Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
1074/2016 din 27 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001.xxxxxx

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Sentința civilă Nr. 1074/2016

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R_____ P______

Grefier A____-M______ D_______


Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor B__ F______ IFN SA - SEDIU ALES LA AV. R___ E______ și pe debitor T____ D______, terț poprit A__ G_____ MEGACONSTRUCTII SI INSTALATII SRL, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 07.01.2016 s-a depus dosarul de executare, după care,

Instanța pune în discuție verificarea competenței instanței în temeiul art.131 C__.

Instanța, verificându-și competența în temeiul art.790 C__ rap la art. 373 alin 2 și alin 3 C. proc. civ. în vigoare la data introducerii cererii de executare, constată că este legal învestită cu soluționarea prezentei cauze, fiind competentă din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța invocă, din oficiu, excepția tardivității cererii și reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității cererii.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 03.09.2015 sub numărul XXXXXXXXXXXXXX, creditorul B__ F______ IFN SA în contradictoriu cu debitorul T____ D______ și terțul poprit A__ G_____ MEGACONSTRUCTII SI INSTALATII SRL a formulat cerere de validare a popririi, amendarea terțului porpit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că se impune obligarea terțului poprit la plata sumei de xxxxx,53 lei reprezentând creanța creditoarei față de debitorul poprit T____ D______ (constând în debit restant și cheltuieli de executare silită) având în vedere executarea cu rea credință de către această societate în calitate de terț poprit a dispozițiilor B__ Bati D__ C_______ comunicate la data de 09.07.2015 prin adresa de înființare a popririi executorii emisă la data de 08.07.2015.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 452 C.proc.civ.

Pentru dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 de lei, conform art. 27 din OUG nr. 80/2013.

Debitorul și terțul poprit, legal citați, nu au formulat întâmpinarea în termenul legal.

Din dispoziția instanța a fost atașat dosarul de executare 04/2013 instrumentat de B__ BATI D__ C_______.

Având în vedere că excepția tardivității invocată din oficiu constituie o excepție de procedură, absolută și peremptorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului, instanța, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției tardivității, instanța reține următoarele:

În acest sens, instanța reține că, în vederea executării creanței înscrise în titlul executoriu reprezentat de contract de credit auto nr. xxxxxxxxx/27.06.2012 și contract de ipotecă mobiliară nr. xxxxxxxxx/27.06.2012, B__ BATI D__ C_______ a dispus în dosarul de executare 4/2013 emiterea unei prime adrese de înființare a popririi din data de 03.06.2013 (fila 94 vol II), ce a fost comunicată terțului poprit la data de 13.06.2013 (fila 94 vol II).

A doua adresă de înființare a popririi din 08.07.2015 (fila 159 vol II) a fost comunicată terțului poprit la data de 09.07.2015 (f. 160).

Deși terțul poprit nu s-a conformat obligațiilor prevăzute de art. 456 C.proc.civ. și puse în vedere de către creditor prin intermediul executorului judecătoresc, creditorul nu a formulat cerere de validare a popririi care, conform art. 460 alin. (1) C.proc.civ., trebuie introdusă în termen de 3 luni de la data la care terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile.

Mai mult, având în vedere că termenul de 3 luni instituit de art. 460 alin. (1) C.proc.civ. a expirat fără ca terțul poprit să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de art. 456 C.proc.civ., executorul judecătoresc a emis o nouă adresă de înființare a poprii din 08.07.2015 (fila 57 vol II) având același conținut cu adresa de înființare a popririi din 03.06.2013, ce a fost comunicată terțului poprit la data de 13.06.2013(fila 94 vol II).

Cu toate că cererea de validare a popririi ce face obiectul prezentei cauze se întemeiază pe a doua adresă de înființare a poprii din 09.07.2015 (fila 160 vol II), prin raportare la care cererea de validare a popririi a fost introdusă în termenul de 3 luni prevăzut de art. 460 alin. (1) C.proc.civ., instanța constată că în cazul admiterii cererii de validare a celei de-a doua popriri în condițiile în care s-a împlinit termenul de procedură imperativ de 3 luni de la comunicarea primei adrese de înființare a popririi s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor legale ce au instituit în mod expres termenul pentru formularea cererii de validare a popririi, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a introduce și obține validarea popririi.

Prin urmare, expirarea termenului de 3 luni prevăzut de art. 460 alin. (1) C.proc.civ. nu conferă dreptul emiterii la nesfârșit eventual a unor noi adrese de înființare a popririi, pentru ca pentru fiecare dintre acestea să curgă câte un termen pentru formularea cererii de validare a popririi, în cazul interpretării textului de lege în acest sens ajungându-se la neaplicarea și inutilitatea termenului de o lună, or norma de drept trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice (actus interpretandus est potius ut valet quam ut pereat).

In consecință, instanța va admite excepția tardivității și va respinge cererea de validare a popririi ca tardivă.

Referitor la cererea creditorului de obligare a terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția ce va fi dispusă în prezenta cauză, prin raportare la culpa procesuală ce incumbă creditorului, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., va respinge această cerere ca neîntemeiată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității cererii.

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditor B__ F______ IFN SA - SEDIU ALES LA AV. R___ E______ sector 1, București, ___________________, _______________________ cu debitorul T____ D______ sector 3, București, __________________________. 27, ______________. 1 și terțul poprit A__ G_____ MEGACONSTRUCTII SI INSTALATII SRL sector 1, București, CALEA VICTORIEI, nr. 33-35, _____________., ca tardiv formulată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2016.


PREȘEDINTE, GREFIER,

R.P. 05 Februarie 2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025