Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
170/2012 din 21 februarie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 170/2012

Ședința publică de la 21 Februarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M________ L____ B_____

Judecător C______ T___ B________

Judecător A_____ M______

Grefier A_____ B_____

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta petentă _______________________ împotriva sentinței civile nr.5383/07.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S- a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință ,s-a luat act că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, după care, constatându-se stare de judecată, s-a trecut la soluționare.


TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

La data de 16.08.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______ plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A______ T________ SA Râmnicu V_____ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 04.08.2011 de intimata I__ M________ , solicitând anularea acestuia.

În fapt, a arătat că la data de 04.08.2011 societatea S.C. A______ T________ SA a fost sancționată cu amenda de 1000 lei în temeiul art. 58 lit. q din OUG 109/2005 iar sancțiunea a fost aplicată în temeiul art. 59 al.1 lit. a din același act normativ.

De asemenea, a arătat petenta că agentul constatator a reținut că în ziua de 04.08.2011, orele 13,12, în locul I.C. B_______ a efectuat activitate de transport persoane pe ruta Râmnicu V_____ –Dr. Tr. S______ cu microbuzul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX îmbarcând călători de pe ___________________ fără a respecta prevederile graficului de circulație unde este prevăzuta stația unica autogara Alpha Construct .

În dovedirea plângerii , petenta a depus la dosar copia procesului verbal, licența de traseu nr. LT nr.xxxxxxx și graficul de circulație.

În drept și-a întemeiat plângerea pe disp. art. OG2/2001.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

A arătat că petenta a fost sancționată cu amenda de 1000 lei în temeiul art. 58 lit. q din OUG 109/2005 iar sancțiunea a fost aplicată în temeiul art. 59 al.1 lit. a din același act normativ , deoarece în data de 04.08.2011 a efectuat activități de transport persoane pe ruta Râmnicu V_____ - Tr. S______ fără a respecta prevederile caietului de sarcini , îmbarcând călători de pe ___________________ ,zona Podul Gruii .

La dosar intimata a depus raport al agentului constatator.

Instanța a admis proba cu înscrisurile depuse de ambele părți.

Prin sentința civilă nr.5383/07.11.2011 Judecătoria Drobeta T____ S______ a respins plângerea formulată de petentă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 04.08.2011 , petenta S.C. A______ T________ SA a fost sancționată cu amenda de 1000 lei în temeiul art. 58 , lit. q din OUG 109/2005 iar sancțiunea a fost aplicată în temeiul art. 59 al.1 lit. a din același act normativ.

De asemenea a arătat petenta că agentul constatator a reținut că in ziua de 04.08.2011, orele 13,12, în locul IC B_______ a efectuat activitate de transport persoane pe ruta Râmnicul V_____ –Dr. Tr. S______ cu microbuzul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX îmbarcând călători de pe __________________ fără a respecta prevederile graficului de circulație unde este prevăzuta stația unica autogara Alpha Construct.

Instanța a reținut că, în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, petentul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, instanța a constatat că procesul-verbal contestat este legal întocmit.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele societății amendate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. Plângerea a fost semnată de către petentă. De asemenea, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Astfel, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România).

Față de cele arătate, având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, în raport de probele administrate în cauză, a rezultat că fapta a fost descrisă în mod corect de către agentul constatator.

Deși petenta prin plângerea formulată a arătat că nu este vinovată de crearea situației care a dus la săvârșirea faptei contravenționale, instanța a reținut că aceasta nu a solicitat administrarea nici unei probe în cauză.

D__ fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petentă, acesta nefăcând dovada unei alte situații de fapt decât cea descrisă de agentul constatator, în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța a respins plângerea formulată de petentă .

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta _______________________, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului a susținut că, deși a invocat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, acesta fiind întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.16 din OG nr.2/2001., prima instanță a respins în mod greșit aceste apărări.

A arătat că,potrivit art.16 alin.6 din OG 2/2001, în cazul săvârșirii contravențiilor de către persoane juridice „se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul , numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

În mod greșit, a susținut recurenta – petentă, agentul constatator a considerat că _______________________ este reprezentată legal prin conducătorul auto T_____ C______ . Societățile comerciale sunt reprezentate prin administratori/consilii de administrație , în speță fiind președintele consiliului de administrație, C_______ N_____, care nu a fost prezent și nu a putut formula obiecțiuni.

Prin urmare, a susținut că au fost încălcate și dispozițiile art.16 alin.7 care prevede că”în momentul încheierii procesului – verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul – verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului – verbal „.

Reprezentantul legal, Directorul General sau Administratorul nu și-a exprimat obiecțiunile în cuprinsul procesului verbal, față de aceste motive solicită să se constate nulitatea procesului verbal.

De asemenea, din conținutul procesului verbal lipsesc datele de identificare ale societății , lucru ce duce la nulitatea procesului verbal de contravenție.

În consecință, a apreciat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.19 din OG nr.2/2001.

De asemenea, au susținut că , pe fond, în mod eronat instanța a interpretat actul dedus judecății.

Astfel, actul normativ prin care au fost sancționați, mai exact art.58 alin.1 lit.q din OUG nr.109/2005 prevede ca și contravenție „nerespectarea prevederilor licenței de traseu , ale autorizației de transport internațional sau ale graficului de circulație”.

Apreciază că agentul constatator , când a aplicat sancțiunea, trebuia să țină cont de împrejurările producerii contravenției, de scopul urmărit, de gradul de pericol social al faptei.

Față de aceste considerente, rezultă că , în mod evident, fapta reținută de către agentul constatator nu se mai încadrează în dispozițiile legale menționate în procesul verbal, situație care nu poate să conducă decât la nulitatea procesului verbal, întrucât nu reprezintă o contravenție.

În drept, și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.299 și urm c.pr.civ. și OG nr.2/2001.

Intimatul I.P.J. M________ nu a formulat întâmpinare.

Analizând cauza în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 Cod de procedură civilă, se constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul de contravenție contestat în prezenta, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se în sarcina sa că, în data de 04.08.2001, a efectuat activitate de transport de persoane pe ruta Râmnicu V_____-Tr.S______, cu microbuzul având nr.de înmatriculare XXXXXXXXX și al cărui conducător era numitul T_____ C______ S____, fără a respecta prevederile caietului de sarcini, respectiv îmbarcând călători de pe _______________________ Podul Gruii, faptă ce constituie contravenție potrivit art.58 lit.q din OUG 109/2005.

O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare și sancționare a contravențiilor, prin dispozițiile specifice pe care le cuprinde reglementând inclusiv modalitatea de întocmire a proceselor verbale de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă(cele prevăzute de art.16 alin1), statuând în art. 17 că, doar lipsa mențiunilor privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator ,atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se poate constata și din oficiu.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la semnarea procesului verbal de contravenție de o persoană ce nu avea calitatea de reprezentant al acesteia, în speță șoferul microbuzului, ,nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi primită decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Or, în speță, petenta nu a făcut dovada unei astfel de vătămări și nici existența unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenție, proces verbal ce se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate specifică actului administrativ.

Cât privește invocarea încălcării art.16 alin.7 din OG 2/2001, se reține că, în condițiile în care, procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa unui reprezentant legal al societății petente sancționate, nu subzista obligația agentului constatator de a-i pune în vedere contravenientei că are dreptul de a face obiecțiuni, o astfel de obligație incumbându-i doar în situația întocmirii actului sancționator în prezența celui amendat.

Pe baza celor reținute și văzând că petenta nu a înlăturat, în fața instanței, prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție, soluția de menținere a acestuia este una temeinică și legală.

Și sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate,se constată temeinicia procesului verbal de contravenție contestat în prezenta , în raport de criteriile prevăzute de art.21 din OG 2/2001, fiind respectată cerința proporționalității sancțiunii amenzii cu gradul de pericol social al faptei contravenționale reținute și urmările pe care asemenea faptă le poate avea asupra altor agenți economici, fără a fi ignorată nici atitudinea petentei, aceea de nerecunoaștere a faptei contravenționale săvârșite.

Pe baza considerentelor expuse, recursul nefiind fondat, în temeiul art.312 c.pr.civ, va fi respins ca atare.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta petentă _______________________ împotriva sentinței civile nr.5383/07.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Februarie 2012, la sediul Tribunalului M________.


Președinte,

M________ L____ B_____

Judecător,

C______ T___ B________

Judecător,

A_____ M______

Grefier,

A_____ B_____


MA/BA/2 ex/21.03.2012

j.fond A.G______

cod operator 2626

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025