Acesta este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR.xxxxx/2015
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M____ A______ C___________
GREFIER A____ A________ V____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind petentul H_____ R_____ G______ și pe intimat POLIȚIA L_____ SECTOR 1 BUCUREȘTI, intimat S.C. T________ S_______ RIDICARE S.R.L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 03.11.2015, respectiv azi, 10.11.2015.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 05.01.2015 sub nr. XXXXXXXXXXX, petentul H_____ R_____ G______ a solicitat, in contradictoriu cu intimații POLITIA LOCALA SECTOR 1 BUCUREȘTI, CONSILIUL LOCAL SECTOR 1 BUCUREȘTI și ______________________________ SRL în principal, anularea procesului - verbal de contravenție _______ nr. xxxxxxx din 10.12.2014 și, pe cale de consecință, exonerarea de plata amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei, anularea sancțiunii contravenționale complementare a ridicării la data de 10.12.2014 a autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX și restituirea sumei de 434 lei reprezentând taxă ridicare și transport autovehicul, acordarea de daune materiale precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 09.12.2014, a stationat voluntar autoturismul cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX în București, pe __________________________, București iar când s-a întors la locul stationarii autoturismului, a constatat ca acesta fusese ridicat de reprezentanții pârâtei ______________________________ SRL și transportat la depozitul din București, _____________________________- 43, sector 1.
Arată petentul că pe numele său a fost întocmit procesul verbal _______ nr. xxxxxxx prin care i-a fost aplicată amenda de 360 lei. Se învederează de către petent că a achitat către societatea pârâtă suma de 434 lei cu titlu de taxă ridicare și transport, stabilită în baza HCL 416/2008, conform bonului fiscal nr. xxxxxx, fiindu-i eliberat ulterior autoturismul.
Contestatorul apreciază că procesul verbal este nelegal întrucât la locul unde a parcat autoturismul nu există niciun indicator care să interzică staționarea iar la data ridicării autoturismului se afla în situația de caz fortuit, în sensul că nu avea posibilitatea de a parca autoturismul în alt loc iar _________________________ nr. 18 nu era folosită, astfel încât autoturismul nu constituia un obstacol pentru circulația publică.
În consecință, petentul arată că elementul material al laturii obiective a contravenției reținute în sarcina sa nu există.
Petentul a invocat și nelegalitatea HCL nr. 416/2008 a Consiliului local Sector 1 București sens în care a arătat că masura tehnico-administrativa a ridicarii autoturismului a fost dispusa cu nerespectarea procedurii legale și impunerea taxei de eliberare a autoturismului s-a efectuat in lipsa unui temei legal, ceea ce atrage obligarea intimatei la repararea prejudiciului material ce i-a fost cauzat petentului, si anume plata sumei de 434 lei achitată în vederea eliberării autoturismului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 118 din OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 109 alin. 9 OUG 195/2002, art. 4 din legea nr. 554/2004.
În susținere, au fost depuse înscrisuri în fotocopie.
Intimata POLITIA LOCALA SECTOR 1 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
In aparare, intimata a depus la dosar documentatia care a stat la baza incheierii procesului-verbal de contraventie.
intimata ______________________________ SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și excepția lipsei calității sale procesuale pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din data de 07.09.2015, au fost respinse excepțiile invocate de pârâta ______________________________ SRL.
Sub aspect probatoriu, instanta a incuviintat și administrat pentru părți proba cu inscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit notei de constatare ________ nr. xxxxxx/09.12.2014 întocmită de către un agent din cadrul intimatei POLITIA L_____ SECTOR 1, la data de 09.12.2014, în intervalul orar 19,36-19,45, pe _______________________ din București, sector 1, s-a constatat ca autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX staționa neregulamentar voluntar în dreptul imobilului menționat, blocând accesul în curtea aferentă.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _______ nr. xxxxxxx din 10.12.2014 intocmit de intimata POLITIA L_____ SECTOR 1, petentul a fost sanctionat cu 4 puncte amenda în cuantum total de 360 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 143 lit. d din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și sancționate de art. 100 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. b pct 7 din OUG nr. 195/2002.
In procesul-verbal s-a retinut că la data de 09.12.2014, în intervalul orar 19,36-19,45, pe _______________________ din București, sector 1, s-a constatat ca autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX staționa neregulamentar voluntar în dreptul imobilului menționat, blocând accesul în curtea aferentă.
Art. 143 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, iar art. 143 lit. g din OUG nr. 195/2002 interzice staționarea voluntară a vehiculelor în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are atribuții privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității actului de sancționare, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, se reține că petentul a fost sancționat contravențional în baza art. 143 lit. d din HG 1391/2006, conform căruia: „Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor … în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice”.
Susținerea contestatorului în sensul că autovehiculul nu era staționat neregulamentar este infirmată de planșele fotografice depuse la filele 48 – 49 din dosar. Din examinarea acestora rezultă că autoturismul staționa în dreptul imobilul de la nr. 18 de pe ___________________________, București, fapt ce contravine prevederilor art. 143 lit. d din HG 1391/2006 fiind evident că în acest fel a fost obturat accesul în acest imobil.
Prin urmare nu se poate reține că măsura sancționării contravenționale nu se impunea a fi luată, procesul verbal fiind temeinic.
Cu privire la legalitatea măsurii ridicării instanța reține că aceasta a fost dispusă în baza HCL S1 nr. 416/2008 privind reglementarea activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare/valorificare a anumitor categorii de vehicule situate sau aflate pe terenuri, carosabil, parcări, locuri special amenajate aparținând domeniului public sau privat al Sectorului 1, modificat și completată cu dispozițiile HCJS1 nr. 375/2009.
Instanța reține că prin Decizia nr. 9/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, că procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Față de dispozițiile recursului în interesul legii, instanța constată nelegalitatea măsurii ridicării autoturismului aparținând petentului urmând a dispune anularea acestei măsuri și restituirea taxei în cuantum de 434 lei achitată conform bonului fiscal nr. xxxxxx/18.12.2014.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita plangerea în parte și să înlăture aplicarea măsurii ridicării autoturismului cu consecința restituirii sumei de 434 lei achitata către ______________________________ SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul H_____ R_____ G______, cu domiciliul în București, _________________________.1, __________, _______________, CNP xxxxxxxxxxxxx încheiat de intimata POLIȚIA L_____ SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, __________________, ________________, C__ xxxxxxxx în contradictoriu cu intimata S.C. T________ S_______ RIDICARE S.R.L., cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor nr.305A2, _______________, înregistrată la ORC Ilfov sub nr.JXXXXXXXXXXXX, C__ RO xxxxxxxx.
Anulează măsura ridicării autoturismului și obligă intimata ______________________________ SRL să restituie contestatorului suma de 434 lei, achitată cu titlu de taxa pentru ridicarea și transportul autovehiculului.
Menține procesul verbal _______ nr. xxxxxxx / 10.12.2014 ca fiind legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M____ A______ C___________ A____ A________ V____
Red. M.A.C./Th.red.M.A.C../A.A.V./02.12.2015/ 5 exemplare
Comunicată petentului H_____ R_____ G______, la domiciliul în București, _________________________.1, __________, _______________, intimatelor POLIȚIA L_____ SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, __________________, ________________, S.C. T________ S_______ RIDICARE S.R.L., la sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor nr.305A2, _______________,