Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
725/2015 din 29 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL I_______

DECIZIA CIVILĂ NR. 725/A

Ședința publică din data de 29.09.2015

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE : D________ I__

JUDECĂTOR : B______ A________

GREFIER : N______ G________

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul I____ S________ F_____, împotriva sentinței civile nr. 550/06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul apelului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că a fost achitată în totalitate taxa judiciară de timbru, după care.

Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și considerându-se lămurit, conform art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

După deliberare,


T R I B U N A L U L


Cu privire la apelul în materie contravențională de față.

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 28.08.2014, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul I____ S________ F_____, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 20.08.2014 încheiat de către intimatul I____________ de Poliție al Județului Ialomița. În subsidiar, s-a solicitat de către petent înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că circula pe ruta Suceava-București, iar la intrare în localitatea Cotorca a redus corespunzător viteza spre limita legală. După ce a depășit plăcuța ce indica ieșirea din localitate, a accelerat, moment în care a fost semnalizat de organele poliției care i-au adus la cunoștință că ar fi circulat cu viteza de 119 km/h.

A menționat petentul că nu este de acord cu viteza consemnată în procesul-verbal de contravenție întrucât nu putea ajunge la o astfel de viteză, motivând că în localitate a circulat cu viteza de 65-70 km/h. Totodată, a precizat că nu se mai afla pe raza localității în momentul în care a fost oprit de organele poliției, ci în afara acesteia, învederând că în procesul-verbal de contravenție nu se menționează km la care a fost oprit.

Prin sentința civilă nr. 55 din data de 07 ianuarie 2015 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată de către intimat prin întâmpinare, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Pe rolul Judecătoriei Urziceni cauza a fost înregistrată la data de 09.02.2015.

Soluționând cauza, Judecătoria Urziceni prin sentința civilă nr. 550 din 06.04.2015 a respins plângerea contravențională formulată de petentul I____ S________ F_____, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat I________ C______ din Suceava, ____________________, nr.43, __________________________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Ialomița, cu sediul în Slobozia, ______________________,13-15, județul Ialomița, ca neîntemeiată și a menținut procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 20.08.2014 ca fiind legal și temeinic întocmit.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut potrivit actelor și lucrărilor dosarului că procesul verbal atacat corespunde formal dispozițiilor legii, că situația de fapt reținută de agentul constatator este reală și că sancțiunea aplicată respectă limitele stabilite de lege și este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite de contravenient..

Procedând la analiza înregistrării video a evenimentului rutier depusă la dosarul cauzei de către intimat (f.19 dosar declinat) rezultă cu claritate data și ora la care a fost efectuată înregistrarea vitezei, respectiv 20.08.2014, orele 03.11, numărul de înmatriculare al autoturismului care a fost surprins de aparatul radar, respectiv XXXXXXXXX, viteza cu care acesta circula: 119 km/h. S-a mai reținut faptul că patrula poliției se deplasa pe sensul opus de mers.

Determinarea vitezei de către aparatul radar are caracter științific creând instanței convingerea că petentul a depășit viteza maximă admisă pe acel sector de drum cu 69 km/h. Buletinul de verificare metrologică atașat la dosar demonstrează că determinarea vitezei s-a făcut legal și de o manieră care să reflecte realitatea.

Totodată, instanța a reținut, potrivit buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx din 19.02.2014, că aparatul radar Autovision montat pe autoturismul Dacia L____ cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx efectuează măsurători atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, fiind prevăzut cu cameră video _________ 537.

Instanța a mai reținut din înregistrarea video că petentul a fost surprins conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 119 km/h în interiorul localității. Deși petentul pretinde că ar fi accelerat după ce ar fi ieșit din localitate, susținerea sa nu poate fi primită, fiind infirmată de materialul probator administrat în cauză. Astfel, conform înregistrării video, se constată că autoturismul condus de petent a fost oprit de organele de poliție imediat după ieșirea din localitatea, la numai câțiva metri de plăcuța ce indică ieșirea din localitatea Cotorca. Având în vedere și timpul scurt, de numai câteva secunde, scurs între momentul înregistrării de aparatul radar a vitezei de 119 km/h cu care circula autoturismul condus de petent și momentul opririi acestuia de către organele de poliție, rezultă că respectiva viteză a fost înregistrată în interiorul localității.

În consecință, instanța a apreciat că, în cauza de față, intimatul a răsturnat prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, prin prezentarea de probe certe de vinovăție, rezultând în mod evident că în data de 20.08.2014, în jurul orelor 03.11, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în localitatea Cotorca, cu viteza de 119 km/h.

În privința sancțiunilor aplicate, instanța a reținut faptul că acestea au fost în mod corect individualizate de către intimat care s-a raportat la gradul de pericol social pe care petentul l-a generat prin săvârșirea faptei.

Împotriva acestei soluții în termen legal, motivat a declarat apel petentul I____ S________ F_____ criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului arată că în mod greșit instanța de fond a înțeles să respingă apărările sale cu privire la locul în care a fost surprins petentul rulând cu o viteză de 119 km/h. precizează că înregistrarea video confirmă susținerile sale privind faptul că momentul înregistrării vitezei cu care circula este cel în care ieșise din localitate. Solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate și pe fond anularea procesului verbal de contravenție. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

Cererea de apel a fost timbrată potrivit înscrisului anulat de la pagina 15 dosar apel.

Intimatul IPJ Ialomița a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului. De asemenea solicită instanței de apel să analizeze starea de pericol pe care a creat-o contravenientul prin depășirea limitei de viteză legal admisă pe acel sector de drum cu 69 km/h.

Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, cu respectarea dispozițiilor art. 476 raportat la art. 477 din Noul cod de procedură civilă, constată următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 20.08.2014, petentul I____ S________ F_____ a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei, fiindu-i aplicată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 121 al. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 al. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002. S-a reținut în procesul-verbal de contravenție că în data de 20.08.2014, orele 03.11, petentul I____ S________ F_____ a condus autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în localitatea Cotorca, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision montat pe autoturismul Dacia L____ cu numărul MAI xxxxx, cu viteza de 119 km/h.

Potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circula și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit art. 121 alin. 2 din același act normativ, „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei de a depăși cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Petentul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, el beneficiind de prezumția de nevinovăție, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator și orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).

Temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție atacat a fost susținută de probele administrate în cauză, respectiv: raportul agentului constatator N____ T_____ din 23.10.2014 (fila 21 dosar fond), buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx din 19.02.2014 (fila 23 dosar fond), imaginile video în format digital (fila 19), atestatul operator radar (fila 20) și adresa nr. 3131 din 14.06.2012 a Institutului Național de Metrologie (fila 22 dosar fond).

Din interpretarea acestor probe instanța de fond în mod corect a constatat că fapta contravențională reținută în sarcina petentului apelant a fost reală.

Astfel la dosarului cauzei (pag. 19 dosar fond) există înregistrarea video a evenimentului rutier, suficient de edificatoare în sens realității faptei contravenționale reținută în sarcina apelantului petent, înregistrare vizionată și de tribunal conform procesului verbal (pag. 21) din derularea cursivă a imaginilor acestei înregistrări rezultând că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând apelantului a fost condus de acesta in localitatea Cotorca cu viteza de 119 km/h depășind limita de viteză legal admisă pentru acel sector de drum cu 69 km/h, fiind un pericol iminent pentru participanții la traficul rutier, instanța de fond pronunțând astfel o soluție temeinică și legală atunci când a păstrat procesul verbal de contravenție atacat.

Susținerea apelantului din cererea de apel conform căreia, în momentul înregistrării vitezei, depășise locul în care era instalată plăcuța ce semnaliza terminarea localității, nu poate fi primită. Așa cum rezultă din înregistrarea video, vizionată de tribunal, la data de 20.08.2014, orele 3,11” și 13” autoturismul poliției iese din localitatea Cotorca. La orele 3,11” și 23”, după aproximativ 10”, autoturismul Poliției Cotorca, intră din nou în localitate.

La orele 3,11” și 34” surprinde autoturismul XXXXXXXXX cu viteza de 119 km/h în localitatea Cotorca.

La orele 3,11” și 40”, întorcea în interiorul localității după petentul contravenient în vederea identificării și întocmirii procesului verbal de contravenție.

Față de această situație de fapt, tribunalul constată că în momentul înregistrării autoturismului cu viteza de 119 km/h acesta se afla în localitatea Cotorca.

Faptele de natura celor săvârșite de apelant, mai ales prin consecințele lor confirmate din păcate de prea multe ori în practică, dovedesc că sunt de o gravitate socială ridicată motiv pentru care astfel de fapte nu pot fi sancționate cu avertisment, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 7 din OG nr. 2/2001.

Așadar, în cauză constatându-se că prin probele depuse la dosar și avute în vedere de instanță, s-a răsturnat prezumția de nevinovăție de care a beneficiat apelantul potrivit art. 6 alin. 2 din Convenție, dovedindu-se realitatea faptei contravenționale săvârșită de apelant așa cum aceasta a fost descrisă în procesul verbal de contravenție atacat, tribunalul pentru considerentele de mai sus urmează ca în baza art. 480 alin 1 raportat la art. 476 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul I____ S________ F_____, împotriva sentinței civile nr. 550/06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 6 raportat la art. 483 alin. 2 teza a II-a din Noul cod de procedură civilă coroborat cu art. 34 alin. 2 teza I din OG nr. 2/2001;


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E


În baza art. 480 alin 1 raportat la art. 476 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul contravenient I____ S________ F_____ cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat I________ C______ din Suceava, ____________________, nr.43, ___________, _____________________, împotriva sentinței civile nr. 550/06.04.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Dată și citită în ședința publică din 29.09.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I__ D________ A________ B______ GREFIER,

N______ G________












Red.D.I.

Tehnored.N.G.

04 ex./28.10.2015

Jud.fond.D.N.T_____


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025