R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A___ I____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 91/2016
Ședința publică din 18.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C______ H____ D____
GREFIER: G______ D_____ M____
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul Ț____ M_____ G_______ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că este admisibilă, utilă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, instanța în temeiul art. 255 NCPC încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul Ț____ M_____ G_______ a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la 05.10.2015 de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii sale petentul arată că procesul verbal ar fi lovit de nulitate absolută pentru că lipsește semnătura agentului constatator și cuprinde doar semnătura electronică a acestuia, iar ceea ce apare la rubrica „semnătură” nu conferă certitudinea că ar fi vorba de semnătura agentului constatator, ci o semnătură aplicată cu ștampilă.
Se susține că procesul verbal nu este semnat de nici un martor asistent, ceea ce ar constitui un motiv de nulitate.
În drept au fost invocate prev. OG 2/2001, art. 192 și urm. și art. 517 C.p.c.
În dovedire s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
Petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal atacat și CI (f. 5-6).
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 4).
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 18-19), intimata a solicitat respingerea plângerii petentului ca nefondată.
Intimata a depus la dosar, în copie, planșe foto, autorizație de control și dovadă comunicare (f. 20-24).
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la 05.10.2015 de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 32 din același act normativ, reținându-se că în data de 28.05.2015, ora 09,57 pe DN 1 km 370+200 m pe raza localității S____, jud. A___ petentul a circulat cu vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 din OG 2/2001.
În drept, potrivit art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 „fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”, iar potrivit art. 8 alin. 32 din același act normativ „cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) și (1^1) este prevăzut în anexa nr. 2, respectiv anexa nr. 4, care poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului”.
Instanța constată că motivul de nulitate invocat de petent nu subzistă, procesul verbal fiind semnat olograf de către agentul constatator.
Potrivit deciziei nr. 6/16.02.2015 sunt lovite de nulitate absolută doar acele procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, care nu sunt semnate olograf de către agentul constatator.
Lipsa martorului asistent la încheierea procesului verbal, nefiind prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, poate constituie un motiv de nulitate relativă în condițiile în care petentul dovedește că din această cauză a suferit o vătămare în drepturile sale procesuale și care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului de sancționare.
Plângerea petentului este nefondată și se va dispune respingerea acesteia.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea petentului Ț____ M_____ G_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în comuna Ciugud, __________________, jud. A___ formulată în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în ___________________. 401 A, sector 6, București și împotriva procesului verbal _________ nr. xxxxxxx/05.10.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria A___ I____.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C______ H____ D____ G______ D_____ M____
Red. C.H.D.
Tehnored. G.D.M./4 ex./02.02.2016