Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3406/2015
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE D______ D_____ A________
Judecător R_______ V_______
Grefier A_____ M_____ S_____ P_____
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-intimat I__ A____ împotriva sentinței civile nr. 1901/27.02.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-petentă ____________________ SRL, având ca obiect- anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata-petentă ____________________ SRL avocat T______ I__ , cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar , lipsă fiind apelantul-intimat I__ A____
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează stadiul procesual ca fiind primul termen de judecată.
Apărătorul intimatei-petente arată că nu are cererii prealabile de formulat și nici probe noi de solicitat în această fază procesuală.
Tribunalul ia act că părțile nu solicită administrarea de probe noi în aceasta fază procesuală a apelului.
Apărătorul intimatei-petente arată că nu are cererii prealabile de formulat acordării cuvântului asupra apelului .
Tribunalul față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri de formulat , acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul intimatei-petente , având cuvântul , arată că pe data de 06.02.2014 se petreceau doua evenimente importante pentru reprezentanta intimatei –petente, doamna S_____. Un prim eveniment consta în faptul că aceasta se afla maternitatea Filantropia din București unde dădea naștere unui copil . Pentru că au fost probleme la nașterea aceasta a rămas în continuare internată încă o lună de zile.
Al doilea eveniment se petrecea la firma acesteia , un atelier de cosmetică, unde a avut loc un control al I__, ocazie cu care a fost găsită la firmă martora Țuguianu F______ , care a fost audiată la instanța de fond, martoră care a fost rugată de administratorul firmei să reprogrameze persoanele cărora nu li se mai puteau onora programările . În aceste condiții cei de la I__ au întocmit un act de control , doua procese - verbale de contravenție , unul prin care s-a constat că martora nu are contract individual de muncă stabilindu-se o amendă de 10.000 lei ce a constituit obiectul unui alt dos , si un al doilea proces –verbal reprezentând lipsa de instructaj pentru aceeași persoană , ca și cum o persoană care nu are contract de muncă ar putea fi instruită. S-a dovedit faptul că martora nu se afla sub exercitarea unor activități ce fac parte din obiectul de activitate al firmei și nu se afla sub autoritatea firmei , de aceea instanța de fond a reținut situația de fapt și a pronunțat o soluție justă, modificând sancțiunea din amenda de 4000 lei în avertisment . Solicită respingerea apelului ca nefondat , fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ, tribunalul declară dezbaterile închise, aduce la cunoștința părților ca potrivit art. 394 alin. 3 C.pr.civ, după închiderea dezbaterilor, nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat in seama și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelantul-intimat I__ A____ împotriva sentinței civile nr. 1901/27.02.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul XXXXXXXXXXXXX.
TRIBUNALUL
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 09.04.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petenta ____________________ SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx/12.02.2014 întocmit de intimatul I__ A____, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 06.02.2014 la punctul de lucru al acesteia, situat în Pitești. _________________________. Jud. Argeș, a fost efectuat control din partea I__ Argeș, în urma căruia petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 4.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.13 lit. m din Legea 319/2006 și sancționată de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006.
Petenta a susținut că, în sarcina acesteia s-a reținut că numita C_______ G_______ L_______ nu are încheiată fișa de protecție a muncii din data de 06.02.2014.
S-a arătat, totodată, că persoana menționată mai sus nu era angajată a petentei, acesta din urmă neavând angajați decât administratorul, care la momentul controlului se afla internată la Maternitatea Filantrofia din București, unde a născut prematur. Urgenta medicala a impus ca administratorul sa fie internat anterior datei controlului, iar acesta având multe programări la salonul de cosmetica, a fost necesar sa numească o persoana care sa contramandeze aceste programări la date ulterioare.
A mai învederat petenta faptul că, numita C_______ G_______ L_______ nu a desfășurat activitate de cosmetician deoarece nu are aceasta calificare, aceasta fiind prezentă doar la rugămintea administratorului pentru motivele indicate, astfel nu se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa.
În drept, au fost invocate disp. OG 2/2001.
Organul constatator a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
La dosarul cauzei au fost depuse procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxx/12.02.2014 și un înscris medical.
Prin sentința civilă nr. 1901/2015 Judecătoria Pitești a admis în parte plângerea, a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 4.000 lei aplicată petentei prin procesul-verbal ________ nr. xxxxx/12.02.2014 cu sancțiunea avertisment și a menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de 12.02.2014 s-a încheiat procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxx prin care petenta ____________________ SRL a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 4.000 lei pentru faptul că la controlul efectuat la data de 06.02.2014a fost identificată lucrătoarea C_______ G_______ L_______ fără forme legale de angajare și care nu a prezentat documentele solicitate privind activitatea de securitate și sănătate în muncă. Se mai reține că angajatorul nu a prezentat nici până la data întocmirii procesului-verbal documentele privind activitatea de securitatea și sănătatea lucrătorilor: organizare activitate de prevenire și protecție, dovada efectuării instructajului individual de ssm, dovada efectuării controlului medical la angajare pentru lucrători, etc., fapta prevăzută de art. 13 lit. m din Legea 319/2006 și sancționată de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006.
Procesul verbal de constatare a contravenției întrunește toate condițiile de formă cerute de art. 16 din OG 2/2001 și face dovada deplină a celor consemnate în cuprinsul său până la proba contrară, proba pe care contravenientul nu a făcut-o.
Mai mult, petenta a precizat că administratorul unic al societății și singura persoană care desfășura activitate în societate, ca și cosmetician, s-a aflat începând cu data prezentării organelor de control internată la spital, întrucât a născut prematur un copil de 920 g, aspect dovedit cu înscrisul medical depus la dosar la fil. 5.
Petenta nu a făcut însă dovada perioadei internării.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, potrivit art.21 alin.3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul si mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsa, de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere gradul relativ redus de pericol social al faptei, faptul că unicul administrator al petentei se afla internată la un spital din București, faptul că a dat naștere unui copil prematur, precum si faptul ca acesta este la prima abatere de aceasta natură, iar fapta nu a avut urmări social periculoase, instanța constata ca sancțiunea amenzii în cuantum de 4.000 lei este mult prea mare în raport de criteriile de individualizare mai sus menționate, astfel încât o va înlocui cu sancțiunea avertismentului, potrivit art.7 din OG.2/2001.
F___ de cele reținute mai sus, văzând si disp. art. 34 din OG 2/2001, instanța a admis, în parte, plângerea contravențională și a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 4.000 lei aplicată petentei prin procesul-verbal ________ nr. xxxxx/12.02.2014 cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat apel apelanta – intimata criticând-o pentru următoarele motive:
Critica pe care o aduce sentintei civile apelate consta in aceea ca, instanta de fond in mod eronat a apreciat un pericol social scazut al, faptei si dispus inlocuirea amenzii aplicate cu „avertisment", motivat de faptul ca pe de o parte, petenta nu a mai fost sanctionata contraventional de inspectorii de munca, iar pe de alta parte, fapta nu a avut urmari social periculoase.
Chiar si in situatia in care administratorul societatii s-ar fi aflat in imposibilitatea obiectiva de a prezenta documentele solicitate de inspectorul de munca, nu era oportuna inlocuirea amenzii cu avertisment in conditiile in care, in perioada de internare, pentru desfasurarea activitatii de cosmetician in cadrul salonului, a apelat la serviciile numitei - C_____ G_______, servicii care nu au fost concretizate prin incheierea contractului de munca.
În acest context, administratorul petentei ar fi trebuit sa procedeze la incheierea contractului de munca pentru C_____; G_______, avand posibilitatea de a o imputernici pe acesta din urma sa-1 reprezinte interesele in fata I__ A____, respectiv, in cazul de fata, sa prezinte documente însă, acest lucru nu s-a intamplat, administratorul petentei urmarind doar sa obtină, beneficii folosind munca nedeclarata, ignorand dispozitiile legate imperative.
Intimata nu a depus întâmpinare, însă la termenul de judecată din data de 4.11.2015 prin apărătorul său a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința civilă apelată în raport de criticile formulate, având în vedere efectul devolutiv al apelului statuat prin art.476 Cod pr.civilă, tribunalul, raportat la probele administrate în prezenta cauză, apreciază că este nefondat, în limita următoarelor considerente:
Tribunalul apreciază că operațiunea de individualizare de către prima instanță a sancțiunilor aplicate petentei prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxx/12.02.2014, a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile art.21 alin.3 din OG 2/2001.
Potrivit art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art.7 alin. 2 din același act normativ, avertismentul se poate aplica în cazul în care fapta contravențională este de gravitate redusă.
Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus menționate, reiese că legea are în vedere, în primul rând, gradul de pericol social generic al contravenției, stabilit în mod abstract de către legiuitor, prin stabilirea unor limite maxime și minime ale amenzilor contravenționale.
În al doilea rând, legea are în vedere posibilitatea aplicării concrete a sancțiunii contravenționale, de către agentul constatator sau de către instanța de judecată, a unei sancțiuni care să corespundă gradului de pericol social concret al contravenției, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere împrejurările săvârșirii contravenției ce au fost reținute în mod corect de către prima instanță respectiv faptul că unicul administrator al petentei se afla internată la un spital din București, faptul că a dat naștere unui copil prematur, fiind la prima abatere de aceasta natură, iar fapta nu a avut urmări social periculoase, tribunalul consideră că pentru această faptă contravențională, se impune doar aplicarea doar a sancțiunii avertismentului.
Pentru aceste considerente, tribunalul, având în vedere prevederile art.480 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul declarat de intimat ca nefondat, solutia pronuntata de instanta de fond fiind legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul ca nefondat formulat de apelantul-intimat I__ A____ cu sediul în P______, ________________________, jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 1901/27.02.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-petentă ____________________ SRL, cu sediul în P______, Frații Golești, _____________, __________________.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2015.
Președinte, D______ D_____ A________ |
|
Judecător, R_______ V_______ |
|
Grefier, A_____ M_____ S_____ P_____ |
|
Red. D.D.A./dact. E.N.
4 ex./3.12.2015