Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
20079/2015 din 30 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx/2015

Ședința din publică de la 30.10.2015

Instanța constituită din

Președinte – L____ M____ D_____

Grefier – A____ M_______


Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de creditoarea __________________ - în contradictoriu cu debitor M_______ V_____ și terț poprit __________________ SRL, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 07.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 22.10.2015, iar ulterior pentru data de azi, 30.10.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:



INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.05.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX creditoarea __________________ în contradictoriu cu debitorul M_______ V_____ și cu terțul poprit __________________ SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să valideze poprirea înființată de B___ D_________ și D_________ în dosarul de executare nr. 1276/2013 în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. xxxxx/07.09.2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Sectorului 1 București asupra sumelor de bani datorate sau pe care le va datora în viitor terțul poprit debitorului până la concurența sumei de 7.943,21 lei debit și cheltuieli de executare, cu obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, creditoarea arată că a solicitat punerea în executare a titlului executoriu menționat anterior, sens în care executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi, primită de terțul poprit la 15.05.2015. Deși termenul legal de 5 zile s-a împlinit la 21.05.2015, acesta nu a procedat la poprirea salariului și nu a înștiințat în acest sens executorul.

În raport de disp. art. 780 și 789 C.proc.civ. se apreciază că terțul poprit a procedat în mod nelegal refuzând poprirea veniturilor datorate salariatului său. Chiar dacă prezenta cerere ar rămâne fără obiect, se solicită obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată deoarece se află în culpă pentru acest proces.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, acestea fiind depuse la filele 2-29, 49-52.

Creditoarea a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei. (fila 3).

La data de 28.09.2015 au fost transmise copii de pe dosarul de executare.

Terțul poprit a depus note de ședință la data de 06.10.2015 prin care a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că între acesta și debitorul M_______ V_____ a luat naștere un raport de muncă la data de 23.07.2014. Începând cu data de 01.12.2014 până la 28.05.2015 debitorul s-a aflat în concediu fără plată. Ulterior, în baza Deciziei nr. 258/28.05.2015 contractul individual de muncă al debitorului a încetat începând cu aceeași dată.

Prin adresa de înființare emisă la data de 11.05.2015 și comunicată la 15.05.2015 de către B___ D_________ și D_________ în dosarul de executare nr. 1276/2013 i s-a pus în vedere să procedeze la indisponibilizarea cotei de 1/3 din drepturile salariale ale lui M_______ V_____. Terțul poprit a adus la cunoștința executorului situația de fapt.

Cererea de validare a popririi este neîntemeiată în raport de disp. art. 789 alin. 1 și 786 alin. 1 C.proc.civ. Creditorul putea sesiza instanța de executare doar dacă terțul poprit nu își îndeplinea obligațiile. Or, așa cum s-a arătat, acesta și-a respectat toate obligațiile legale, arătând că nu datorează debitorului sume de bani. Prin urmare, nu datorează cheltuieli de executare, nefiind în culpă pentru pornirea acestui litigiu.

Terțul poprit solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, acestea fiind depuse la filele 127-132.

Debitorul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Creditoarea __________________ s-a adresat cu cerere de executare silită către B___ D_________ și D_________ împotriva debitorului M_______ V_____, fiind format dosarul de executare nr, 1276/2013. Titlul executoriu în baza căruia a fost începută procedura executării silite este reprezentat de sentința civilă nr. xxxxx/07.09.2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Sectorului 1 București.

În cadrului dosarului de executare a fost emisă adresa de înființare a popririi din data de 11.05.2015 (fila 8) către __________________ SRL, comunicată la data de 15.05.2015 (fila 11). Emiterea adresei de înființare a popririi s-a bazat pe extrasul Revisal unde figura că M_______ V_____ este salariat al terțului poprit (fila 15).

Vor fi avute în vedere disp. C.proc.civ. în vigoare la momentul începerii executării silite, în anul 2013.

Potrivit art. 780 alin. 1 C.proc.civ. sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condițiile art. 732 alin. (1), pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său.

Conform art. 787 alin. 1 C.proc.civ. în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:

1.să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;

2.să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

În cauză instanța constată că în perioada 01.12.xxxxxxxxxxxxxx15 debitorul M_______ V_____ a fost în concediu fără plată, astfel că nu a obținut salariu, însă a continuat să fie angajat la terțul poprit. Începând cu data de 28.05.2015, prin Decizia 258/28.05.2015 s-a dispus încetarea contractului de muncă al acestuia (fila 127 verso).

Așa cum recunoaște însuși terțul poprit, a primit adresa de înființare a popririi la data de 15.05.2015. După cum rezultă din înscrisul de la fila 130, acesta a comunicat la data de 15.06.2015 executorului judecătoresc faptul că debitorul nu mai este angajatul său. Or, prezenta cerere a fost introdusă pe rolul instanței la data de 26.05.2015, anterior comunicării de către terțul poprit a faptului că debitorul nu mai este angajatul său.

Pe fond, instanța constată că cererea a rămas fără obiect având în vedere că debitorul nu mai are calitatea de salariat al terțului poprit, astfel că nu se poate dispune validarea popririi. De asemenea, având în vedere disp. art. 791 alin. 4 C.proc.civ. va dispune desființarea popririi din dosarul de executare nr. 1276/2013 al B___ D_________ și D_________.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de creditoare, conform art. 453 alin. 1 C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Instanța apreciază că terțul poprit se află în culpă procesuală. Astfel, prezenta acțiune a fost formulată la data de 26.05.2015. Terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 15.05.2015, iar acesta a comunicat faptul că debitorul nu mai este angajatul său la 15.06.2015, deci după introducerea prezentei acțiuni, fiind deci în culpă procesuală. Prin urmare, terțul poprit va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către creditoare în cuantum de 1020 lei, 20 lei taxă judiciară de timbru (fila 3) și 1000 lei onorariu avocat (fila 114).

Având în vedere că terțul poprit este în culpă procesuală, acesta nu este îndreptățit la cheltuieli de judecată, cererea sa în acest sens fiind neîntemeiată.



PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea __________________, cu sediul ales la SCPA M_____ & ASOCIATII - sector 6, București, CALEA CRANGASI, nr. 27, _____________, ______________, în contradictoriu cu debitorul M_______ V_____, cu domiciliul în sector 1, București, _______________________. 26, ____________, _____________, și terțul poprit __________________ SRL, cu sediul în sector 1, București, _____________________, ca rămasă fără obiect.

Dispune desființarea popririi înființate împotriva terțului poprit în cadrul dosarului de executare nr. 160/2014 al B___ D_________ și D_________.

Obligă terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 1020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea terțului poprit de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.10.2015


PREȘEDINTE, GREFIER,

L____ M____ DraicaAlina M_______





Red./Thred.D.L.M.

Ex.5/02.12.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025