Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
11647/2015 din 06 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B____

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

Ședința publică din data de 06 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B______ C______

GREFIER: M____ V_____


Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta G_________ A___ O___ domiciliată în B____, cartier D________ 2, _____________, județul B____ în contradictoriu cu intimatul I__ B____, cu sediul în B____, _______________________-10, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/28.06.2015

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta, lipsă fiind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că acțiunea este la doilea termen de judecată după parcurgerea procedurii prealabile, cererea este legal timbrată, procedura este legal îndeplinită după care

Potrivit dispozițiilor art. 321, art. 318 și art. 319 C.proc.civ., instanța procedează la identificarea și audierea martorilor G_______ A_______ E____ și F_____ R_____, datele de identificare ale acestora regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, declarația fiind consemnată și atașată la dosar.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art. 244 C.pr.civ constată terminată cercetarea procesului și în temeiul art. 392 C.pr.civ deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Petenta învederează că muzica nu se auzea de la mașina ei ci de alte mașini parcate în apropiere. Solicită anularea procesului verbal având în vedere că nu a săvârșit fapta.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C. proc. civ., instanța de judecată rămâne în pronunțare

INSTANTA:


Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului de față, instanța constată următoarele:

La data de 15.07.2015 petenta G_________ A___-O___ a formulat o plângere contravențională în contradictoriu cu I__ B____ prin care a solicitat anularea procesului-verbal cu ________ nr.xxxxxxx din 28.06.2015, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare, în fapt, petenta a susținut că în ziua de 28.06.2015 ora 23.00 se afla în parcarea din fața Palatului Copiilor la circa 10-12 m de poartă, aspect ce poate fi confirmat de martorii F_____ R_____ și G_______ A_______ E____ care erau de față.

Aceasta a precizat că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care nu îi aparține a fost găsit parcat în locul menționat mai sus, fără ca sistemul audio să funcționeze, în ciuda celor menționate în procesul-verbal atacat și a învederat că nu a fost identificată nicio persoană care să se arate deranjată de eventualele zgomote create .

În drept, a invocat prevederile art. 7 și 38 din O.G. 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei și însoțită de copia procesului-verbal atacat(fila 7), copie carte de identitate(fila 12). Petenta a solicitat audierea martorilor F_____ R_____ și G_______ A_______ L____.

Intimata a formulat în termen legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulate și a susținut că procesul-verbal este legal și temeinic întocmit.

În fapt, intimata a arătat că la data de 28.06.2015, orele 23.00, patrula de poliție care executa serviciul în zona Unirii Nord a legitimat un grup de tineri care se aflau în parcarea din fața Băncii BRD-Sfântul S___, iar cu această ocazie s-a constatat că dintr-un autoturism cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX se difuzează muzică la intensitate mare, existând posibilitatea ca zgomotul să deranjeze liniștea locuitorilor de la blocuri. După ce grupul de tineri a fost întrebat cui aparține mașina de unde provenea muzica, petenta a precizat că este autoturismul tatălui său, deși s-a aflat ulterior din baza de date că acesta aparținea numitului R_________ N______.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205-08 C. pr. civ. și la dosar a fost depus raportul agentului constatator.(fila 18)

Petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat faptul că intimata nu a făcut dovada înregistrării vreunei sesizări la Poliție pentru eventuala tulburare a ordinii și liniștii publice și nici nu a inserat vreun martor în cuprinsul procesului-verbal, deși grupul legitimat era format din patru persoane.

La termenul de judecată din data de 06.11.2015 instanța a audiat martorii propuși de petentă.

Cu ocazia soluționării prezentei cauze a mai fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 28.06.2015, ora 23.00, petenta G_________ A___-O___ a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 de lei prin procesul-verbal cu ________ nr. xxxxxxx pentru fapta prev. de art. 2 pct. 25 Legea 61/1991 și sancționată de art. 3 lit. b din Legea 61/1991, reținându-se că în aceeași zi și oră, a ascultat muzică la intensitate mare la auto XXXXXXXXX, ce aparține numitului R_________ N______.

În drept, în virtutea art, 34 din O.U.G. 2/2001 instanța are îndatorirea de a verifica din oficiu legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta din urmă a fost întocmit cu respectarea cerințelor enunțate de lege, în cuprinsul său regăsindu-se toate elementele prevăzute de art. 16 și 17 din O.U.G. 195 /2002, fiind întocmit în termen de un agent constatator competent.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal atacat, instanța constată că în mod greșit organele de poliție au reținut în sarcina petentei faptul că aceasta ar fi ascultat muzică la intensitate mare.

Astfel, din declarația martorilor oculari audiați în cauză, F_____ R_____ și G_______ A_______ E____ a rezultat că mașina de care se face vorbire în procesul-verbal nu avea sistemul audio pornit, iar muzica ce se auzea în acel loc provenea de la alte patru mașini parcate acolo despre care nu cunosc cui aparțin.

Aceștia au mai precizat că muzica auzită nu avea intensitate mare, iar organele de poliție nu au coborât din mașină atunci când au constatat presupusa faptă.

Având în vedere că mașina folosită în acea noapte de petentă, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX nu avea sistemul audio pornit, în mod greșit în sarcina petentei s-a reținut comiterea contravenției prev. de art. 2 pct. 25 din Legea 61/1991.

Pentru aceste motive și în virtutea art. 34 din O.G. 2/2001, instanța urmează a admite, pentru lipsa temeiniciei procesului-verbal atacat, plângerea formulată de petentă.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Admite plângerea contravențională formulată de petenta G_________ A___- O___, dom. în mun. B____, cartier D________, ______________, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului B____, _________________________-10

Anulează în totalitate procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției cu ________ nr. xxxxxxx din 28.06.2015.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B____.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2015


PREȘEDINTE GREFIER

B______ C______ M____ V_____

















Red. BC/Tehnored. MV

4 ex./17.11.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. xxxxx





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025