Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1706/2012 din 12 martie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOSANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 12 martie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE - B______ L_____ I____

GREFIER - D________ S_____

S E N T I N Ț A C I V I L Ă NR. 1706


La ordine pronunțarea în cauza civilă formulată de petentul L______ I___ în contradictoriu cu intimații Poliția L_____ a municipiului B_______ și P_______ municipiului B_______, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 06.03.2012, în prezența petentului, lipsă intimații, fiind consemnate în încheierea din aceea dată, ce face parte din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_______ în data de 24.06.2011 sub nr. XXXXXXXXXXXXX și precizată ulterior, petentul L______ I___ a chemat în judecată pe intimata Poliția L_____ a municipiului B_______, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. 0036 din 15.06.2011, prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991.

În motivare se arată că, în cursul anului 2003, petentul a achiziționat o suprafață de teren cu scopul de a-și edifica o casă și o anexă gospodărească. Proiectantul a făcut toate demersurile pentru obținerea autorizației de construire, însă în planșa bilanț teritorial s-a solicitat primăriei să dea denumirea „anexe”, dar s-ar fi omis această cerere și s-a dat denumirea de „anexă”. Fără a sesiza această neregulă, petentul și-a construit anexa fără corpul din dreapta, pe care l-a edificat la câțiva metri în spatele anexei, construcția fiind finalizată abia în anul 2011.

Se precizează că, la controlul efectuat de reprezentantul intimatei, petentul a prezentat autorizația de construire ce i-a fost eliberată inițial, însă i s-a adus la cunoștință că aceasta a fost valabilă 2 ani, interval în care construcția trebuia edificată.

Se argumentează că fapta nu a fost săvârșită cu intenție de către petent întrucât, la momentul eliberării autorizației de construire de către organul competent, nu i s-a adus la cunoștință valabilitatea acesteia și faptul că această construcție trebuia finalizată în termen de 2 ani. De asemenea, că petentul a solicitat emiterea unei alte autorizații, achitând taxa aferentă eliberării, însă a aflat ulterior că nu se mai impunea eliberarea unei autorizații întrucât construcția a fost finalizată la data emiterii noii autorizații de construire, motiv pentru care solicită restituirea taxei achitate.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.

În dovedire s-au anexat copii după procesul verbal de contravenție contestat, autorizațiile de construire nr. 496 din 23.07.2003 și nr. 5 din 11.01.2012, planul de amplasament, chitanța privind plata tarifului pentru eliberarea autorizației de construire.

Conform art. 36 din OG 2/2001, plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Poliția L_____ a municipiului B_______ a solicitat a respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, cu toate măsurile dispuse prin acesta, procesul verbal fiind legal întocmit, iar fapta dovedită corespunzător.

În susținerea acestei soluții se arată că, în urma controlului efectuat pe _______________________ din mun. B_______, s-a constatat că petentul a efectuat lucrări de construire a unei anexe gospodărești, fără a deține în prealabil autorizație de construire eliberată de Primăria mun. B_______, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1.500 lei și s-a dispus o ________ măsuri pentru _________________________________ sistarea lucrărilor până la obținerea autorizației de construire sau desființarea construcției neautorizate până la data de 15.09.2011.

Se mai menționează că anexa gospodărească are structură de rezistență din BCA, zidărie BCA și o suprafață construită de 54 mp.

În apărare s-au anexat copii după procesul verbal de contravenție și două planșe fotografice.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecata cauzei și în lipsa reprezentantului intimatului.

Prin încheierea de ședință din 16.01.2012, față de dispozițiile art. 33 alin. 1 din OG nr. 2/2001 judecătoria … va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea …, dat fiind că sancțiunea amendă în cuantum de 1500 lei dispusă prin procesul verbal de contravenție ________ nr. . 0036 din 15.06.2011, contestat în prezenta plângere contravențională, a fost aplicată de P_______ municipiului B_______, instanța a dispus introducerea în cauză a acestuia din urmă în calitate de intimat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul P_______ municipiului B_______ a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, cu toate măsurile dispuse prin acesta, procesul verbal fiind legal întocmit, iar fapta dovedită corespunzător.

În susținerea excepției sunt invocate dispozițiile art. 32 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora calitatea de intimat în cauzele care au ca obiect plângere contravențională aparține instituției din care face parte agentul constatator, în speță Poliția L_____ a municipiului B_______, instituție cu personalitate juridică distinctă și cu atribuții expres prevăzute de legiuitor și buget propriu.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosar.

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului B_______ invocată de acesta prin întâmpinare, pe care o va respinge ca neîntemeiată câtă vreme potrivit art. 33 alin. 1 din OG nr. 2/2001, norma cadru în materie contravențională, în acest tip de litigii, judecătoria va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei. În cauză, contravenția a fost constatată de Poliția L_____ a municipiului B_______, care a făcut aplicarea prevederilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 și a înaintat procesul verbal primarului unității administrativ-teritoriale în a cărui rază s-a săvârșit contravenția. Acesta din urma a aplicat sancțiunea contravențională astfel cum rezultă și din cuprinsul procesului verbal, situație care-i conferă și calitate procesuală pasivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.0036 din 15.06.2011, petentul L______ I___ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991.

Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că petentul a efectuat lucrări de construire a unei anexe gospodărești, fără a deține în prealabil autorizație de construire eliberată de Primăria mun. B_______,

Analizând legalitatea procesului verbal întocmit, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Analizând temeinicia aceluiași proces verbal, instanța reține că, potrivit 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 constituie contravenție executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant, iar potrivit alin. 2 contravențiile prevăzute la alin. 1, săvârșite de persoanele fizice sau juridice, se sancționează cu amendă după cum urmează: de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. a).

Cu privire la vinovăția petentului, instanța reține că acesta recunoaște că a edificat o anexă, însă se apară că a solicitat și i s-a eliberat autorizația de construire nr. 496 din 23.07.2003, dar nu i s-ar fi adus la cunoștință de către reprezentanții organului emitent că aceasta are o valabilitate de 2 ani de la emitere, interval în care construcția trebuia edificată.

Susținerile petentului nu pot fi avute în vedere atât timp cât la punctul B și punctul C din autorizația de construire nr. 496 din 23.07.2003 (fila 12 verso) se menționează expres că autorizația are o valabilitate de 12 luni de la data emiterii, interval de timp în care trebuie începute lucrările de execuție autorizate, iar durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni calculate de la data începerii efective a lucrărilor.

Dincolo de prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, în cazul constatării de către organele de control a unei omisiuni de a îndeplini o obligație legală (în speță aceea de a obține autorizația de construire), în mod rezonabil instanța poate pretinde petentului contestator să facă dovada faptului pozitiv contrar (în același sens, a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2005 în cauza Blum v. Austriei, Decizia Comisiei EDH din 18 octombrie 1994 în cauza Bruckner c. Austriei). Or, petentul nu a dovedit existența autorizației de construire valabile.

Prin Decizia nr. 7/2000 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat ca obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii contravenționale.

Instanța observă că petentul a obținut autorizația de construire nr. 5 din 11.01.2012 (filele 12-13) pentru ___________________________ această împrejurare chiar neconstituindu-se într-o cauză exoneratoare de răspundere este în măsură să atenueze vinovăția contravenientului și gradul de pericol social al faptei sale. Desigur, dată fiind natura omisivă a faptei, efectuarea lucrărilor de construire fără deținerea în prealabil a autorizație de construire este egală, sub aspectul consumării contravenției, cu îndeplinirea ulterioară a acestei îndatoriri. Sub aspectul sancțiunii însă, acest aspect nu poate fi considerat ca lipsit de importanță. Pe lângă faptul că o astfel de tratare nediferențiată ar fi inechitabilă, pentru un contravenient, odată depășit termenul legal, nu ar mai exista nicio motivație pentru ca, totuși, să obțină autorizația de construire, iar scopul legii să fie atins.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța observă că petentului i s-a aplicat o amendă în sumă de 1.500 lei, fapta fiind sancționată cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, iar potrivit articolului 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, în condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment.

Referitor la solicitarea petentului de restituire a taxei pentru eliberarea autorizației de construire nr. 5 din 11.01.2012 pe motivul că nu se mai impunea eliberarea unei autorizații întrucât construcția a fost finalizată la data emiterii noii autorizații de construire, instanța reține că taxa rămâne legal datorată cât timp pe de o parte prin procesul verbal de contravenție s-a dispus ca măsură complementară obținerea autorizației de construire sau desființarea construcției neautorizate, iar pe de altă parte fapta a rămas existentă în realitatea juridică, iar procesul verbal de contravenție este menținut.

Instanța reține, așadar, că vinovăția petentului este pe deplin dovedită, acesta nefăcând dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa, iar față de dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 coroborate cu cele ale art. 26 alin. 2 și art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, se va admite în parte plângerea contravențională și se va reduce cuantumul amenzii aplicate petentului L______ I___ prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.0036 din 15.06.2011 încheiat de către intimată, de la suma de 1.500 lei la suma de 1.000 lei, minimul amenzii contravenționale prevăzută de Legea nr. 50/1991.


PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E


Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului B_______, ca neîntemeiată.

Admite în parte plângerea formulată de petentul L______ I___, domiciliat în mun. B_______, _____________________, jud. B_______ în contradictoriu cu intimații Poliția L_____ a municipiului B_______, cu sediul în mun. B_______, ___________________________. 16, jud. B_______ și P_______ municipiului B_______.

Reduce cuantumul amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție ________ nr.0036 din data de 15.06.2011, de la suma de 1.500 lei la suma de 1.000 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.


PREȘEDINTE, GREFIER,













Redactat BLI

Tehnoredactat DS

Ex. 5 / 22.06.2012


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025