R O M A N I A
CURTEA DE APEL A___ I____
SECTIA PENALA ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
DOSAR NR.XXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR.91/2013
Sedința publică din 27 iunie 2013
Președinte: A____ L______ - judecător
T______ C___ - grefier
P________ de pe lângă Curtea de Apel A___ I____ reprezentat prin:
A___ F_____ - procuror
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de petentul T___ R____ pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Hunedoara.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentului T___ R____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii de strămutare formulate de petentul T___ R____, ca nefondată.
Susține că aspectele invocate în scris de către petent nu justifică admiterea cererii de strămutare.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de strămutare de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 mai 2013, petentul T___ R____ a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Hunedoara, apreciind că la instanța susmenționată nu va avea parte de o judecată dreaptă și imparțială întrucât obiectivitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și calității părților, una dintre părțile adverse fiind Primarul comunei Telciu Inferior numitul P_____ D_____ G_______ S____.
În argumentare, petentul a evidențiat că modalitatea în care judecătorul fondului a soluționat anterior cauze în care a fost implicat intimatul P_____ D_____ G_______ S____ argumentează susținerile sale în sensul că magistratul nu este imparțial.
Potrivit art.57 Cod procedură penală au fost solicitate informații de la Tribunalul Hunedoara.
Din informarea transmisă de Tribunalul Hunedoara rezultă că dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect plângerea formulată de petentul T___ R____, în temeiul art.2781 Cod procedură penală, împotriva rezoluției din dosarul 3246/P/2011 emisă la 01.02.2013 de P________ de pe lângă Judecătoria Hunedoara, prin care, în temeiul disp rap.la art.10 lit.d din Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii T___ Tibi și P_____ D_____ G_______ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a din Codul penal.
Referitor la motivele invocate de petent s-a arătat că, deși corespunde realității faptul că în dosarul a cărei strămutare se solicită, unul dintre intimați este P_____ D_____ G_______ comunei Telciu Inferior – calitatea deținută de această parte, care figurează în alte procese aflate pe rolul Judecătoriei, nu este de natură să știrbească imparțialitatea magistraților instanței.
În concluzie, s-a opinat că la Judecătoria Hunedoara sunt asigurate condițiile necesare pentru o normală și corectă soluționare a cauzei și nu sunt motive de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad.
Cererea de strămutare este nefondată.
Potrivit art.55 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză, niciuna dintre cerințele art.55 alin.1 nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent necircumscriindu-se situațiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În acest sens, se constată că suspiciunile petentului în sensul că imparțialitatea și obiectivitatea magistraților ar putea fi afectate datorită calității uneia dintre părțile adverse – Primarul comunei Telciu Inferior, nu sunt susținute de probe, modalitatea de efectuare a cercetărilor preliminare în cazul plângerii penale formulate de petent, precum și soluția dispusă de parchet, suspicionate, deopotrivă ca fiind părtinitoare, urmare influenței exercitate de aceiași persoană, neputând constitui motive de suspiciune cu privire la posibila nepărtinire a instanței învestită cu plângerea formulată împotriva soluției procurorului. De asemenea modul în care instanța s-a pronunțat în alte cauze privind pe aceleași părți nu constituie un temei de suspicionarea a lipsei de imparțialitate a magistratului.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cazul de față, Curtea, în raport de prevederile art.55 alin. 2 Cod procedură penală și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanței fiind magistrați de profesie, prezumați a fi lipsiți de orice prejudecată sau de parțialitate.
Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul T___ R____ pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Hunedoara.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A____ L______ T______ C___
Red. AL
Tehnored. CT 2 ex/1.07.2013