Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3090/2015 din 15 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3090/2015

Ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ D_____

Judecător M_____ D_________ B______

Grefier O___ - M____ Ș_____



S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de pârâta C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ (CESTRIN) împotriva Sentinței civile nr. 213/2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, intimat fiind reclamantul P____ E_____-M____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și stadiul judecății.

Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.



INSTANȚA

Asupra apelului civil de față

Constată că, prin plângerea înregistrată sub nr. XXXXXXXX/24.10.2014, reclamantul P____ E_____ M____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, anularea procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/13.10.2014, încheiat de reprezentanții pârâtei, și exonerarea de la plata amenzii. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

În motivarea plângerii, reclamantul a arătat că autoturismul despre care se face vorbire în procesul-verbal cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, l-a înstrăinat de la data de 23.03.2012 către T____ A__ M____, conform contractului de vânzare-cumpărare din aceeași zi, fiind totodată radiat din evidențele fiscale ale Primăriei Mun. Curtea de Argeș. Astfel, sancțiunea ce i-a fost aplicată este nelegală întrucât nu s-a aflat niciodată la volanul autoturismului în cauză pe DN 65 –km 15+550, Pielești, județul D___.

Ca și motive de nulitate a procesului-verbal, reclamantul a arătat că acesta este nul de drept, conform disp. art. 16 și următ. din O.G. 2/2001, întrucât nu conține semnătura agentului constatator.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale și O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedire, a depus, în copii conforme cu originalul, următoarele înscrisuri: proces-verbal contestat (f.7), contracte vânzare pentru un vehicul folosit (f.8), certificat de înmatriculare pentru auto cu nr. XXXXXXXXX (f.14-15), certificat atestare fiscală nr. xxxxx/26.03.2012 (f.9), certificat de radiere (f.10).

În conformitate cu dispozițiile art. 223 C.proc.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca fiind legal și temeinic.

În motivarea apărărilor, pârâta a arătat că la data de 21.07.2014, pe DN 65 km 15+550, pe raza localității Pielești, județul D___, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând reclamantului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 13.10.2014, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx. Din prevederile art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și cocontractant produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Orice schimbare a proprietarului sau utilizatorului devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Pârâta a mai arătat că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr.15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Procesul-verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator pe baza unui certificat calificat emis de CertSIGN S.A.
Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, rezultă că procesul-verbal este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, pe baza unui certificat calificat.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, O.M.T. 769/2010 – Norme Metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate mai multe înscrisuri: certificat calificare pentru semnătura electronică și autorizație de control a agentului constatator, planșa foto obținută cu sistemul SIEGMCR (f. 24-26 ).

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 213/2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș s-a admis plângerea contravențională formulată de reclamantul P____ E_____-M____, în contradictoriu cu pârâta C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN și s-a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/13.10.2014, întocmit de pârâtă, și exonerează reclamantul de la plata amenzii de 250 lei.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției _________, nr. xxxxxxx/13.10.2014 reclamantul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că vehiculul aparținând acestuia, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, a circulat la data de 21.07.2014 pe DN65 km 15+550 m, pe raza localității Pielești, județul D___, fără a deține rovinietă valabilă. (f. 7).

Reclamantul nu a semnat procesul-verbal, nefiind prezent la întocmirea acestuia, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Procesul-verbal contestat conține mențiunea că a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001 de către agentul constatator M____ Hriscu, cu autorizația de control nr. 0.8.2 și în baza unui certificat calificat emis de către Certsign S.A. (f. 7, 24 ).

În drept, conform disp. art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Potrivit art. 8 alin. 2 din același act normativ, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.

Potrivit art. 9 din O.G. nr. 15/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 8 se fac și de către personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., iar începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, cazuri în care procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini, iar procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției.

Conform disp. art. 10 din O.G. nr. 15/2002, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor legale menționate, în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, așa cum prevede art. 34 din O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care reprezintă reglementarea cadru în materie, trebuie avute în vedere toate elementele prevăzute de acest act normativ ca fiind garanții ale legalității și temeiniciei, inclusiv motivele de nulitate care pot fi invocate din oficiu de instanță.

Conform disp. art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Art. 17 din O.G. nr. 2/2001 prevede că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu.

În cazul de față, procesul-verbal, așa cum a fost încheiat și comunicat reclamantului, nu este semnat de agentul constatator, lipsa semnăturii fiind sancționată cu nulitatea absolută, nulitate ce poate fi invocată din oficiu de instanță.

În cuprinsul procesului-verbal se menționează la subsol că „acest document a fost generat și semnat electronic conform prevederilor legii 455/2001 și a H.G. 1259/2011 de către M____ H_____ cu certificat numărul xxxxxxxxxxxx0304ab0c9bf5183c0ef140df din data de 11.03.2014, emis de Certsign S.A. – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii”. Potrivit dispozițiilor în vigoare, semnătura electronică este valabilă, dar cu respectarea întocmai a legii speciale.

Legea nr. 455/2001 definește în art. 4 semnătura electronică ca reprezentând date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, iar semnatarul ca reprezentând o persoană care deține un dispozitiv de creare a semnăturii electronice și care acționează fie în nume propriu, fie ca reprezentant al unui terț. Același articol definește semnătura electronică extinsă ca reprezentând acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este legată în mod unic de semnatar; asigură identificarea semnatarului; este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă (art. 4 pct. 4).

Potrivit art. 7 din Legea nr. 455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Art. 9 din aceeași lege prevede că partea care invocă înaintea instanței o semnătură electronică extinsă trebuie să probeze că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4.

Nu există în cuprinsul procesului-verbal întocmit și comunicat reclamantului nicio mențiune din care să rezulte că acest înscris a fost semnat cu semnătură electronică extinsă. În cazul semnării înscrisului cu semnătură electronică extinsă, în formatul electronic al înscrisului precum și în formele printate ale acestuia apar în mod distinct datele în formă electronică (în formă grafică), existând în mod cert posibilitatea identificării acestor semne ca reprezentând dovada semnăturii electronice extinse.

În cazul de față nu se identifică nici o semnătură electronică extinsă a agentului constatator, astfel că ne aflăm în prezența unui motiv de nulitate care poate fi invocat și din oficiu, dar care a fost invocat în mod expres de reclamant în plângerea formulată, astfel că nu se mai impune analizarea temeiniciei procesului-verbal și a celorlalte motivele invocate de reclamantă în plângere referitor la faptul că nu mai avea proprietatea asupra autoturismului.

În raport de cele ce preced, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a admis plângerea de față și a anula procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/19.08.2014, exonerând reclamantul de plata amenzii aplicate.

Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat apel intimata CNADNR SA criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie arătând că, instanța de fond nu a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, OG 15/2002 și ale Legii 455/2001 , avându-se în vedere și Directiva nr.93/1999 care stabilește cadrul general de aplicare al semnăturii electronice.

În acest sens se arată că din examinarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001 nu se poate reține nici o dispoziție care să atribuie exclusivitate raporturile juridice de drept privat în privința autentificării în sensul informativ a documentelor electronice , de altfel, în conformitate cu disp.art.1 din HG nr. 1259/2001 acte normative mis în scopul aplicării Legii n.455/2001 orice persoană fizică sau juridică aflată pe teritoriul României poate beneficia de servicii de certificare în vederea utilizării semnăturii electronice .

În acest sens, la nivel european prin Directiva nr. 93/1999 s-a reținut utilizarea semnăturilor electronice în sectorul public în cadrul administrațiilor naționale și comunitare și comunicărilor dintre administrații , precum și cu cetățenii și agenții economici în domenii precum achizițiile publice, fiscalitate , asigurări sociale, sănătate și justiție , impunându-se în sarcina statelor membre în art 5 alin.2 obligația de a nu refuza eficiența juridică a semnăturii electronice și posibilitatea de a fi acceptată ca probă în justiție din simplul motiv că se prezintă în format electronic ( iar nu obograf).


Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă apelată prin prisma criticilor formulate de apelantă tribunalul constată că apelul este nefondat.

Astfel, din cuprinsul înscrisului depus la fila 7 a dosarului de fond reprezentând procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx/13.10.2014 încheiat de agentul constatator din cadrul instituției intimate, rezultă că petentul E_____ M____ P____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 21.07.2014, orele 20,12, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat pe DN65, km 15+550m,pe raza _______________________, fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Avand in vedere ca judecatorii au indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, exercitandu-si rolul activ tribunalul a procedat la verificarea temeiniciei si legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile OG nr.2/2001-reglementarea cadru in materie contraventionala.

Se observa ca art.17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator .

Observând procesul verbal de constatare a contraventiei sus arătat prin prisma conditiilor stabilite de textul lege sus evocat tribunalul constată că procesul verbal transmis petentului nu poartă semnătura olografă a agentului constatator ceea ce potrivit art.17 din OG 2/2001, atrage nulitatea absolută a acestuia pe de o parte iar pe de altă parte prin Decizia nr. 6/2015 pronuntată de ÎCCJ – completul competent să judece recursul în interesul legii – a statuat obligatoriu pentru toate instanțele că procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției prev.de art.8 alin.1 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea 424/2002, încheiată potrivit art.9 alin.1 lit.a, alin.2 și 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

În speta de fată ne aflăm în această situatie întrucât procesul verbal transmis petentului nu poartă semnătura olografă a agentului constatator ceea ce potrivit art.17 din OG 2/2001 si Deciziei ÎCCJ atrage nulitatea absolută a acestuia.

De aceea tribunalul , în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, văzând si prevederile art.480 alin.2 NCPC va respinge apelul, ca nefondat și va menține sentința instanței de fond în sensul admiterii plângerii cu consecinta anulării procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/13.10.2014 .



PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ (CESTRIN) cu sediul în municipiul București, bulevardul I____ M____, numărul 401A, sectorul 6. împotriva Sentinței civile nr. 213/2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, intimat fiind reclamantul P____ E_____-M____ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în municipiul Curtea de Argeș, _________________________ B3, scara B, apartamentul 36, județul Argeș, ,

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2015.


Președinte,

A______ D_____

Judecător,

M_____ D_________ B______

Grefier,

O___ - M____ Ș_____


Red. M.D..B

Tehn D.T. 4.ex

09.11. 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025