Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:017.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 33/2016
Ședința publică de la 19 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE E______ T____
Judecător A_____ C______
Grefier M________ N____ V_______
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul–petent V______ Gh. Z______, împotriva sentinței nr. 222/09.09.2015, pronunțată de Judecătoria Baia de A____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 27.01.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – petent, personal și asistat de avocat C_______ V_____, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul apelantului – petent depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat C_______ V_____ L______, pentru apelantul – petent solicită admiterea apelului, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului – verbal de contravenție. Arată că, cu ocazia efectuării controlului, la locuința apelantului – petent au fost găsite două arme care erau depozitate în cutii de tablă și căptușite cu lemn, încastrate în podea și asigurate cu două încuietori. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 295/2004 persoana care are dreptul de a deține arme, acestea trebuie depozitate în dulapuri sau casete special amenajate. Consideră că apelantul – petent nu se afla în vreo culpă. Acesta a fost modul de depozitare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A____ la data de 06.02.2015, sub nr. XXXXXXXXXXX, petentul V______ Gh. Z______, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 27.01.2015.
În motivare, petentul a arătat că, urmare a controlului efectuat de lucrătorii de Poliție ai orașului Baia de A____, s-a reținut prin procesul-verbal de constatare a contravenției că, acesta nu ar fi respectat legislația în vigoare, referitoare la modul de depozitare și deținere a armelor letale, fiind sancționat cu avertisment în baza disp. art. 139 alin.1 lit. e) din Legea nr.295/2004 și dispunându-se în baza art. 140 alin.2 din același act normativ ridicarea/confiscarea armei în vederea anulării dreptului de port armă.
De asemenea, petentul a arătat că organele constatatoare au descoperit la locuința acestuia o armă de vânătoare de tip Ij Baical 43 E, seria xxxxxxx, fiind prezentate două cutii din tablă și căptușite cu lemn, încastrate în podea și asigurate cu două încuietori, cutii în care se aflau depozitate, separat, arma acestuia și arma tatălui său, respectiv a numitului V______ Gh. Z______, arme cărora le lipsea a treia piesă, această din urmă componentă a ambelor arme fiind depozitată într-o a treia cutie.
Totodată, petentul a precizat că, pentru arma ce a fost descoperită la domiciliul său și ce a făcut obiectul controlului, acesta deține permis de port armă, menționând, că anual lucrătorii Poliției orașului Baia de A____ efectuează acest control, întocmind proces-verbal, neconstatându-se neregularități niciodată cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr.295/2004, în condițiile în care arma a fost deținută și păstrată în cutia de tablă, căptușită cu lemn, încastrată în podea, prevăzută cu două încuietori și care se regăsește într-o cameră separată, de asemenea, închisă cu yală.
A mai precizat petentul că, nu a mai fost sancționat niciodată până la data de 27.01.2015.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, proba cu martorii C____ G_______ și Bubusticu V_____, solicitând, de asemenea, emiterea unei adrese către I__ M________ prin care să solicite Biroului Arme, Muniții și Substanțe Periculoase, pentru a comunica procesele verbal încheiate cu ocazia controalelor efectuate și copia dosarului de avizare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.295/2004.
La data de 25.02.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________ a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petentul V______ Gh. Z______, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 222/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petent, reținând în esență următoarele:
Prin procesul verbal ________, nr. xxxxxxx încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului M________, la data de 27.01.2015, petentul V______ Gh. Z______, a fost sancționată contravențional, în baza art.130, alin.1 lit. e) din Legea nr.295/2004, cu avertisment și anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor și munițiilor, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 129 pct. 14 din Legea nr. 295/2004, reținându-se în sarcina acestuia că nu a respectat normele prevăzute de lege cu privire la modul de deținere, păstrare și asigurare a armelor și munițiilor, în dulapuri sau casete metalice special amenajate și omologate.
Totodată, consecință a aplicării, față de petentul V______ Z______, a măsurii complementare de anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor s-a procedat la predarea-primirea unei arme de vânătoare alice marca IJ Baikl 43E seria xxxxxxx, precum și a permisului de armă _______ nr.xxxxxxx, eliberat de Inspectoratul de Poliție al Județului M________, la data de 15.01.1998.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. l din O.G. nr. 2/2001 „ instanța competentă să soluționeze plângerea , după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii , despăgubirii stabilite , precum și a supra măsurii confiscării”.
Potrivit art. 16 alin.1 din O.G.2/2001 „ Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea” iar potrivit art. 17 din O.G.2.2001 "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu."
Astfel, procesul verbal ________, nr xxxxxxxx încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului M________, la data de 27.01.2015, cuprinde data și locul întocmirii, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptei contravenționale, fiind indicate data, ora și locul în care a fost săvârșită cât și semnătura agentului constatator, în actul constatator menționându-se actul normativ prin care s-a stabilit și s-a sancționat contravenția, respectiv dispozițiile art. 129 pct. 14 din Legea nr. 295/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 “ Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.”
Instanța constată legalitatea procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx încheiat de intimat la data de 27.01.2015, actul constatator fiind întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevederilor art. 16 și art.17 și art. 19 din O.G.2/2001, cele reținute de Inspectoratul de Poliție al Județului M________ fiind conforme cu realitatea.
Din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul sarcinii probei, se reține că art.6, pct.2 din Convenție nu interzice existența unei prezumții de fapt și de drept( hot. Salabiaku împotriva Franței din 7.10.1988) și având în vedere art.47 din O.G. nr. 2/2001 , în materie contravențională se vor aplica regulile dreptului procesual civil privind admisibilitatea , administrarea și aprecierea probelor și luând în considerare caracterul mixt al acestora, în această materie sunt aplicabile și normele de drept substanțial.
Potrivit disp. art. 3 din Legea nr.295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor „ Poliția Română este autoritatea competentă care exercită controlul privind deținerea, portul și folosirea armelor, pieselor și munițiilor, precum și cu privire la operațiunile cu arme și muniții, în condițiile prezentei legi. „, iar potrivit disp. art. 6 alin.2 din același act normativ „Persoanele fizice și juridice care au dreptul să dețină, să poarte, să folosească sau, după caz, să desfășoare operațiuni cu arme din categoriile B, C și D din anexă, piese și muniții corespunzătoare sunt obligate să permită controlul armelor, pieselor și munițiilor deținute, la solicitarea organelor de poliție, și să asigure securitatea acestora. Condițiile de asigurare a securității acestor arme se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”
Potrivit art. 31 alin. (1), (2) „ (1) Titularul dreptului de a purta și folosi arme letale are obligația de a păstra arma și muniția înscrisă în permisul de armă în condiții de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.
(2) Păstrarea armei și muniției prevăzute la alin. (1) la domiciliul sau reședința deținătorului se face în locuri special destinate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
De asemenea, potrivit disp. art.28 alin.1 lit.a „Dreptul de deținere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situații: nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c), e) și f).”, iar potrivit disp. art. 129 pct. 14 din Lg. 295/2004 republicată „Sunt considerate contravenții următoarele fapte: 14. păstrarea sau portul armei fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 31 alin. (1), (2) sau, după caz, alin. (3);”.
De asemenea, potrivit art. 14 alin.1 din H.G. nr.130/2005 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.295/2004 „ titularul dreptului de deținere este obligat să păstreze armele și munițiile letale la domiciliul sau la reședința menționată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, omologate de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, care sunt asigurate cu cel puțin două sisteme de închidere independente, cu cheie sau cifru, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate”.
Din probatoriul administrat și înscrisurile produse în cauză, instanța reține vinovăția petentului V______ Gh. Z______ constatându-se că, la data de 27.01.2015 nu a respectat normele legale cu privire la modul de deținere, păstrare și asigurare a armelor și munițiilor.
Astfel, în dovedirea pretențiilor, petentul a solicitat audierea martorului C____ G_______ acesta susținând că petentul V______ Gh. Z______ deține o armă de vânătoare într-o cutie metalică, prinsă pe pardoseală, asigurată cu două încuietori, precizând că în urma verificărilor efectuate organele de control au comunicat deținătorilor de arme că au obligația să achiziționeze cutii metalice omologate de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, concluzionând că, la rândul său, deține armele și muniția aferentă în același tip de cutii în care păstrează și petentul arma de vânătoare și muniția.
Instanța, analizând depoziția martorului C____ G_______, reține că acesta face aprecieri proprii asupra modului de păstrare a armelor și munițiilor considerând că petentul V______ Ghe Z______ depozitează arma de vânătoare și muniția aferentă în condiții legale, respectiv în condiții asemănătoare în care, la rândul său păstrează armele și muniția aferentă.
Se reține, însă, dispozițiile art.14 alin. 1 din HG nr.130/2015 care obligă posesorii de arme și muniții să procedeze la depozitarea acestora în dulapuri sau casete metalice special amenajate, omologate de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, care sunt asigurate cu cel puțin două sisteme de închidere independente, cu cheie sau cifru, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate, la locurile special amenajate, obligație încălcată de petentul V______ Gh. Z______ care a procedat la păstrarea armei de vânătoare și a muniției aferente într-o cutie din lemn îmbrăcată în tablă, fără a fi omologată de autoritatea competentă.
Totodată, în speță, instanța nu poate reține ca pertinentă susținerea petentului V______ Gh. Z______ potrivit căreia în anii precedenți organele de control au constatat că păstrarea armei de vânătoare și a muniției aferente se face în condiții de securitate, în conformitate cu dispozițiile legale, la data de 27.01.2015 Inspectoratul de Poliției al județului M________ constatând, în privința acestuia încălcarea normelor legale privitoare la păstrarea armelor și a muniției aferente.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul V______ Gh. Z______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 27.01.2015.
În motivarea apelului, apelantul – petent a arătat că potrivit disp. art. 130 alin. 1 din Legea nr. 295/2004 sunt contravenții și se sancționează cu amendă contravențională de la 5001 lei la xxxxx lei faptele prevăzute de disp. art. 129 alin. 1 pct. 14.
Pentru fapta prevăzută de art. 129 alin. 1 pct. 14 și pedepsită potrivit art. 130 alin. 1 lit. e s-a aplicat sancțiunea principală a avertismentului, în condițiile în care legea nu prevede această sancțiune, ci sancțiunea principală a amenzii în limite clar stabilite.
Organul constatator nu poate crea norme contravenționale, nu poate crea modalități de sancționare neprevăzute de actul normativ, iar norma de drept se impune a o interpreta restrictiv.
Prin modul de încheiere a procesului verbal de contravenție, respectiv raportat la sancțiunea aplicată, avertismentul, în condițiile în care nu este prevăzută această posibilitate, au fost încălcate toate principiile de drept contravențional mai sus arătate, mai exact principiul legalității sancțiunii contravenționale.
Ori, pentru aceste motive se impunea admiterea excepției nulității absolute a procesului verbal de contravenție.
De asemenea, cu ocazia controlului, organele constatatoare au descoperit la locuința proprie o armă de vânătoare d tip Ij Baical 43 E seria xxxxxxx, încheindu-se procesul verbal în care s-a reținut că au fost prezentate două cutii din tablă căptușite cu lemn încastrate în podea și asigurate cu două încuietori.
A mai arătat că arma respectivă a fost descoperită la domiciliul său și că a fost deținută astfel încă de la momentul acordării autorizației,respectiv a permisului, în vederea căruia s-a efectuat controlul de către reprezentanții Poliției, în vederea avizării.
Totodată, prin adresele emise către I__ M________ și prin care s-a răspuns în sensul că nu a mai fost sancționat cu ocazia altor controale și că nu i s-a pus în vedere să schimbe modalitatea de depozitare, a demonstrat că dispozițiile legale în discuție nu au fost niciodată aplicate, anual lucrătorii Poliției efectuând acest tip de control și efectuând un proces verbal, niciodată nepunându-se problema nerespectării dispozițiilor din Legea nr. 295/2004, în condițiile în care arma a fost deținută și păstrată în același mod, respectiv în cutia de tablă căptușită cu lemn, încastrată în podea, prevăzută cu două încuietori și care se regăsește într-o cameră separată, de asemenea închisă cu yală.
A mai arătat că a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu ar fi depozitat arma în condițiile prevăzute de lege, respectiv în cutii omologate de către Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor.
Consideră că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii întreg probatoriul administrat, eludând două comunicări oficiale ce emană chiar de la instituția ce a emis procesul verbal de sancționare și care sunt edificatoare în vederea dezlegării cauzei.
Examinând apelul formulat instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/27.01.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului M________, petentul V______ Gh. Z______ a fost sancționat contravențional în baza art.130 alin.1 lit. e din Legea nr.295/2004, cu avertisment și anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor și munițiilor, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 129 pct. 14 din Legea nr. 295/2004, iar ca o consecință a aplicării măsurii complementare, predarea-primirea unei arme de vânătoare alice marca IJ Baikan l 43E seria xxxxxxx, precum și a permisului de armă _______ nr.xxxxxxx, eliberat de Inspectoratul de Poliție al Județului M________, la data de 15.01.1998, reținându-se în sarcina acestuia că nu a respectat normele prevăzute de lege cu privire la modul de deținere, păstrare și asigurare a armelor și munițiilor, în dulapuri sau casete metalice special amenajate și omologate.
Prin sentința civilă nr. 222/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petent.
Prin motivele de apel, apelantul-petent critică hotărârea instanței de fond în primul rând sub aspectul că potrivit disp. art. 130 alin. 1 din Legea nr. 295/2004 sunt contravenții și se sancționează cu amendă contravențională de la 5.001 lei la 10.000 lei, iar pentru fapta prevăzută de art. 129 alin. 1 pct. 14 s-a aplicat sancțiunea principală a avertismentului, în condițiile în care legea nu prevede această sancțiune, ci sancțiunea principală a amenzii în limite clar stabilite, în al doilea rând sub aspectul că arma respectivă a fost descoperită la domiciliul său și că a fost deținută astfel încă de la momentul acordării autorizației și că, cu ocazia altor controale nu a mai fost sancționat și nu i s-a pus în vedere să schimbe modalitatea de depozitare, iar în al treilea rând sub aspectul că a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu ar fi depozitat arma în condițiile prevăzute de lege, respectiv în cutii omologate de către Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor.
Astfel, referitor la primul motiv de apel, Tribunalul reține că potrivit art. 31 alin. 1 și 2 din Legea 295/2004, titularul dreptului de a purta și folosi arme letale are obligația de a păstra arma și muniția înscrisă în permisul de armă în condiții de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate, iar păstrarea armei și muniției la domiciliul sau reședința deținătorului se face în locuri special destinate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Pe de altă parte, conform disp. art. 129 pct. 14 din Legea 295/2004 republicată, este considerată contravenție păstrarea sau portul armei fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 31 alin. 1, 2 sau, după caz, alin. 3 și se sancționează potrivit disp.art.130 lit.e din lege cu amendă contravențională de la 5.001 lei la 10.000 lei.
Contrar susținerilor apelantului-petent, instanța de control judiciar constată că potrivit art.132 din Legea 295/2004 republicată, contravențiilor prevăzute la art.129 le sunt aplicabile dispozițiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât se apreciază că în cauză pot fi incidente disp.art.7 alin.3 din acest act normativ care stipulează că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, astfel încât, sub acest aspect, agentul constatator a făcut o corectă individualizare a sancțiunii aplicate contravenientului.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, Tribunalul va avea în vedere prevederile art. 14 alin.1 din H.G. nr.130/2005 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.295/2004 potrivit cărora titularul dreptului de deținere este obligat să păstreze armele și munițiile letale la domiciliul sau la reședința menționată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, omologate de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, care sunt asigurate cu cel puțin două sisteme de închidere independente, cu cheie sau cifru, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză, respectiv depoziția martorului C____ G_______, raportul agentului constatator din 17.02.2015(fila 28 dosar fond), mențiunile inserate în cuprinsul procesului verbal întocmit cu ocazia verificării domiciliului petentului(fila 9 dosar fond) cât și din planșele foto efectuate cu aceeași ocazie(filele 11-22 dosar fond), se reține că în data de 27.01.2015, cu ocazia efectuării controlului, petentul V______ Gh .Z______ nu a respectat normele legale cu privire la modul de deținere, păstrare și asigurare a armelor și munițiilor, în sensul că păstra arma de vânătoare și muniția aferentă într-o cutie din lemn îmbrăcată în tablă, cu toate că dispozițiile legale incidente prevăd în sarcina deținătorilor de arme păstrarea acestora și a muniției în cutii metalice cu două compartimente, fiecare prevăzută cu încuietori.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, într-adevăr petentul nu a depozitat arma și muniția în dulapuri metalice și omologate de către Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, însă aceasta a fost împrejurarea pe care agentul constatator a avut-o în vedere la aplicarea sancțiunii avertismentului și anume că depozitarea se făcea în cutie de lemn căptușită cu tablă, contrar prevederilor legale, în condițiile în care Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor nu a fost înființată nici până în prezent, așa cum reiese din adresa mr.xxxxxx/23.04.2015 emisă de I__ M________(fila 55 dosar fond).
Referitor la decizia depusă de apelantul-petent privind practica judiciară în materie, se are în vedere că starea de fapt reținută în acea cauză este diferită de cea existentă în speța dedusă judecății, în sensul că depozitarea armei și muniției se făcea în cutii metalice prevăzute cu două lacăte, care nu erau însă omologate de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor și nici nu puteau fi omologate ca urmare a neînființării acesteia.
Față de motivele de apel formulate și constatând că în cauză nu subzistă motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, potrivit disp.art.479 C.proc.civilă, urmează ca în baza art.480 alin.1 C.proc.civilă să fie respins apelul formulat de apelantul - petent V______ Gh. Z______, împotriva sentinței nr. 222/09.09.2015, pronunțată de Judecătoria Baia de A____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, cu consecința menținerii sentinței apelate ca legală și temeinică.
Văzând și disp.art.482 C.proc.civilă coroborate cu disp.art.424 și următoarele C.proc.civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - petent V______ Gh. Z______, domiciliat în comuna Isverna, ______________________________, împotriva sentinței nr. 222/09.09.2015, pronunțată de Judecătoria Baia de A____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I__ M________, cu sediul în municipiul Dr. Tr. S______, ________________. 75, județul M________.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 ianuarie 2016, la sediul Tribunalului M________.
Președinte, E______ T____ |
|
Judecător, A_____ C______ |
|
Grefier, M________ N____ V_______ |
|
Red.A.C./Tehn.M.N.V./12.02.2016
Ex:4/12.02.2016
Jud.fond Cl.B________
Cod operator 2626