DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.724/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.03.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P_________: A________ L_______ G______
JUDECĂTOR: N_______ G_______
JUDECĂTOR: M____ C______ C_________
GREFIER : S_____ C______ E____
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta – intimată C_____ împotriva sentinței civile nr.983/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – petentă __________________ având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 03.03.2014 și la data de 10.03.2014 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr.983/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta __________________.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 23.01.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul E___ A__ INVEST SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/19.12.2011, întocmit de către intimată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic.
În drept OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în ziua de 11.07.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 121,79 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat, respectiv:
•existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
•toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
•legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
•textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța de fond a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 11.07.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 19.12.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța de fond a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța de fond a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.
Recurenta consideră că procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse, la data contravenției pentru autovehiculul cu nr.XXXXXX, potrivit art.34 din OG 2/2001.
Apreciază că instanța de fond in mod greșit a interpretat probele în raport art. 304 PCT.8, ART.312 A___.3 și 9 alin. 3 din OG 15/2002, apreciind ca răspunderea contravenționala a petentei este prescrisa, considerând ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede" Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".
Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."
Recurenta arată că fapta a fost savarsita la data de la data de 11.07.2011, iar sancțiunea a fost aplicata la data de 19.12.2011 când a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției adică in interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la savarsirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001. Procesul Verbal de Constatare a Contravenției contestat a fost comunicat contravenientului la data de 11.01.2012, la un interval mai mic de o luna de la data aplicării sancțiunii, respectând dispozițiile art. 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii."
Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta faptul ca, prin apariția Legii 144/xxxxx pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției sa nu se poate încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - si in niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept, art.304 pct 8, art.312 alin.3 C__.
Intimata, legal citată cu o copie a motivelor de recurs, nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul reține că apreciind procesul-verbal atacat ca fiind nelegal întocmit exclusiv pe baza raționamentului că a fost comunicat cu depasirea termenului de 30 zile, judecătorul fondului a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică.
În condițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001,”(1) Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei. (2) In cazul contraventiilor continue termenul prevazut la alin. (1) curge de la data constatarii faptei. Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp”.
Reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 în forma în vigoare în prezent, stabilește că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Analizând coroborat cele două dispoziții legale, tribunalul reține, că expresia „data constatării contravenției” cu care operează O.G. nr. 15/2002 vizează momentul la care agentul constatator procedează în concret la operațiunea de constatare a săvârșirii faptei. Astfel, se reține de către tribunal că, în materia reglementată de O.G. nr. 15/2002, există o diferență temporală între data săvârșirii faptei și data constatării contravenției, acest din urmă termen fiind cel la care agentul constatator derulează înregistrarea obținută de dispozitivul foto și constată nesocotirea de către petent a unei dispoziții legale sancționată în condițiile O.G. nr. 15/2002.
Cele două texte legale anterior menționate nu se exclud reciproc, ci se aplică deopotrivă, în sensul că agentul constatator are obligația, pe de o parte, de a aplica sancțiunea contravențională în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei și, pe de altă parte, de a întocmi și comunica procesul-verbal prin care aplică sancțiunea în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, moment care poate coincide sau nu cu data întocmirii procesului-verbal.
Rezultă, așadar, că în materia reglementată de O.G. nr. 15/2002 pot fi incidente două sau trei termene ce urmează a fi luate în calcul, respectiv data săvârșirii faptei, data constatării contravenției și data întocmirii procesului-verbal, ultimele două putând chiar să coincidă.
Prin urmare, în cauza de față, se observă că data aplicării sancțiunii se circumscrie termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei, astfel încât susținerile recurentului sunt fondate, cele reținute de judecătorul fondului urmând a fi înlăturate.
Pe cale de consecință, tribunalul reține că dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 în forma actuală nu reprezintă o normă juridică mai favorabilă intimatului din prezenta cauză, contrar celor constatate de judecatorul fondului.
Urmeaza a fi analizate celelalte motive invocate de petenta prin plangerea contraventionala formulata, retinandu-se ca aspectele privind netemenicia procesului-verbal de contravenție nu sunt pertinente.
Astfel, desi in cuprinsul plangerii contraventionale petenta a invocat existenta mai multor procese verbale de contraventie, cu toate acestea sustinerile sale nu au fost probate, la dosarul cauzei existand un singur proces verbal de contraventie, respectiv procesul verbal contestat.
Potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Conform art. 1 lit. b din OG nr. 15/2002, prin utilizatori se intelege- persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;
In cauza de fata, petenta are calitatea de utilizator in acceptiunea legii, iar autoturismul sau a fost surprins la data de 11.07.2011, circuland pe A2 km 12+450 loc. Glina, fara a avea achitata rovinieta, prin urmare raspunderea contraventionala ii revine in totalitate.
Se mai retine faptul ca amenda contraventionala a fost aplicata in limitele legale, fiind proportionala cu gradul de pericol social al faptei, apreciindu-se ca nu se impune inlocuirea acesteia cu avertismentul, intrucat simpla recomandare de respectare in viitor a dispozitiilor legale nu s-ar dovedi eficienta pentru adaptarea conduitei petentului la respectarea normelor in vigoare.
Cu toate acestea, tribunalul retine ca, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Cum actul normativ anterior enuntat, a intrat in vigoare la data de 27 iulie 2012, ulterior sesizarii instantei de judecata, Tribunalul in temeiul art. 312 cod procedura civila va admite recursul intimatei va modifica in parte sentinta civila recurata in sensul ca va admite in parte plangerea contraventionala, si va anula tariful de despagubire aplicat prin procesul verbal contestat.
Va mentine in rest dispozitiile sentintei civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate
Admite recursul formulat de recurenta – intimată C_____ împotriva sentinței civile nr.983/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – petentă __________________.
Modifica in parte sentinta civila recurata in sensul ca:
Admite in parte plangerea.
Anuleaza in parte procesul verbal de contraventie.
Mentine sanctiunea amenzii contraventionale.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile atacata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 10.03.2014.
Președinte Judecător
A________ L_______ G______ N_______ G_______
Grefier
S_____ C______ E____
Concept red. gref.C.S
Red. Jud: LGA/2exemplare/07.04.2014
Jud.fond Ț_____ C_____- Jud.Cornetu
Opinie separata a domnului judecător M____ C______ C_________ in sensul ca:
Admite recursul formulat de recurenta – intimată C_____ împotriva sentinței civile nr. 983/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – petentă __________________.
Modifica sentinta recurata in parte.
Inlocuieste cu avertisment sanctiunea amenzii contraventionale.
Anuleaza in parte procesul verbal si exonereaza petentul de la plata tarifului de despagubire.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, reține următoarele:
Considerente :
1.
Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind sancționarea contravențiilor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, referitoare la fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, în măsura unor sancțiuni aplicate succesiv- fără informarea contravenientului- în timp util, pot creea o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit, ceea ce afectează dreptul de proprietate al contravenienților, prin cuantumul amenzilor aplicate
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.
2.
În ceea ce privește plata tarifului de despăgubire, prezenta instanță reține că potrivit art. 2 din Legea nr. 144/2012 “tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
3.
Referitor la semnătura agentului constatator, întrucât înscrisul a fost generat și semnat electronic de către un agent constatator deținător al unui certificat calificat emis de către un furnizor de servicii certificate acreditat conform dispozițiilor legale, în baza prevederilor Legii nr. 455/2001, privind semnătura electronică, prezenta instanță reține următoarele:
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001, semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, iar semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Totodată, prin dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice se înțelege acel dispozitiv de creare a semnăturii electronice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să poată apărea numai o singură dată și confidențialitatea acestora să poată fi asigurată;
b) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să nu poată fi deduse;
c) semnătura să fie protejată împotriva falsificării prin mijloacele tehnice disponibile la momentul generării acesteia;
d) datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate;
e) să nu modifice datele în formă electronică, care trebuie să fie semnate, și nici să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finalizarea procesului de semnare;
În plus, prin certificat calificat se înțelege un certificat care satisface condițiile prevăzute la art. 18 și care este eliberat de un furnizor de servicii de certificare ce satisface condițiile prevăzute la art. 20;
Potrivit art. 5, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Potrivit art 6, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Din actele depuse de către intimată, a rezultat că CESTSIGN SA este un furnizor de servicii de certificare acreditate conform Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, iar procesul-verbal de constatare atacat este semnat, în baza art. 9 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 15/2002 de către un agent cu drept de constatare a contravențiilor din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., semnătură generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Cu toate acestea, se naște totuși întrebarea care este regimul juridic al înscrisului în formă electronică- respectiv al procesului verbal contestat, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată sau unui înscris autentic?
Răspunsul îl poate oferi art 6 , care stabilește că „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic”.
Față de natura juridică a procesului verbal de contravenție, prezenta instanță, în raport cu dispozițiile anterior evocate apreciază că ar fi previzibil și accesibil ca din moment ce s-a formulat plângere contravențională, deci nu a fost recunoscut de destinatar (petent), „per a contrario”, să nu opereze disp. art 6 privind autenticitatea, în ceea ce privește efectele acestui înscris.
Pe cale de consecință, persoana juridică emitentă are obligația de a demonstra autenticitatea constatărilor reținute prin procesul verbal contestat, deci sarcina probei privind legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat îi incumbă, putând fi interpretată această obligație, ca o veritabilă excepție de la prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat.
Acest lucru rezultă și din mențiunea inserată în procesul verbal din care rezultă că dovada săvârșirii contravenției se găsește la sediul CESTRIN.
Destinatarul (petent) va putea să aducă contraprobe în continuare pentru a demonstra contrariul celor rezultate din procesul verbal contestat coroborat cu mijloacele de probă puse la dispoziție de C_____.
4.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal prezenta instanță reține că petenta a fost sancționat potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.
Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul O.G. nr. 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că: “ În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.
Din interpretarea sistematică a acestor texte legale a rezultat că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit O.G. nr. 15/2002 (Ordinul nr. 769/01.10.2010).
5.
Cauza de nepedepsire/ termenul prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor/ caracterul continuu al contravenției, care curge până la momentul epuizării contravenției: procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta mai multe efecte:
1- Obligația organului constatator de ca în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției să întocmească procesul verbal de contravenție și să-l și comunice contravenientului;
2- Instituirea unei cauze de nepedepsire/termen prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient în intervalul de maxim 30 de zile socotit de la data constatării contravenției si până la momentul comunicării acestui proces-verbal,
3. În subsidiar acestei interpretări, s-a avut în vedere chiar și caracterul continuu al contravenției, în sensul că s-a instituit un moment al epuizării contravenției, adică acela al comunicării legale a procesului verbal (spre deosebire de momentul consumării care este cel al săvârșirii- constatate ca atare prin procesul verbal). Deci contravenția se întinde în timp de la momentul săvârșirii până la momentul comunicării procesului verbal contestat, fiind o singură faptă ilicită, de durată previzibilă.
4. Cum propria culpă nu poate fi invocată în vederea obținerii unei situații mai favorabile, nici C_____ nu poate scuza o eventuală întârziere în efectuarea procedurii de comunicare care să-i profite. Așadar eventuala necomunicare în acest interval de 30 de zile are ca efect extinderea cauzei de nepedepsire/termenului prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor, ulterior constatate sau comise până la data (momentul) comunicării efective a unui prim proces verbal, eventual contestat.
5. Deci, abia după momentul comunicării (moment al epuizării faptei continue)se pot constata noi contravenții și doar dacă acestea au fost comise ulterior momentului comunicării. O interpretară contrară ar lipsi de efecte însăși dispoziția care instituie acest interval de comunicare de maxim 30 de zile.
Legiuitorul a avut astfel în vedere să ofere posibilitatea ca persoana care a fost găsită ca fiind vinovată de comiterea unei contravenții să fie notificată prin intermediul procesului verbal comunicat și pe cale de consecință, să ia măsuri de a –și corecta conduita.
Dealtfel Noul Cod Penal, preia acest reper și prin definiția dată erorii ca și cauză de neimputabilitate – potrivit art. 30 se stabilește că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savârsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savârsirii acesteia”.
Prin urmare, cauza de nepedepsire a contravenției/ termenul prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor/ caracterul continuu al contravenției, care curge până la momentul epuizării contravenției, chiar survenie după soluționarea procesului de către instanța de fond își întind retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, _______________ măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
Rezultă așa dar că toate procesele verbale întocmite ulterior – fără comunicarea valabilă a celui anterior- suportă consecințele legii contravenționale mai favorabile respectiv, cauzei de nepedepsire instituite de art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002 mod. de Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002.
6. Comunicarea procesului verbal :
Înalta Curte, prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, învestită, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată și la caracterul valabil al comunicării în aceste modalități a tranșat și aceste aspecte , în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut în motivare că prima problemă de drept care trebuia dezlegată era aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.
S-a stabilit de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
Pentru a reține această soluție, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.
În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.
În Cauza A_____ împotriva României, Hotărârea CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.
Din acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate, a arătat ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE , urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut așadar că numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a CURȚII CONSTITUȚIONALE confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Cea de-a doua problemă care s-a cerut a fi dezlegată este cea a stabilirii momentului comunicării procesului-verbal de contravenție, în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței sau a refuzat primirea acesteia.
Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului.
În situația neprezentării contravenientului la oficiul poștal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat.
Nu se poate afirma de plano că persoana avizată, prin atitudinea sa, încearcă să amâne la nesfârșit comunicarea procesului-verbal.
Nu poate fi aplicat nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece nu poate fi cunoscut motivul neprezentării persoanei avizate la oficiul poștal.
În ipoteza prezentată, reiese că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancționată nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea actului.
Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.
Urmează, așadar, ca - în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.
O altă interpretare se impune a fi făcută însă în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, când comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării.
Aceasta, întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării care, fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice autoritatea să realizeze comunicarea în termenele prevăzute de lege.
Un argument puternic în sprijinul acestei interpretări, s-a reținut de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, îl constituie soluția prevăzută de art. 165 pct. 2 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, în situația similară - a comunicării prin poștă a unui act de procedură - în cazul refuzului expres de primire a corespondenței, procedura se socotește îndeplinită la data consemnării de către funcționarul poștal a acestui refuz.
Legea procesual civilă instituie, așadar, în situația expres prevăzută, o prezumție absolută, de cunoaștere a actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părții, expres manifestată, și pe necesitatea prevenirii și sancționării abuzului de drept din partea acesteia.
Această modalitate de interpretare și aplicare a legii este în măsură să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal (în varianta considerării celor două modalități de comunicare ca fiind alternative), pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte.
Prezenta instanță apreciază că în materia contravențiilor, ținând seama de natura juridică de sancționare a unui comportament ilicit, este necesar să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite din partea persoanelor împuternicite și a autorităților publice cu atribuții în aplicarea normei contravenționale și de verificare a legalității aplicării acesteia.
De la data publicării acestei Decizii, instanțele sunt obligate să aplice dispozițiile acestei Decizii. Pe cale de consecință prezenta instanță apreciază că se impune aplicarea directă a acestor dispoziții ale ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Neaplicarea din oficiu a dispozițiilor statuate prin Decizia Înaltei Curți ar echivala cu o lipsire de efecte ale Deciziei însăși, în contextul în care motivarea acesteia are în vedere asigurarea garanțiilor procedurale ce decurg din interpretarea disp. art 6 CEDO, așa cum au fost interpretate în jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție.
Pe cale de consecință, prezenta instanță apreciază că aceasta este o interpretare unitară a unor dispoziții legale, ce este asigurată prin intermediul procesului de emitere a Deciziilor emise în cadrul recursurilor în interesul legii.
Aplicarea unitară a legii nu poate fi asigurată dacă s-ar interpreta că nu este aplicabilă interpretarea Înaltei Curți decât dacă partea invocă această interpretare, în rest instanța ar fi liberă să aprecieze asupra propriei interpretări.
7. Contravenția continuă
Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Contravenția continuă este una dintre formele unității contravenționale, care cunoaște o evoluție temporală, datorită extensiei în timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a contravenției.
Identificarea contravenției continue se face diferit, în funcție de împrejurarea dacă elementul material îmbracă forma acțiunii sau a inacțiunii. Contravenția continuă nu se autonomizează în momentul consumativ, deoarece activitatea contravențională se prelungește în timp după momentul consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției.
Modul cum se exprimă legiuitorul prin verbum regens este criteriul de la care trebuie să se pornească pentru identificarea contravenției continue. În cazul contravențiilor continue al căror element material se prezintă sub forma unei acțiuni, legiuitorul folosește termeni care presupun activități durabile temporal.
Momentul consumativ al contravenției continue are loc la data la care este realizată latura obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată, respectiv când dinamica contravențională s-a sfârșit. În cazul contravenției continue, procesul ilicit se oprește în momentul când acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material a încetat și ultima evoluție a rezultatului s-a finalizat. Actele materiale care prelungesc elementul material al contravenției continue sunt activități de executare a acesteia, care nu pot avea independență juridică. Prelungirea în timp a dinamicii contravenției continue este o trăsătură generală abstractă, deoarece sunt situații când, deși elementul material al contravenției continue este susceptibil de continuitate temporală, acesta se poate totuși realiza în chip instantaneu. Altfel spus, în cadrul faptei continue conduita ilicită și consumarea acesteia se prelungesc în timp. În funcție de criteriul posibilității existenței unor întreruperi ale elementului material, contravențiile continue succesive permit anumite discontinuități determinate de specificul acțiunii sau inacțiunii contravenției (M____ A_____ H____, Regimul juridic al contravențiilor, Comentarii și explicații, ed. 4, Ed.CH B___, București 2009, pag. 140-144).
Având în vedere definiția contravenției continue, în cazul sancțiunii contravenționale multiple aplicate în cazul neachitării rovinietei, cuantumul sancțiunii aplicate formată din amendă, depășește gradul de pericol social specific contravenției, iar sancțiunile aplicate cumulat prezintă o severitate suficient de ridicată pentru ca fapta să poată fi calificată ca fiind faptă penală.
Prin urmare, contravenția constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă ridică problema cuantumului sumei achitate de contravenient ca urmare a contravenției săvârșite .
Potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin urmare, în cazul faptei de a circula fără rovinieta valabilă, pentru fiecare contravenție constatată, se aplică o amenda contravențională, iar contravenientul trebuie să plătească tot atâtea amenzi câte contravenții a săvârșit .
Acesta a fost motivul pentru care legiuitorul a intervenit, și a instituit un moment al epuizării contravenției și nu numai unul al consumării acesteia, aplicabil în cauză (art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilind ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)") .
Față de caracterul continuu al contravenției, prezenta instanță apreciază astfel că sunt pe deplin aplicabile disp. art 5 alin 7 din OG2/2001, care stabilesc că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală.
Acest fapt este dovedit și de împrejurarea că pe rolul Judecătoriei Cornetu au mai fost înregistrate alte dosar având ca obiect plângere contravențională formulată între aceleași părți, aspect rezultat din simpla verificare a portalului Judecătoriei Cornetu de la adresa de web: http://portal.just.ro/1748/SitePages/Rezultate_dosare.aspx?k=millenium%20trans&a=%20scope%3AvDosar%20MJmpIdInstitutie%3D1748&start1=1