Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
18049/2015 din 08 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. xxxxx/2015

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE M_____ P__

Grefier G_______ R___



Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta S.C. T______ R______ COMMUNICATIONS S.A. și pe intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN R______ S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție _______ 15 NR. xxxxxxx/29.06.2015

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că prin Serviciul Registratură petenta a depus cerere de îndreptare din cuprinsul citativului a erorii privind numărul procesului verbal de contravenție contestat, intimata a depus întâmpinare iar la data de 21.09.2015 petenta a depus răspuns la întâmpinare, după care:

Instanța, în temeiul art.131 NCPC, verificând competența de soluționare, constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.101 din OG nr.15/2002, după care, dispune rectificarea în sistemul Ecris a numărului procesului verbal de contravenție contestat.

În temeiul art.255 rap.la art.258 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.


INSTANȚA,


Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 17.07.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta T______ R______ COMMUNICATIONS SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN R______ S.A, anularea procesului verbal _________ nr.xxxxxxx din data de 02.12.2013 intocmit de intimata.

În motivarea plangerii, petenta a invocat prescripția dreptului de a aplica sanctiunea contravențională, în raport de prevederile art.9 alin.8 din OG nr.15/2002, având în vedere că fapta a fost săvârșită la data de 19.02.2015, iar procesul verbal a fost încheiat la data de 29.06.2015, deci la mai mult de 4 luni de la data constatării faptei.

S-a susținut că procesul verbal este nul întrucât la data încheierii procesului verbal sediul petentei se afla în Piața Presei Libere nr 3-5, Clădirea City Gate Turnul de Nord, Sector 1, astfel că cerința menționării în procesul verbal a sediului contravenientului nu este îndeplinită; procesul verbal contestat nu îndeplinește cerințele imperative în ceea ce privește mențiunile referitoare la codul unic de înregistrare al T______ R______ Communication și lipsa datelor de identificare ale reprezentantului legal al societății petente.

S-a mai învederat că agentul de control nu a indicat împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventauelelor pagube pricinuite.

Pe fond, s-a susținut că petenta nu are calitatea de contravenient, nefiind proprietara autovehiculului la care face referire procesul verbal de contravenție atacat întrucât l-a vândut către ____________________________ în acest sens factura fiscală __________ nr xxxxxx/27.08.2012.

În drept, au fost invocate disp. OG 2/2001.

Intimata a formulat intampinare in cauza, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neintemeiata, arătând că înscrierea în cartea de identitate a utilizaorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de OG 15/2002 sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor care nu au participat la încheierea lui.

Sub aspect probatoriu, instanta a incuviintat si administrat pentru parti proba cu inscrisuri.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor _________ nr.xxxxxxx din data de 29.06.2015 a fost sanctionata petenta cu amenda in cuantum de 750 lei, retinandu-se ca la data de 19.02.2015, ora 13.12, autoturismul cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX, apartinand Romtelecom SA, a circulat pe DN 6, in localitatea Coșoveni, jud. D___, fara a detine rovinieta valabila, fapta prevazuta de art.8 alin.1 si sanctionata de art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sub aspectul legalitatii, instanta apreciaza ca procesul-verbal contestat a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art.16 si 17 din OG nr.2/2001, cuprinzand toate mentiunile prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute.

Instanta apreciaza ca sustinerile petentei privind nulitatea procesului verbal pentru vicii de forma sunt nefondate. Astfel, lipsa datelor de identificare ale persoanei care reprezinta contravenientul persoana juridica și neindicarea codului unic de înregistrare pot atrage nulitatea procesului verbal doar in conditiile dreptului comun (conform art.175 NCPC), respectiv daca se face dovada unei vatamari care nu poate fi inlaturata in alt mod, ceea ce petenta nu a realizat, o asemenea concluzie deducandu-se din interpretarea per a contrario a disp. art.17 din OG nr.2/2001. Totodată, instanța va înlătura susținerea petentei în sensul că procesul verbal de contravenție nu curpinde sediul acesteia, reținându-se că a fost indicat sediul petentei ca fiind ________________, Sector 1, indicarea unui sediu pe care petenta l-a deținut anterior neechivalând cu lipsa din conținutul procesului verbal a mențiunii privind sediul.

Motivul invocat de petentă cu privire la prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.9 alin.8 din OG nr.15/2002 , pentru lipsa rovinietei valabile, procesul verbal se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data constatării contravenției, interval pentru care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul.

Instanța apreciază că termenul de 2 luni prevăzut OG nr.15/2002 nu este un termen special de prescripție, intenția legiuitorului fiind exclusiv aceea ca, în intervalul de 2 luni de la data constatării contravenției, să nu se poată încheia alte procese-verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 2 lunide zile, fără a se institui prin aceasta un termen de prescripție a răspunderii mai scurt decât cel de 6 luni prevăzut de art.13 alin.1 din OG nr.2/2001.

Mai mult, analizând conținutul procesului-verbal _________ nr.xxxxxxx din 29.06.2015, reiese că data constatării faptei coincide cu cea a întocmirii actului sancționator (29.06.2015), în cuprinsul acestuia menționându-se “s-a constatat la data de 29.06.2015 că vehiculul categoria B cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând Romtelecom SA, a circulat pe DN 6, in loc. Coșoveni, jud. D___, fara a detine rovinieta valabila.

Cât privește faptul că nu s-au aratat imprejurarile ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei, instanta constata ca lipsa acestor mentiuni nu atrage nulitatea actului, nefiind prevazute de art 17 din OG 2/2001. Instanta apreciaza ca acest aspect nu tine de conditiile de forma sau de legalitate ale actului, ci vizeaza situatia de fapt si temeinicia procesului verbal. Or, petenta nu a facut dovada unor imprejurari speciale existente la momentul intocmirii procesului verbal si despre care trebuia sa se faca mentiune.

Sub aspectul apararii privind lipsa calitatii de contravenient a petentei, instanta retine urmatoarele:

Conform art.8 din OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din România fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda.

De asemenea, potrivit art. 7 din acelasi act normativ, responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si a detinerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiti de dispozitiile art.1 alin.1 lit.b) din OG nr.15/2002, precum si de dispozitiile art.1 alin.6 lit.a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, dupa caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar de catre petenta (factura fiscală __________ nr xxxxxx/27.08.2012, certificat de înmatriculare, proces-verbal de predare-primire), la data savârsirii contraventiei – 19.02.2015 - petenta nu mai avea în proprietate autoturismul cu nr de înmatriculare XXXXXXXX, acesta fiind achizitionat de catre ALD Automotive.

În aceste conditii, avand in vedere ca un principiu ce guverneaza tragerea la raspundere contraventionala este caracterul personal al sanctiunii, instanta constata ca petenta nu este proprietarul/detinatorul masinii, astfel incat sanctionarea sa apare ca nelegala.

Nu se poate imputa petentei lipsa de diligență a noului proprietar care nu a efectuat ulterior achiziționării autovehiculului de la petentă formalitățile cerute de lege în această situație, pentru corecta evidență a acestora, din momentul predării actelor mașinii petenta nemaiavând nicio posibilitate de a acționa. Obligativitatea de a solicita autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia, aparține noului proprietar, potrivit art.11 alin.4 din OUG 195/2002.

Pentru toate aceste considerente, dat fiind faptul ca prezumtia de legalitate a procesului verbal atacat a fost rasturnata prin proba contrara, urmeaza ca, in temeiul art 34 coroborat cu art 31 din O.G. nr 2/2001, cu modificarile ulterioare, sa admita plangerea, sa dispuna anularea procesului verbal si exonerarea petentei de plata amenzii in cuantum de 750 lei.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite plângerea formulată de petenta S.C. T______ R______ COMMUNICATIONS S.A., cu sediul în sector 1, București, ________________________-CITY GATE-TURNUL DE NORD, nr. 3 - 5, ________________________ la Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN R______ S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, _____________________. 401 A sector 6.

Anulează procesul verbal de contravenție _________ nr xxxxxxx/29.06.2015.

Exonerează petenta de plata amenzii aplicate.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2015


PREȘEDINTE, GREFIER,




Red: M.P/Th.red: M.P.

4ex/ 26.10.2015

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 908/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 621/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 233/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 653/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 931/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 50/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 944/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 1672/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 246/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1228/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1115/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 16415/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1142/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 447/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 56/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 15/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 165/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1721/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1127/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 9/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 345/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025