Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B_____ - SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 614
Ședința publică din data de 08.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte: G____ I____
Grefier: Mirica A____
Pe rol fiind solutionarea cererii de validare poprire înaintată de creditoarea S.C. B___ Post S.A în contradictoriu cu debitorul M________ V_____ și terțul poprit S.C. I_____ S________ S.R.L.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 08.02.2016 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2015, creditoarea S.C. B___ Post S.A în contradictoriu cu debitorul M________ V_____ și terțul poprit S.C. I_____ S________ S.R.L., validarea popririi până la concurența sumei de xxxxx,04 ron .
În motivare, creditoarea a arătat că prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, în soluționarea dosarului nr xxxxx/300/2013 , a fost încuviințată executarea silită a debitorului M________ V_____, în baza titlului executoriu reprezentat de bilet la ordin.
Totodată, creditoarea a arătat că la data de 30.07.2015, B__ M____ O______ a comunicat adresa de înființare a popririi către terțul poprit, însă acesta nu și-a îndeplinit obligația de a indisponibiliza sumele de bani datorate debitorului.
Pe cale de consecință, creditoarea a solicitat instanței să constate că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau și să valideze poprirea.
În drept au fost invocate prevederile art 789 și urm C.pr.civ.
În probațiune, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 4-27).
La data de 27.11.2015, terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de terțul poprit, susținând că nu a dat curs adresei de înființare a popririi, întrucât veniturile debitorului nu permit poprirea, față de dispozițiile art 704 alin 3 C.pr.civ.
În probațiune, terțul poprit a depus înscrisuri (f. 37-47).
Debitorul nu a formulat întâmpinare.
La data de 18.12.2015, creditoarea a formulat cerere de renunțare la judecată (f.50)
La data de 21.01.2016, terțul poprit a depus la dosar cerere prin care a solicitat judecarea cererii de renunțare la judecată în lipsă.
La data de 28.01.2016, debitorul a depus la dosar cerere prin care a solicitat judecarea cererii de renunțare la judecată în lipsă.
Analizând cererea de renuntare formulata de creditoare, instanța reține următoarele:
Întrucât cererea de executare a fost depusă de către creditoare la executorul judecătoresc la data de 24.09.2013, în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 și art. 24 și art 663 din C.pr.civ., cererea de validare a popririi, este guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă, în vigoare la data introducerii cererii la executorul judecătoresc (f.26)
Potrivit prevederilor art 406 alin.1 C.pr.civ „ reclamantul poate sa renunte oricand la judecata , in tot sau in parte, fie verbal in sedinta fie prin cerere scrisa” si potrivit alin.3 a aceluiasi articol daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta la cererea paratului il va obliga pe reclamant, la plata cheltuielilor de judecata.
Instanța constată că în prezenta cauză, creditoarea a renunțat la judecată la data de 18.12.2015, ulterior comunicării cererii de chemare în judecată către debitor și terț poprit care s-a efectuat la data de 13.11.2015
Avand in vedere, ca cererea de renunțare la judecată a fost comunicată către debitor și terțul poprit și aceștia nu au solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată, instanța apreciază ca cererea de renuntare la judecata formulata de creditoare că este intemeiata, motiv pentru care in baza art 406 alin.1-3 C.pr.civ, instanta va lua act de renuntare privind cererea de validare a popririi formulată de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de cererea de renuntare la judecata, formulată de creditoarea S.C. B___ Post S.A cu sediul în sector 2, București, __________________________. 6A în contradictoriu cu debitorul M________ V_____ domiciliat în _________________________, ____________________, nr. 70, J____ ILFOV și terțul poprit S.C. I_____ S________ S.R.L. cu sediul în _________________________, ___________________, nr. 2, ___________________ ILFOV
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2016.
P_________ Grefier
G____ I____ M_____ A____
Red. G.I.
Tehn. M.A.
5 ex./29.02.2016