Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
15457/2015 din 17 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

Ședința publică din data de 17 decembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – V_______ S____

Grefier – V______ V________

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe contestatorul Ș_________ A_____ în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - C______, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), a amânat pronunțarea în cauză la data de 04.12.2015 și la data de 17.12.2015, când – în aceeași compunere – a hotărât următoarele:

INSTANȚA


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.07.2015 contestatorul Ș_________ A_____, în contradictoriu cu intimata C_____ SA-C______, a solicitat anularea procesului-verbal de constatatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/15.06.2015 și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 250 lei.

În motivare, contestatorul a arătat că la data de 06.07.2015 a primit prin poștă de la intimată un proces-verbal de constatare a contravenției prin care a fost sancționat cu amendă pentru că a circulat pe drumurile publice cu autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX fără a deține rovinietă valabilă.

Contestatorul a adăugat că la data de 09.12.2014 a vândut autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, cu cartea de identitate E859984, către M_______ C_________. Astfel, reclamantul a învederat instanței că autoturismul nu îi aparține și că nu a fost condus de acesta.

În dovedire, petentul a solicitat a fi încuviințată proba cu înscrisuri, atașând plângerii procesul-verbal contestat, contractul de vânzare a autoturismului și adresă de la Primăria Sectorului 4 privind scoaterea din evidența fiscală din raza sectorului de domiciliu al autoturismului din 09.12.2014.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei așa cum rezultă din chitanța nr. ACCxxxxxxxxxxxx/16.07.2015, ce se află în dosar, în original, la fila nr. 11.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că la data de 10.01.2015, pe DN1B Km24+785m, pe raza localității Albești, județul Prahova, vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând reclamantului A_____ Ș_________ a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care la data de 15.06.2015 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx de către intimată.

Intimata a adăugat că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, coroborată cu Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

De asemenea, intimata a invocat dispozițiile art. 7 și art. 8 coroborate cu art. 1 alin. (1) pct. B din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, din care reiese că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției. Astfel, înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui.

Intimata a susținut că petentul figurează ca proprietar al autovehicului în certificatul de înmatriculare și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări.

În drept, intimata a invocat dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, precum și Ordinul MTI nr. 769/2010.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 10.01.2015, pe DN1B Km24+785m, pe raza localității Albești, județul Prahova, vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă. În acest sens, la data de 15.06.2015 a fost încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției _________, nr. xxxxxxx de către intimata C_____ – C______, prin care contestatorul A_____ Ș_________ a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 250 lei.

Autotursimul XXXXXXXX a fost înstrăinat de către contestator la data de 09.12.2014 către M_______ C_________, așa cum rezultă din contractul de vânzare pentru vehicul folosit (fila 2).

Având în vedere înstrăinarea din data de 09.12.2014, la aceeași dată, reclamantul a întocmit declarația nr. xxxxxx pentru Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale, Sector 4, prin care a solicitat scoaterea din evidență a mijlocului de transport, confirmându-se la data de data de 09.12.2014 de această din urmă instituție că s-a scos din evidență mijlocul de transport (fila 3).

Instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data transmiterii procesului-verbal de contravenție, potrivit art. 34 alin. (1) raportat la art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente pentru considerentele ce urmează a fi expuse. De altfel, contestatorul nu a adus critici în acest sens.

Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, potrivit art. 8 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în vigoare la data întocmirii procesului verbal, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Conform art. 7 din O.G. nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din același act normativ, utilizatorii sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Prin urmare, în cazul neachitării tarifului de utilizare a drumurilor publice, legea prevede sancționarea proprietarului sau a celui ce poate folosi vehiculul în baza unui drept legal, după caz.

Scopul art. 8 din O.G. nr. 15/2002 este, fără dubii, acela de a sancționa persoana responsabilă pentru fapta de a circula cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.

În speță, potrivit contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 09.12.2014 (fila 2), contestatorul a vândut autovehiculul lui M_______ C_________. Acest autoturism a fost scos din evidența fiscală la data de 09.12.2014, în baza contractului menționat, potrivit adresei Primăriei Sector 4 de la f. 3.

Prin urmare, la data săvârșirii contravenției, respectiv 10.01.2015, petentul nu mai avea nici calitatea de proprietar al vehiculului, deoarece operase transmiterea dreptului de proprietate, dar nici pe cea de utilizator.

Sub acest aspect, instanța amintește și dispozițiile art. 1.270 din Codul civil, care consacră principiul forței obligatorii a contractului, dispunând în acest sens: “contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Astfel, realizarea acordului de voințe dintre părțile contractante este suficient pentru transmiterea dreptului de proprietate.

În ce privește obligația petentului de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, în art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 se prevede că în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate, în speță petentul.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesară existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului. Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține, este exclusă răspunderea sa.

Petentul nu poate fi ținut a răspunde pentru fapta ilicită a altei persoane, respectiv cumpărătorul, cât timp legea nu pune în sarcina sa efectuarea formalităților de publicitate, respectiv radierea autovehiculului din evidențe.

Mai mult, este de notorietate că la vânzarea autovehiculelor vânzătorul remite cumpărătorului în original toate actele autovehiculului (carte de identitate, certificat de înmatriculare), mergând pe ideea bunei-credințe a acestuia în ceea ce privește înmatricularea ulterioară a autovehiculului, ceea ce determină imposibilitatea radierii ulterioare din evidențe a autovehiculului de către vânzător.

De asemenea, inopozabilitatea înstrăinării, ce a fost invocată de intimată, este o noțiune de drept civil, iar materia dreptului contravențional reglementează sancțiuni aplicate subiecților de drept pentru fapte ilicite cu scopul preveniri comiterii unor noi fapte ilicite, răspunderea contravențională apropiindu-se, prin ilicit, mai mult de răspunderea penală. Așadar, nu se poate face analogie între opozabilitatea în materie civilă și în materia contravențională.

Instanța reține că singura verificare pe care o face intimata este să consulte o bază de date (o verificare sumară), fără a efectua și alte demersuri pentru a identifica utilizatorul/proprietarul autoturismului, împrejurare de fapt ce reprezintă o deficiență a intimatei ce nu poate fi imputată petentului.

Pe de altă parte, chiar și în aceste condiții, petentul a făcut dovada scoaterii din evidențele fiscale a autovehiculului. Cu această ocazie, petentul a prezentat și dovada înstrăinării autovehiculului, respectiv contractul menționat.

Prin urmare, potrivit art. 278 alin. 1 pct. 2 și 3 C.p.c. („Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege, respectiv: 2. din ziua când au fost înfățișate la o autoritate sau instituție publică, făcându-se despre aceasta mențiune pe înscrisuri; 3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public”), text aplicabil în speță la data înstrăinării autovehiculului, contractul în formă simplificată de vânzare a autovehiculului a dobândit dată certă prin prezentarea acestuia unei instituții publice, devenind astfel opozabil terților, inclusiv intimatei, fiind evident că, deși se referă expres doar la „data înscrisurilor sub semnătură privată”, textul de lege are în vedere opozabilitatea întregului înscris față de terți, întrucât a se interpreta în sens contrar ar însemna să se ajungă la concluzia inutilității acestei dispoziții.

Mai mult, instanța constată că, din punct de vedere al elementelor constitutive, contravenției îi lipsește elementul subiectiv, respectiv vinovăția, în oricare din formele sale. Astfel, vânzătorul nu poate anticipa că cel care a cumpărat autovehiculul nu-l va înmatricula și nu va achiziționa rovinietă. Reaua-credință a cumpărătorului nu este un element care să atragă răspunderea vânzătorului, aceasta fiind esențialmente personală în materie contravențională.

Față de toate aspectele expuse, luând în considerare că nu a fost dovedită imputabilitatea faptei contravenționale în sarcina petentului, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul Ș_________ A_____, cu domiciliul în București, __________________________ nr. 1, ______________, ____________, Sector 4, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – C______, cu sediul în Sector 6, București, __________________. 401A.

Anulează procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/15.06.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V_______ S____ V______ V________















Red. Tehnored. V.S./V.V./05.02.2016/4 Ex./2 Ex. ____________________________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025