Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2016:381.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 114/2016
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D____ L_____ G____
Judecător M____ O____
Grefier A________ A_____ E__
Pe rol judecarea apelului formulat de petentul B______ F______ L____ împotriva sentinței nr. 4225 pronunțată la data de 01.04.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat I.P.J. D___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, în ordinea de pe lista de ședință nu au răspuns părțile.
Instanța, având în vederea respectarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând dosarul în stare de judecată, a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința nr. 4225 pronunțată la data de 01.04.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B______ F______ L____, cu domiciliul în C______, _______________________. 5, _______________, __________________, în contradictoriu cu intimatul I__ D___ – Biroul Rutier C______, cu sediul în C______, jud. D___, împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________, nr. xxxxxxx/14.11.2014.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27,11.2014, petentul B______ F______ L____ a solicitat în contradictoriu cu intimata Poliția Municipiului C______ - Biroul Rutier anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 14.11.2014 și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale.
A arâtat că în motivare că În data de 14.11.2014, în jurul orei 13:50, se deplasa cu autoturismul Opel Astra cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________ mun. C______ si dupa ce a traversat intersecția cu Calea București a fost oprit de un echipaj de politie, agentul principal de politie Furniga B_____ solicitandu-i documentele pentru control, a înmânat acestuia documentele spre verificare, iar cand l-a întrebat pe acesta motivul pentru care a fost oprit, i-a spus ca l-a oprit intrucat nu a acordat prioritate pietonilor ce se angajaseră regulamentar in traversarea strazii pe trecerea de pietoni amplasata la intersectia străzii Frații Colesti cu _________________________ intrucat nu a purtat centura de siguranța.
I-a explicat agentului de politie ca cele reținute de el in sarcina sa nu sunt conforme cu realitatea intrucat acordase prioritate pietonilor angajați in traversarea regulamentara a străzii pe trecerea de pietoni amplasata in locul respectiv si de asemenea a purtat si centura de siguranța, mai ales datorita faptului ca observase echipajul de politie ce efectua controlul in trafic cu mult timp inainte de a ajunge in locul respectiv.
A incercat sa-1 convingă pe agentul de politie ca nu este corect sa-i retina permisul de conducere si sa il sancționeze pentru doua contravenții pe care nu le-a savarsit insa acesta nu a ținut cont de cele relatate de el si a întocmit procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx prin care a fost sancționat cu amenda in cuantum de 360 lei, doua puncte de penalizare si reținerea permisului de conducere categ. AM, __________________. Totodata, acesta i-a eliberat si dovada de reținere a permisului de conducere ________ xxxxxxx.
Totodata, i-a explicat agentului de politie că în cazul în care retine aceste abateri in sarcina sa, ar fi corect ca acestea sa fie confirmate si de martori, in speță persoanele cărora nu le-a acordat prioritate la respectiva trecere de pietoni, însă acesta i-a replicat că nu este treaba sa să-i dea sfaturi, totodată spunandu-i ca dacă nu va intra in mașina personala, îi va reține permisul de conducere si pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, fapt pentru care s-a conformat si a intrat in autoturismul personal.
După cateva minute, la autoturismul personal a venit agentul de politie cu procesul-verbal intocmit, iar la ca alte mențiuni unde acesta avea dreptul sa facă mențiuni, acesta a scris Fără obiecții, aspect cu care nu a fost de acord si pe care i l-a adus la cunoștință agentului de politie, insa acesta nu a tinut cont. L-a intrebat pe agentul de politie unde trebuie sa semneze pentru a primi procesul-verbal de contravenție, intrucat dorea sa facă contestatie si i-a indicat cele doua locuri in care trebuie sa semneze, respectiv la rubrica Am luat la cunostinta si la rubrica contravenient, rubrica care nu se regaseste pe exemplarul 2 al procesului-verbal de contravenție ci doar pe exemplarul 1 al acestuia care a ramas la agentul de politie. Totodată, i-a explicat agentului de politie ca nu-și insusește cele scrise de la rubrica Alte mențiuni si va prezenta obiecțiile sale Instantei de Judecata cand va formula contestatia.
Solicită ca agentul de politie sa-i dovedeasca cu planșe foto sau martori cele retinute in sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx.
Solicită de asemenea ca agentul de politie sa faca dovada ca nu a purtat centura de siguranța.
Învederează art. 16 alin.7 din OG 2/2001 unde se precizeaza ca:
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Învederează art.2 1 alin. 1 din OGnr. 2/2001 unde se precizează că :
Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social la faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Solicită, de asemenea, respectarea principiului in dubio pro reo.
Anexează în copie xerox CI, copie a procesului verbal și dovada CU nr. xxxxxxx și a certificatului de înmatriculare al autoturismului Opel Astra XXXXXXXXXX, solicită ca actele să îi fie comunicate la adresa precizată în plângere, întrucât dorește judecarea în lipsă, deoarece va pleca in Italia pentru rezolvarea unei probleme personale.
Prin prisma celor expuse mai sus, solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx și exonerarea de la plata amenzii.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 20 de lei.
La data de 30.12.2014 , intimatul I__ D___ a depus întâmpinare la plângerea contravențională formulată de petentul B______ F______ L____ împotriva procesului verbal _________ nr. xxxxxxx/14.11.2014 pe care o consideră neîntemeiată si solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă si de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Învederează instanței de judecată că abaterea săvârșită de petent a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.
Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de către agentul constatator.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Menționează faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată direct de către agentul constatator.
In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiată si, pe cale de consecința, menținerea actului sancționator ca temeinic si legal.
În temeiul art. 411 alin 1, pct (2) C.proc.civ., solicită judecarea în lipsă reprezentantului instituției lor.
În susținerea plângerii contravenționale, nu a solicitat administrarea de probatorii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________, nr. xxxxxxx/14.11.2014 încheiat de I__ D___ – Biroul Rutier C______, petentul B______ F______ L____, în calitate de conducător auto, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei, avertisment și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru faptele de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal și respectiv, de a nu purta centura de siguranță în timpul deplasării cu autovehiculul.
Procesul – verbal de contravenție a fost semnat de petentul – contravenient fără obiecțiuni.
În cauză nu au fost administrate mijloace de probă de natură a răsturna prezumția de valabilitate de care se bucură procesul – verbal de contravenție contestat, care cuprinde faptele percepute personal, ex propriis sensibus, de către agentul constatator.
În consecință, analizând procesul-verbal de contravenție contestat sub aspectul legalității și temeiniciei, instanța de fond a constatat că acesta nu este afectat de nicio cauză de nulitate expresă sau virtuală dintre cele prevăzute de OG nr. 2/2001, constatările agentului constatator se bucură în continuare de prezumția de validitate, fapta comisă de petent a fost corect descrisă în fapt și în drept de către agentul constatator, iar individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate s-a făcut, de asemenea, în mod corect, în limitele prevăzute de lege și este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
Față de cele expuse, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională.
Împotriva sentinței nr. 4225 pronunțată la data de 01.04.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a formulat apel petentul B______ F______ L____, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului a arătat că starea de fapt reținută de agentul constatator și sancționare nu este reală pentru că atunci când acesta a venit la mașina sa pentru a semna procesul verbal întocmit , în cuprinsul acestuia, la rubrica "alte mențiuni" acesta consemnase deja "fără obiecții", lucru cu care nu a fost de acord și cu care nu este de acord nici în prezent, pentru că respectiva rubrică îi era destinată pentru a-și consemna eventualele obiecții.
Mai arată că instanța de fond a reținut eronat în cuprinsul sentinței civile că procesul verbal a fost semnat de către petent fără obiecțiuni.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 282 și urm. C__.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța constată că apelantul critică sentința primei instanțe atat sub aspectul lefalității cat și în raport de starea de fapt reținută
Criticile sunt nefondate pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse :
Astfel, respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că motivele invocate de petentă sunt neîntemeiate.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea procesului verbal de contravenție sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din OG 2/2001.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
În consecință, pentru a atrage nulitatea, trebuie dovedită vătămarea pricinuită, precum și faptul că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
În speță, petentul a invocat ca motiv de nulitate nerespectarea dispozițiilor art.16 alin.7 din OG nr.2/2001.
In primul rand dispozitiile legale invocate se refera la obligatia agentului constatator de a-i aduce la cunostință contravenientului ca are dreptul de a formula obiectiuni ; or, in critica formulată apelantul a sustinut ca și-a exprimat dezacordul cu cele consemnate in procesul verbal însa la rubrica obiecțiuni agentul constatator a consemnat " fara obiectii " .
Este real că aceasta mentiune este scrisa chiar de catre agentul constatator însă, subscrierea (semnatura ) apartine petentului , fiind identică cu semnatura cererii de chemare in judecata ; tribunalul nu poate primi sustinerile apelantului petent conform cărora ar fi semnat procesul verbal de contraventie intrucat s-ar fi simtit amenințat , afirmația nefiind credibilă
Pe de altă parte, în legătură cu instituirea acestei obligații, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității procesului-verbal, este de observat că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziția înscrisă în art.16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă.
Or, așa cum s-a arătat, lipsa acestor mențiuni ar putea atrage nulitatea în condițiile dovedirii unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, ceea ce nu este cazul în speță
În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. A avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, a fost avută în vedere și faptul că actul contestat a fost semnnat fără obiecțiuni
În consecință, constatând că soluția de respingere a plângerii este corectă, în temeiul art.480 al.1 C.proc.civ., instanța va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de petentul B______ F______ L____, cu domiciliul în C______, Fratii B______, nr. 5, _______________, __________________, împotriva sentinței nr. 4225 pronunțată la data de 01.04.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat I.P.J. D___, cu sediul în C______, Vulturi, nr. 19, județ D___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR xxxxxxx.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2016.
Președinte, D____ L_____ G____ |
|
Judecător, M____ O____ |
|
Grefier, A________ A_____ E__ |
|
RED. JUD. M.O.
TEHNORED 4ex / A.E. 23 Februarie 2016
RED. JUD. FOND V.C.L.