Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Apel – plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 23.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B______ L_____

JUDECĂTOR – T________ C_______

GREFIER – B____ C______

D E C I Z I A N R. 1123

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul P__ D__ A_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, împotriva Sentinței civile nr. 506/5.03.2015 pronunțată de Judecătoria D______.

La apelul nominal realizat în ședință publică, lipsesc părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța invocă și rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de apel.

T R I B U N A L U L,

Asupra cererii de apel de față,

Prin Sentința civilă nr. 506/5.03.2015, Judecătoria D______ a respins plângerea formulată de petentul P__ D__ A_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție B_______, împotriva procesului verbal de constatare ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 21.10.2014, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 21.10.2014, petentul P__ D__ A_____ a fost sancționat contravențional pentru pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. b din Legea 61/1991, reținându-se că, în data de 20.10.2014, ora 11⁰⁰, în timp ce se afla pe _______________________. D______ în zona Podul Botoșaniului, a adresat injurii și cuvinte jignitoare numitului C_____ C______.

Analizând cu prioritate legalitatea procesului verbal de contravenție, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat, instanța a apreciat ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea absolută a acestuia sancțiunea contravențională dispusă fiind individualizată în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ.

În consecință, instanța a reținut că procesul verbal de constatare a contravenției PA nr. xxxxxxx din 21.10.2014 este pe deplin legal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii.

Instanța a procedat la analizarea temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat prin prisma reglementărilor legale interne și a jurisprudenței CEDO, direct aplicabilă în dreptul intern precum și va analiza dacă în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei contravenționale precum și prin prisma inexistenței faptei invocate de către petent prin acțiunea introductivă.

Instanța a reținut că măsura impusă de autorități petentului, respectiv aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 500 lei se include în sfera „acuzației în materie penală” (cauza c. I___ P__ împotriva României), devenind astfel incidente garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Convenția, de aici înainte) cu privire la prezumția de nevinovăție în favoarea petentului.

Analizând temeinicia aceluiași proces-verbal, instanța a reținut că, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea 61/1991, constituie contravenție „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;”.

Instanța a analizat temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat prin prisma reglementărilor legale interne dar și având în vedere jurisprudența CEDO, direct aplicabilă în dreptul intern.

Instanța a reținut că, deși OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Astfel, interpretarea dreptului intern și jurisprudența națională consacră prezumția relativă de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție.

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Reținând că fapta contravențională constatată în sarcina contravenientului a fost constată în baza unor declarații a unor persoane implicate în conflict, instanța a acordat acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.

Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).

Convenția impune, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, ca o anumită proporție între prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (cauza c. I___ P__ împotriva României pct. 31).

Totodată, Curtea EDO a statuat, în cauza A_____ c. România (par. 54), faptul că în materie contravențională trebuie să se dea eficiență prezumției de nevinovăție, conform căreia, printre altele, „acuzarea” trebuie să ofere probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție iar îndoiala profită persoanei acuzate.

Mai mult, Curtea EDO a statuat, în cauza G_______ c. România, , că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

Instanța a reținut că aceste concluzii ale Curții EDO referitoare la sancționarea contravențiilor în materia circulației rutiere sunt deplin aplicabile și contravențiilor reglementate de Legea 61/1991.

Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În consecință, trebuie asigurat un echilibru între prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție și prezumția de nevinovăție.

În primul rând, instanța a reținut gravitatea redusă a mizei (respectiv amenda) precum și faptul că dreptul la apărare al petentei a fost respectat, aceasta având posibilitatea să administreze probe în apărarea sa și să discute în contradictoriu orice probe care ar folosi intimatei.

În cauza dedusă judecății instanța a apreciat că s-a păstrat această proporționalitate, procedura desfășurată fiind conformă cu standardul impus de Convenție.

În al doilea rând, procesul-verbal de contravenție contestat corespunde cerințelor legale de formă iar descrierea faptei este exactă și neechivocă.

În concluzie, instanța a constatat că procesul-verbal de contravenție contestat este în măsură să convingă, dincolo de o îndoială rezonabilă, în privința vinovăției sa.

În ceea ce privește dreptul la apărare, instanța i-a dat ocazia petentului de a-și prezenta punctul de vedere, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente.

Ca urmare, îi revenea acesteia din urmă sarcina furnizării de probe în sensul nevinovăției pretinse potrivit dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă.

Însă, în cauza de față, petentul a solicitat doar administrarea probei cu martora A_____ A______ M____ care a arătat că petentul și numitul C_____ și-au adresat reciproc injurii și cuvinte jignitoare precum și că nu are cunoștiință de un eventual refuz al petentului de a semna procesul verbal de constatare a contravenției.

În consecință, instanța a reținut că în cauză au fost respectate cerințele impuse de cauza N____ c. României, respectiv i s-au comunicat petentului acuzațiile care i se aduc și i s-a acordat termen pentru a-și prezenta apărarea și de a oferi probe suficiente în sprijinul nevinovăției, însă petentul nu a solicitat administrarea altor probe cu excepția audierii martorei A_____ A______. Mai mult, însăși petentul a recunoscut prin plângere existența unui conflict între el și numitul C_____ C______.

Ca urmare, instanța a acordat relevanță prezumției relative de legalitate a procesului verbal și a reținut temeinicia constatărilor efectuate de agentul constatator respectiv încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 36 din Legea 61/1991 republicată, în sensul existenței unui conflict spontan între petent și numitul C_____ C______, în care ambele părți și-au adresat injurii și amenințări, reciproce.

Instanța a reținut că atitudinea agresivă a numitului C_____ C______, astfel cum a fost relatată de martorul ocular, nu este de natură a exonera de răspunderea contravețională pe numitul P__ D__ A_____.

Ca urmare, instanța a analizat dacă sancțiunea aplicată corespunde cerințelor legii.

Astfel, conform art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În cauza de față, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, urmarea produsă constând în atingerea adusă relațiilor sociale privind desfășurarea în bune condiții a alegerii autorităților administrației publice locale, și urmările care s-ar fi putut produce, instanța a considerat că sancțiunea aplicată de 200 lei, corespunde gradului de pericol social al faptei.

În privința înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, este de remarcat faptul că această măsură nu poate fi dispusă de instanță decât în acele cazuri în care s-ar constata că față de modul concret în care s-au petrecut faptele și ținând cont și de circumstanțele personale ale petentului/petentei, instanța își poate forma convingerea că fapta prezintă în concret un pericol social redus și că prin aplicarea avertismentului se poate realiza funcția preventivă a sancțiunii contravenționale.

În plus, prin fapta comisă, petentul periclitează valori foarte importante pentru întreaga colectivitate, știut fiind că respectarea normelor de conviețuire în societate reprezintă condiția fundamentală pentru existența unei societăți civilizate, iar faptul că prezintă situația ca și cum ar fi lipsită de importanță denotă că nici măcar nu înțelege gravitatea faptelor sãvârșite.

Pentru toate aceste considerente, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a respins plângerea formulată de petent.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel petentul P__ D__ A_____, solicitând schimbarea soluției primei instanțe, în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În esență, apelantul a arătat că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

La termenul din data de 23.11.2015, din oficiu, instanța a invocat excepția netimbrării apelului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 1 din OUG 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru. Potrivit dispozițiilor art. 33 din același act normativ, taxele judiciare se plătesc anticipat, iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul cererii de apel. Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, potrivit dispozițiilor art. 470 alin. 3 teza a doua NCPC raportat la art. 197 NCPC.

În speță, cererea de apel formulată de apelant nu a fost însoțită de dovada achitării taxei de timbru. D____ urmare, prin adresa emisă în data de 9.09.2015 (fila 8), comunicată în data de 15.09.2015 (fila 9), apelantului i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în valoare de 20 lei. Apelantul nu a contestat obligația stabilită în sarcina sa și nici nu a solicitat acordarea vreunor facilități pentru plata acesteia.

Solicitarea de plată a fost reluată pentru termenul de judecată din data de 23.11.2015, prin citația emisă pentru acest termen, depusă la cutia poștală a apelantului, în data de 29.10.2015 – fila 19.

Apelantul nu s-a conformat solicitării repetate a instanței.

În condițiile date, Tribunalul va admite excepția netimbrării și, în consecință, va anula, ca netimbrată, cererea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelantul P__ D__ A_____, cu domiciliul în D______, ___________________ jud. B_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în B_______, str. _______________________. 57, jud. B_______, împotriva Sentinței civile nr. 506/5.03.2015 pronunțată de Judecătoria D______.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. TC

Tehnored. TC/BC

Jud. fond. N______ M_____ I____

Ex. 4/16.12.2015