Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 73/2014
Ședința publică de la 21 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_______ C_________ F____ R____
Judecător E____ I_____
Grefier C_______ P______
Pe rol fiind soluționarea apelului contravențional declarat de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN cu sediul în București _________________.401 A sect.6 Bucuresti, în contradictoriu cu petentul N______ A___ C______ domiciliat în Buzau _______________ 7 _____________________ împotriva sentinței civile nr.xxxxx/20.09.2013 pronunțată de Judecătoria Buzau în dosarul civil nr.XXXXXXXX/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită după care :
Nemaifiind probe de aministrat,cereri de formulat Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra prezentului apel contravențional de față constată :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.Sărat sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 07.03.2013, petentul N______ A___ C______ a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție _______ 13 nr.xxxxxxx din 06.02.2013 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN și a sancțiunii aplicate.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că autovehiculul marca Dacia, tipul R11 711 1310 cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX a fost proprietatea sa, dar pe data de 20.08.2012 l-a vândut numitului M_____ I____, conform contractului de vânzare cumpărare.
Probabil cumpărătorul a circulat fără a efectua formalitățile de înscriere pe numele său, iar sancțiunea aplicată este nelegală, fiind aplicată pentru o faptă pe care nu a comis-o.
În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.
Prin sentința civilă nr. xxxxx/20.09.2013 Judecătoria Buzau a admis plângerea formulată de petentul N______ A___ C______ împotriva procesului verbal de contraventie _______ 13 nr.xxxxxxx din 06.02.2013 încheiat de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN, a exonerat petentul de la plata amenzii în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 112,50 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele :
Pe data de 20.08.2012, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat pe DN2 km 115+80m fără a deține rovinietă valabilă. Din baza de date verificată de către intimată a reieșit că autoturismul ar fi proprietatea petentei.
Din înscrisurile depuse de petent – contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, rezultă că acesta a înstrăinat autoturismul respectiv la data de 20.08.2013 numitului M_____ I____.
Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal și a hotărât asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
La momentul constatării contravenției, petentul nu mai avea în proprietate autoturismul respectiv și nu se mai folosea în niciun mod de acesta.
Instanța a reținut, de asemenea, că potrivit art.1 din OG nr.2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Prin urmare, pentru tragerea la răspundere contravențională a unei persoane fizice sau juridice ar trebui să se constate că a fost comisă o faptă reglementată ca și contravenție de unul dintre actele normative anterior menționate, că aceasta a fost săvârșită de persoana respectivă și cu vinovăția prevăzută de lege. Răspunderea intervine doar dacă există concordanță între persoana care se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale și persoana ce urmează a fi sancționată.
Aplicarea sancțiunii contravenționale unei alte persoane decât celei care a comis fapta nu poate conduce decât la anularea actului prin care s-a constatat fapta și s-a dispus sancționarea.
Din conținutul textului legal în baza căruia a fost sancționat petentul rezultă că subiect activ al acestei contravenții nu poate fi decât utilizatorul, astfel cum această noțiune este definită în ordonanță. Cum la data respectivă petentul nu avea calitatea de utilizator nu este subiect activ al contravenției.
Față de cele de mai sus, instanța a reținut situația de fapt existentă la 06.02.2013, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, a apreciat însă că aceasta nu corespundea situației juridice reale care interesează raportul juridic contravențional, constatând netemeinicia procesului verbal ________ 13 nr.xxxxxxx din 06.02.2013.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat recurs intimata CNADNR CESTRIN criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând modificarea sentinței, respingerea plângerii si menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.
Mai susține intimata că atâta timp cât petentul este proprietarul autovehiculului și este înscris în certificatul de înmatriculare și în evidența Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări și nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator,acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional potrivit disp.art.8 coroborat cu art.1 lit.b din OG 15/2002 și îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.Mai mult decât atât petentul se poate regresa împotriva cumpărătorului autoturismului pentru recuperarea sumei reprezentând cuantumul amenzii și a despăgubirii plătite .
Tribunalul,analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate constată că apelul este neîntemeiat urmând a fi respins în temeiul disp.art.480 cod pr.civilă pentru următoarele considerente :
Potrivit art. Art. 8 din OG 15/2002,fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.Din textul incriminator rezultă că subiectul activ al contravenției nu poate fi decât cel care circulă,care utilizează efectiv autovehiculul.
În cauza de față,contestatorul înstrăinase vehiculul anterior săvârșirii faptei,iar potrivit art.1650 și 1674 C.civil contractul de vânzare-cumpărare este consensual,proprietatea se strămută de drept din momentul încheierii sale.În aceste condiții,chiar dacă petentul-contestator nu a procedat la radierea vehiculului din evidențele M.A.I.-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule,acest fapt nu poate să îi atragă răspunderea contravențională pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul contravențional declarat de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN cu sediul în București _________________.401 A sect.6 Bucuresti, în contradictoriu cu petentul N______ A___ C______ domiciliat în Buzau _______________ 7 __________ jud B____ împotriva sentinței civile nr.xxxxx/20.09.2013 pronunțată de Judecătoria Buzau în dosarul civil nr.XXXXXXXX/2012.
Definitiva
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2014
Președinte, M_______ C_________ F____ R____ |
|
Judecător, E____ I_____ |
|
Grefier, C_______ P______ |
|
Red IEJudecatoria Buzau
Tehnodact PC Dosar f XXXXXXXXXXXXX
4ex/14.04.2014jud f IanoșV