Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 865/CA/A/2015
Ședința publică de la 05 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D____ B_____
Judecător A_____ T__
Grefier G____ M_____
Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelantul P___ C______ G_______ în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE BIHOR, împotriva sentinței civile nr.81/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Marghita, având ca obiect
anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, că apelul nu este timbrat, după care :
INSTANȚA
Asupra apelului de față Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 81/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Marghita s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P___ C______ G_______ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Bihor.
S-a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din data de 02.08.2014 ca fiind legal și temeinic întocmit.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 02.08.2014, a fost întocmit de către intimat procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, prin care petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 360 lei și 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002 (și sancționată de art. 100 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002), constând în aceea că, în ziua de 02.08.2014, în jurul orelor 15.55, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 80 km/h în localitate.
Instanța a constatat că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 raportat la art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Astfel, sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța a constatat că petentul a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității relative, în ceea ce privește neindicarea cu exactitate a porțiunii de drum unde a avut loc săvârșirea contravenției.
Instanța a reținut că această susținere a petentului este neîntemeiată pentru următoarele motive: în procesul-verbal este consemnat locul săvârșirii contravenției ca fiind Săcueni, DN 19. Instanța a subliniat că neindicarea cu exactitate a porțiunii de drum unde a avut loc săvârșirea faptei nu constituie cauză de nulitate absolută, neregăsindu-se în enumerarea exhaustivă a cauzelor de nulitate absolută din articolul 17 al OG nr. 2/2001. Urmează că aceasta constituie o cauză de nulitate relativă, astfel cum rezultă din Decizia nr. XXII/2007, pronunțată de Secțiile Unite ale ICCJ în recurs în interesul legii. În considerentele acestei decizii instanța supremă a reținut că “situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță”.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la indicarea cu exactitate a porțiunii de drum unde a avut loc săvârșirea faptei, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.
Într-adevăr, în cauza de față ne aflăm în prezența unui motiv de nulitate relativă, care reclamă dovada din partea petentului a existenței unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție. Or, din afirmațiile petentului, cât și din fotografiile și înregistrarea video depuse la dosar, nu rezultă că i s-ar fi produs acestuia vreo vătămare.
Mai mult, potrivit art. art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”. Prin urmare, câtă vreme în cuprinsul procesului-verbal s-a menționat localitatea Săcueni ca fiind locul săvârșirii faptei, în care viteza maximă admisă este de 50 km/h, potrivit art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, petentul avea obligația de a respecta această viteză pe orice drum public din localitatea respectivă.
În ceea ce privește modalitatea de comunicare a procesului-verbal, instanța reține că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, potrivit Decizei nr. X/2013, pronunțată de Secțiile Unite ale ICCJ în recurs în interesul legii.
Așa cum rezultă din considerentele deciziei menționate, contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire. În ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator urmează să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.
Potrivit aceleiași decizii, contrar susținerilor petentului, în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării.
În prezenta cauză instanța a reținut că petentul a fost avizat prin oficiul poștal (f. 25), însă acesta nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței. Prin urmare, în mod corect agentul constatator a procedat la afișarea procesului-verbal de contravenție la domiciliu în termenul de o lună de la data săvârșirii faptei, încheind și procesul-verbal de afișare, semnat de martorul Csatalos F______ (f. 25).
Susținerea că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută datorită necomunicării legale a acestuia este neîntemeiată, de vreme ce dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 coroborate cu Decizia nr. XXII/2007, pronunțată de Secțiile Unite ale ICCJ în recurs în interesul legii, nu prevăd o asemenea sancțiune, iar în ipoteza unei nulități relative acesta nu a făcut dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel. Din contră, acesta a avut posibilitatea de a contesta procesul-verbal de contravenție tocmai prin introducerea prezentei plângeri contravenționale în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța nu a putut reține susținerile petentului în sensul că agentul de circulație nu a consemnat prezența unui martor asistent, care să confirme faptele imputate, deși sarcina probei îi revenea potrivit jurisprudenței CEDO.
Astfel, potrivit art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, rolul martorului asistent nu este acela de a confirma faptele imputate, ci doar împrejurările pentru care actul a fost încheiat în lipsă sau fără semnătura contravenientului prezent. În aceste condiții, aspectele referitoare la sarcina probei și necesitatea existenței unui martor care să confirme mențiunile agentului constatator nu țin de legalitatea actului de sancționare, ci de temeinicia acestuia, urmând a fi analizate în acest cadru.
În consecință, instanța a apreciat că procesul-verbal contestat a fost legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”, iar potrivit art. 121 alin. 2 din același act normativ, „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
În cazul contravențiilor constatate prin mijloace tehnice, cum este cazul în speță, prezumția de veridicitate nu poate opera decât în măsura în care este dublată de mijloacele de probă pe care s-a bazat însuși agentul în momentul aplicării sancțiunii. Aceasta pentru că procesul verbal de contravenție astfel întocmit nu mai face proba prin el însuși cu privire la săvârșirea contravenției, întrucât nu consemnează împrejurări percepute prin propriile simțuri de către agentul constatator, nu reflectă constatările personale ale acestuia, deci nu mai are forță probantă prin el însuși.
Prin urmare, în vederea probării vinovăției contravenientului, se impune ca intimatul să facă dovada că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal sunt reale.
Intimatul a depus documente din care rezultă constatarea faptei prin intermediul înregistrării video, cu mijloace tehnice omologate și certificate potrivit legii și îndeplinirea condițiilor privitoare la aparatul radar folosit, sub aspectul existenței omologării și verificării metrologice, respectiv CD-ul care conține înregistrarea radar, 3 planșe fotografice, atestatul operatorului radar și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.
Analizând înscrisurile depuse la dosar de către intimat, instanța a constatat că acestea îndeplinesc condițiile legale mai sus menționate și confirmă situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție.
Astfel, conform planșelor fotografice depuse la dosar (f. 22-24) și CD-ului nr. xxxxxx care conține înregistrarea radar (f. 46), rezultă că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de petent, a fost înregistrat la data de 02.08.2014, orele 15:55:13, circulând cu viteza de 80 km/h, în localitatea Săcueni.
Instanța a constatat că, potrivit pct. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021–05, modificată prin Ordinul nr. 187/2009 din 06.08.2009 „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.” Din planșele foto și înregistrarea video rezultă îndeplinirea acestor cerințe, imaginea autovehicului, cu numărul de înmatriculare, fiind clară.
Cu privire la aparatul care a măsurat viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent, instanța a constatat că acesta este verificat și omologat din punct de vedere metrologic (Admis), așa cum rezultă din buletinul emis în acest sens de Biroul Român de Metrologie Legală (f. 24 verso).
Astfel, instanța constată că măsurările vitezei efectuate de aparatul radar sunt legale, astfel că asupra lor nu se poate interveni.
Prin urmare, instanța a reținut că viteza indicată și înregistrată de acesta a fost aceeași cu viteza reală de deplasare a autovehiculului, respectiv 80 km/h, dată fiind valabilitatea buletinului de verificare metrologică, precum și emiterea lui de către autoritatea națională în materie.
De asemenea, instanța a reținut că potrivit pct. 4.2 din Norma de metrologie legală NML 021-05 “Măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie efectuate numai de operatori calificați.”
Astfel, în speță intimatul a făcut dovada respectării acestor prevederi, întrucât măsurătorile au fost efectuate de către un operator calificat prin atestat (f. 23 verso).
Față de viteza de 80 km/h înregistrată în localitatea Săcueni, instanța a constatat că petentul a depășit limita de viteză pe acel sector de drum cu 30 km/h, dispozițiile art. 49 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002, stabilind că limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
În consecință, instanța a constatat că fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acestuia, motiv pentru care apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este legal și temeinic întocmit.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată în cauză, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, amenda contravențională prevăzută la alin. 1 (respectiv amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă, conform art. 98 al. 4 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. b.
Astfel, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei și 3 puncte de penalizare, în temeiul art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din același act normativ, pentru fapta de a depăși cu 21-30 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Instanța a apreciat că depășirea limitei legale de viteză cu 30 km/h reprezintă o faptă contravențională ce aduce atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulației rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunțat în art. 1 alin. 2, este de asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile și interesele legitime ale acestora, a proprietății publice și private, cât și a mediului.
Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale petentului. Pe de altă parte, instanța a constatat că petentului i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională și a menținut procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din 02.08.2014, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Împotriva hotărârii a declarat apel petentul P___ C______ G_______ solicitând modificarea sentinței și în consecință admiterea plângerii sale, formulate împotriva procesului verbal de contravenție anularea procesului verbal de contravenție.
În motivarea recursului s-a relevat faptul că prima instanță nu a avut în vedere practica CEDO în materia plângerilor contravenționale, potrivit căreia sarcina probei revine acuzării, anume organului constatator.
Pe de altă parte, instanța a consemnat, cu ușurință, că au fost îndeplinite procedurile prevăzute de lege privind comunicarea procesului verbal de contravenție, deși, în fapt, acesta s-a realizat cu sfidarea dispozițiilor deciziei nr. 10/2013 a ICCJ, în sensul că procesul verbal i-a fost lăsat în cutia poștelă.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, apelantul arată că nu a fost respectat principiul proporționalității, amenda aplicată fiind disproporțională față de pericolul social al faptei săvârșite.
Apelul nu este motivat în drept.
Intimatul, prin reprezentanții săi legali, pe cale de întâmpinare, s-a opus admiterii apelului, solicitând menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele impuse de art.476 și următ. din C.pr.civ. Tribunalul Bihor constată că apelul formulat este nefondat și pe cale de consecință îl va respinge pentru următoarele considerente:
Referitor la critica apelantului, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile legale cu privire la comunicarea procesului verbal de contravenție, în mod judicios a reținut prima instanță
Referitor la fond, instanța reține că în acord cu practica CEDO, apelantul beneficiază de prezumția de nevinovăție care funcționează în favoarea sa.
Pe de altă parte, însă, instanța apreciază că această circumstanță nu trebuie absolutizată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația inacceptabilă de a se admite de plano, toate plângerile contravenționale, deși, procesul verbal este temeinic încheiat.
De altfel, în cauza N____ împotriva României, Curtea Europeană a subliniat că în materia plângerilor contravenționale, instanțele investite nu trebuie să pornească de la idei preconcepute cu privire la vinovăția persoanei sancționate, ceea ce nu exclude posibilitatea pronunțării unei soluții de respingere a plângerii contravenționale și de menținere a procesului de contravenție contestat, în situația în care vinovăția contravenientului rezultă indubitabil din probele administrate în cauză.
Potrivit dispozițiilor art.121 al.2 din HG 1391/2006, „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
În acest sens, tribunalul reține că intimatul a depus la dosarul cauzei, în dovedirea celor reținute prin procesul verbal de contravenție fotografia radar din care rezultă cu certitudine că autoturismul condus de intimat a rulat cu viteza de 80 km/h precum și dovada certificării și omologării aparatului radar cu care s-a realizat înregistrarea.
Cât privește individualizarea sancțiunii aplicate, se reține că în mod legal acestuia i s-au aplicat 4 puncte amendă, iar punctul echivala cu 90 lei la data săvârșirii faptei, astfel că în mod corect s-a aplicat o amendă contravențională de 360 lei. Față de gradul de pericol social concret al faptei reținute în sarcina sa, tribunalul apreciază că a fost respectat principiul proporționalității, sancțiunea avertismentului nefiind în măsură să atingă scopul preventiv al normei contravenționale.
Față de cele reținute, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind nici un motiv de anulare ori schimbare, instanța, în temeiul art.480 al. 1 C.pr.civ, va respinge, ce neîntemeiat apelul.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul P___ C______ G_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Oradea , ___________________________.46, _______________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Bihor cu sediul în Oradea , ______________________.18,jud. Bihor , împotriva sentinței civile nr.81/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Marghita pe care o menține în totalitate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 05.10.2015.
|
Președinte, D____ B_____ |
|
Judecător, A_____ T__ |
|
|
Grefier, G____ M_____ |
|
Red.jud.fond B____ D___
Red.Trib.Bihor-A_____ T__
Tehnoredactat AT/GM – 2 ex XXXXXXXXXX
Se comunică cu : I____________ De Poliție Județean Bihor
P___ C______ G_______
Pt.conf.
2 ________________________>
Termeni și Condiții
Politica de confidențialitate
Politica Cookies
© Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025