R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Sentința civilă nr. 1477
Ședința publică de la 09 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – L____ G_____-A________
GREFIER – B_______ V______
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea E__ R_____ SERVICES IFN S.A. în contradictoriu cu debitoarea P______ D______ și terțul poprit __________________., având ca obiect „validare poprire”.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la data de 29.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 09.02.2016, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 14.10.2015 creditoarea E__ R_____ SERVICES IFN S.A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu terțul poprit __________________. și cu debitorul P______ D______, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună validarea popririi înființată în dosarul execuțional nr. 1627/2R/2013 de către B.E.J.A. T_____ B_____ O_____, până la concurența sumei de 1782,88 lei, reprezentând debit restant și cheltuieli de executare silită.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că deși a fost încuviințată executarea silită și înființată poprirea asupra conturilor terțului poprit, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 și urm. C.pr.civ.
În probațiune au fost depuse înscrisuri constând în cererea de executare silită, titlul executoriu, adresa de înființare a popririi, dovada comunicării adresei de poprire către terțul poprit, încheierea de încuviințare a executării silite, copii acte de identitate.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 de lei conform dispozițiilor art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 8).
Terțul poprit a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de angajator al debitorului. De asemenea, pe fond, a solicitat respingerea cererii pentru neconcordanțele dintre sumele solicitate.
La termenul de judecată din data de 29.01.2016, verificându-și din oficiu competența în temeiul dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., instanța a invocat din oficiu, în temeiul art. 130 alin. 2 C.pr.civ., excepția necompetenței teritoriale absolute, și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând excepția de necompetență teritorială absolută invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
1. Cu privire la aplicarea în timp a legii procesual-civile
Legea aplicabilă prezentei cauze este cea în vigoare la momentul declanșării procedurii de executare silită, întrucât conform art. 24 C.pr.civ. dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ____________________________. Determinarea momentului de început al procedurii de executare silită se face conform dispozițiilor art. 622 alin. 2 C.pr.civ., care dispune că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare […]. Sesizarea organului de executare silită se face prin cererea de executare silită pe care creditorul o adresează executorului judecătoresc. Așa cum rezultă din cererea de executare silită depusă la dosarul cauzei la f. 10, executorul judecătoresc a fost sesizat la data de 04.11.2013.
D____ urmare, dispozițiile legale care vor guverna întreaga fază a executării silite în dosarul de executare nr. 1627/2E/2013, în absența unor norme derogatorii, sunt cele în vigoare la data de 04.11.2013, respectiv Codul de Procedură Civilă. La această dată, dispozițiile Codului de Procedură Civilă prevedeau că instanța de executare este judecătoria în raza teritorială a căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc.
2. Cu privire la excepția necompetenței teritoriale absolute
Conform art. 789 C.pr.civ. în vigoare la data începerii executării silite, Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Textul de lege instituie o competență teritorială absolută, de ordine publică în sensul art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ. a instanței de executare, fiind vorba despre o competență pe care părțile nu o pot înlătura.
Art. 650 alin. 1 C.pr.civ. în vigoare la data începerii executării silite avea următorul cuprins: Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Având în vedere că în cazul validării de poprire nu există dispoziții derogatorii, competența teritorială de ordine publică în prezenta cauză ar fi aceea a instanței de la sediul executorului judecătoresc, care se află în județul Ilfov. Pentru a ajunge la această concluzie instanța ia în considerare adresa biroului executorului judecătoresc la data sesizării sale (f. 6), chiar dacă ulterior acesta și-a schimbat sediul.
Aceeași concluzie se impune și din analiza globală, sistematică a reglementării executării silite din Codul de Procedură Civilă. Textele de lege instituie instanța de executare ca fiind acea instanță în atribuția căreia intră toate incidentele ce pot apărea în cursul unei executări silite civile, precum contestația la executare, validarea de poprire, învestirea cu formulă executorie, etc.
Instanța constată și faptul că prin încheierea nr. 4537/14.11.2013 pronunțată în dosarul nr. xxxxx/94/2013 Judecătoria B_____ a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. 1627/2E/2013 al S.C.P.E.J. B_____, T_____ și Asociații. Așa cum s-a reținut anterior, instanța de executare este unică pentru întreaga fază a executării silite, determinarea acesteia trebuind să se facă și în prezenta cauză conform acelorași criterii.
Întrucât sediul biroului executorului judecătoresc se afla, la data sesizării acestuia, în jud. Ilfov, instanța constată că pentru soluționarea prezentei cereri de validare a popririi este competentă Judecătoria B_____, aceasta fiind instanța de executare în sensul art. 650 alin. 1, în vigoare la data începerii executării silite.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. 3 C.pr.civ. instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale absolute invocată din oficiu și să dispună declinarea cauzei și înaintarea dosarului spre competentă soluționare Judecătoriei B_____.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu de către instanță.
Declină cauza privind pe creditoarea E__ R_____ SERVICES IFN S.A. cu sediul în București, sectorul 2, __________________________. 6A în contradictoriu cu debitoarea P______ D______ cu domiciliul în București, sectorul 3, ____________________________. 35, _____________, ________________ poprit __________________. cu sediul în București, sectorul 4, ____________________ și trimite dosarul spre competentă soluționare Judecătoriei B_____.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L____ G_____-ALEXANDRUBRATOSIN V______
Red./Dact. Jud. L.G.A./5ex./