Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1068/R/CA/2013
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D___ V_______ E____
Judecător D_______ R___
Judecător O_____ M_____ U____
Grefier A________ B_____ G_________
Pe rol fiind soluționarea recursului C_________ administrativ și fiscal introdus de recurenta D____ A___ F______, cu dom. în Oradea, _________________________________ nr. 19B, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimații I.P.J.BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T_____ nr. 18 și V____ Z_____ P___, cu dom. Oradea, ____________________, __________________________, având ca obiect împotriva sentinței civile nr. 3405/xxxxxxxxxxx pronunțată de Judecătoria Oradea, anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele de mai sus, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 13.12.2013, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.12.2013, zi în care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, instanța constată că prin sentința civilă nr. 3405/xxxxxxxxxxx pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta D____ A___, cu domiciliul în Oradea, _________________________________, nr. 19B, jud. Bihor împotriva procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/2012 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor cu sediul în Oradea, județ Bihor, intervenientul forțat V____ Z_____ P___, cu domiciliul în Oradea, _____________________, ______________, asigurător ___________________, cu sediul în București, ____________________. 45 și asigurător ___________________________ SA, cu sediul în București, sector 1, __________________________. 80-84, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/23-05-2012 (f.8), petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 280 lei, în baza art. 54 alin. 1 din HG 1361/2006 raportat la art. 100 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 23.05.2012 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe Calea A_______ din direcția __________________________ spre ________________________ intersecția cu ________________________ direcția de mers trecând de pe o bandă pe alta, fără să se asigure, tamponându-se cu autoutilitara.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că aceasta a fost depusă în termen legal de 15 zile de la data înmânării.
Verificând procesul-verbal de contravenție din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 prima instanța a reținut că acesta a fost legal întocmit.
Situația de fapt reținută de agentul constatator constituie contravenție în sensul prevăzut de O.U.G. 195/2002.
În ceea ce privește temeinicia situației de fapt menționate de agentul constatator, instanța de fond a constatat că martorul Z_____ C_____ (f. 32 dosar fond) nu a văzut tamponarea dintre cele două autovehicule și doar ulterior impactului a văzut autovehiculelele.
În cuprinsul acțiunii, petenta a arătat că a fost lovită în partea stângă spate. Din descrierea faptei în cuprinsul procesului-verbal de contravenție și din schița făcută de agentul constatator (f. 11 verso, dosar fond), rezultă că petenta, aflată în sensul giratoriu pe banda I a schimbat neregulamentar banda și a încercat să intre în fața mașinii celuilalt conducător auto. Petenta ar fi trebuit să se asigure și să efectueze manevra de schimbare a benzii în condiții de siguranță, acordând prioritate mașinilor aflate pe banda a II-a și nu să schimbe brusc banda.
Pentru aceste motive, instanța de fond a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, prima instanța a constatat că sancțiunea amenzii contravenționale, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere că prin fapta sa, petenta a nesocotit dispozitiile OUG nr. 195/2002 care au ca scop asigurarea desfasurarii in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins ca nefondată plângerea contravențională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal recurenta D____ A___ F______, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale .
În motivarea recursului susține că la data de 23-05-2012, conducând autoturismul marca VW cu nr. de inmatriculare XXXXXXXXXXX, a iesit din incinta magazinului Real din zona Calea A_______, deplasându-se ca directie spre _________________________ afla pe direcția de deplasare pe banda I și a schimbat direcția de mers pe banda a II-a, după ce in prealabil s-a asigurat și a semnalizat schimbarea direcției de mers. După ce a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, s-a incadrat pe banda a II-a și a intrat in sensul giratoriu pentru că dorea că se intoarcă in direcția opusă de mers pe cealaltă bandă in direcția A___. Fiind deja incadrată in sensul giratoriu, a fost lovită in partea stângă din spate de către celălalt conducător aut implicat in accident, respectiv numitul V____ Z_____ P__, care conducea autovehiculul cu nr. de inmatriculare XXXXXXXXX.
In continuare, petenta a mai relevat că in condițiile in care schimbase de mult directia de mers de pe banda I pe banda a II-a, și fiind deja incadrată in sensul giratoriu, tinând cont și de zona in care i-a fost tamponată mașina, consideră că vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto V____ Z_____ P__, care avea viteză prea mare și nu a păstrat fata de masina sa distanța regulamentară pentru evitarea accidentelor.
Susține că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor , întemeindu-și soluția doar pe schița și descrierea faptei din procesul verbal de contravenție , în condițiile în care acestea nu reprezintă constatări proprii ale agentului constatator.
Apreciază că declarația martorului ocular apare ca fiind mai relevantă, care a declarat că a văzut mașina petentei fiind încadrată regulamentar pe banda II și în paralel cu mașina sa era încadrată o altă mașină pe banda I , iar dacă ar fi fost în curs de efectuare a a manevrei de încadrare de pe banda I pe banda II ar fi fost imposibil ca o altă mașină să se afle concomitent pe banda I . Aartă în continuare că a fost lovită din spate și nu pe laterale , ceea ce denotă că era deja încadrată pe banda II .
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1, OG nr. 2/2001 și art. 119 din OUG nr. 195/2002 .
Intimații, legal citați n-au depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în temeiul disp. art. 304 ind. 1 c.pr.civ instanța reține că acesta este nefundat pentru considerentele ce succed :
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/23-05-2012 (f.8), petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 280 lei, în baza art. 54 alin. 1 din HG 1361/2006 raportat la art. 100 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 23.05.2012 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe Calea A_______ din direcția __________________________ spre ________________________ intersecția cu ________________________ direcția de mers trecând de pe o bandă pe alta, fără să se asigure, tamponându-se cu autoutilitara.
Așa cum a reținut și instanța de fond, martorul Z_____ C_____ (f. 32 dosar fond) nu a văzut tamponarea dintre cele două autovehicule și doar ulterior impactului a văzut autovehiculele, împrejurare în care nu se poate reține că apărare că imediat anterior impactului mașina petentei s-a aflat pe banda II , în paralel cu o altă mașină care circula deja pe banda I. De altfel nici chiar schița întocmită de petentă pe verso-ul declarației date cu ocazia constatării nu relevă un asemenea fapt și nici momentul și modul în care s-a realizat trecerea de pe banda I pe banda II.
Contrar susținerilor recurentei, avariile rezultate sunt compatibile cu dinamica accidentului, conform schiței întocmite de agentul constatator care, chiar dacă nu a fost de față în momentul producerii impactului, a executat schița conform celor constate la fața locului.
Față de considerentele ce preced, reținând că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor , în temeiul disp. art. 312 al. 1 c.pr.civ. , tribunalul va respinge ca nefondat recursul
Întrucât intimatul V____ Z_____ P___, nu am făcut dovada cheltuielilor de judecată pretinse, în temeiul disp. art. 274 al.1 c.pr.civ , solicitarea acestuia în acest sens urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta D____ A___ F______, cu dom. în Oradea, _________________________________ nr. 19B, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimații I.P.J.BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T_____ nr. 18 și V____ Z_____ P___, cu dom. Oradea, ____________________, ______________, jud. Bihor, având ca obiect împotriva sentinței civile nr. 3405 din xxxxxxxxxxx pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.
Respinge cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 Decembrie 2013.
Președinte, D___ V_______ E____ |
Judecător, D_______ R___ |
Judecător, O_____ M_____ U____ |
|
Grefier, A________ B_____ G_________ |
|
Jud. fond: B.T.C.
Red.: O.M.U./20.01.2014
Tehnored.: A.G.
2 ex.