R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI
București, ___________________________. 2-4, sector 4, Tel: xxxxxxxxxxxxx / Fax: xxxxxxxxxxxxx
operator de date cu caracter personal nr. 2891, prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1127
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M_____ PĂTRASCU
GREFIER – C______ N_____
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de petentul A______-M___ G_______ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA-CESTRIN, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, potrivit art. 94 cod procedură civilă și art. 32 din OG nr. 2/2001.
Instanța în baza art. 255-258 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
În temeiul 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, instanța declara închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 17.11.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul A______-M___ G_______ a chemat în judecată pe intimata CNADNR SA-CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună, anularea procesului verbal de contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx/11.01.2012 si exonerarea sa de la plata amenzii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii petentul a arătat că a luat la cunoștință de procesul verbal la data de 10.11.2015 odată cu primirea actelor de executare silita in dosarul 5898/b/2014. Procesul verbal nu i-a fost comunicat la data care rezulta din dovada de afișare atașata actelor de executare, si apreciază ca procesul verbal întocmit in acest sens este un act pro causa, iar pe de alta parte comunicarea prin afișare este subsidiara comunicării prin scrisoare recomandata, conf. RIL 10/2013, astfel ca nerespectarea acestei cerințe echivalează cu necomunicarea actului. Nefiind comunicat in termenul de o luna stabilit de lege , petentul apreciază ca a intervenit prescripția executării sancțiunii. In ceea ce privește motivele de nulitate a procesului verbal, petentul invoca intre altele lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În drept, petentul a invocat prev. art. OG2/2001 si art. 8,9 din OG 15/2002.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 20 lei conf. OUG 80/2013.
În dovedirea cererii petentul a depus in copie procesul verbal contestat, dovezile de comunicare,
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care arata ca procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale si nu exista motive de nulitate a acestuia. In ceea ce privește prescripția executării sancțiunii, intimata a depus note scrise prin care arată că procesul verbal a fost comunicat in termenul de 1 luna prevăzut de art. 14 din OG 2/2001. Iar anterior deciziei RIL 10/2013 nu avea obligația de a realiza prioritar comunicarea procesului verbal cu confirmare de primire, legea stabilind modalități alternative de comunicare.
In susținere a depus certificat calificat, planșa foto, dovada de comunicare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx/11.01.2012, întocmit de intimata, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei, întrucât autoturismul având nr. de înmatriculare XXXXXX a circulat la data de 26.07.2011 pe DN5 Calugareni fără a deține rovigneta valabila
În sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 (f. 2).
Procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare la data de 02.02.2012 conform procesului verbal depus la dosar.-f36
In ceea ce privește comunicarea, instanța reține ca in fapt termenul de contestare nu a expirat, întrucât intimata nu a făcut dovada comunicării in mod legal a procesului verbal de contravenție.
Conform art. 26 alin. 3 din OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii, iar conf. art. 27 alin. 1 din același act normativ comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Instanța mai reține si Decizia RIL nr. 10 din 10 iunie 2013 prin care ICCJ a admis recursul in interesul legii stabilind ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire iar cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
Prin urmare in lipsa dovezii de comunicare prin posta cu aviz de primire a procesului verbal, instanța apreciază ca procedura de comunicare nu a fost legal realizata, iar astfel nici nu a început să curgă termenul legal de contestare a procesului verbal. Așadar, plângerea fiind formulata la data de 16.11.2015, in termenul legal de 15 zile de la data de 10.11.2015 când petentul a luat la cunoștința de procesul verbal pe care il contesta, acesta fiind-i comunicat odata cu somația de executare silita.
Analizând procesul-verbal contestat, atât prin prisma motivelor invocate de petent, cât și din oficiu, instanța constată că acesta nu este întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, acestuia lipsindu-i semnătura agentului constatator împrejurare care atrage nulitatea absoluta conf. art. 17 din OG 2/2001.
In acest sens instanța reține aplicarea Deciziei RIL nr. 6/2015, prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, … procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 …transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent și va anula procesul-verbal apreciind ca acesta este nelegal întocmit lipsind semnătura olografa a agentului constatator.
In ceea ce privește cheltuielile . de judecata, având in vedere art. 453 cod.proc.civ. instanța va reține culpa procesuala a intimatei pe care o va obliga la plata acestora in suma de 20 lei reprezentate de taxa judiciara de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul A______-M___ G_______ cu domiciliul ales la SCA A______ și Asociații situat în București, ___________________. 35, sector 4, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA-CESTRIN, cu sediul în București, __________________. 401A, sector 6, si in consecința:
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 12 nr. xxxxxxx/11.01.2012, încheiat de către intimată si exonerează petentul de la plata amenzii.
Obliga intimata la plata sumei de 20 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 4
Pronunțată în ședință publică, astăzi 01.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M_____ PĂTRASCU C______ N_____
Red./dact. Jud.PM/4ex./2016