Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
194/2016 din 20 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 194

Ședința publică din 18 ianuarie 2016

Președinte: R_____ A____ C________

Grefier: P____ B______


S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta R_____ I____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx/09.09.2015.

La apelul nominal se prezintă petenta asistată de avocat D_____ A_____ din Baroul A___ și martorii N___ D____-E______ și C____ I_____ N______, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 19 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, sub prestare de jurământ se audiază martorii, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Reprezentanta petentei solicită acordarea unui nou termen pentru a depune înscrisuri cu privire la dosarul penal și arată că alte cereri nu mai are de formulat ori probe de administrat.

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta petentei. Nefiind formulate alte cereri ori probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă declară cercetarea procesului încheiată și în baza art. 244 alin. 3 și art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și în consecință anularea procesului verbal, cu cheltuieli de judecată. Susține că din probele administrate în cauză rezultă că în data de 9 septembrie nu a avut loc niciun scandal; apreciază că este vorba despre o plângere neîntemeiată.

Instanța reține cauza spre soluționare.


I N S T AN Ț A


Constată că, prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXX/18.09.2015, petenta R_____ I____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, a solicitat anularea procesului-verbal __________ nr. xxxxxx/09.09.2015.

În motivare, petenta a arătat că procesul-verbal de contravenție nu conține elementele obligatorii prevăzute de art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, iar potrivit dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 sancțiunea pentru aceste omisiuni este nulitatea absolută, care se constată din oficiu.

De asemenea, petenta a arătat că procesul-verbal de contravenție cuprinde informații nereale, în sensul că faptele de care este acuzată nu există, iar procesul-verbal a fost încheiat în lipsa sa în baza declarațiilor pretinsei părți vătămate, astfel că agentul constatator nu a constatat nimic, ci doar a consemnat acuzațiile pe care i le-a adus pretinsa parte vătămată.

Petenta recunoaște faptul că în data de 09.09.2015 s-a aflat la Spitalul de Psihiatrie din A___, unde își desfășoară activitatea profesională de medic rezident psihiatru, dar nu a avut nici măcar o discuție cu numita N_____ S_____ G_______.

În cuprinsul procesului-verbal la rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat faptul că petenta nu a săvârșit faptele descrise în procesul-verbal de contravenție.

Petenta a precizat faptul că nu știe ce s-a întâmplat cu privire la faptele menționate în procesul-verbal și nici cine a chemat organele de poliție, aceasta fiind chemată de șefa sa să coboare la parterul imobilului în momentul în care au sosit organele de poliție.

Acolo se afla numita N_____ S_____ G_______ și doi polițiști. Cei doi i-au adus petentei la cunoștință că s-a întâmplat o agresiune, ea fiind acuzată că ar fi autorul. Petenta a arătat polițiștilor că este o acuzație mincinoasă, deosebit de gravă, că nu a făcut niciodată așa ceva, că este o înscenare și a solicitat să se efectueze cercetări înainte de a se face acuzații.

Colegii petentei sosiți la fața locului în timpul discuțiilor cu polițiștii au rămas consternați de acuzațiile care i se aduc.

În drept, petenta a invocat art. 6 și art. 7 din Legea nr. 61/1991, art. 31 și următoarele din OG nr. 2/2001, iar în probațiune a administrat înscrisuri în copie, respectiv proces-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx/09.09.2015, precum și proba cu martorii N___ D____-E______ și C____ I_____ N______.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare, apreciind că motivele învederate de petentă sunt neîntemeiate și nelegale, având în vedere că petenta a provocat scandal în mun. A___, ______________________. 17, Spitalul de Psihiatrie.

Abaterea săvârșită de petentă a fost constată de agentul de poliție, legal abilitat în acest sens.

Procesul-verbal fiind un act întocmit de un agent aflat în exercițiul funcțiunii, intimatul a solicitat recunoașterea valorii probatorii a înscrisului care constată starea de fapt, beneficiind de prezumțiile de legalitate și de autenticitate, având forță probantă, se execută din oficiu, fiind întocmit în forma „ad validitatem” cu respectarea condițiilor de formă și fond în scopul producerii efectelor pentru care a fost întocmit.

În jurisprudența CEDO, Curtea a admis că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept; convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare (Salabiaku împotriva Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, _______, nr. 141-A, pag. 15, par. 28; Telfner împotriva Austriei, nr. xxxxx/96, par. 16, 20 martie 2001). Ori, în această cauză drepturile petentei sunt respectate, acestuia asigurându-i-se dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește respectarea dreptului la apărare, CEDO a statuat cu privire la posibilitatea ca partea acuzată, respectiv petenta să poată solicita și obține audierea unor martori în condiții de contradictorialitate (pct. 62, 63 și 64 din Hotărârea CEDO pronunțată în cauza A_____ vs. România).

Astfel, pornind de la aceste două premise, intimatul apreciază că, împrejurarea că fapta a fost constatată de către agentul constatator prin propriile simțuri justifică recurgerea la prezumția simplă a conformității stării de fapt reale cu constatările agentului constatator. În raport de această prezumție, intimatul consideră că petenta se mărginește la a invoca o altă stare de fapt, care însă nu este susținută sub aspect probator prin administrarea unor mijloace probatorii. În acest sens, intimatul apreciază că prezumția de veridicitate operează până la limita în care persoana învinuită de săvârșirea faptei este pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie a celor consemnate în procesul-verbal.

De asemenea, intimatul a mai invocat Hotărârea din 23 noiembrie 2006 a Marii Camere, pronunțată în cauza Jussila împotriva Finlandei, unde CEDO analizează propria jurisprudență în materie, evidențiind existența unor acuzații penale cu grad de severitate diferit, făcând distincție între infracțiunile prevăzute de dreptul penal și restul faptelor penale, altele decât infracțiunile.

Față de cele arătate, intimatul a arătat că plecând de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001 și având în vedere prevederile art. 1171 Cod civil, până la proba contrară procesul-verbal de constatare face dovada deplină a celor înscrise în acesta, iar potrivit art. 1169 Cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Totodată, intimatul a solicitat instanței să aibă în vedere și raționamentul adoptat de CEDO în cauza C. N____ împotriva României din 18 noiembrie 2008, raportat la poziția petentului în momentul încheierii procesului-verbal, la faptul că invocarea ulterioară a unei stări de fapt diferite presupune necesitatea dovedirii ei printr-un probatoriu pertinent, atâta timp cât nu se invocă constrângerea petentului în a semna procesul-verbal cu mențiunea de recunoaștere explicită sau implicită a faptei imputate, această situație neputând conduce automat la obligarea agentului constatator de a dovedi el comiterea faptei de către petent.

Principiul legalității aplicabil dreptului administrativ, în general și materiei contravenționale, în special, presupune că rezultatul interpretării legii contravenționale să fie concordat cu voința legiuitorului, iar textul nu poate fi interpretat extinctiv sau restrictiv (lex dixit quam voluit).

Încălcarea normelor de drept administrativ, prin comiterea unei fapte antisociale, săvârșite cu vinovăție, care prezintă un pericol social mai redus decât infracțiunea, dă naștere unui raport de conflict, ceea ce atrage sancționarea contravențională, în speță, petenta făcându-se vinovată de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul-verbal, din probele existente la dosar rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde realității.

Față de cele arătate, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentei a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, intimatul a arătat că amenda a fost corect aplicată la minimul prevăzut de lege, fiind corelată cu gradul de pericol social concret al contravenției, cu lipsa dovedirii vreunei circumstanțe reale sau personale de natură a reliefa o gravitate redusă.

S-a mai arătat de către intimat că faptele reținute de agent nu pot fi consecința unei culpe ușoare a petentei, ci doar consecința unei lipse de interes vădite a acesteia față de dispozițiile legale și față de regulile stabilite de legiuitor.

Intimatul apreciază că petenta putea evita cu foarte mare ușurință situația creată dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare față de lege, culpa sa fiind integrală în săvârșirea faptelor.

În final, intimatul a arătat că petenta nu a suferit nicio vătămare prin eventualele lipsuri reclamate privitoare la calitatea agentului constatator șic ele consemnate de acesta.

Față de aceste considerente, intimatul. A solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare.

În probațiune, intimatul a depus raport din data de 11.10.2015, fișa de intervenție la eveniment nr. xxxxxx/16.09.2015.

Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:

Prin procesul verbal __________ nr. xxxxxx încheiat la data de 09.09.2015 de intimat, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 republicată, fiind aplicată sancțiunea prevăzută de art. 3 alin. 2 din aceeași lege, respectiv o amendă de 1000 lei. S-a reținut că, la data de 09.09.2015, ora 1520, în incinta Spitalului de Psihiatrie, situat pe ______________________. 17 din municipiul A___, petenta a lovit-o pe numita N_____ S_____ G_______ cu pumnul în zona feței, provocându-i leziuni la nivelul nasului și ochilor și totodată, distrugându-i și ochelarii de vedere.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentei, la rubrica alte mențiuni consemnându-se obiecțiunile acesteia referitoare la faptul că nu este de acord cu faptele menționate și că nu a săvârșit aceste fapte.

Sub aspect formal, instanța constată că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001, nelipsind niciuna dintre mențiunile expres prevăzute de art. 17 din același act normativ, sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 încriminează ca și contravenție „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, fapta fiind sancționată de art. 3 alin. 2 cu amendă de la 1000 lei la 3.000 lei.

În fapt, s-a reținut de către agentul constatator că petenta a lovit-o pe numita N_____ S_____ G_______ cu pumnul în zona feței, provocându-i leziuni la nivelul nasului și ochilor și totodată, distrugându-i și ochelarii de vedere, faptele fiind săvârșite în incinta Spitalului de Psihiatrie, în cabinetul medical.

Cu privire la temeinicia procesului verbal instanța constată că starea de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității rezultând din cele consemnate în fișa de intervenție conform declarației persoanei lezate de comportamentul petentei și din raportul agentului constatator, precum și din declarațiile martorilor audiați în fața instanței.

Simpla contestare a stării de fapt, în lipsa unor probe pertinente și credibile care să demonstreze susținerile petentei, nu poate conduce la anularea procesului-verbal de contravenție pe motiv că acesta nu corespunde realității, fiind cunoscut că, până la proba contrară, procesul-verbal constituie proba că persoana în cauză a comis fapta care ii este imputată, bucurându-se de prezumția relativă de adevăr și răspundere a contestatorului fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea unor fapte contravenționale.

De altfel, în acord cu jurisprudența CEDO, în privința prezumțiilor și a limitelor rezonabile pe care acestea nu trebuie să le depășească, se apreciază că una din limita până la care acționează prezumția de temeinicie a procesului-verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator (N____ c. României, G_______ c. României, H______ c. României).

Martorii audiați în cauză, la propunerea petentei, au confirmat faptul că în data de 09.09.2015, orele 14:00, numita N_____ S_____ prezenta leziuni în zona feței și că aceasta a indicat-o pe petentă ca fiind cea care i-a produs aceste leziuni. De asemenea, din declarațiile martorilor rezultă că petenta s-a întâlnit cu numita N_____ S_____ în data de 09.09.2015, în jurul orelor 14:00.

Împrejurarea că, la momentul în care s-a produs altercația între petentă și colega acesteia, N_____ S_____, nu au fost de față alte persoane care să asiste efectiv la acest scandal, nu este de natură a infirma temeinicia procesului verbal de contravenție.

Întrucât pe parcursul judecății petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționata în procesul verbal de contravenție și nu se poate reține existenta vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța apreciază că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa. Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge plângerea ca nefondată

În fine, sub aspectul individualizării sancțiunii, se constată că amenda a fost corect aplicată, la minimul special, fiind corelată cu gradul de pericol social concret al contravenției având în vedere scopul urmărit prin sancționarea sa – asigurarea climatului de ordine și liniște publică și având în vedere și lipsa dovedirii vreunei circumstanțe reale sau personale de natura a reliefa o gravitate redusă, instanța apreciază că nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment

Ca urmare, constatând că starea de fapt corespunde realității și constituie contravenție, potrivit textelor de lege menționate și totodată că sancțiunea a fost corect individualizată, instanța va respinge plângerea formulată.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge plângerea contravențională formulată de petenta R_____ I____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Gurasada, nr. 185, județul Hunedoara și domiciliul procesual ales în A___, __________________, ___________________ (la Cabinet avocat D_____ A_____) împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx/09.09.2015 încheiat de intimatul IPJ A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, județul A___.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședința publică din 18.01.2016.

Președinte,Grefier,

R_____ A____ C________ P____ B______



R__/PB/ 01.02.2016/4 ex. din care 2 ex. se ________________________> - R_____ I____-A___, __________________, ___________________ (la Cabinet avocat D_____ A_____)

- I____________ de Poliție a Județului A___-A___, __________________, nr. 17-21, județul A___


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025