Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 230
Ședința publică din data de 22.01.2014
Completul constituit din:
Președinte - ȘTEFUC L______
Judecător - L____ C____ M______
Judecător - I___ O_____
Grefier - O____ D____
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta – intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401 A, împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata – petentă ___________________ Bacău, cu sediul în mun. Bacău, ________________________, jud. Bacău.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este motivat, dosarul se află la primul termen de judecată și a fost depusă întâmpinare în două exemplare.
Instanța apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării și rămâne în pronunțare pe soluționarea cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta ___________________ a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/22.02.2012 întocmit de către intimată.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Prin Sentința civilă nr. xxxxx/13.06.2013 Judecătoria Ploiești a admis plângerea formulata de petenta ___________________, cu sediul în Bacău, ______________________, județ Bacău, impotriva procesului verbal de contraventie _________ nr.xxxxxxx/22.02.2012 emis de intimata C_____ SA-CESTRIN, cu sediul in București, ____________________.401A sector 6, a dispus anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/22.02.2012, întocmit de intimată, exonerarea petentei de plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal menționat și înlăturarea obligației petentei de achitare a tarifului de despăgubire stabilit prin procesul-verbal menționat.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Ploiești a reținut următoarele:
Prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/22.02.2012 s-a reținut în sarcina petentei că în data de 21.09.2011, vehiculul categoria B cu număr de înmatriculare XXXXXXX a circulat pe DN1, în localitatea Românești din județul Prahova, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petenta a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei, întocmindu-se procesul verbal menționat, prin care petenta a fost obligată și la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 416 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost ea modificată prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, “procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1" (fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă).
Instanța urmează să aibă în vedere prev. art. 15 alin. 2 din Constituție, care consacră o excepție de la principiul neretroactivității legii și potrivit cărora “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că, în cauza de față, între momentul constatării faptei contravenționale și momentul în care procesul-verbal poate fi pus în executare, a intervenit o succesiune de legi, dintre care cea de a doua este mai favorabilă, sub aspectul termenului de prescripție în care poate fi aplicată sancțiunea contravențională.
Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă sub acest aspect retroactivează, procesele-verbale încheiate anterior intrării sale în vigoare fiind supuse condiției de legalitate a fi întocmite și comunicate în termen de 30 de zile de la data constatării faptei.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentei a fost săvârșită în data de 21.09.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 22.02.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentei era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța consideră că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petentă în susținerea plângerii.
Pentru considerentele anterior expuse, Judecătoria Ploiești a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal contestat și, pe cale de consecință, exonerarea petentei de plata amenzii aplicată prin acesta, înlăturând totodată și obligația acesteia de achitare a tarifului de despăgubire în valoare de 416 lei stabilită prin procesul-verbal anulat urmând a fi restituite petentei eventualele sume achitate în baza procesului-verbal menționat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese-verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile și în nici un caz, art.9 alin.3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
Intimata-petentă ___________________ legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care s solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs, nu au fost încuviințate și administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 modificată prin Legea nr.144/2012 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatări contravenției pentru încălcarea prevederilor art.8 alin.1 (fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă).
Susținerea recurentei cum că, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, să nu se poată încheia alte procese-verbale, urmează a nu fi reținută, întrucât ceea ce primează este aplicarea legii mai favorabile.
Astfel, dat fiind rangul principiului consacrat de art.15 alin.2 din Constituție, tribunalul constată că acesta are caracter axiomatic și, consacrat ca atare, nu poate fi limitat de îndeplinirea unor condiții procedurale care din motive obiective nu au putut fi cunoscute de destinatarii lor.
Față de aceste considerente, tribunalul în baza dispozițiilor art.312 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de recurenta - intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401 A, în contradictoriu cu intimata – petentă _________________.R.L., cu sediul în mun. Bacău, ________________________, jud. Bacău, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
ȘTEFUC L______ L____ C____ M______ I___ O_____
GREFIER,
O____ D____
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. Ș.L.
J.F. A____ G_____ – Judecătoria Ploiești
d.f. XXXXXXXXXXXXXX
2 ex./15.02.2014