Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 824/A/2015
Ședința publică de la 13 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C______ I______
Judecător M____ M_______
Grefier A__ O_____ B____
Pe rol judecarea apelului de C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN formulat împotriva sentinței civile nr. 6428/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în contradictoriu cu intimat _____________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R13 xxxxxxx/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a permite părților să se prezinte.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, se învederează faptul că procedura este legal îndeplinită cu părțile.
Instanța constată faptul că nu s-au solicitat probe noi în apel, declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului dedus judecății, constată următoarele :
Apelant: C.N.A.D.N.R.-CESTRIN.
Intimat : _________________.
Obiectul cererii : Apel împotriva sentinței civile numărul 6428/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău
Soluția instanței de fond :Prin sentința apelată Judecătoria a admis plângerea contravențională formulată de către intimată și a anulat procesul verbal d contravenție .
Pentru a da această soluțiee instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ___________ nr. xxxxxxx din 34,04,2013, i s-a aplicat petentei _____________ o amendă în cuantum de 1250 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin..1 pct.6 din O.G. nr. 37/2007 si sanctionata de art. 9 ,ali.1 lit.c din O.G. nr. 37/2007.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal precum si a modului de individualizare a sanctiunii aplicate instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 si nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la legalitatea comunicarii procesului verbal atacat invocata de petent , instanta retine următoarele :
Conform art.27 din OG2/2001 :
Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Acest articol de lege a fost explicitat in mod clar si de catre ICCJ care a stabilit prin RIL10/2013 faptul ca :
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
Instanta , analizând probatoriul din prezenta cauza constata ca procesul verbal de contravenție ___________ nr.0058612din data de 24,04,2013 nu a fost comunicat prin posta , intimata procedând in mod nelegal, direct la afișarea acestuia , privându-l astfel pe petent de posibilitatea de a lua la cunoștința de acesta si de a formula plângere in termenul legal .
F___ de acestea, instanta retine ca necomunicarea prin posta a procesului verbal ci comunicarea direct prin afișare , echivaleaza cu lipsa comunicarii acestuia așa cum reiese din considerentele RIL 10/2013 :
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
6.2. Cea de-a doua problemă care s-a cerut a fi dezlegată este cea a stabilirii momentului comunicării procesului-verbal de contravenție, în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței sau a refuzat primirea acesteia.
Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului.
În situația neprezentării contravenientului la oficiul poștal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat.
Nu se poate afirma de plano că persoana avizată, prin atitudinea sa, încearcă să amâne la nesfârșit comunicarea procesului-verbal.
Nu poate fi aplicat nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece nu poate fi cunoscut motivul neprezentării persoanei avizate la oficiul poștal.
În ipoteza prezentată, reiese că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancționată nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea actului.
Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.
Urmează, așadar, ca - în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.
O altă interpretare se impune a fi făcută însă în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, când comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării.
F___ de acestea , instanta constata ca in cauza îsi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 14 din OG2/2001 unde se arata ca :
Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
(2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
In consecinta ,văzând considerentele de fapt si de drept retinute mai sus , instanta va admite plangerea formulata de petent si va constata prescrisa executarea sanctiunii contraventionale amenda stabilita prin procesul verbal ____________ R 13 nr.xxxxxxx/24.04.2013.
Motivele apelului: Apelanta susține că în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției executării sancțiunii prin interpretarea greșită a art. 9 alin 3 din OG2/2001 . Arată că termenul de prescripție a aplicării sancțiunii amenzii este de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Arată că a fost respectat și termenul prevăzut la art. 14 din OG 2/2001 deoarece procesul verbal a fost comunicat la o lună de la data aplicării sancțiunii respectiv procesul verbal a fost încheiat la data de 24.04.2013 și a fost comunicat la data de 7.05.2015.
În concluziile scrise susține că în ceea ce privește RIL 10/2013 , prin această procedură ICCJ se poate pronunța asupra interpretării actelor normative dar nu are competența să adauge la lege și ca urmare procedura de comunicare prin afișare este legală .
Apărările intimatei : Intimata solicită respingerea apelului ca nefondat, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală . Arată că din motivele de apel rezultă că apelanta nu a înțeles pentru ce argument a fost admisă excepția prescripției executării amenzii.
Soluția instanței de apel: Tribunalul , analizând actele și lucrările dosarelor de fond și de apel, față de motivele de apel , reține că apelanta este nemulțumită e sentința judecătoriei deoarece această instanță nu a aplicat corect prevederile art. 14 și 13 alin 1 din OG 2/2001.
În fapt tribunalul reține că reclamanta prin agenții constatatori a amendat intimata prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/24.04.2013 și a comunicat acest proces verbal prin afișare la data de 7.05.2013.
Prima instanță a aplicat RIL 10/2013 și Decizia nr. 1254/2011 a Curții Constituționale , reținând că procedura afișării este subsidiară procedurii comunicării prin poștă cu aviz de primire.
Ca urmare a reținut că de fapt procesul verbal de contravenție nu a fost legal comunicat , a aplicat art. 14 din OG 2/2001 și a constatat prescris dreptul de executare a amenzii contravenționale.
Apelanta nu a probat că ar fi comunicat legal, prin poștă cu confirmare de primire procesul verbal de contravenție nici la fondul cauzei nici în apel.
Critica adusă RIL 10/2013 nu probează decât refuzul instituției de a respecta deciziile I.C.C.J date în recursurile în interesul legii , normele de drept și drepturile și libertățile persoanelor, obligativitatea comunicării prin poștă fiind o obligație stabilită pentru respectarea dreptului contravenientului de a ști că este sancționat.
Pentru aceste considerente instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelant C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN împotriva sentinței civile nr. 6428/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în contradictoriu cu intimat _____________.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 Octombrie 2015.
Președinte, C______ I______ |
|
Judecător, M____ M_______ |
|
Grefier, A__ O_____ B____ |
|
Red sent. jud. C_______ M____
Red/tehno dec. jud. M_______ M____ 27.10. 2015
A.B-4 ex/28.10.2015