Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 624/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A____ M______ M________
Judecător E________ S____
Judecător A____ M______ S_________
Grefier M____ G________
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestator S.C. M___-D___ S.R.L. PRIN EPINGEAC D______ împotriva Deciziei nr.610 din 02.10.2012, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ D___.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consil.rj.T___ A___ pentru intimat ITM D___ , lipsind contestatoarea S.C. M___-D___ S.R.L.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare, menținerea deciziei ca temeinică și legală. Depune concluzii scrise
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând :
Prin Decizia nr. nr.610 din 02.10.2012, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost admis recursul declarat de recurentul intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ D___ împotriva sentinței civile nr.1323 din 03.07.2012, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata petenta S.C. M___-D___ S.R.L.
A modificat în tot sentința atacată în sensul că respinge plângerea contravențională
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că:
Prin sentința civilă nr.1323 din 03.07.2012, Judecătoria Calafat a respins excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție _______ nr.xxxxxx/05.04.2012 încheiat de agenți Inspectoratului T_________ de Munca D___ invocata de petenta S.C. M___-D___ SRL.
A admis în parte plângerea S.C.M___-D___ SRL în contradictoriu cu intimata I____________ T_________ de Munca D___.
A menținut procesul verbal de contravenție _______ nr.xxxxxx/05.04.2012 și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu "avertisment".
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că:
Prin procesul verbal de contravenție _______ nr.xxxxxx/05.04.2012 încheiat de agenții din cadrul I____________ T_________ de Munca D___, a fost luata măsura sancționatorie a amenzii, in cuantum de xxxxx lei împotriva societății petentei, întru-cât la data de 29.03.2012, in urma unui control efectuat de agenți din cadrul intimatei s-a constatat o persoana care lucra in cadrul societatii petente fara a avea un contract de muncă.
In anexa nr.2 a procesului verbal s-a dispus de către agentul constatator măsura întocmirii de către contravenienta,a contractului individual de munca, pentru persoana care la momentul controlului, nu a putut prezenta personal acest contract.
La data efectuării controlului agentul constatator a discutat doar cu angajatul respectiv numitul C________ A___, care a fost audiat de instanța in calitate de martor și care nu a putut menționa data la care a fost efectuat controlul, insa arata ca la acea data avea încheiat contract de muncă, dar nu l-a putut prezenta intru-cit se afla la patron. Prin intermediul acestuia agentul constatator l-a invitat pe patron la sediul ITM D___ cu actele salariatului, patronul societății s-a prezentat cu contractul individual și înregistrat sub nr.3/04.04.2012, in registrul general de evidenta a salariaților, insa agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii in cuantum de xxxxx lei.
Cum controlul s-a efectuat și contravenția a fost constatata la data de 29.03.2012, iar contractul de munca al angajatului C________ A___ a fost încheiat la data de 04.04.2012, se apreciază că există contravenția reținută in procesul verbal, insa in raport de mențiunile din anexa 2 la procesul verbal intru-cit administratorul societății s-a conformat dispozițiilor agentului constatator și a prezentat contractul de muncă pentru numitul C________ A___ semnat și înregistrat in evidenta specială REVISAL, se apreciază că in cauza sunt aplicabile prev. art.6 și 7 din OG 2/2001 și in consecința a fost înlocuită măsura sancționatoare a amenzii contravenționale cu sancțiunea aceea a avertismentului.
De menționat ca intimata deși legal citata nu s-a prezentat in instant și nu a formulat întimpinare.
In raport de cele de mai sus cit si de dispoz. art.225 cod civil, instanța de fond a admis in parte plângerea contravențională, a menținut procesul verbal de contravenție și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Cu privire la excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, instanța de fond a respins-o, motivat de faptul că agentul constatator la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției a respectat prev. OG. 2/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I____________ T_________ DE MUNCĂ D___, criticând-o ca netemeinică și nelegală solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.
În motivare arată că instanța de fond nu a analizat cu meticulozitate actul sancționator unitatea fiind sancționată cu minimul amenzii și măsurile dispuse prin Anexa nr.2 la procesul verbal de contraol care reprezintă tarsate în vederea remedierii deficiențelor constatate la data controlului xxxxxxxxxxx, iar plângerea contravențională privește un proces verbal de contravenție nu procesul verbal de control, instanța de fond nu a analizat cu meticulozitate actul sancționator și nu nu actele premergătoare întocmirii actului respectiv Anexa 2 pe care se bazează pronunțarea hotărârii. Nu are nici o relevanță faptul că administratorul societății s-a conformat dispoz. Anexa nr.2 având în vedere că stare de fapt găsită de agentul constatator la data controlului 29.03.2012, la punctul de lucru al societății situat în __________________________ C________ A___ presta activitate cu mult înainte de a fi depistată de agentul constatator fără a semna contract individual de muncă conform fișei de identificare _______ nr.xxxxxx care constituie declarație pe propria răspundere a numitului C________ A___ act pe care l-a depus în original și care a stat la baza sancțiunii.
Intimata a fost sancționată in mod corect pentru situația existenta reală ce constă in neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003 având în vedere că ilicitul faptei se consumă în momentul în care angajatorul a acceptat ca persoana găsită in locația respectiva să presteze activitate în folosul societății intimate fără forme legale de angajare, obligație ce nu era îndeplinită la data efectuării controlului de către agenții constatatori.
Totodată, s-a invocat pericolul social ridicat al faptei, ținând cont că la intimată s-a desfășurat o activitate la care lucrau persoane fără nici o formă de angajare, iar statul prin organele abilitate dorește stoparea muncii fără forme legale de angajare și protejarea drepturilor salariaților ce rezultă din încheierea unui contract de muncă.
Recurenta a pretins și faptul că, dacă și în recurs s-ar menține hotărârea dată de instanța de fond, acest fapt nu ar face altceva decât să zădărnicească munca inspectorilor de control și să încurajeze atât angajatorii depistați folosind munca la negru, cât și pe ceilalți angajatori ca și pe viitor să procedeze în același mod, creându-se astfel premisele proliferării la dimensiuni și mai mari a acestui fenomen, ceea ce ar produce consecințe dezastruoase.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 7, 8 și 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimata S.C. M___-D___ S.R.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
Analizând sentința atacata prin prisma citricilor formulate si in raport de dispozițiile art.304 1 C.p.civ., tribunalul constata ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, pornind de la prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură orice act administrativ.
Prezumția menționată nu este una absolută, astfel încât ea poate fi răsturnată prin proba contrară, sarcina probei revenind celui ce contestă procesul-verbal de contravenție potrivit art. 1169 c.civ., in speța intimatei petente.
In speța, se constata ca instanța de fond a apreciat corect concludenta probelor administrate in cauza si le-a interpretat coroborat, reținând corect ca in speța petenta nu a reușit sa răstoarne, prin probatoriul administrat, prezumția relativa de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție conform art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001.
Astfel, in mod corect instanța de fond a reținut ca din contractul individual de munca depus in cauza de către petenta, precum si din declarația extrajudiciara data de persoana C________ A___, la data controlului, respectiv 29.03.2012, rezulta ca aceasta persoana presta activitate in folosul petentei anterior controlului, fara a avea întocmite forme legale de angajare.
Prin depozițiile martorilor G____ D____ V_______ si C________ A___, petenta nu a dovedit o asta stare de fapt, astfel încât petenta se face vinovata de fapta reținuta in sarcina sa.
Instanța de control judiciar constata insa ca instanța de fond a procedat în mod greșit la reindividualizarea sancțiunii contravenționale, fara a avea in vedere toate împrejurările in raport de care se individualizeaza sancțiunea conform art. 21 alin.3 din O.G.nr.2/2001.
In speta, in raport de dispozițiile sus menționate, se constata ca petenta a avut o atitudine procesuala nesincera, nerecunoscând ca la data controlului, respectiv 29.03.2012 nu încheiase contract individual de munca numitului C________ A___, iar prin consecințele negative ale faptei, respectiv prejudicierea bugetului de stat, a celui al asigurărilor sociale prin neplata contribuțiilor, precum si prejudicierea persoanei care lucra fara forme legale prin nebeneficierea de vechime in munca, de asigurări sociale si de sănătate, tribunalul apreciază ca fapta are un grad de pericol social concret ridicat, iar scopul preventiv educativ al sancțiunii nu poate fi atins prin aplicarea Avertismentului, cum greșit a apreciat prima instanța.
Rezulta astfel ca sancțiunea amenzii a fost aplicata de agentul constatator cu aprecierea corecta a gradului de pericol social al faptei si cu respectarea proporționalității intre periculozitatea faptei si caracterul si cuantumul sancțiunii .
Constatând așadar ca in cauza instanța de fond a apreciat greșit criteriile in baza cărora se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a Avertismentului, tribunalul a apreciat ca fondat recursul si, in raport de dispozițiile art. 3041 și art. 312 alin. 1 si 3 c.pr.civ. l-a admis si a modificat in tot sentința atacata in sensul că a respinge plângerea contravențională formulata de petenta împotriva procesului verbal de contravenție .
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petenta S.C. M___-D___ S.R.L.
In motivare arată că instanța de fond, Judecătoria Calafat a apreciat corect cauza suspusă judecății, deoarece după cum se arată în mărturia celor 2 persoane audiate, agentul constatator a reținut o altă stare de fapt.
Există neconcordanțe majore între cele menționate în fișa de identificare _______ xxxxxx și înștiințarea către societatea petentă, cu privire la funcția deținută de numitul C________ A___.
Examinând procesul verbal de contravenții, se constată că în urma controlului efectuat de reprezentanții ITM,care rezultă a se fi consemnat în data de 05.04.2012, fapt ce este total eronat, neconcordând cu realitatea pentru sancțiunile aplicate în raport cu împrejurările și situația descrisă în procesul verbal.
Instanța de recurs trebuia să acorde un nou termen pentru analizarea în timp real a concluziilor depuse de recurent ITM D___
În drept își întemeiază cererea pe disp. art.317. 321 C.p.civ.
Intimata ITM D___ a depus concluzii scrise solicitând respingerea contestației în anulare menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul D___, ca temeinică și legală
Analizând contestația în anulare formulată, instanța apreciază că nu este fondată, urmând a fi respinsă.
Astfel, deși contestatoarea nu a invocat expres temeiul de drept pentru care a formulat contestație în anulare, în motivarea în fapt a cererii critică starea de fapt reținută de TRibunal.
Potrivit art. 317 cod procedură civilă care reglementează contestația în anulare de drept comun, ,,hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului - - pct. 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii."
Astfel, legea are în vedere neregularitatea procedurii de citare pentru ziua când s-a judecat pricina, vătămarea părții nelegal citate constând în punerea acesteia în imposibilitatea de a cunoaște data judecății și de a-și face apărările necesare, ori în speță procedura de citare a fost legal îndeplinită iar contestatoarea a fost prezentă în instanță, prin reprezentant legal.
Prin urmare, nu se poate susține neregularitatea procedurii de citare a petentului pentru termenul la care s-a judecat recursul.
În ceea ce privește art.317 pct.2, instanța constată că au fost respectate normele de competență de ordine publică.
Totodată, potrivit art. 318 cod procedură civilă care reglementează contestația în anulare specială, ,,hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Se constată că nici acest text nu este incident în speță,
Așadar, fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
De altfel, nici chiar existența unei greșeli materiale nu duce întotdeauna la admiterea contestației. Pentru a se pronunța această soluție este necesar ca greșeala materială să fi determinat soluția instanței.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, în această categorie intrând greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, ori, în speță, motivele invocate de către contestator în susținerea contestației în anulare nu se încadrează în cazurile strict prevăzute de textul de lege, nefiind vorba de vreo greșeală a instanței de recurs.
Din perspectiva acestor dispoziții, se constată că contestatoarea nici măcar nu a identificat, în contestația depusă, săvârșirea vreunei greșeli materiale.
Apărările contestatoarea nu numai că nu se încadrează în cazurile prevăzute de dispozițiile legale invocate, însă au fost analizate de către instanță cu ocazia soluționării recursului.
Întrucât se solicită o reapreciere a probelor, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a contestației, urmează ca cererea să fie respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestator S.C. M___-D___ S.R.L. PRIN EPINGEAC D______ împotriva Deciziei nr.610 din 02.10.2012, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ D___.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013
Președinte, A____ M______ M________ |
Judecător, E________ S____ |
Judecător, A____ M______ S_________ |
|
Grefier, M____ G________ |
|
Red.A.S/ 12 iunie 2013
Tehn M.G. 2 ex