Document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentința civilă nr. 501/2016
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE R_____ O___ R____
Grefier I____ V_____ I______
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B_____ E___________ JUDECĂTOREȘTI M____ N______ M_____, creditor S.C. E__ R_____ SERVICES IFN S.A. și pe debitor N______ M_____ N___, terț poprit S.C. R_________ I_______ S.R.L., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, în temeiul art 121 alin 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Instanta din oficiu verificand competenta, invocă excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 1 București, și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 5.11.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX, petentul B_____ E___________ Judecătoresc M____ N______ M_____, a solicitat instanței, în contradictoriu cu terțul poprit __________________________, creditoarea ______________________ IFN SA și debitorul N______ M_____ N___, validarea popririi înființată de petent la data de 9.10.2015, pe conturile deținute de debitor la terțul poprit, până la concurența sumei de 3828,9 lei și obligarea terțul poprit la plata acesteia.
În motivare, petentul a arătat în esență, că terțul poprit a refuzat în mod neîntemeiat să consemneze suma de bani pentru care executorul judecătoresc a înființat poprirea, motiv pentru care se impune intervenția instanței în sensul pronunțării unei hotărâri de validare a popririi.
În drept, creditorul a invocat dispozițiile art.781 alin 1, 782, 783, 786 și 789.C.pr.civ.
Terțul poprit, creditoarea și debitorul nu au formulat Întâmpinare.
La primul termen de judecată, verificându-și din oficiu competența de soluționare a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C.pr.civ, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București în soluționarea cauzei, excepție asupra căreia reține următoarele:
Instanța este sesizată în cauză cu o cerere de validare a popririi, cerere care este de competența absolută a instanței de executare.
Cu privire la aplicarea legii in timp, instanta retine urmatoarele:
Noul Cod de procedura civila a intrat in vigoare la data de 15.02.2013 și conține el însuși norme tranzitorii cu caracter general, menite sa reglementeze orice succesiune viitoare de norme de procedura civila, ivita după _____________________ Noului Cod (art. 25 si urm. NCPC).
De asemenea, Legea 76/2012 conține norme tranzitorii speciale menite să rezolve conflictul rezultat din această succesiune de legi. În acest sens, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 reglementează legea aplicabila proceselor și executărilor silite în curs la data intrării in vigoare a Noului Cod de procedura civila.
Conform art. 24 N.C.pr.civ:” Dispozițiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executărilor silite începute după ____________________________”.
Scopul acestei norme generale de drept tranzitoriu – reluata in cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2012, norma special edictata pentru conflictele de legi rezultate din _____________________ N.C.pr.civ– este acela de a fixa legea aplicabila întregii proceduri, în funcție de data începerii procesului, respectiv de data începerii executării silite; in acest fel, normele de competenta si de procedura propriu-zisa sunt pe deplin previzibile pentru toți participanții la proces, care pot estima, de la bun început, coordonatele esențiale înăuntrul cărora se va desfășura procesul.
In cazul executării silite, va fi aplicabilă legea in vigoare la data depunerii cererii de executare silita la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispozițiile art. 622 alin. 2 NCPC, din care rezulta ca executarea silita începe odată cu sesizarea organului de executare.
Prin urmare, cererea de validare a popririi se judecă după normele de procedură în vigoare la data începerii executării silite, norme după care se determină și instanța de executare.
Conform art. 789 (1) C.pr.civ in forma în vigoare la data inceperii executarii silite: „ Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”
Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, cererile de validare a popririi precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Analizând actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 640/2013 înregistrat la B_____ E___________ Judecătoresc M____ N______ M_____, instanța constată cererea de executare silită a fost formulată la data de 17.06.2013 iar Încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, la data de 24.07.2013, în dosar nr. xxxxx/301/2013. Prin urmare, atât la data începerii executării silite cât și la data încuviințării acesteia, erau în vigoare dispozițiile art.650 C.pr.civ care stabileau ca instanță de executare judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul B_____ executorului judecătoresc, în speță această instanță fiind Judecătoria sectorului 3 București(conform Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare de la fila 12)
Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în M.Of. nr. 529 din 16.07.2014, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
În privința executării silite, transpunerea acestui principiu nu se traduce prin aceea că, dacă cererea de validare a popririi a fost introdusă pe rolul instanței după data publicării Deciziei Curții Constituționale, instanța de executare se stabilește în funcție de normele în vigoare după data publicării acestei decizii întrucât, pentru argumentele dezvoltate anterior, instanța de executare se stabilește în funcție de normele de competență în vigoare la data începerii executării silite.
Ca urmare, stabilirea legii aplicabile se face pentru fiecare fază a procesului, judecata și executarea silită, însă, odată stabilită, aceasta va guverna respectiva fază în integralitatea sa.
Prin urmare, în măsura în care executarea silită a fost începută sub imperiul unei legi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, respectiv tuturor procedurilor judiciare incidente și prin urmare și contestației la executare.
În concluzie, odată stabilită, în mod corect, conform normelor în vigoare la acea dată, instanța de executare ca fiind Judecătoria sectorului 3 București aceasta își va păstra competența să soluționeze toate incidentele privitoare la acea executare silită, inclusiv competența de soluționare a cererilor de validare a popririi formulate în legătură cu acea executare silită.
Normele care reglementează competența instanței de executare sunt norme de ordine publică, de la care nici instanța și nici părțile nu pot deroga, prin urmare, instanța poate invoca și din oficiu excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cauzei.
Față de considerentele arătate, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petent B_____ E___________ JUDECĂTOREȘTI M____ N______ M_____ cu sediul în sector 2, București, ___________________, ____________, creditor S.C. E__ R_____ SERVICES IFN S.A. cu sediul în sector 2, București, __________________________. 6 A, în contradictoriu cu debitor N______ M_____ N___ cu domiciliul în sector 4, București, __________________, _____________. 1, _____________, terț poprit S.C. R_________ I_______ S.R.L cu sediul în sector 1, București, ____________________ – 9, în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016.
P_________, GREFIER,
R_____ O___ RogozIonuț V_____ I______
Red/tehnored/RRO/IIV/17.02.2016/6 ex.