De asemenea agentul constatator era autorizat ca operator de radar iar aparatul R____ era verificat metrologic astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la fila 13-16 din dosar.

Sancțiunea nu poate să fie înlocuită cu avertisment având în vedere că acesta nu se află la prima abatere contravențională astfel cum rezultă din fișa de cazier contravențional depusă la dosarul cauzei de unde rezultă că petentul a fost sancționat de foarte multe ori pentru abateri de la regimul circulației.

Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată, menținând ca legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 11.04.2013.”

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel petentul C_________ Ș________.

În motivele formulate petentul a solicit admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii, cu anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor.

S-a aratat că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică întrucât a reținut situația potrivit căreia actele depuse la dosarul cauzei fac dovada temeiniciei procesului verbal de contravenție întocmit de intimată. Deși în procesul verbal contestat intimata a reținut că înregistrarea s-a făcut cu mijloace tehnice, menționând aparatul Autovision, acesta nu indica ________ numărul aparatului radar cu care s-a făcut înregistrarea. Pe de altă parte, întâmpinarea formulată de intimată și actele depuse în susținerea acesteia fac vorbire de aparatul radar _________ 185.

În aceste condiții nu poate exista certitudine cu privire la identitatea dintre aparatul radar Autovision, menționat în procesul verbal, fără a fi indicată ________ numărul acestuia, și aparatul radar pentru care intimata a prezentat verificarea metrologică.

În aceste condiții prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent cu ajutorul mijloacelor tehnice și consemnate în procesul verbal întocmit, deși nu are caracter absolut, nici nu poate opera întrucât din mențiunile incomplete ale procesului verbal, respectiv lipsa seriei și numărului aparatului radar, coroborat cu probele aflate la dosar, instanța nu își putea forma convingerea deplină cu privire la săvîrșirea faptei reținute, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În drept s-a invocat art. 480 C__.

Legal citat intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă arata că abaterea contravențională privind regimul vitezei a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cinemometrul de control rutier tip AUTOVISION și nu în mod direct de către agentul constatator.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002 abaterea contravențională privind portul centurii a fost constatată cu propriile simțuri (ex propriis sensibus) de către polițistul rutier.

Abaterea contravențională săvîrșită de petent rezultă cu certitudine din coroborarea înscrisurilor prezente la dosarul instanței de fond.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Petentul critică sentința instanței de fond pe aspectul analizării temeiniciei constatării fapei privind depășirea vitezei legale arătând că procesul verbal nu indica ________ numărul aparatului radar cu care s-a făcut înregistrarea, iar în aceste condiții, și din coroborarea materialului probator, nu se poate stabili dincolo de orice dubiu săvârșirea faptei contravenționale.

Or, în mod corect instanța de fond a apreciat materialul probator și nu a încălcat în nici un fel prezumția de nevinovăție a petentului, ci a constatat răsturnarea acesteia, în baza probelor administrate. Astfel la dosarul cauzei, există plansă foto (f. 16), în care se observă clar auto cu nr. de înmatriculare menționat în procesul verbal, și rezultă viteza de deplasare a petentului de 93 km/h (cu 43km/h peste viteza legală), acestea fiind probe tehnice suficiente, prin natura și capacitatea lor, pentru a răsturna prezumția de nevinovăție, acestea fiind și probele pe care instanța de fond s-a bazat în pronunțarea soluției, soluție corectă față de cele arătate. Menționarea seriei și numărului aparatului radar cu care s-a efectuat înregistrarea legală a contravenției, în procesul verbal, nu este prevăzută ca mențiune obligatorie (sub sancțiunea nulității absolute) de niciun text de lege; faptul că ulterior, prin acte procedurale separate de procesul verbal intimata a indicat aceste aspecte nu poate infirma în niciun mod temeinicia constatării.

În ceea ce privește fapta de a nu purta centura de siguranță, deși apelantul nu mai prezintă critici suplimentare pe acest aspect, Tribunalul menționează că și sub acest aspect instanța de fond a constatat îîn mod corect temeinicia sancționării.

Astfel, Convenția europeană a drepturilor omului, în interpretarea dată de Curtea de la Strasburg (art. 6) , garantând prezumția de nevinovăție nu neagă valoarea probatorie a constatărilor personale ale agentului învestit cu puterea publică, inclusiv în cauzele contra României (A_____ contra României), Curtea apreciind că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

Completarea necesară a acestei forțe probatorii, pentru a răsturna prezumție generală de nevinovăție, trebuie să țină seama de gravitatea mizei și să prezerve drepturile apărării (conform par. 60 considerente A_____, cu trimitere la deciziile de principiu Salabiaku și Telfner). Or, în speță gravitatea mizei este normală (prin comparație în cazul A_____ s-a precizat expres ca gravitate virtuală posibilitatea transformării amenzii contravenționale în închisoare contravențională, în vigoare la data sancționării), sancțiunea privind nepuratarea centurii (fapta constatată personal de agent) fiind între cele mai reduse sancțiuni prevăzute de norma ce reglementează circulația pe drumurile publice, dreptul la apărare a fost garantat atât prin posibilitatea formulării de obiecțiuni, cât și prin accesul la instanță și posibilitatea de a propune și administra probatorii. Or, în aceste condiții, a infirma procesul verbal pe simpla susținere contrară a petenului, care la rândul ei nu este confirmată de un alt mijloc probator, apare instanței ca o interpretare extensivă și neconformă cu spiritul dispozițiilor preindicate, față de valoarea probatorie a constatărilor unui agent al funcției publice, în exercițiul funcțiunii coroborată cu descrierea credibilă a situației de fapt de către agentul funcției publice.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 Cod pr.civilă, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul-petent C_________ Ș________, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Ploiești, ______________________, ______________, ____________________, împotriva sentinței civile nr.7636/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60-62, jud. P______, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2015.

Președinte, Judecător,

P______ C_____ M______ R____ C_________ M_______ F____

Grefier;

A________ C_______

Operator de date cu caracter personal 5595

Red.PCM./tehnored. PCM/A.C.

4 ex./05.10.2015

d.f. nr. XXXXXXXXX/2014 - Judecătoria Ploiești

j.f. T_____ A__

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025