Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
5238/2013 din 11 septembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5238

Ședința publică din 11 septembrie 2013

Președinte : R___ A______

Grefier : L_______ M_____

S-a luat în examinare plângerea formulată de către petenta R___ D_____ împotriva procesului verbal de contravenție seria xxxxx, în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ A___.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 36 din O. G. 2/2001.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Constatând că nu au mai fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.

I N S T A N Ț A

Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 07.06.2013, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXX, petenta R___ D_____ în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ A___ a solicitat, pe cale de excepție, lipsa calității sale de subiect activ al contravenției, iar pe fondul cauzei, anularea procesului verbal de contravenție seria xxxxx.

În motivare, petenta a arătat că, la data de 20.10.2013, a primit prin poștă procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria xxxxx din data de 07 octombrie 2011, prin care a fost sancționată cu o amendă contravențională în sumă de 200 lei, pentru faptul că în data de 17 iunie 2011, în jurul orei 12:36 „autoturismul marca Daewoo Matiz de culoare verde cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a staționat parcat la 450 față de axul drumului pe bulevardul D______ în drept cu imobilul nr. 3, _________________________ indicatoare și marcaje cu parcare paralelă față de axul drumului”.

În data de 21 octombrie 2011 s-a prezentat la sediul Poliției Locale A___ din ______________________, nr. 18 și a înaintat o plângere înregistrată cu nr. xxxxx/21.10.2011, prin care a solicitat anularea procesului verbal emis pe numele său întrucât nu era persoana care a săvârșit contravenția, solicitare la care nu a primit răspuns.

În anul 2012, când s-a prezentat la Primăria Municipiului A___ pentru a achita impozitul datorat bugetului local, a aflat că figurează în evidențele fiscale cu un debit de 200 lei, reprezentând contravaloarea amenzii aplicate. La data de 18 mai 2012 a înaintat Primăriei Municipiului A___ o cerere înregistrată cu nr. xxxxx/18.05.2012 prin care a solicitat scăderea din evidențele fiscale a debitului de 200 lei, datorită faptului că nu era subiectul contravenției.

Pe cale de excepție a invocat lipsa calității de subiect activ al contravenției, datorită faptului că la data la care a fost săvârșită contravenția nu avea calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra autovehiculului care este menționat în cuprinsul procesului verbal.

Pe fond, a solicitat să se constate lipsa mențiunii privind calitatea agentului constatator, care reprezintă una din cauzele de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, invocând dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, precum și practică judiciară.

A menționat că temeiul în baza căruia a fost sancționată, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului A___ nr. 51 din 09 martie 2005 reglementează numai accesul utilajelor și a vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul A___.

A evidențiat că operează prezumția de nevinovăției, neavând nicio obligație de a face dovada netemeiniciei faptei reținute în procesul verbal, invocând dispozițiile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale.

În drept a invocat dispozițiile art. 6, art. 6.2, art. 6.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Liberăților Fundamentale, art. 20, art. 23 alin 11 din Constituția României, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului A___ nr. 51 din 09 martie 2005, art. 14 alin. 1, art. 17, art. 19, art. 31alin. 1, art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, art. 242, art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite nr. XXII din 19 martie 2007, Decizia Curții Constituționale nr. 923 din 06 iulie 2010, Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995.

În probațiune a depus procesul verbal de contravenție, contractul de vânzare cumpărare pentru vehicul, cartea de identitate a vehiculului, plângerea adresată Poliției Locale și cererea adresată Primăriei Municipiului A___.

Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria xxxxx/07.10.2011 încheiat de Poliția L_____ A___ s-a reținut că, la data de 17.06.2011, pe Bulevardul D______, petenta avea parcat autoturismul marca Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, la 45o față de axul drumului deși _____________________ indicatoare de parcare paralel cu axul drumului.

S-a reținut că fapta petentei constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin. 3 din HCLM nr. 51/2005, sancționată de art. 26 lit. d din același act normativ, astfel că s-a aplicat petentei amenda contravențională în cuantum de 200 lei.

O primă ce se cere a fi soluționată în cauză este cea a termenului în care a fost introdusă această plângere. Instanța constată că procesul verbal i-a fost comunicat petentei, potrivit susținerilor necontestate ale acesteia, la 20.10.2011 și, prin urmare, la această dată a început să curgă termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001. Aparent, plângerea este tardiv formulată deoarece ea a fost depusă doar la 07.06.2013. Dar, instanța constată că petenta a mai depus o plângere împotriva aceluiași proces verbal, la 21.10.2011, înregistrând-o la organul constatator cu nr. xxxxx/21.10.2011, potrivit art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 – în forma în vigoare la acel moment. Din motive pe care instanța nu le poate determina, aceasta nu a fost înaintată Judecătoriei A___, astfel cum impunea art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001. Însă, aceste motive sunt indiscutabil în afară de orice culpă a petentei căreia nu i se poate imputa neîndeplinirea obligației ce revenea intimatei. Prin urmare, în analizarea problemei dacă această plângere, care, în fond, este doar o reiterare a primei plângeri, este sau nu tardivă, instanța se va raporta la data de 21.10.2011 și va constata că, în față de aceasta, plângerea este formulată în termen.

Pe fondul cauzei, instanța apreciază greșită sancționarea petentei.

Petenta a dobândit proprietatea asupra autovehiculului doar la 04.08.2011. Mențiunea schimbării proprietarului a fost efectuată în CIV-ul autoturismului și, implicit în evidențele publice, încă de la 08.08.2011 și, prin urmare, de la această dată situația este opozabilă terților, inclusiv Poliției Locale A___. Nefiind proprietară a autoturismului, apare evident că petenta nu poate fi sancționată pentru o contravenție ce implica acesta autovehicul, comisă la un moment anterior dobândirii proprietății de către petentă, astfel că ea poate constitui subiect activ al contravenției prevăzută de art. 8 alin. 3 din HCLM nr. 51/2005.

În consecință, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite plângerea petentei R___ D_____, cu domiciliul în A___, ___________________, ______________, ________________, împotriva intimatei Poliția L_____ A___, cu sediul în A___, _____________________, nr. 18, jud. A___ și, în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție seria xxxxx din 07.10.2011 încheiat de intimată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel, ce se depune la Judecătoria A___, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 septembrie 2013.

Președinte Grefier

R___ A______ L_______ M_____

Red/ Tehnred: RA/LM

03.10.2013/4 ex. /2 ______________________________ comunică:

R___ D_____, A___, _________________, ______________, ________________,

Poliția L_____ A___, A___, _____________________, nr. 18, jud. A___.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1349/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 130/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 624/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 178/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 3/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 4764/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 801/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1410/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1908/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 740/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 8661/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1282/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 64/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1367/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 16553/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1927/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 641/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 878/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 616/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 447/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 3320/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025